Să fie Dumnezeu adevărat

Pentru a câştiga încrederea creaturilor inteligente vii, Dumnezeu trebuie să fie adevărat. El trebuie să fie credincios promisiunii Sale, demn de încredere în ce priveşte profeţiile Sale şi în armonie cu faptele ştiinţifice dovedite. Există un asemenea Dumnezeu al adevărului. Dar nu numai cei care sunt duşmanii Săi declaraţi au încercat să-L discrediteze, ci şi majoritatea celor care pretind că sunt servii, preoţii şi slujitorii Săi. Aceşti ipocriţi religioşi au mers până acolo încât să concentreze cuvântul, înţelepciunea, filozofiile, prezicerile şi planurile lor împotriva cuvântului, legii şi scopurilor lui Dumnezeu. Prin urmare, astăzi, când toate teoriile şi sistemele lipsite de temei sunt zguduite de sus până jos, chestiunea a devenit: Cine trebuie să fie găsit adevărat: Dumnezeu sau omul? Vastul univers pe care noi îl vedem este întemeiat pe adevăr. Creatorul lui este Marele Dumnezeu al adevărului. El este Acela căruia toţi oamenii creştinătăţii au pretins a I se închina, dar diferenţele, disputele şi erorile religioase vechi de secole, au adus ocară atât asupra Lui, cât şi asupra Cuvântului scris, pe care El l-a dat omenirii. Căutătorii dezorientaţi ai adevărului au spus în multe cazuri, în deznădejde: „Oh, Biblia este un instrument vechi, cu care poţi cânta orice melodie veche”. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ar însemna că Autorul Bibliei a fost cu totul confuz şi dezbinat împotriva Lui Însuşi. Dar acest lucru nu poate fi adevărat în ceea ce priveşte pe Dumnezeul a cărui creaţie văzută, universul, funcţionează într-o unitate şi armonie atât de minunată. Atunci, în mod raţional, Cartea Sa, Biblia, nu poate fi cu totul confuză şi nu poate permite să fie făcută orice interpretare a acesteia. Conducătorii religioşi ai acestei aşa-numite „creştinătăţi”, împreună cu minciunile confuze ai căror interpreţi se mărturisesc a fi, se contrazic între ei şi, din când în când, chiar într-un mod violent. Prin urmare, când cititorul abordează studiul Bibliei cu această carte în mână, el nu este invitat şi nici nu este îndrumat să studieze cuvântul lui Dumnezeu după erorile religioase, misterioase şi confuze ale creştinătăţii. Lui i se cere să studieze după ceea ce are de spus Însuşi Dumnezeu în propriul Său Cuvânt. „Căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al confuziei, ci al păcii.” – 1Corinteni 14:33. Pentru a ajunge la o înţelegere a adevărului, noi trebuie să alungăm prejudecăţile religioase din inimă şi minte. Noi trebuie să lăsăm ca Dumnezeu să vorbească pentru Sine. Orice altă cale va conduce doar la mai multă confuzie. Şi ce dacă oamenii, religioşi şi nereligioşi, au discreditat şi minimalizat Biblia, şi au pus părerile şi tradiţiile oamenilor mai presus de ea? Şi ce dacă aceşti lideri religioşi au respins mărturia dreaptă a Bibliei? Şi ce dacă mult stimatul cler al creştinătăţii a fost găsit fals şi înşelător? Schimbă aceste fapte şocante şi tulburătoare Biblia însăşi sau mesajul său al adevărului? Gândirea sănătoasă ne asigură că Viul şi Adevăratul Dumnezeu trebuie să fi dat omenirii care caută o descoperire inspirată scrisă despre El Însuşi. Aşa stând lucrurile, atunci poziţia noastră să fie ca a unuia dintre scriitorii Bibliei, care a spus: „Atunci, care este situaţia? Dacă unii n-au arătat credinţă, s-ar putea ca lipsa lor de credinţă să facă fără efect credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Ci DUMNEZEU SĂ FIE GĂSIT ADEVĂRAT, chiar dacă orice om este găsit mincinos, după cum este scris: Ca să fii justificat în cuvintele tale şi să ieşi victorios când eşti judecat.” – Romani 3:3,4. A-L găsi pe Dumnezeu adevărat, înseamnă a lăsa ca Dumnezeu să aibă cuvântul în chestiunea `ce este adevărul` care face pe