Banii si valorile morale - un echilibru fragil

Banii şi valorile morale  ce ne învaţă istoria? La 7 aprilie 1630, patru corăbii având la bord aproximativ patru sute de oameni au plecat din Anglia spre Lumea Nouă. Mulţi dintre pasageri aveau o educaţie aleasă. Alţii erau oameni de afaceri prosperi. Câţiva chiar făceau parte din parlament. Economia Angliei era în criză, iar Războiul de Treizeci de Ani (1618–1648) înrăutăţea şi mai mult situaţia. Această nesiguranţă economică i-a făcut pe oameni să-şi părăsească locuinţele, afacerile şi rudele şi să pornească spre necunoscut în căutarea unei lumi mai bune.Dar aceşti oameni plini de speranţe nu erau nişte comercianţi oportunişti. Erau puritani devotaţi care fugeau din cauza persecuţiei religioase. Adevăratul lor ţel era acela de a forma o comunitate de oameni pioşi în care atât ei, cât şi urmaşii lor să poată prospera materialiceşte fără a fi nevoiţi să-şi compromită convingerile biblice. Imediat după ce au debarcat la Salem, Massachusetts, au cerut un petic de pământ de pe coastă. Ei au numit această nouă aşezare Boston. Un echilibru fragil Conducătorul şi guvernatorul lor, pe nume John Winthrop, s-a străduit să promoveze în noua colonie bunăstarea individului şi a comunităţii. El dorea ca oamenii să aibă atât bani, cât şi norme morale. Dar acest echilibru s-a dovedit a fi greu de realizat. Anticipând dificultăţile, el le-a vorbit pe îndelete concetăţenilor săi despre rolul bogăţiei într-o societate pioasă.Asemenea altor guvernatori puritani, Winthrop credea că dorinţa de înavuţire nu era ceva rău. Principalul scop al bogaţilor, susţinea el, era ajutorarea altora. Astfel, cu cât un om era mai bogat, cu atât putea face mai mult bine. „Puţine subiecte au neliniştit atât de mult mintea puritanilor ca înavuţirea“, remarcă istoricul Patricia O’Toole. „Aceasta era deopotrivă o dovadă a binecuvântării lui Dumnezeu, dar şi o tentaţie puternică spre păcatul mândriei . . . şi spre păcatele cărnii.“ Pentru a evita păcatele generate de bogăţie şi lux, Winthrop a îndemnat la moderaţie şi la stăpânire de sine. Dar, în foarte scurt timp, spiritul întreprinzător al concetăţenilor săi s-a dovedit a fi în dezacord cu încercările sale de a-i forţa să practice devoţiunea şi iubirea de semeni. Dizidenţii au început să dezaprobe ceea ce ei considerau amestecul sufocant al lui Winthrop în afacerile lor personale. Unii au început să influenţeze opinia publică cerând formarea unei adunări care să aibă un cuvânt de zis în luarea deciziilor. Alţii însă au făcut paşi şi mai concreţi mutându-se într-o localitate din apropiere, Connecticut, pentru a-şi continua afacerile. „Oportunităţile, prosperitatea şi democraţia“, spune O’Toole, „erau toate trei forţe puternice în viaţa puritanilor din Massachusetts, şi tindeau să alimenteze ambiţiile individuale în detrimentul idealului de colectivitate al lui Winthrop“. În 1649, Winthrop a murit foarte sărac, la vârsta de 61 de ani. Cu toate că acea şubredă colonie a reuşit să răzbească prin încercările care au urmat, Winthrop nu a trăit să-şi vadă împlinit visul. Căutările continuă Concepţia idealistă a lui John Winthrop cu privire la o lume mai bună nu a murit odată cu el. Sute de mii de oameni părăsesc în fiecare an Africa, Asia de Sud-Est, Europa Răsăriteană şi America Latină în căutarea unei vieţi mai bune. Unii dintre ei pornesc la drum influenţaţi de sutele de cărţi noi, de seminarii şi de site-uri Web care apar an de an şi care promit să dezvăluie secretul îmbogăţirii. Şi azi există mulţi oameni care se străduiesc să câştige bani, dar care speră să nu-şi compromită valorile morale.Rezultatele sunt însă descurajatoare. Cei care caută să se îmbogăţească sfârşesc de cele mai multe ori prin a-şi sacrifica principiile şi chiar credinţa pe altarul Bogăţiei. Prin urmare, ar trebui să ne întrebăm: Poate fi cineva şi bun creştin şi bogat? Va exista vreodată o societate pioasă care să prospere atât materialiceşte, cât şi spiritualiceşte? Biblia răspunde la aceste întrebări, aşa cum vom vedea în articolul următor. Adevărata prosperitate în lumea nouă a lui Dumnezeu David, un soţ şi tată creştin, a plecat în Statele Unite, convins fiind că face ce trebuie. Deşi nu şi-a lăsat de bunăvoie acasă soţia şi copiii, era sigur că o vor duce mai bine dacă ar