Iehova, un Dumnezeu credincios promisiunilor sale

Pentru a câştiga încrederea creaturilor inteligente vii, Dumnezeu trebuie să fie adevărat. El trebuie să fie credincios promisiunii Sale, demn de încredere în ceea ce priveşte profeţiile Sale şi în armonie cu faptele ştiinţifice dovedite. Există un asemenea Dumnezeu al adevărului. Dar nu numai aceia care sunt duşmanii Săi declaraţi au încercat să-L discrediteze, ci şi majoritatea acelora care pretind că sunt servii, preoţii şi slujitorii Săi. Prin urmare, în această zi, când toate teoriile şi sistemele neîntemeiate sunt zguduite de sus până jos, chestiunea a devenit acum: Cine trebuie să fie găsit adevărat, Dumnezeu sau omul? Cu 800 de ani înainte de venirea lui Isus Christos Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul tuturor fiinţelor atît materiale cît şi spirituale, a rostit o provocare adresată înaintea oamenilor. El a zis prin profetul Său credincios: „Eu sînt Iehova, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n'o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.” apoi adăugă : „Să se strîngă toate neamurile şi să se adune popoarele! Cine dintre ei a vestit aceste lucruri? Care dintre ei ne-au făcut cele dintîi proorocii? Să-şi aducă martorii şi să-şi dovedească dreptatea, ca să asculte oamenii şi să zică: ,Adevărat!” Care a fost motivul pentru care Dumnezeul cel Atotputernic a dorit să rostească provocarea înaintea oamenilor? Răspunsul la această întrebare îl găsim dacă ne întoarcem la izvorul informaţiei veridice anume Sfânta Scriptură. În prima carte a acesteia, numită Geneza, observăm că după ce Dumnezeu a creat prima pereche umană în porţiunea de pământ numită Eden, credincioşia omului a fost pusă la încercare. Prin cine a venit încercarea? Prin creatura spirituală numită „Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor” creatură care dorea să se ridice „asemenea Celui Prea Înalt”. Pentru aceasta, prin minciună şi înşelăciune el a pornit o răscoală. Ce a dorit să realizeze prin această răscoală? A dorit să dovedească înaintea creaturilor spirituale că el, Lucifer, poate să întoarcă omul, lucrarea lui Dumnezeu de partea sa şi împotriva Creatorului. Astfel, o îndoială este semănată în mintea tuturor, anume: „este oare Creatorul cel Suprem? Sau Lucifer, fiinţa creată perfectă, se poate ridica asemenea Creatorului?”Această chestiune privind supremaţia necesita timp pentru ca toate aspectele ei să fie rezolvate în mod perfect. În auzul familiei umane înşelate şi dezorientate în urma practicării religiei, Dumnezeu rosteşte o sentinţă creaturii răsculate: „Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.” Aceasta a fost prima promisiune a lui Dumnezeu pentru urmaşii lui Adam şi ai Evei ce urmau să se nască imperfecţi. Ce prezicea această declaraţie? Anume că o sămânţă care se va naşte în viitor va nimici capul „şarpelui cel vechi numit diavolul şi satana” Că oamenii au cunoscut promisiunea lui Dumnezeu reiese din faptul că Eva s-a considerat demnă de a fi femeia promisă iar primul său fiu, Cain, sămînţa. La această înţelegere greşită, cu siguranţă că spiritul rebel a avut o contribuţie însemnată pentru ca importanţa acestei prime promisiuni să cadă în derizoriu. Cain a devenit primul ucigaş nu al spiritului rebel ci al fratelui său. Nu este de mirare că în perioada de 1656 de ani pînă la timpul potopului doar foarte puţini oameni au privit spre această primă promisiune a lui Dumnezeu. Lumea potopului era o lume plină de violenţă, imoralitate şi care privea singura familie a lui Noe demnă de batjocură. De ce aceasta? Deoarece credincioasă hotărîrii lui Dumnezeu de a pune capăt acelei lumi printr-un potop de apă, această familie compusă din opt membrii a construit corabia salvării, deşi pînă la acel timp nu plouase pe pămînt „Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului.” Mulţi ani pentru locuitorii pământului se părea că toate lucrurile sunt la fel şi aşa vor continua în ciuda hotărârii