oameni liberi. Aceasta înseamnă a accepta cuvântul său, Biblia, ca adevăr. De aceea, în această carte noi apelăm la Biblie pentru adevăr. Obligaţia noastră este să ne întoarcem la ceea ce s-a spus în ea, prin citate din Biblie, pentru dovedirea adevărului şi caracterului ei demn de încredere. Aceasta este calea pe care au urmat-o şi recomandat-o scriitorii inspiraţi şi caracterele credincioase ale Bibliei. Isaia, un profet major, a întrebat pe poporul ales al lui Dumnezeu: „Atunci când spiritiştii vă îndeamnă să întrebaţi pe mediumuri şi pe vrăjitori, care şoptesc şi bolborosesc în chip misterios, nu se cuvine ca voi, popor al lui Dumnezeu, să-L întrebaţi mai degrabă pe El? Veţi încerca să întrebaţi pe cei morţi pentru cei vii?” Apoi, Isaia a dat îndemnul sigur: „(Ţineţi) la lege şi la mărturie; căci dacă ei nu vor vorbi după acest cuvânt, nu va mai exista nici o lumină.” (Isaia 8:19,20). „Mai degrabă la lege şi la mărturie. Căci dacă ei nu vor vorbi după acest cuvânt, nu vor mai avea lumina dimineţii.” (Isaia 8:20). Nu există nici o lumină a adevărului în învăţăturile oamenilor lumeşti care se află sub influenţa demonilor nevăzuţi supraomeneşti, spirite rele care sunt responsabile, în primul rând, de întunericul acestei lumi. Dacă noi nu căutăm să ne conducem după legea şi mărturia cuvântului scris al lui Dumnezeu, nu vom ajunge niciodată la razele de lumină care arată că dimineaţa lumii noi a dreptăţii este aproape. Nici unul din scriitorii Bibliei de la Maleahi înapoi, până la Moise, n-au făcut vreo menţiune despre o lege orală sau tradiţională, care să fi existat pe lângă cuvântul scris al lui Dumnezeu. Ei nu declară niciunde că tradiţiile orale ale oamenilor religioşi sunt pe picior de egalitate cu înregistrarea cuvântului Dumnezeu, sau că acest cuvânt scris ar fi incomplet fără asemenea tradiţii orale. Profetul Moise s-a declarat cu toată puterea împotriva adăugării tradiţiilor orale ale oamenilor neinspiraţi la legea şi mărturia dată de Dumnezeu. Moise a spus: „Să n-adăugaţi nimic la cuvântul pe care vi l-am poruncit, nici să scădeţi ceva din el; ca să puteţi păzi poruncile DOMNULUI Dumnezeului vostru, pe care Eu vi le-am dat” (Deuteronomul 4:2). Cuvântul scris al lui Dumnezeu este pur, fără asemenea tradiţii făcute de om; cei care învaţă şi ţin la asemenea tradiţii şi care le evaluează ca fiind egale Biblia sau chiar superioare acesteia, se fac ei înşişi mincinoşi. „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este purificat; el este un scut pentru cei care îşi pun încrederea în El. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.” – Proverbele 30:5,6. Dumnezeu l-a inspirat pe profetul Său Isaia să vorbească prin cuvinte puternice împotriva celor care pretind a fi poporul lui Dumnezeu, dar care practică ipocrizia, prin urmarea mai degrabă a preceptelor şi tradiţiilor oamenilor, decât a Scripturilor inspirate. „Şi Domnul a zis: Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă onorează cu gura şi cu buzele, dar inima lor este departe de Mine şi frica pe care o au de Mine nu este decât preceptul căpătat de la oameni; de aceea, iată, voi îndeplini iarăşi o lucrare minunată cu acest popor, făcând minune după minune; astfel încât înţelepciunea înţelepţilor lor va fi pierdută şi priceperea oamenilor lor chibzuiţi va fi ascunsă.” – Isaia 29:13,14. CUVÂNTUL SCRIS ÎMPOTRIVA TRADIŢIEI Chiar din pricina acestei controverse în legătură cu tradiţiile şi preceptele liderilor religioşi, Marele Învăţător din Nazaret a venit în conflict cu rabinii primului secol al erei creştine. Despre aceasta, citim înregistrarea următoare: „Atunci, nişte scribi şi farisei din Ierusalim au venit la el, zicând: De ce calcă discipolii tăi tradiţia strămoşilor? Căci ei nu-şi spală mâinile