Capitolul I - „Sfinţească-se numele tău!“ — Care nume ?

Sinteti cumva o persoană religioasă? Atunci, fără îndoială credeţi aşa cum de altfel cred mulţi oameni, într-o Fiinţă Supremă, şi probabil că aveţi un mare respect pentru binecunoscuta rugăciune adresată acestei Fiinţe Supreme, rugăciune pe care a prezentat-o Isus discipolilor săi atunci cînd i-a învăţat cum să se roage. Ea este cunoscută sub numele de „Rugăciunea Domnului“ sau „Tatăl nostru“ şi începe astfel: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se numele tău!“ Matei 6:9, Biblia Cornilescu. Te-ai întrebat vreodată de ce a plasat Isus pe primul loc în această rugăciune „sfinţirea“ numelui lui Dumnezeu? După aceea, el a menţionat şi alte lucruri, cum ar fi venirea Regatului lui Dumnezeu, înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu pe pămînt şi iertarea păcatelor noastre. Împlinirea acestor cerinţe va însemna în cele din urmă pace durabilă pe pămînt şi viaţă veşnică pentru omenire. Poţi să-ţi imaginezi ceva de mai mare importanţă decît acele lucruri? Cu toate acestea, Isus ne-a îndrumat ca înainte de toate să ne rugăm pentru sfinţirea numelui lui Dumnezeu. Desigur că nu în mod întîmplător i-a învăţat Isus pe discipolii săi să pună pe primul plan în rugăciunile lor numele lui Dumnezeu. Acel nume avea, în mod evident, o importanţă hotărîtoare pentru el, deoarece l-a meţionat în mod repetat în propriile sale rugăciuni. Cu o anumită ocazie, în timp ce Isus se ruga în mod public lui Dumnezeu, a fost auzit spunînd: „Tată, glorifică-ţi numele!“ Şi Dumnezeu însuşi i-a răspuns: „L-am glorificat şi îl voi glorifica iarăşi.“ — Ioan 12:28, The Jerusalem Bible. În noaptea care a precedat moartea sa, Isus s-a rugat lui Dumnezeu în auzul discipolilor săi, şi ei l-au auzit încă o dată subliniind importanţa numelui lui Dumnezeu. El a spus: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume.“ Iar mai tîrziu a repetat: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut.“ — Ioan 17:6, 26, Biblia Cornilescu. De ce îi atribuia Isus o atît de mare importanţă numelui lui Dumnezeu? De ce ne-a arătat el că este important şi pentru noi, să ne rugăm pentru sfinţirea acestui nume? Pentru a înţelege aceasta, trebuie să ajungem să cunoaştem modul cum erau considerate numele în timpurile biblice. Numele în timpurile biblice Este evident că Iehova Dumnezeu a pus în om dorinţa de a da nume lucrurilor. Primul om avea şi el un nume: Adam. În istoria creaţiei, unul dintre primele lucruri despre care se relatează că le-a făcut Adam a fost de a pune nume animalelor. Cînd Dumnezeu i-a dăruit lui Adam o soţie, Adam a numit-o imediat „femeie“ (în ebraică ’Iş·şah′). Mai tîrziu, el i-a pus numele Eva, care înseamnă „cea vie“, deoarece „ea trebuia să devină mama tuturor celor vii“ (Geneza 2:19, 23; 3:20). Şi astăzi chiar, noi urmăm obiceiul de a da nume oamenilor. Într-adevăr, este greu să ne imaginăm cum ne-am fi putut descurca fără nume. Pe timpul israeliţilor însă‚ numele nu erau o simplă denumire. Numele însemna ceva. De exemplu, numele Isaac, „Rîs“, evoca faptul că părinţii săi, care erau înaintaţi în vîrstă, au rîs atunci cînd au auzit pentru prima dată că vor avea un copil (Geneza 17:17, 19; 18:12). Numele Esau are semnificaţia de „Păros“, descriind o caracteristică fizică. Celălalt nume al său, Edom însemna „Roşu“ sau „Roşcat“ şi reamintea faptul că acesta îşi vînduse dreptul de întîi născut pentru o farfurie de