lui Dumnezeu; poate ei gândeau asemănător cuvintelor: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de cînd au adormit părinţii noştri, toate rămîn aşa cum erau dela începutul zidirii!” Şi totuşi, deşi batjocura contemporanilor lui Noe era mare, deşi credinţa lui Noe şi a familiei sale era pusă la încercare, potopul a venit la vremea hotărâtă de Dumnezeu. Despre credinţa lui Noe în hotărîrea lui Dumnezeu este scris: „Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri cari încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfîntă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.” Acest tablou al timpului potopului, prin care hotărîrea lui Dumnezeu împotriva acelei generaţii de oameni a fost împlinită, a devenit profetic, fiind amintit de însuşi Isus Christos în predicile sale. I s-a părut potrivit lui Dumnezeu ca prin intermediul unui om, Avraam, promisiunea din Eden cu privire la o sămînţă să fie mai explicită printr-o a doua promisiune, anume, că aceasta va veni printr-un urmaş al lui Avraam. Înţelepciunea cea de multe feluri a lui Iehova Dumnezeu ni se dezvăluie prin modul de procedură faţă de Avraam. Promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte atunci când poate părea prea târziu, când aparenţele par potrivnice, iar de binecuvântarile promisiunilor Sale se împărtăşesc doar cei care manifestă credinţă în ele. „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, dupăcum i se spusese: ,,Aşa va fi sămînţa ta.`` Şi, fiindcă n'a fost slab în credinţă, el nu s'a uitat la trupul său, care era îmbătrînit, -avea aproape o sută de ani, -nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s'a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească. De aceea credinţa aceasta ,,i -a fost socotită ca neprihănire.” Dar nu numai pentru el este scris că ,,i -a fost socotită ca neprihănire”; ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Hristos” Tabloul profetic al probei lui Avraam, scoate în evidenţă caracterul statornic al Dumnezeului Iehova, astfel jertfa trebuia adusă pe muntele Moria, pe acest munte mai tîrziu a fost ridicat templul construit de Solomon. Cetatea Ierusalimului a cuprins şi acest munte iar în această cetate aleasă de Dumnezeu s-a prezentat acela care avea să fie adevărata sămânţă promisă, adică Isus Christos în anul 33 d.C. Această culme muntoasă care se afla aproape de o mică cetate, cea a Salemului, primeşte un nume „Iehova Iire” adică „Iehova va purta de grijă”, şi cu siguranţă Iehova Dumnezeu este acela care veghează pentru ca promisiunile sale să se împlinească. Nu era nevoie ca Isaac să fie adus jertfă, deoarece această jertfă nu ar fi avut vreo valoare. Totuși acest tablou, în care sămânţa promisă lui Avraam, adică Isaac era ca şi jertfit, avea să fie o altă ilustraţie profetică referitoare la sămânţa promisă, anume că aceasta va suferi o durere asemănătoare zdrobirii călcâiului. Despre faptul că sămânţa promisă va avea de suferit înainte să primească ţara promisă, Avraam a fost informat de Dumnezeu: „Şi Domnul a zis lui Avram: ,,Să ştii hotărît că sămînţa ta va fi străină într'o ţară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani.” La împlinirea timpului, Iehova, credincios promisiunii Sale, informează pe Moise și apoi pe toţi urmaşii lui Avraam prin Isaac că sosise timpul pentru ca robia apăsătoare să ia sfârşit. Înaintea puternicului Faraon, puterea lui Dumnezeu se manifestă prin cele zece plăgi iar apoi poporul eliberat este condus prin marea roşie spre ţara promisă lui Avraam atunci cînd Iehova i-a spus: „Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: şi pe urmă va ieşi deacolo cu mari bogăţii. Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrîneţă fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici;....