Capitolul VIII - Ce se intampla cu sufletul la moarte ?

Lucrarea de referinţă citată mai sus admite totuşi faptul că „noţiunea de suflet care supravieţuieşte morţii nu este întâlnită în Biblie“. Dacă aşa stau lucrurile, ce spune în realitate Biblia că se întâmplă cu sufletul la moarte? Morţii sunt inconştienţi În Eclesiastul 9:5, 10 se explică în mod clar care este starea morţilor; aici citim: „Cei morţi nu ştiu nimic . . . În Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune“. Aşadar, moartea este o stare de inexistenţă. Psalmistul a scris că, atunci când o persoană moare, aceasta „se întoarce în pământ; şi în aceeaşi zi îi pier şi planurile“. — Psalmul 146:4. Prin urmare, morţii sunt inconştienţi, inactivi. Când a pronunţat sentinţa împotriva lui Adam, Dumnezeu a spus: „Ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“ (Geneza 3:19). Înainte ca Dumnezeu să-l facă din ţărâna pământului şi să-i dea viaţă, Adam nu exista. Când a murit, Adam a revenit la acea stare. Pedeapsa pe care a primit-o a fost moartea — nu transferarea într-un alt domeniu. Sufletul poate să moară Ce s-a întâmplat cu sufletul lui Adam când acesta a murit? Amintiţi-vă că în Biblie cuvântul „suflet“ se referă adesea la o persoană. Aşadar, când spunem că Adam a murit, înţelegem prin aceasta că sufletul numit Adam a murit. Acest lucru i s-ar putea părea ciudat unei persoane care crede în nemurirea sufletului. Totuşi, Biblia afirmă: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri“ (Ezechiel 18:4). În Leviticul 21:1 (NW) se vorbeşte despre „un suflet mort“ (un „cadavru“, Jerusalem Bible). Nazireilor li se cerea să nu se apropie de „vreun suflet mort“ („vreun corp mort“, Lamsa). Numeri 6:6,. O referire asemănătoare la suflet se face în 1 Împăraţi 19:4. Profund neliniştit, Ilie „a început să se întrebe dacă sufletul său ar putea muri“ . În mod asemănător, Iona „se întreba dacă sufletul său ar putea muri şi spunea întruna: «Mai bine să mor decât să trăiesc»“ (Iona 4:8, NW). Isus a folosit expresia „a ucide un suflet“, expresie redată în Biblia Cornilescu, revizuită în 1991, prin expresia „a pierde pe cineva“ (Marcu 3:4). Aşadar, prin moartea sufletului se înţelege pur şi simplu moartea persoanei. „A-şi da sufletul“ şi „a se întoarce“ Ce putem spune despre moartea tragică a Rahelei, care a survenit în timpul naşterii celui de-al doilea fiu? În Geneza 35:18 citim: „Pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Ben-Oni . . .; dar tatăl său l-a numit Beniamin“. Sugerează acest pasaj faptul că Rahela avea în interiorul ei o fiinţă care a plecat când ea a murit? Nicidecum. Amintiţi-vă că termenul „suflet“ se poate referi şi la viaţa pe care o posedă o persoană. Aşadar, în acest caz, „sufletul“ Rahelei a fost chiar „viaţa“ ei. Din acest motiv, alte Biblii redau expresia „îşi dădea sufletul“ prin „viaţa ei se stingea“ (Knox), „şi-a dat duhul“ (Jerusalem Bible) şi „viaţa a plecat de la ea“ (Bible in Basic English). Nu există nici un indiciu că o parte misterioasă a Rahelei a supravieţuit morţii ei. Acelaşi lucru s-a întâmplat la învierea fiului unei văduve, relatare consemnată în 1 Împăraţi, capitolul 17. În versetul 22 citim că, în timp ce Ilie se ruga peste trupul băiatului, „DOMNUL a ascultat glasul lui Ilie şi sufletul copilului s-a întors în el şi el a trăit“. Şi aici termenul „suflet“ se referă la „viaţă“. Astfel, în New American Standard Bible se spune: „Viaţa copilului s-a întors la el şi el a revenit la viaţă“. Da, în corpul lui s-a întors viaţa, nu vreo entitate imaterială. Această înţelegere este în armonie cu cuvintele adresate de Ilie mamei