câştiga mai mulţi bani. El a plecat la New York, invitat de rudele sale de acolo, şi şi-a găsit repede un loc de muncă.Dar, pe măsură ce lunile treceau, David a început să-şi piardă optimismul iniţial. Nu prea mai avea timp pentru activităţile spirituale. La un moment dat, aproape că-şi pierduse credinţa în Dumnezeu. El nu a înţeles gravitatea situaţiei decât în momentul în care a cedat în faţa unei tentaţii de ordin moral. Dorinţa de prosperitate l-a îndepărtat încetul cu încetul de lucrurile pe care le preţuise în trecut. În viaţa lui se impuneau acum nişte schimbări.Sunt multe persoane asemenea lui David care emigrează în fiecare an din ţări sărace în speranţa că-şi vor îmbunătăţi situaţia economică. Dar foarte adesea, ele plătesc un preţ spiritual mult prea mare. Unii s-au întrebat: Poate un creştin să urmărească bogăţiile materiale şi să fie bogat şi înaintea lui Dumnezeu? Pastori şi scriitori celebri afirmă că se poate. Dar cazul lui David şi al altora arată că este dificil să o dobândeşti pe una fără s-o pierzi pe cealaltă.  Luca 18:24. Banii nu sunt de la Satan Evident, banii sunt o invenţie omenească. Asemenea multor altor invenţii, ei nu sunt răi în sine. În realitate, ei nu sunt decât un mijloc de schimb. Folosiţi corect, ei pot sluji unui scop bun. De exemplu, Biblia recunoaşte că ‘banii asigură ocrotire’ mai cu seamă împotriva sărăciei (Eclesiastul 7:12). Se pare că, cel puţin pentru unii, „banii sunt răspunsul la toate“.  Eclesiastul 10:19, New International Version.Scripturile condamnă lenea şi încurajează munca făcută cu conştiinciozitate. Trebuie să ne îngrijim de necesităţile familiei noastre, iar dacă avem ceva bani în plus înseamnă că avem „ceva de distribuit celui aflat în nevoie“ (Efeseni 4:28; 1 Timotei 5:8). Mai mult decât atât, Biblia nu promovează renegarea de sine, ci ne încurajează să ne bucurăm de bunurile noastre. Ni se spune ‘să ne luăm partea’ şi să ne bucurăm de roadele muncii noastre (Eclesiastul 5:18–20). De fapt, în Biblie există nenumărate exemple de femei şi bărbaţi fideli care erau bogaţi. Bărbaţi fideli care au fost bogaţi Avraam, un bărbat care i-a slujit cu fidelitate lui Dumnezeu, avea multe turme de oi şi vite, mult aur şi argint şi sute de servitori (Geneza 12:5; 13:2, 6, 7). Şi dreptul Iov se bucura de o situaţie economică înfloritoare: avea animale, slujitori, aur şi argint (Iov 1:3; 42:11, 12). Aceşti bărbaţi ar fi fost consideraţi bogaţi chiar şi după standardele actuale, dar erau bogaţi şi faţă de Dumnezeu.Apostolul Pavel îl numeşte pe Avraam „tatăl tuturor celor care au credinţă“. Avraam nu era nici zgârcit, nici prea ataşat de bunurile sale (Romani 4:11; Geneza 13:9; 18:1–8). În mod asemănător, Dumnezeu îl numeşte pe Iov un om „ireproşabil şi drept“ (Iov 1:8, ). Iov a fost întotdeauna gata să-i ajute pe cei săraci şi neajutoraţi (Iov 29:12–16). Atât Avraam, cât şi Iov şi-au pus încrederea mai mult în Dumnezeu decât în bogăţii. — Geneza 14:22–24; Iov 1:21, 22; Romani 4:9–12. Regele Solomon este un alt exemplu. În calitate de moştenitor al tronului lui Dumnezeu din Ierusalim, Solomon a fost binecuvântat nu numai cu înţelepciune divină, ci şi cu multe bogăţii şi glorie (1 Împăraţi 3:4–14). El i-a slujit lui Dumnezeu aproape toată viaţa. În ultimii ani de viaţă însă, inima lui Solomon „n-a fost întreagă pentru Iehova“ (1 Regi 11:1–8, ). De fapt, experienţa sa tristă dezvăluie câteva dintre capcanele prosperităţii materiale. Să analizăm unele dintre ele. Capcanele bogăţiei Cel mai mare pericol este să iubeşti banii şi lucrurile pe care le poţi cumpăra cu ei. Bogăţia trezeşte în unii o lăcomie nesăţioasă. În primii ani de domnie, Solomon a remarcat şi el această tendinţă la alţii. El a scris: „Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este deşertăciune!“ (Eclesiastul 5:10). Isus, iar mai târziu şi Pavel, i-a avertizat pe creştini cu privire la această iubire înşelătoare.  Marcu 4:18, 19; 2 Timotei 3:2.Când banii ajung principala noastră preocupare şi nu doar un mijloc de existenţă, devenim vulnerabili la tot felul de tentaţii, inclusiv la minciună, furt şi înşelătorie. Iuda Iscariot, unul dintre apostolii lui Cristos, şi-a trădat stăpânul pentru doar 30 de arginţi (Marcu 14:11; Ioan 12:6). Căzând în extremă, unii chiar au pus iubirea de bani mai presus de iubirea de Dumnezeu (1 Timotei 6:10). Iată de ce creştinii ar trebui întotdeauna să fie oneşti cu privire la motivul real pentru care vor să câştige mai mult.  