În ziua aceea, Domnul a făcut un legămînt cu Avram, şi i-a zis: ,,Seminţei tale dau ţara aceasta, dela rîul Egiptului pînă la rîul cel mare, rîul Eufrat” Înaintea acestei fapte glorioase ce avea să rămână vie în memoria acestui popor al lui Israel, Dumnezeul cel Atotputernic îşi face de cunoscut numele Său Sfânt pentru ca cei eliberaţi să cinstească şi să respecte acest nume şi pentru ca acest popor să devină martor al împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu.Acestui popor îi este spus: „Voi sînteţi martorii Mei, zice Iehova, voi şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sînt... Eu am vestit, am mîntuit, am proorocit, nu sînt străin între voi; voi Îmi sînteţi martori, zice Iehova, că Eu sînt Dumnezeu.” După ce acest popor primeşte legea de conduită hotărîtă prin intervenţia directă a lui Dumnezeu, după ce muntele este învăluit de manifestarea puterii lui Dumnezeu, poporul, prin acord direct intră într-un legământ de credincioşie faţă de Dumnezeu. Modul de procedură al celor ce au ieşit din Egipt, precum şi sfârşitul lor de vieţuire, stă pentru noi asemenea unui avertisment spre a nu urma exemplul lor de necredincioşie faţă de Dumnezeu. De binecuvântările ţării promise lui Avraam s-au bucurat cei ce au avut încredere în promisiunile lui Dumnezeu şi urmaşii acelora care au ieşit din robia Egiptului.Apostolul Pavel face referire la acele timpuri şi spune: „Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n'aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice: ,,Astăzi,`` pentruca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită dela început, ... Cine au fost, în adevăr, ceice s'au răzvrătit dupăce auziseră? N'au fost oare toţi aceia, cari ieşiseră din Egipt prin Moise? Şi cine au fost aceia de cari S'a desgustat El patruzeci de ani? N'au fost oare ceice păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S'a jurat El că n'au să intre în odihna Lui? Nu S'a jurat oare celorce nu ascultaseră? Vedem dar că n'au putut să intre din pricina necredinţei lor. Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu. Căci şi nouă ni s'a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvîntul care le -a fost propovăduit, nu le -a ajutat la nimic, pentrucă n'a găsit credinţă la ceice l-au auzit.” În această primă parte a temei am observat împreună primele promisiuni ale lui Dumnezeu făcute rasei umane şi modul credincios de a proceda al Dumnezeului Iehova faţă de aceste promisiuni. Pentru a ajunge la o înţelegere a adevărului, noi trebuie să alungăm prejudecăţile religioase din inimă şi minte. Noi trebuie să lăsăm ca Dumnezeu să vorbească pentru Sine. Orice altă cale va conduce doar la mai multă confuzie.Şi ce dacă oamenii, religioşi şi nereligioşi, au discreditat şi minimalizat promisiunile lui Dumnezeu aşezate în Biblie, şi au pus părerile şi tradiţiile oamenilor mai presus de ea? Şi ce dacă aceşti lideri religioşi au respins mărturia dreaptă a Bibliei? Schimbă aceste fapte şocante şi tulburătoare Biblia însăşi sau mesajul său al adevărului? Gândirea sănătoasă ne asigură că Viul şi Adevăratul Dumnezeu trebuie să fi dat omenirii care caută o descoperire inspirată scrisă despre El Însuşi. Aşa stând lucrurile, atunci poziţia noastră să fie ca a unuia dintre scriitorii Bibliei, care a spus: „Atunci, care este situaţia? Dacă unii n-au arătat credinţă, s-ar putea ca lipsa lor de credinţă să facă fără efect credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci DUMNEZEU SĂ FIE GĂSIT ADEVĂRAT, chiar dacă orice om este găsit mincinos, după cum este scris: Ca să fii justificat în cuvintele tale şi să ieşi victorios când eşti judecat.” (Romani 3:3,4). A-L găsi pe Dumnezeu adevărat, înseamnă a lăsa ca Dumnezeu să aibă cuvântul în chestiunea „ce este adevărul” care face pe oameni liberi. Aceasta înseamnă a accepta cuvântul său, Biblia, ca adevăr. Isaia, un profet major, a întrebat pe poporul ales al lui Dumnezeu: „Atunci când spiritiştii vă îndeamnă să întrebaţi pe mediumuri şi pe vrăjitori, care şoptesc şi bolborosesc în chip misterios, nu se cuvine ca voi, popor al lui Dumnezeu, să-L întrebaţi mai degrabă pe El? Veţi încerca să întrebaţi pe cei morţi pentru cei vii?” Apoi, Isaia a dat îndemnul sigur: „Ţineţi la lege şi la mărturie; căci dacă ei nu vor vorbi după acest cuvânt, nu va mai exista nici o lumină.” (Isaia 8:19,20, Le).Prin faptul că ne-am întors de la tradiţiile şi filozofiile oamenilor lumeşti şi prin acceptarea cuvântului lui Dumnezeu, permiţând în felul acesta ca „Dumnezeu să fie găsit adevărat”, noi am ajuns să apreciem mai mult comparaţia pe care Iehova o face între El Însuşi şi omul obişnuit, cu vedere şi minte îngustă, atunci când spune: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Iehova. