Exista o singura „Biserica adevarata“ ?

„Exista un singur Cristos, prin urmare nu poate fi decât un singur trup al lui Cristos, o singură Mireasă a lui Cristos: «o singură Biserică Catolică şi apostolică».“  Dominus Iesus.Aşa a prezentat cardinalul romano-catolic Joseph Ratzinger învăţătura religiei sale potrivit căreia nu poate exista decât o singură Biserică adevărată. El a declarat că această Biserică este „singura Biserică a lui Cristos, întruchipată în Biserica Catolică“. „Nu sunt Biserici în adevăratul sens al cuvântului“ Deşi papa Ioan Paul al II-lea a susţinut cu tărie că documentul Dominus Iesus nu reflectă „o atitudine de superioritate, sau o lipsă de respect, faţă de alte religii“, liderii Bisericii Protestante au ripostat cu vehemenţă. De exemplu, la Întrunirea Generală a Prezbiterienilor ţinută la Belfast (Irlanda de Nord) în iunie 2001, un ministru religios a spus că acest document era opera „unei facţiuni puternice a Bisericii Romano-Catolice . . . îngrozite de spiritul de deschidere promovat de Vatican II“. Robin Eames, arhiepiscopul Bisericii Irlandeze, a mărturisit că ar fi „foarte dezamăgit“ dacă acest document ar marca „o întoarcere la mentalitatea de dinainte de Vatican II“. Comentând pe marginea declaraţiei Vaticanului potrivit căreia Bisericile care resping anumite doctrine catolice „nu sunt Biserici în adevăratul sens al cuvântului“, el a spus: „Pentru mine, aceasta ar putea fi o insultă“. Ce anume a dus la întocmirea documentului Dominus Iesus? După câte se pare, curia romano-catolică a fost deranjată de fenomenul numit relativism religios. Potrivit celor spuse în The Irish Times, „apariţia unei teologii pluraliste, care declara în esenţă că toate religiile sunt la fel de bune, . . . l-a neliniştit din ce în ce mai mult pe cardinalul Ratzinger“. Se pare că acest relativism religios l-a determinat pe cardinal să facă acele comentarii referitoare la o singură Biserică adevărată. Are vreo importanţă cărei Biserici îi aparţii? Cu certitudine, unii consideră „relativismul religios“ şi „teologia pluralistă“ concepţii mult mai rezonabile şi mai atrăgătoare decât ideea existenţei unei singure Biserici adevărate. Pentru ei, religia ar trebui să fie o pură chestiune de alegere personală. „În definitiv, nu are nici o importanţă cărei Biserici îi aparţii“, susţin ei. Acest punct de vedere ar putea părea mai tolerant, chiar dacă duce la divizarea religiei în mii şi mii de confesiuni. Mulţi consideră că „o astfel de diversitate religioasă nu este altceva decât o expresie sănătoasă a libertăţii individuale“. Totuşi, scriitorul Steve Bruce este de părere că această „toleranţă religioasă“ nu înseamnă, de fapt, decât „indiferenţă religioasă“. — A House Divided: Protestantism, Schism, and Secularization. Prin urmare, care este punctul de vedere corect? Există o singură Biserică adevărată? Este ea întruchipată în Biserica Romano-Catolică? Sunt şi alte Biserici acceptabile în egală măsură în faţa lui Dumnezeu? Întrucât aceste întrebări ne influenţează relaţiile cu Creatorul nostru, este, cu siguranţă, important să cunoaştem punctul său de vedere. Cum? Apelând la Biblie, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu (Faptele 17:11; 2 Timotei 3:16, 17). Să vedem ce au de spus Scripturile cu privire la acest subiect. O singură credinţă creştină adevărată: o realitate Isus Cristos a fondat o singură Biserică, sau congregaţie, care forma un corp spiritual, o familie spirituală. Ne referim aici la o adunare de oameni aleşi prin spiritul sfânt al lui Dumnezeu, toţi fiind recunoscuţi de Dumnezeu drept „copii“ ai săi. — Romani 8:16, 17; Galateni 3:26. Isus i-a învăţat pe oameni că există o singură cale prin care Dumnezeu îi îndrumă spre adevăr şi spre viaţă. Pentru a exemplifica acest adevăr important, Isus a comparat calea spre viaţă veşnică cu un drum. Iată ce a spus el: „Intraţi pe poarta cea strâmtă; căci larg şi spaţios este