Evrei 13:5. Alergarea după bogăţii prezintă şi pericole mai subtile. În primul rând, prea multă bogăţie exacerbează încrederea de sine. Isus s-a referit şi la acest aspect când a vorbit despre „puterea amăgitoare a bogăţiilor“ (Matei 13:22). În mod asemănător, scriitorul biblic Iacov i-a avertizat pe creştini să nu uite de Dumnezeu nici chiar atunci când fac afaceri (Iacov 4:13–16). Întrucât banii par a ne asigura o oarecare independenţă, cei care îi au sunt supuşi în permanenţă pericolului de a se încrede mai mult în bani decât în Dumnezeu.  Proverbele 30:7–9; Faptele 8:18–24.În al doilea rând, aşa cum David  menţionat mai sus  a constatat, încercările de îmbogăţire consumă atât de mult timp şi energie, încât persoana în cauză îşi pierde încetul cu încetul obiectivele spirituale (Luca 12:13–21). De asemenea, pentru cel bogat există şi tentaţia permanentă de a-şi folosi bunurile în principal pentru activităţi recreative şi obiective personale.S-ar putea oare datora, într-o anumită măsură, declinul spiritual al lui Solomon faptului că a permis vieţii sale de lux să-i tocească sensibilitatea (Luca 21:34)? Deşi Solomon cunoştea foarte bine interdicţia clară a lui Dumnezeu privitoare la căsătoria cu femei de altă naţionalitate, el ajunsese să aibă în harem aproximativ o mie de femei (Deuteronomul 7:3). Dornic să le facă pe plac soţiilor sale străine, el a practicat o formă de interconfesionalism. Aşa cum am văzut mai sus, inima lui Solomon se îndepărtase treptat de Iehova. Aceste exemple arată clar veridicitatea sfatului lui Isus: „Nu puteţi sluji ca sclavi lui Dumnezeu şi Bogăţiei“ (Matei 6:24). Cum ar putea atunci un creştin să depăşească cu succes dificultăţile economice pe care le au tot mai mulţi oameni? Şi, un lucru şi mai important, există vreo speranţă de mai bine? În curând, adevărata prosperitate! Spre deosebire de patriarhii Avraam şi Iov şi de naţiunea Israel, continuatorii lui Isus au misiunea de ‘a face discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor’ (Matei 28:19, 20). Îndeplinirea acestei misiuni cere timp şi efort, care altfel ar putea fi folosite pentru urmărirea unor obiective laice. Cheia succesului stă, aşadar, în îndeplinirea a ceea ce ne-a spus Isus: „Continuaţi deci să căutaţi mai întâi regatul şi dreptatea Sa, şi toate aceste alte lucruri vă vor fi adăugate“.  Matei 6:33.După ce aproape că şi-a pierdut familia şi relaţia cu Iehova, David şi-a făcut ordine în viaţă. Când el a început să acorde din nou prioritate studiului biblic, rugăciunii şi ministerului creştin, celelalte lucruri au venit de la sine, aşa cum a promis Isus. În timp, el şi-a îmbunătăţit relaţia cu soţia şi cu copiii şi şi-a recăpătat bucuria şi mulţumirea sufletească. David lucrează şi acum din greu. El nu a devenit din sărac, bogat. Dar din experienţa lui dureroasă a învăţat ceva important. David şi-a reanalizat decizia de a se muta în Statele Unite şi a hotărât să nu mai permită niciodată banilor să-i dirijeze obiectivele. El ştie acum că cele mai valoroase lucruri în viaţă  o familie iubitoare, prieteni adevăraţi şi o relaţie bună cu Dumnezeu  nu se pot obţine cu bani (Proverbele 17:17; 24:27; Isaia 55:1, 2). Integritatea morală este cu mult mai importantă decât bogăţiile materiale (Proverbele 19:1; 22:1). Împreună cu familia sa, David a decis să dea prioritate lucrurilor cu adevărat importante.  Filipeni 1:10. Eforturile omenirii de a făuri o societate prosperă materialiceşte, dar şi cu valori etice solide au dat greş în repetate rânduri. Însă Dumnezeu a promis că Regatul său va furniza din abundenţă toate lucrurile spirituale şi materiale de care avem nevoie pentru a trăi bine (Psalmul 72:16; Isaia 65:21–23). Isus ne-a învăţat că pentru a fi cu adevărat fericiţi trebuie să ne cunoaştem în primul rând necesităţile spirituale (Matei 5:3). Prin urmare, indiferent că suntem săraci sau bogaţi materialiceşte, dacă acordăm prioritate lucrurilor spirituale ne putem pregăti pentru lumea nouă a lui Dumnezeu (1 Timotei 6:17–19). Această lume nouă care va veni în curând va fi o societate prosperă atât din punct de vedere spiritual, cât şi material.