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de înalte căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre”. Noi suntem convinşi că acest cuvânt al Său este adevărat, deoarece El îl sprijină şi-l face să devină adevărat, căci adaugă: „tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voinţa Mea şi va prospera în lucrul pentru care l-am trimis” (Isaia 55:8-11, AS). Măreţia gândurilor şi căilor Sale este mult superioară nouă. Infailibilitatea cuvântului Său îl face să fie adevărata cunoştinţă şi călăuza sigură pentru noi. După 470 de ani, de la timpul promisiunii făcute lui Avraam, sămânţa lui Avraam a intrat în această țară promisă spre a o lua în posesie. A urmat o perioadă plină de urcuşuri şi coborîşuri, o perioadă a judecătorilor în care credincios promisiunii Sale, Iehova a oferit izbăviri miraculoase poporului Său atunci cînd acesta s-a întors spre El cu o inimă credincioasă. Să ne amintim faptele izbăvitoare făcute prin Samson, Ghedeon, Barac şi Debora. Braţul puternic al lui Dumnezeu a lucrat atunci cînd se părea că asuprirea popoarelor învecinate era de nezdruncinat. După aproape 400 de ani de la intrarea în Ţara promisă în timpul regelui David şi a fiului său Solomon întregul teritoriu promis este luat în stăpînire.În timpul regelui David, Dumnezeu face o promisiune asemenea unui legământ unilateral: „Cînd ţi se vor împlini zilele, şi cînd te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămînţa ta după tine, şi anume pe unul din fiii tăi, şi-i voi întări domnia. El Îmi va zidi o casă, şi-i voi întări pe vecie scaunul lui de domnie. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu; şi nu voi îndepărta bunătatea Mea dela el, cum am îndepărtat -o dela cel dinaintea ta. Îl voi aşeza pentru totdeauna în Casa Mea, şi în împărăţia Mea scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie.” Această promisiune a lui Dumnezeu mai este numită şi legământul pentru împărăţie, iar acest legământ declara că moştenitorul acestuia va fi un urmaş al regelui David, însă domnia lui nu va fi una trecătoare ci scaunul lui de domnie va fi întărit pe vecie, iar El, moştenitorul, va fi aşezat pentru totdeauna în casa cerească a lui Iehova Dumnezeu. După scindarea poporului în timpul domniei lui Roboam, fiul lui Solomon, doar pe scaunul de domnie al lui Iuda linia regală a lui David a mai continuat şi aceasta pînă la ultimul rege al lui Iuda despre care profetul lui Dumnezeu, Ezechiel, este îndemnat să scrie: „Şi tu, domn nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi vine tocmai cînd nelegiuirea este la culme! Aşa vorbeşte Iehova Dumnezeu: ,,La o parte cu mitra, jos cununa înpărătească! Nu mai este cum a fost. Ce este plecat va fi înălţat, şi ce este înălţat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos, o voi da jos. Aceasta va avea un sfîrşit pînă la venirea Aceluia care are drept la ea, şi în mîna căruia o voi încredinţa.” Ezechiel 21:25-27 au fost citate cuvintele din traducerea ASV . Datorită influenţei lui Satan prin religia cannanului şi a inimii necredincioase a majorităţii regilor ce au stat pe tronul lui Iehova din Ierusalim, Dumnezeu a anunţat că linia regilor va avea un sfîrşit pînă ce va veni Acela care va avea drept la ea şi în mîna căruia o va încredinţa. În timp ce regatul lui Iuda era disputat de cele două imperii, cel babilonian şi cel al Egiptului, regii lui Iuda împreună cu majoritatea