fiertură roşie (Geneza 25:25, 30–34; 27:11; 36:1). Iacob, cu toate că era cu puţin mai tînăr decît Esau, fratele său geamăn, a cumpărat de la acesta dreptul de întîi născut şi a primit de la tatăl său binecuvîntarea întîiului născut. Din momentul naşterii semnificaţia numelui lui Iacob era „Cel care ţine de călcîi“ sau „Înlocuitor“ (Geneza 27:36). În mod asemănător, numele lui Solomon, sub a cărui domnie Israelul s-a bucurat de pace şi prosperitate, înseamna „Paşnic“. — 1 Cronici 22:9. Astfel, „The Illustrated Bible Dictionary“ (Dicţionarul biblic ilustrat) volumul I, p. 572, afirmă următoarele: „Un studiu asupra cuvîntului ’nume‘ în V[echiul] T[estament] dezvăluie cît de profundă este semnificaţia acestuia în ebraică. Numele nu este doar o simplă denumire, ci este semnificaţia adevăratei personalităţi a celui ce-l poartă.“ Că Dumnezeu însuşi consideră numele ca ceva important, reiese şi din faptul că, prin intermediul unui înger, a dat instrucţiuni viitoarei mame a lui Ioan Botezătorul precum şi viitoarei mame a lui Isus în legătură cu numele pe care urmau să le poarte fiii lor (Luca 1:13, 31). Iar alteori, el a schimbat numele unor oameni sau le-a dat nume suplimentare, pentru a indica locul pe care aveau să-l ocupe aceştia în scopul său. De exemplu, cînd Dumnezeu a profeţit că servitorul său Avram („Tatăl înălţării“) va deveni tatăl multor naţiuni, El i-a schimbat numele în Avraam („Tatăl unei mulţimi“). Iar numele soţiei lui Avraam, Sarai („Certăreaţă“) l-a schimbat în Sara („Prinţesă“), întrucît ea avea să fie mama seminţei lui Avraam. — Geneza 17:5, 15, 16; vezi şi Geneza 32:28; 2 Samuel 12:24, 25. Importanţa numelui a fost recunoscută şi de către Isus cînd, oferindu-i lui Petru un privilegiu de serviciu s-a referit la numele acestuia (Matei 16:16–19). Chiar şi creaturile spirituale au nume. Două dintre ele, menţionate în Biblie, sînt Gabriel şi Mihael (Luca 1:26; Iuda 9). Iar cînd omul dă nume stelelor, planetelor, oraşelor, munţilor şi rîurilor, el nu face decît să-l imite pe Creatorul său. Biblia ne spune, de pildă, că Dumnezeu cheamă toate stelele pe nume. — Isaia 40:26. Într-adevăr, numele sînt importante pentru Dumnezeu şi el a pus în om dorinţa de a identifica oamenii şi lucrurile prin intermediul numelor. Astfel îngerii, oamenii, animalele, precum şi stelele şi alte lucruri lipsite de viaţă, toate au nume. Ar fi oare logic ca însuşi Creatorul tuturor acestor lucruri să se fi lăsat pe sine fără nici un nume? Bineînţeles că nu, mai ales dacă avem în vedere cuvintele psalmistului: „Toată carnea să binecuvînteze numele tău sfînt [al lui Dumnezeu] pe timp indefinit, chiar pentru totdeauna.“ — Psalm 145:21. The New International Dictionary of New Testament Theology (Vol. 2, p. 649) spune: „Unul dintre cele mai fundamentale şi esenţiale aspecte ale revelaţiei biblice constă în faptul că Dumnezeu nu este fără nume: el are un nume personal, prin care poate şi trebuie să fie invocat.“ Desigur că tocmai la acest nume s-a gîndit Isus cînd i-a învăţat pe continuatorii săi să se roage: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău.