Rusaliile

Pentru a câştiga încrederea creaturilor inteligente vii, Dumnezeu trebuie să fie adevărat. El trebuie să fie credincios promisiunii Sale, demn de încredere în ceea ce priveşte profeţiile Sale şi în armonie cu faptele ştiinţifice dovedite. Există un asemenea Dumnezeu al adevărului!Nu numai aceia care sunt duşmanii Săi declaraţi au încercat să-L discrediteze, ci şi majoritatea acelora care pretind că sunt servii, preoţii şi slujitorii Săi. Aceşti ipocriţi religioşi au mers până acolo încât să concentreze cuvântul, înţelepciunea, filozofiile, prezicerile şi planurile lor împotriva cuvântului, legii şi scopurilor lui Dumnezeu. Prin urmare, în această zi, când toate teoriile şi sistemele neîntemeiate sunt zguduite de sus până jos, chestiunea a devenit acum: Cine trebuie să fie găsit adevărat, Dumnezeu sau omul?Căutătorii dezorientaţi ai adevărului au spus în multe cazuri, în disperare: „Oh, Biblia este un instrument vechi, cu care poţi cânta orice melodie veche”. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ar însemna că Autorul Bibliei a fost cu totul confuz şi dezbinat împotriva Lui Însuşi. Dar acest lucru nu putea fi adevărat în ceea ce priveşte pe Dumnezeul a cărui creaţie vizibilă, Universul, funcţionează într-o unitate şi armonie atât de minunată. Atunci, în mod raţional, Cartea Sa, Biblia, nu putea fi cu totul confuză şi nu putea permite să fie făcută orice interpretare a acesteia. Prin urmare, când cititorul abordează studiul Bibliei cu această carte în mână, el nu este invitat şi nici nu este îndrumat să studieze cuvântul lui Dumnezeu după erorile religioase, misterioase şi uluitoare ale creştinătăţii. Lui i se cere să studieze după ceea ce are de spus Însuşi Dumnezeu în propriul Său cuvânt. „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al confuziei, ci al păcii”. Şi ce dacă oamenii, religioşi şi nereligioşi, au discreditat şi minimalizat Biblia şi au pus părerile şi tradiţiile oamenilor mai presus de ea? Şi ce dacă aceşti lideri religioşi au respins mărturia dreaptă a Bibliei? Şi ce dacă mult stimatul cler al creştinătăţii a fost găsit fals şi înşelător? Schimbă aceste fapte şocante şi tulburătoare Biblia însăşi sau mesajul său al adevărului? Gândirea sănătoasă ne asigură că Viul şi Adevăratul Dumnezeu trebuie să fi dat omenirii care caută, o descoperire inspirată scrisă, despre El Însuşi. Atunci poziţia noastră să fie ca a unuia dintre scriitorii Bibliei, care a spus: „Atunci, care este situaţia? Dacă unii n-au arătat credinţă, lipsa lor de credinţă va face oare fără efect credincioşia lui Dumnezeu? Aceasta nu se poate întâmpla niciodată! Ci DUMNEZEU SĂ FIE GĂSIT ADEVĂRAT, chiar dacă orice om ar fi găsit mincinos, după cum este scris: Ca tu să poţi fi justificat în cuvintele tale şi să poţi câştiga când vei fi judecat” Ce arată Biblia despre Ziua cincizecimii, numită Rusalii? În ziua învierii Sale, Isus nu s-a înălţat la cer; nu înainte de a trece 40 de zile. (Ioan 20:17). „Dumnezeu L-a înviat din morţi. El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim, şi care acum sunt martorii Lui.” „Până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin spiritul sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.” (Fapte 13:30, 31; 1:2, 3).Odată, după învierea sa, Isus a suflat peste ucenicii Săi şi le-a spus: „Luaţi spirit sfânt”. Dar acesta era numai un anunţ preliminar, faţă de ce aveau să primească la timpul hotărât, aşa cum Isus le-a spus dinainte: „Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 20:22; 16:7). „Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu spiritul sfânt.” - Fapte 1:4, 5. Ucenicii nu înţelegeau încă, nu primiseră botezul cu spiritul sfânt. Ei credeau că Împărăţia va fi restabilită printre naţiunea pământească a lui Israel, chiar atunci. „Pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî spiritul sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” Aceasta era o exprimare clară a faptului că sub puterea spiritului sfânt al lui Dumnezeu avea să urmeze