poporului întorceau spatele dumnezeului lor şi se îndreptau spre ajutor şi salvare către dumnezeii demoni ai popoarelor: „De aceea, fiul omului, vorbeşte casei lui Israel, şi spune-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Părinţii voştri M'au batjocorit şi mai mult, arătîndu-se necredincioşi faţă de Mine. Şi anume, cînd i-am dus în ţara pe care jurasem că le -o voi da, şi ei şi-au aruncat ochii spre orice deal înalt şi spre orice copac stufos, acolo şi-au adus jertfele, acolo şi-au adus darurile de mîncare cari Mă mîniau, acolo şi-au ars mirezmele de un miros plăcut, şi acolo şi-au turnat jertfele de băutură. ... Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeul, că nu Mă voi lăsa întrebat de voi! Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi, cînd ziceţi: ,,Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!`` ...Vă voi aduce în pustia popoarelor, şi acolo Mă voi judeca faţă în faţă cu voi. Cum M'am judecat cu părinţii voştri în pustia ţării Egiptului, aşa Mă voi judeca şi cu voi, -zice Domnul Dumnezeu. Vă voi trece pe supt toiag, şi vă voi pune supt mustrarea legămîntului. Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici şi pe ceice nu-Mi sînt credincioşi; ... Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.” Cuvintele citate sunt din Ezechiel capitolul 20. Cu adevărat, în robia babiloniană prinşii de război au fost judecaţi, însă prin Daniel, care a căutat cu toată inima implinirea promisiunii lui Dumnezeu cu privire la legământul pentru împărăţie, sunt spuse următoarele cuvinte: „Şaptezeci de săptămîni au fost hotărîte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pînă la încetarea fărădelegilor, pînă la ispăşirea păcatelor, pînă la ispăşirea nelegiuirii, pînă la aducerea neprihănirii vecinice, pînă la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi pînă la ungerea Sfîntului sfinţilor.” După ce sunt enumerate evenimentele importante ce vor avea loc în aceste şaptezeci de săptămâni de ani cu privire la cetatea cea sfântă Ierusalimul şi cu privire la ungerea sfântului Sfinţilor, trimisul lui Dumnezeu continuă: „Să ştii dar, şi să înţelelgi, că dela darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, pînă la Unsul (Mesia), la Cîrmuitorul, vor trece şapte săptămîni şi şasezeci şi două de săptămîni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare.” Daniel 9:25 .Porunca pentru rezidirea Ierusalimului a fost dată în al douăzecilea an al domniei lui Artaxerse, anume în 454 î.C, apoi, deşi vremurile au fost potrivnice sub conducerea lui Neemia, oraşul Ierusalim se transformă dintr-un morman de dărâmături într-un oraş frumos și puternic fortificat. Astfel istoricul Herodot se referă la Ierusalim şi spune: „că într-un timp relativ scurt în locul unei grămezi de dărâmături pustii a apărut un oraş, care a fost mai prejos numai față de puține orașe din Asia în ceea ce priveşte mărimea”. Aceasta s-a întâmplat exact la împlinirea primelor şapte săptămâni de ani anume pînă în 406 î.C. La împlinirea celor şaizeci şi nouă de săptămâni de ani, anume în anul 29 d.C. mai exact în toamna acelui an, Mesia, prinţul vine la poporul căruia îi fusese făcută promisiunea. Venirea acestuia nu este după cum şi-au imaginat oamenii iar lucrarea şi motivul venirii Sale nu este înţeles decît de aceia care „au fost atraşi de Tatăl”. Despre faptul că înţelegerea acestor măreţe lucruri a fost rezervată pentru cei ce vor trăi acum la sfîrşitul acestui sistem de lucruri şi că aceste promisiuni nu au fost înţelese şi pătrunse în totalitate nici chiar de cei care au scris aceste cuvinte din sfânta scriptură, este arătat prin cuvintele rostite de profetul lui Dumnezeu, Daniel: „Eu am auzit, dar n'am înţeles; şi am zis: ,,Domnul meu, care va fi sfîrşitul acestor lucruri?