când mănâncă. Drept răspuns, El le-a zis: Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre? Căci Dumnezeu a zis: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta; şi: Cine blestemă pe tatăl său şi pe mama sa să fie omorât”. Dar voi ziceţi: Cine va zice tatălui său sau mamei sale: `Orice sprijin pe care l-ai fi putut avea din partea mea, este dedicat lui Dumnezeu`, nu mai trebuie să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. De aceea, voi aţi făcut fără valoare porunca lui Dumnezeu prin tradiţia voastră. Ipocriţilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis: Poporul acesta mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine; dar degeaba Mi se închină ei, învăţând ca doctrine nişte precepte ale oamenilor.” (Matei 15:1-9). Astfel, tradiţionaliştii religioşi s-au dovedit a fi mincinoşi şi călcători ai legii scrise a lui Dumnezeu, pe când Învăţătorul sincer din Nazaret L-a găsit pe Dumnezeu adevărat, deoarece El a apelat la cuvântul scris al lui Dumnezeu şi l-a urmat. Un lucru este sigur: Scripturile Ebraice din vechime nu ne învaţă să ne punem credinţa în tradiţiile orale ale religioşilor. De când oamenii au înregistrat şi publicat asemenea tradiţii ca fiind egale cu Scripturile inspirate sau chiar superioare Scripturilor, există un conflict între acestea două. În timpul primului nostru secol, Scripturile creştine inspirate au fost scrise în limba greacă, dar nici una dintre acestea nu ne învaţă să acceptăm şi să avem încredere în tradiţiile şi preceptele morale ale oamenilor care pretind a fi clerul creştin. De sute de ori acele Scripturi Greceşti creştine citează şi se referă la cuvântul scris al lui Dumnezeu conţinut în Scripturile Ebraice. Acele Scripturi erau singurele pe care Isus din Nazaret le avea în acele zile şi s-a referit la ele în rugăciunea făcută lui Dumnezeu pentru discipolii Săi, când a spus: „Sfinţeşte-i prin adevăr; cuvântul Tău este adevărul.” – Ioan 17:17. Declarând misiunea Sa pe pământ, în timp ce era în sinagoga din Nazaret, Isus a cerut sulul Scripturii cu profeţia lui Isaia şi a citit din capitolul 61, versetele 1 şi 2 (Luca 4:16-21). Mai târziu, El a spus: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. N-am venit să desfiinţez, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun că mai degrabă vor trece cerul şi pământul, decât să treacă cea mai mică literă sau o frântură de literă din Lege, fără să se întâmple toate lucrurile”. Religioşilor care n-au crezut în El, le-a dat sfatul să creadă cuvântul scris al lui Dumnezeu: „Voi cercetaţi Scripturile, deoarece gândiţi că prin ele veţi avea viaţă veşnică, dar chiar ele depun mărturie despre Mine. De fapt, dacă l-aţi crede pe Moise, M-aţi crede şi pe Mine, fiindcă el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” – Matei 5:17,18 şi Ioan 5:39,46,47. În nici un caz El n-a apelat la şcolile rabinice de învăţătură, cu tradiţiile lor şi preceptele oamenilor. El Şi-a îndrumat cu credincioşie discipolii la cuvântul lui Dumnezeu, pentru a glorifica astfel pe Dumnezeu ca adevărat, deşi, în acelaşi timp, acest lucru îi dovedea mincinoşi pe liderii religioşi respectaţi în public. Cazul lui Isus din Nazaret este un exemplu. Acesta ne asigură că oamenii care urmează interpretările religioşilor şi care pun tradiţiile omeneşti înaintea cuvântului sfânt scris, cu siguranţă se vor împotrivi şi vor persecuta pe urmaşii Săi credincioşi care proclamă cuvântul pur al lui Dumnezeu. Unul dintre proprii urmaşi ai lui Isus se foloseşte pe el însuşi ca o ilustraţie, pentru a arăta cum o aderare oarbă la tradiţii şi sisteme religioase conduce o persoană în opoziţie cu cei care ţin la cuvântul lui Dumnezeu ca adevărat. Pavel, un urmaş al lui Isus, face această mărturisire: „Bineînţeles, voi