băiatului: „Iată, fiul tău întreaga lui persoană trăieşte“. — 1 Împăraţi 17:23. Dilema „stadiului intermediar“ Mulţi pretinşi creştini cred că în viitor va avea loc o înviere, când corpurile se vor uni cu sufletele nemuritoare. Apoi, cei înviaţi se vor lăsa în voia soartei, care îi va recompensa pe cei ce au dus o viaţă dreaptă, iar pe cei răi îi va pedepsi. Acest concept pare foarte simplu. Însă cei care împărtăşesc credinţa în nemurirea sufletului întâmpină dificultăţi când trebuie să explice ce anume se întâmplă cu sufletul între momentul morţii şi momentul învierii. Într-adevăr, acest „stadiu intermediar“, cum este numit adesea, dă naştere de secole la speculaţii. Unii spun că, în această perioadă, sufletul merge în purgatoriu, unde este purificat de păcatele scuzabile, pentru a deveni corespunzător pentru cer. Cu toate acestea, aşa cum am văzut, sufletul este persoana însăşi. Când persoana moare, sufletul moare. Prin urmare, după moarte nu există viaţă conştientă. Într-adevăr, când Lazăr a murit, Isus Cristos nu a spus că el a fost în purgatoriu, Limbo, sau orice alt „stadiu intermediar“. Dimpotrivă, Isus a spus pur şi simplu: „Lazăr . . . doarme“ (Ioan 11:11). Evident, Isus, care cunoştea adevărul cu privire la ce se întâmplă cu sufletul la moarte, ştia că Lazăr se afla într-o stare de inconştienţă, de nonexistenţă. Ce este spiritul? Biblia spune că, atunci când un om moare, „spiritul său iese, el se întoarce în pământul său“ (Psalmul 146:4,). Înseamnă aceasta că un spirit imaterial pleacă literalmente şi continuă să trăiască după moartea persoanei? Nu poate fi aşa, pentru că psalmistul spune apoi: „În acea zi pier gândurile lui“. Atunci ce este spiritul, şi cum iese el dintr-o persoană în momentul morţii acesteia? În Biblie, cuvintele traduse prin „spirit“ (termenul ebraic rúach şi cel grecesc pneúma) înseamnă în primul rând „suflare“. Astfel, în loc de expresia „spiritul său iese“, Biblia Cornilescu, revizuită în 1991, foloseşte expresia „suflarea lui trece“ (Psalmul 146:4). Totuşi, termenul „spirit“ implică mult mai mult decât procesul respiraţiei. De exemplu, descriind distrugerea vieţii umane şi animale în timpul Potopului mondial, Geneza 7:22 spune: „Tot ce avea suflare sau spirit; în ebraică rúach de duh de viaţă în nările sale, tot ce era pe pământul uscat a murit“. Aşadar, termenul „spirit“ se poate referi la forţa de viaţă care este activă în toate creaturile vii, atât umane, cât şi animale, şi care este susţinută prin respiraţie. Să ilustrăm acest lucru: Curentul electric trece printr-o piesă a unui aparat. Dacă curentul încetează să mai treacă prin piesa respectivă, aparatul încetează să mai funcţioneze. Curentul electric nu devine o piesă separată a aparatului. În mod asemănător, când o persoană moare, spiritul său încetează să mai dea viaţă celulelor corpului. Acesta nu părăseşte corpul şi nu pleacă într-un alt domeniu. — Psalmul 104:29. Atunci de ce în Eclesiastul 12:7 se spune că, în momentul în care o persoană moare, „duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat“? Înseamnă oare aceasta că spiritul străbate literalmente spaţiul până ajunge la Dumnezeu? Categoric nu. Amintiţi-vă că spiritul este forţa de viaţă. Odată ce forţa de viaţă nu mai există, numai Dumnezeu are capacitatea de a o reda. Prin urmare, spiritul „se întoarce la Dumnezeu“ în sensul că orice speranţă ca persoana să revină la viaţă în viitor depinde în totalitate de Dumnezeu. Numai Dumnezeu poate reda spiritul, sau forţa de viaţă, făcând ca o persoană să revină la viaţă (Psalmul 104:30). Dar intenţionează Dumnezeu să facă acest lucru?