drumul care duce la distrugere, şi mulţi sunt cei care intră pe el; în timp ce strâmtă este poarta şi îngust drumul care duce la viaţă, şi puţini sunt cei care îl găsesc“. — Matei 7:13, 14; Ioan 14:6; Faptele 4:11, 12. O congregaţie unită Nu ar trebui să ne imaginăm congregaţia din secolul I drept „o societate organizată, universală, existentă pe întregul pământ, imagine pe care o avem în minte, în prezent, când vorbim despre Biserica Catolică“, se spune în The New Dictionary of Theology. De ce? „Din simplul motiv că o astfel de societate organizată şi universală nu a existat“, adaugă această lucrare. Nimeni nu poate spune despre congregaţia creştină din secolul I că se asemăna în vreun fel cu sistemele religioase instituţionalizate din prezent. Totuşi, ea era organizată. Congregaţiile nu funcţionau independent unele de altele, ci toate recunoşteau autoritatea unui corp de guvernare aflat la Ierusalim. Acest corp de guvernare, format din apostoli şi din bătrânii congregaţiei din Ierusalim, a contribuit la menţinerea unităţii congregaţiei ca „singur corp“ al lui Cristos. — Efeseni 4:4, 11–16; Faptele 15:22–31; 16:4, 5. Ce s-a întâmplat însă cu această congregaţie adevărată? A devenit ea puternica Biserică Catolică? S-a dezvoltat ea luând forma actualului sistem religios protestant atât de divizat? „Grâu“ şi „neghină“ Pentru a găsi răspunsul să examinăm cu atenţie ce a profeţit însuşi Isus Cristos. Veţi fi, probabil, surprinşi să aflaţi că Isus se aştepta ca în timp congregaţia lui să nu poată fi identificată şi că el avea să permită această situaţie tristă secole la rând. Asociind congregaţia sa cu „regatul cerurilor“, el a spus: „Regatul cerurilor a devenit asemenea unui om care a semănat sămânţă excelentă în ogorul lui. În timp ce oamenii dormeau, a venit duşmanul lui şi a semănat neghină deasupra, în mijlocul grâului, şi a plecat. Când planta a încolţit şi a produs rod, atunci a apărut şi neghina. Sclavii stăpânului casei s-au apropiat deci şi i-au zis: «Stăpâne, nu ai semănat sămânţă excelentă în ogorul tău? Atunci cum de are neghină?» El le-a zis: «Un duşman, un om, a făcut aceasta». Ei i-au zis: «Vrei atunci să ieşim şi să o strângem?» El a zis: «Nu; pentru ca nu cumva, în timp ce strângeţi neghina, să smulgeţi din rădăcină şi grâul odată cu ea. Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş; şi în perioada secerişului le voi spune secerătorilor: Strângeţi mai întâi neghina şi legaţi-o în snopi pentru a fi arsă complet, apoi duceţi-vă să strângeţi grâul în depozitul meu»“. — Matei 13:24–30. Isus a explicat că el era „semănătorul“, iar „sămânţa excelentă“ îi reprezenta pe adevăraţii săi discipoli. „Duşmanul“ lui era Satan Diavolul. „Neghina“ erau creştinii falşi care s-au infiltrat în congregaţia creştină din secolul I. Isus a spus că avea să lase „grâul“ şi „neghina“ să crească împreună până la „seceriş“, care urma să aibă loc la „încheierea unui sistem de lucruri“ (Matei 13:37–43). Ce semnificau toate acestea? Congregaţia creştină s-a degradat La scurt timp după moartea apostolilor, congregaţia a ajuns sub influenţa învăţătorilor apostaţi apăruţi chiar în mijlocul ei. Aceştia vorbeau „lucruri denaturate pentru a-i trage pe discipoli după ei“ (Faptele 20:29, 30). Drept rezultat, mulţi creştini ‘au renunţat la credinţă’ şi ‘s-au întors spre istorisiri neadevărate’. — 1 Timotei 4:1–3; 2 Timotei 4:3, 4. Potrivit lucrării The New Dictionary of Theology, până în secolul al IV-lea „creştinismul catolic devenise religia oficială . . . a Imperiului Roman“. A fost „o fuziune între societatea ecleziastică şi cea laică“ — o unire a Bisericii cu Statul, o acţiune diametral opusă convingerilor creştinilor din secolul I (Ioan 17:16; Iacov 4:4). Aceeaşi lucrare de referinţă arată că, în timp, întreaga natură şi structură a Bisericii, precum şi multe dintre convingerile ei fundamentale s-au schimbat radical „sub influenţa unei combinaţii