`` El a răspuns: ,,Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite pînă la vremea sfîrşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul, şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege.”Scopul venirii lui Mesia nu a fost pentru a izbăvi naţiunea iudee de sub ocupaţia romană nici nu a adus laude celor ce se considerau păstori spirituali ai poporului, anume fariseilor şi saducheilor. Isus a mărturisit scopul venirii sale: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta``, a răspuns Isus. ,,Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s'ar fi luptat ca să nu fiu dat în mînile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.`` ,,Atunci un Împărat tot eşti!`` I -a zis Pilat. ,,Da``, a răspuns Isus. ,,Eu sînt Împărat. Eu pentru aceasta M'am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” Cu puţin timp înainte de calvar, în rugăciunea sa Isus spune: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău. Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine dela Tine. Căci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că dela Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M'ai trimes. Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt ai Tăi” Identificarea şi acceptarea aceluia ce s-a dovedit prin fapte a fi Mesia, sămânţa promisă din grădina Edenului, a fost făcută de foarte puţini contemporani ai lui Isus Christos şi aceasta datorită înclinației inimii lor rele faţă de Dumnezeu. „De aceea le vorbesc în pilde, pentrucă ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. Şi cu privire la ei se împlineşte proorocia lui Isaia, care zice: ,Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s'a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.` Dar ferice de ochii voştri că văd; şi de urechile voastre că aud! Adevărat vă spun că, mulţi prooroci şi oameni neprihăniţi au dorit să vadă lucrurile pe cari le vedeţi voi, şi nu le-au văzut; şi să audă lucrurile pe cari le auziţi voi, şi nu le-au auzit.”Lucrarea lui Isus Christos, Mesia, nu s-a putut limita la perioada petrecută pe pământ. Datorită credincioşiei sale, Iehova Dumnezeu, Tatăl Său, l-a înzestrat cu putere, slavă şi nemurire pentru a împlini ultima parte a promisiunii edenice, anume nimicirea capului şarpelui şi a seminței acestuia.Taina cu privire la venirea a doua a lui Mesia nu a fost desluşită decît pentru cei care vor fi asemenea lui Daniel. „Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să -L caut cu rugăciune şi cereri... M'am rugat Domnului, Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: ,,Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşate, Tu, care ţii legămîntul şi dai îndurare celorce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!... pe cînd vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, Gavriil... El m'a învăţat, a stat de vorbă cu mine, şi mi -a zis: ,,Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea” au fost citate din Daniel capitolul 9.Dovada că această a doua venire va fi nevăzută ochilor omeneşti reiese din cuvintele lui Isus Christos: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentrucă Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” Apostolul Pavel explică motivul celei de-a doua veniri a lui Christos: „Christos, după ce S'a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce -L aşteaptă.” Ucenicii lui Isus au cerut să le spună semnele care vor marca venirea sa. La sfârşitul celor şapte vremi descrise în Daniel capitolul 4, timpul de aşteptare la dreapta lui Dumnezeu a luat sfîrşit, iar cununa împărătească a fost pusă în mîinile Aceluia care are drept la ea. Cei credincioşi au observat aceasta din 1914 prin semnele care au marcat începutul domniei lui Christos.Au fost prezentate doar în rezumat principalele promisiuni ale lui Dumnezeu la care şi noi suntem martori în desfăşurarea acestora asemenea tuturor martorilor lui Iehova începând dela Abel şi pînă în zilele noastre. Astfel, Dumnezeul Iehova, acela care nu se schimbă în promisiunile sale nu este străin între noi. El a vestit, a mântuit, a prorocit iar noi suntem, alături de cei din vechime, martorii Săi în chestiunea de discuţie.