Capitolul VI - Punctul de vedere al Bibliei cu privire la suflet

„Omul a devenit un suflet viu.“  Geneza 2:7. Dupa cum am văzut în capitolele anterioare, credinţele referitoare la suflet sunt multe şi variate. Chiar şi în rândul celor care pretind că îşi bazează credinţa pe Biblie există diferenţe de opinii cu privire la natura sufletului şi la starea lui când murim. Dar ce învaţă de fapt Biblia despre suflet? Pentru a afla răspunsul, trebuie să analizăm sensul cuvântului ebraic şi al celui grecesc traduse în Biblie prin „suflet“. „Sufletul“ este o fiinţă vie Cuvântul ebraic tradus prin „suflet“ este néphesh şi apare în Scripturile ebraice (numite de obicei Vechiul Testament) de 754 de ori. Care este sensul cuvântul néphesh? Potrivit unui dicţionar, acest cuvânt „se referă de obicei la întreaga fiinţă, la întregul individ“.  The Dictionary of Bible and Religion. De exemplu, în Geneza 2:7 se afirmă: „DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu“. Remarcaţi faptul că Adam nu avea un suflet; el era un suflet — exact cum o persoană care devine medic este un medic. Prin urmare, cuvântul „suflet“ se referă la întreaga persoană. Această idee este susţinută de la un capăt la altul al Scripturilor ebraice, unde găsim expresii ca „în caz că un suflet păcătuieşte“ (Leviticul 5:1,), „orice suflet care va face vreun fel de lucrare“ (Leviticul 23:30,), „în caz că un om este găsit că a răpit un suflet“ (Deuteronomul 24:7,), „sufletul i s-a umplut de nelinişte“ (Judecătorii 16:16), „până când îmi veţi întrista sufletul?“ (Iov 19:2) şi „îmi plânge sufletul de durere“. — Psalmul 119:28. Aceste pasaje nu oferă nici un indiciu că sufletul ar fi o entitate imaterială care continuă să trăiască după moarte. „Faptul de a spune în termenii folosiţi de noi că «sufletul» unei persoane dragi a plecat pentru a fi cu Domnul sau faptul de a vorbi despre «nemurirea sufletului» ar fi fost pur şi simplu un lucru de neînţeles în cultura Vechiului Testament“, se spune în The Dictionary of Bible and Religion. Cuvântul tradus prin „suflet“ de peste o sută de ori în Scripturile greceşti creştine (numite de obicei Noul Testament) este psykhé. Ca şi néphesh, acest cuvânt se referă de cele mai multe ori la întreaga persoană. De exemplu, să analizăm următoarele afirmaţii: „Sufletul Meu este tulburat“ (Ioan 12:27); „Teama a cuprins toate sufletele“ (Faptele 2:43,); „Orice suflet să fie supus autorităţilor“ care sunt mai presus de el (Romani 13:1); „Vorbiţi în mod consolator sufletelor deprimate“ (1 Tesaloniceni 5:14, NW); „Puţini, adică opt suflete, au fost scăpaţi prin apă“. — 1 Petru 3:20. Psykhé, ca şi néphesh, se referă în mod clar la întreaga persoană. Potrivit eruditului Nigel Turner, acest cuvânt „se referă la ceea ce este tipic uman, eul propriu, corpul material în care este suflat spiritul rûaḥ al lui Dumnezeu. . . . Accentul cade pe eul propriu“. În Biblie, cuvântul „suflet“ este folosit nu numai cu privire la oameni, ci şi cu privire la animale. De exemplu, în Geneza 1:20, unde se vorbeşte despre crearea vieţuitoarelor marine, se spune că Dumnezeu a dat următoarea poruncă: „Să mişune apele de suflete vii“ . În următoarea zi de creare, Dumnezeu a spus: „Să producă pământul suflete vii, potrivit speciilor lor: animale domestice şi animale care se mişcă şi fiarele sălbatice ale pământului, potrivit speciei lor!“ (Geneza 1:24, NW; compară cu Numeri 31:28). Prin urmare, cuvântul „suflet“ se referă la o creatură vie, fie om, fie animal. „Sufletul“ ca viaţă a unei fiinţe Uneori, cuvântul „suflet“ se referă la viaţa pe care o are o persoană sau un animal. Aceasta nu modifică definiţia Bibliei, potrivit căreia sufletul este o persoană sau un animal. Să ilustrăm acest lucru: Când spunem că o persoană este vie, înţelegem prin aceasta că persoana trăieşte. De asemenea, am putea spune că persoana are viaţă. În acelaşi mod, o persoană care trăieşte este un suflet. Totuşi, în timp ce aceasta trăieşte, despre „suflet“ se poate spune că este ceva ce persoana are. De exemplu, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Toţi cei care căutau să-ţi ia viaţa sufletul, au murit“ (Exodul 4:19). Bineînţeles, duşmanii lui Moise căutau să-i ia viaţa. Exemple asemănătoare de folosire a cuvântului „suflet“ se găsesc în următoarele afirmaţii: „Ni s-a făcut foarte frică pentru sufletele noastre“ (Iosua 9:24,). „Au fugit pentru sufletul lor“ (2 Împăraţi 7:7,). „Cel drept are grijă de sufletul animalului său domestic“ (Proverbele 12:10, ). „Fiul omului a venit . . . pentru a-şi da sufletul ca preţ de răscumpărare în schimbul multora“ (Matei 20:28,). „El a fost foarte aproape de moarte, punându-şi sufletul în pericol“ (Filipeni 2:30,). În fiecare afirmaţie, cuvântul „suflet“ înseamnă „viaţă“. Aşadar, cuvântul „suflet“ folosit în Biblie se referă la viaţa unei persoane sau a unui animal. Definiţia pe care o dă Biblia termenului „suflet“ este simplă, logică şi liberă de filozofii complicate şi de superstiţii. Dar ce se întâmplă cu sufletul la moarte? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie mai întâi să înţelegem de ce murim.