o lucrare de mărturie mondială. Când Regele înviat S-a înălţat în sfârşit la cer, în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a prezenta valoarea jertfei Sale umane, a instalat El Împărăţia şi a început să domnească? Nu; deoarece nu era timpul hotărât al lui Iehova. Isus cel slăvit trebuia să aştepte până la sfârşitul „timpurilor neamurilor”, în anul 1914 d.C. Regele David a recunoscut venirea Seminţei „femeii” lui Dumnezeu şi L-a numit Domnul meu; el a rostit următoarele cuvinte profetice: „Iehova a zis Domnului meu: Stai la dreapta mea, până voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale. Iehova a jurat şi nu-i va părea rău: Tu eşti preot în veac, după ordinul lui Melhisedec.” (Psalmii 110:1,4 ASV). Sub inspiraţie, apostolul Pavel aplică Psalmul 110 la Isus şi spune: „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.” (Evrei 10:12,13). În anul 33 d.C., ziua de 16 Nisan era ziua în care marele preot iudeu oferea la templu cele dintâi roade ale recoltei de grâne şi, de asemenea, ziua când Isus a fost înviat să „devină pârga celor adormiţi.” Aceasta era ziua când trebuia să înceapă numărătoarea celor cincizeci de zile până la sărbătoarea săptămânilor, sau Penticosta, numele Penticosta însemnând ziua a cincizecia, sau Cincizecime. La Cincizecime, marele preot iudeu oferea la templu al doilea rând de pârgă, două pâini legănate, făcute din floarea făinii şi coapte cu aluat. (Exodul 34:22). Ce a făcut Marele Preot glorificat în ceruri, Isus Cristos, în acea zi a Cincizecimii? Trebuie să fie ceva care a fost simbolizat sau preumbrit de oferirea acelor două pâini Domnului Dumnezeu. Să urmărim relatarea a ceea ce s-a întâmplat: „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de spirit sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da spiritul să vorbească.” - Fapte 2:1-5. Acesta a fost un botez cu spiritul sfânt. În ziua Cincizecimii, forţa activă invizibilă a lui Iehova Dumnezeu a fost manifestată prin nişte limbi ca de foc deasupra capului celor botezaţi cu spiritul sfânt. Revărsarea spiritului la Cincizecime era dovada că Isus apăruse în prezenţa lui Dumnezeu pentru ucenicii săi credincioşi, aproape 120 fiind adunaţi la Ierusalim, după cum le spusese El. (Fapte 1:15). Aceasta era dovada că valoarea jertfei Sale fusese oferită şi acceptată de Dumnezeu, şi aplicată în folosul lor, şi de asemenea că ei erau luaţi într-un legământ pentru Împărăţie ca şi copii spirituali ai lui Dumnezeu şi erau unşi pentru serviciul Împărăţiei. - Evrei 9:24-26. Aceasta a fost preumbrită, în sărbătoarea tipică a Cincizecimii, de cele două pâini făcute din pârga grâului: „Preotul să legene aceste dobitoace într-o parte şi într-alta ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă ca pârgă şi cu cei doi miei: ele să fie închinate Domnului, şi să fie ale preotului.” (Leviticul 23:20). Amândouă pâinile aduse ca pârgă erau închinate lui Iehova Dumnezeu şi nici una din pâini n-a fost respinsă sau irosită. Aceste două pâini simbolizau pe ucenicii lui Isus Cristos ca fiind legănaţi sau prezentaţi de Marele Preot Isus Cristos înaintea lui Iehova Dumnezeu, ca închinaţi sau sfinţi Domnului. Faptul că ambele pâini erau dospite simbolizează că aceşti ucenici erau prin naştere creaturi păcătoase; dar valoarea jertfei lui Isus Cristos, care a fost prezentată în folosul lor, i-a îndreptăţit în faţa lui Dumnezeu şi astfel ei erau închinaţi sau „sfinţi” pentru El. Adunarea creştină sub conducerea lui Cristos este templul în care Dumnezeu locuieşte prin duhul său (1 Corinteni 3:16,17; Efeseni 2:20-22). În adunare, această putere se manifestă prin lucrări şi daruri foarte variate. Dar este întotdeauna lucrarea singurului şi aceluiaşi duh pe care Dumnezeu îl dă prin Isus Cristos. Astfel, duhul slujeşte la ţeluri numeroase şi diferite. “Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Cristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” - 1 Corinteni 12:4-13 În ziua Cincizecimii, duhul a început să se manifeste prin