“ — Matei 6:9. Avînd în vedere toate aceste lucruri, este evident ce mare importanţă are pentru noi faptul de a cunoaşte care este numele lui Dumnezeu. Şti care este numele personal al lui Dumnezeu? Care este numele lui Dumnezeu? În mod surprinzător, majoritatea sutelor de milioane de membri ai Bisericilor creştinătăţii s-ar putea să constate că pentru ei întrebarea aceasta este prea grea. Unii ar putea spune că numele lui Dumnezeu este Isus Cristos. Însă Isus se ruga altcuiva atunci cînd a spus: „Am scos în evidenţă numele tău în faţa oamenilor pe care tu mi i-ai dat din mijlocul lumii“ (Ioan 17:6). El se ruga lui Dumnezeu în cer, întocmai ca un fiu care vorbeşte cu tatăl său (Ioan 17:1). Aşadar, numele care trebuia să „se sfinţească“ sau „să fie sfinţit“ era numele Tatălui său. Cu toate acestea, multe Biblii moderne nu conţin acest nume, iar în biserici este rareori folosit. Aşadar, în loc să fie „sfinţit“, numele lui Dumnezeu este pierdut pentru milioane de cititori ai Bibliei. Pentru a exemplifica modul cum au tratat traducătorii Bibliei numele lui Dumnezeu, să examinăm doar un singur verset, şi anume: Psalmul 83:18. Iată cum este redat acest text scriptural în patru traduceri diferite ale Bibliei. „Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pămîntul“ (Biblia Cornilescu). „Să-i înveţe că tu, Cel Etern, tu eşti Dumnezeul Preaînalt peste tot pămîntul“ (A New Translation of the Bible, de James Moffat din 1922). „Să ştie aceasta: tu singur porţi numele Yahweh, Cel Preaînalt peste întreaga lume“ (Biblia catolică Jerusalem Bible din 1966). „Ca oamenii să afle că tu, al cărui nume singur este Iehova (JEHOVAH), eşti cel preaînalt peste tot pămîntul“ (Niţulescu şi Authorized sau King James, versiunea din 1611). De ce este redat numele lui Dumnezeu în mod atît de diferit în cadrul acestor versiuni? Care este numele său: Domnul, sau Cel Etern, sau Yahweh, sau Iehova? Sau toate acestea sînt acceptabile? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne amintim că Biblia nu a fost scrisă iniţial în limba engleză sau română. Scriitorii Bibliei au fost evrei şi cei mai mulţi au scris în ebraica şi greaca din timpul acela. Majoritatea dintre noi nu vorbim acele limbi vechi. Dar Biblia a fost tradusă în numeroase limbi moderne şi putem folosi aceste traduceri cînd dorim să citim Cuvîntul lui Dumnezeu. Creştinii au un respect adînc faţă de Biblie şi cred pe drept cuvînt că „toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu“ (2 Timotei 3:16). Aşadar, traducerea Bibliei implică o răspundere serioasă. Dacă cineva omite sau schimbă în mod voit vreo anumită parte din conţinutul Bibliei, el falsifică Cuvîntul inspirat. Unei astfel de persoane i se va aplica avertismentul scriptural care spune: „Dacă cineva adaugă la aceste cuvinte, Dumnezeu îi va adăuga plăgile care sînt scrise în acest sul; şi dacă cineva scoate din cuvintele sulului acestei profeţii, Dumnezeu îi va scoate partea sa de la pomii vieţii.“ — Apocalips 22:18, 19; vezi şi Deuteronom 4:2. Majoritatea traducătorilor Bibliei au manifestat, desigur, respect faţă de Biblie, dorind în mod sincer să o facă înţeleasă în această epocă modernă. Dar traducătorii nu sînt inspiraţi. Cei mai mulţi dintre ei au, de asemenea, nişte opinii ferme în anumite chestiuni religioase şi pot fi influenţaţi de unele idei şi preferinţe personale. Ei pot face, de asemenea, erori sau greşeli omeneşti în modul de a raţiona. Prin urmare, avem dreptul să punem nişte întrebări importante: Care este în realitate numele lui Dumnezeu? De ce diferite traduceri ale Bibliei redau în mod diferit numele lui Dumnezeu? Dacă stabilim răspunsul la aceste întrebări, atunci ne putem întoarce la problema noastră iniţială: De ce este atît de importantă sfinţirea numelui lui Dumnezeu?