aţi auzit despre purtarea mea de altădată, în iudaism, cum persecutam adunarea lui Dumnezeu şi o pustiam peste măsură; şi cum făceam în iudaism progrese mai mari decât mulţi de o vârstă cu mine din neamul meu, fiindcă eram mult mai zelos pentru tradiţiile părinţilor mei.” – Galateni 1:13,14. Pavel a recunoscut că tradiţiile religioase îl orbiseră pentru un timp cu privire la adevărul din scrierile lui Moise, din ale celorlalţi profeţi şi din Psalmi. De asemenea, el a ştiut dinainte că oamenii pretinşi a fi clerul creştin vor dezvolta un sistem de tradiţii şi precepte religioase şi vor ascunde astfel adevărul de membrii organizaţiilor religioase. Aşa că el a scris: „Păziţi-vă ca nici un om să nu vă înşele prin filozofie şi amăgire deşartă, după tradiţia oamenilor, după lucrurile lumii şi nu după Cristos.” (Coloseni 2:8). Pavel a ştiut că asemenea tradiţii vor fi minciuni şi vor oferi o cale a mântuirii diferită de cea care este conţinută în cuvântul scris inspirat al lui Dumnezeu. Oamenii din ziua de azi, pe care tradiţiile religioase i-au îndepărtat de vestea bună, aşa cum este înregistrată în sfânta Biblie, ar face bine să ia în considerare sfatul lui Pavel, anume: „Există unii care vă tulbură şi vor să pervertească evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar predica o altă evanghelie decât cea pe care v-am predicat-o, să fie anatema! Aşa cum noi am spus-o înainte, v-o mai spun încă o dată: dacă vă propovăduieşte cineva o altă evanghelie decât cea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” – Galateni 1:7-9. De aceea, Pavel a rămas neclintit lângă cuvântul scris al lui Dumnezeu atunci când a învăţat şi a predicat. El a permis ascultătorilor săi să-l verifice cu propriile lor exemplare ale Scripturilor. De fapt, medicul personal al lui Pavel, Luca, mai degrabă a numit nobile pe acele persoane care făceau aşa, decât să-i acuze de citirea Bibliei pentru a proba sinceritatea unui apostol. Luca scrie: „Fraţii au trimis imediat, noaptea, pe Pavel şi Sila la Berea. Când ei au sosit acolo, au intrat în sinagoga iudeilor. Aceştia erau mai nobili decât cei din Tesalonic, au primit cuvântul cu toată râvna, cercetând zilnic Scripturile, ca să vadă dacă aceste lucruri erau aşa.” (Fapte 17:10,11). Prin urmare, atunci când o organizaţie religioasă interzice membrilor ei să citească Biblia şi le cere să accepte ceea ce clerul învaţă, fără să compare învăţăturile lor cu Sfintele Scripturi, o asemenea organizaţie religioasă dezminte pretenţia sa că este apostolică. Apostolul Petru, tovarăşul lui Pavel, a avut aceeaşi cugetare în chestiunea întâietăţii Sfintelor Scripturi. Petru a citat în permanenţă din Scripturile Ebraice şi a scris: „Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost predicat prin evanghelie.” – 1Petru 1:25.Niciunde în scrierile lui Petru sau în declaraţiile sale înregistrate, el nu pretinde infailibilitate, nu-şi asumă titluri religioase pompoase şi nu cere să i se dea onoruri în închinare. Tot timpul el îşi îndreaptă ascultătorii sau cititorii către cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu drept călăuza lor luminoasă, până când vor apărea zorile Împărăţiei lui Dumnezeu.Prin urmare, în această carte aflată în mâinile cititorului, noi alegem să urmăm calea apostolică. Noi Îl vom găsi pe Dumnezeu adevărat, îndrumând pe orice om sincer spre cuvântul Său scris, nepieritor. Cunoscând că Dumnezeu a inspirat Sfintele Scripturi prin spiritul Său sfânt, făcându-le astfel demne de încredere, noi alegem să lăsăm ca El să facă interpretarea. Cum? Prin înregistrările Sale ale profeţiei împlinite şi prin lucrurile pe care El le-a făcut să se întâmple în istoria modernă, pentru a împlini profeţiile ce trebuiau să se întâmple în zilele noastre.