daruri miraculoase de proorocie şi de vorbire în limbi străine. Darul de a vindeca şi alte puteri extraordinare au urmat. Este de remarcat că aceste daruri ale duhului au fost acordate prin apostoli sau în prezenţa lor, prin punerea mâinilor. Filip evanghelistul, mergând la Samaria, a predicat acolo şi a făcut ucenici. Aceşti credincioşi, deşi botezaţi, nu primiseră duhul sfânt, şi nici unul din darurile sale. Astfel că apostolii au trimis în acest oraş pe Petru şi pe Ioan. “Aceştia au venit, spune Biblia, la Samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu se pogorâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei şi aceia au primit Duhul Sfânt... Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor.” - Fapte 8:5-18. La Efes, Pavel a întâlnit oameni botezaţi cu botezul lui Ioan, dar care nu auziseră încă vorbindu-se de un duh sfânt. El l-a propovăduit deci pe Cristos. “Când au auzit ei aceste vorbe au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau.” (Fapte 19:1-6). Acelaşi apostol, scriindu-i lui Timotei, l-a îndemnat să înflăcăreze darul pe care Dumnezeu îl depusese în el prin punerea mâinilor sale. Într-o scrisoare adresată comunităţii din Roma, el spune: “Căci doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră.” (2 Timotei 1:6 şi Romani 1:11). Astfel, cei doisprezece apostoli ai Mielului slujeau drept intermediari în acordarea darurilor duhului, care au încetat să mai fie distribuite odată cu moartea lor. Pavel a atras atenţia asupra faptului că darurile miraculoase nu vor fi acordate Bisericii decât în timpul copilăriei ei. Ele erau necesare punerii bazei adunării creştine, pentru a dovedi că favoarea şi puterea divină s-a retras din casa necredincioasă a Israelului după carne şi se sprijinea de acum înainte pe Biserică, care este “Israelul lui Dumnezeu”. Odată ajunsă la maturitate şi ferm stabilită pe cele douăsprezece temelii apostolice, adunarea Israelului spiritual nu va mai avea nevoie de darurile care i-au fost indispensabile în copilăria sa, astfel că acestea vor dispărea. Este scris: “Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest «în parte» se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” (1 Corinteni 13:8-11). Iată ceea ce explică de ce darurile miraculoase ale duhului nu sunt acordate astăzi rămăşiţei membrilor trupului lui Cristos. Planul lui Dumnezeu nu este de a da tuturor membrelor trupului lui Cristos darurile miraculoase ale duhului. Iată ce spun Scripturile: ”Voi sunteţi trupul lui Cristos, şi, fiecare în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli, al doilea, prooroci, al treilea, învăţători, apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt prooroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?” Astfel, absenţa, astăzi, a profeţilor, a apostolilor inspiraţi şi a darurilor miraculoase ale duhului nu dovedeşte că membrii credincioşi ai rămăşiţei nu aparţin trupului lui Cristos. - 1 Corinteni 12:27-30. Adunarea creştină actuală nu este mai puţin puternică decât cea din primul secol, deşi este lipsită de darurile miraculoase inutile în epoca noastră, în care ea ajunge la statura unui om matur. La fel ca în urmă cu nouăsprezece secole, ea este unsă cu acelaşi duh, a cărui măsură o are, la fel ca atunci, ceea ce îi permite să aducă lui Dumnezeu o mărturie mai puternică decât în orice moment al istoriei sale. Este scris: “Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oştirilor.” (Zaharia 4:6). Prin “duhul adevărului” al lui Dumnezeu, noi înţelegem Scripturile mai bine ca oricând, iar înţelegerea pe care o avem despre Cartea sfântă ne întăreşte în predicarea veştii bune a Împărăţiei. Fiind umpluţi cu duh, noi suntem capabili să-i aducem roade din abundenţă. Şi prin asemenea fructe mai degrabă decât prin darurile miraculoase ale duhului dovedim că suntem o adunare creştină asemenea celei din primul secol, şi membrii ai aceluiaşi “trup al lui Cristos”. Cultivând şi aducând aceste fructe vom merge pe “calea prin excelenţă”, cea a iubirii.