stranii şi total nesănătoase între Vechiul T[estament] şi modelele neoplatonice“. Aşa cum fusese prezis de Isus Cristos, adevăraţii săi discipoli au fost puşi în umbră de tot mai numeroşii creştini falşi. Oamenii cărora le vorbea Isus ştiau cât de greu este să deosebeşti grâul adevărat de neghină, cum ar fi sălbăţia otrăvitoare care, în perioada de creştere, se aseamănă foarte mult cu grâul. Prin ilustrarea sa, Isus a arătat că pentru un timp creştinii adevăraţi aveau să fie foarte greu de deosebit de numeroşii creştini falşi. Dar congregaţia creştină nu a încetat să existe, deoarece Isus a promis că avea să continue să-i îndrume pe fraţii săi spirituali „în toate zilele până la încheierea sistemului de lucruri“ (Matei 28:20). Isus a spus că grâul urma să continue să crească. Fără îndoială că, de-a lungul secolelor, adevăraţii creştini — în mod individual sau ca grup — s-au străduit din răsputeri să respecte învăţăturile lui Cristos. Însă ei nu au mai constituit un corp, sau o organizaţie vizibilă, uşor de identificat. Cu certitudine, ei au fost diferiţi de sistemul religios apostat vizibil, care, de-a lungul istoriei, nu a adus decât oprobriu asupra numelui lui Isus Cristos. — 2 Petru 2:1, 2. „Este revelat omul nelegiuirii“ Apostolul Pavel a prezis o altă caracteristică a acestui sistem religios. Iată ce a scris el: „Nimeni să nu vă seducă în vreun fel, deoarece aceasta ziua lui Iehova nu va veni dacă nu vine mai întâi apostazia şi nu este revelat omul nelegiuirii“ (2 Tesaloniceni 2:2–4). „Omul nelegiuirii“ nu este altul decât clerul, care îşi arogă dreptul de a conduce congregaţia „creştină“. Apostazia a apărut în zilele lui Pavel şi a luat amploare după moartea apostolilor, când forţa restrictivă pe care o reprezentau ei a dispărut. Apostazia avea să devină evidentă, aşa cum a spus Pavel, prin ‘operaţiunea lui Satan, cu orice lucrare de putere şi semne şi minuni prevestitoare mincinoase’ (2 Tesaloniceni 2:6–12). Cât de bine descriu aceste cuvinte actele întreprinse de mulţi conducători religioşi de-a lungul istoriei! Pentru a susţine că romano-catolicismul este singura Biserică adevărată, capii catolici afirmă că episcopii lor au „o legătură vitală cu primii apostoli printr-o linie de succesiune care porneşte de la începutul“ creştinismului. În realitate, ideea succesiunii apostolice nu are un fundament istoric sau biblic. Nu există nici o dovadă plauzibilă că sistemul religios care a apărut după moartea apostolilor lui Isus ar fi avut vreodată îndrumarea spiritului sfânt al lui Dumnezeu. — Romani 8:9; Galateni 5:19–21. Însă ce se poate spune despre celelalte Biserici care au apărut imediat după aşa-numita Reformă? S-au întors ele la modelul congregaţiei creştine din secolul I? Au restabilit ele puritatea ei? Este adevărat că după Reformă mulţi oameni de rând au avut posibilitatea să citească Biblia în limba lor. Totuşi, istoria arată că aceste Biserici au continuat să predea doctrine eronate. — Matei 15:7–9. Cu toate acestea, remarcaţi că Isus Cristos a prezis în mod clar că singura sa congregaţie adevărată avea să fie restabilită în perioada pe care el a numit-o încheierea unui sistem de lucruri (Matei 13:30, 39). Împlinirea profeţiilor biblice arată că noi trăim în această perioadă (Matei 24:3–35). Prin urmare, fiecare ar trebui să se întrebe: Care este singura Biserică adevărată? Ea ar trebui să fie tot mai uşor de identificat. Poate consideraţi că aţi găsit deja această Biserică, sau congregaţie. Însă este important să vă asiguraţi de acest lucru. De ce? Deoarece, la fel ca în secolul I, nu poate exista decât o singură Biserică adevărată. V-aţi făcut timp să vă asiguraţi că Biserica dumneavoastră aderă strâns la modelul congregaţiei creştine din secolul I şi că respectă cu fidelitate învăţăturile predate de Isus Cristos? De ce nu aţi face-o acum? Martorii lui Iehova vor fi bucuroşi să vă ajute în acest sens. — Faptele 17:11.