Sa - i intelegem pe medici

Medici într-o lume în schimbare În 1174, Maimonide a fost numit medic la curtea Egiptului, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului la palat. Iată ce a scris el privitor la programul pe care-l avea după ce sosea acasă: „Mănânc puţin; de fapt, e singura masă pe care o iau în 24 de ore. Apoi mă ocup de pacienţii mei, scriu reţete şi le dau îndrumări în privinţa bolii. Pacienţii vin şi pleacă până la căderea nopţii, iar uneori . . . sunt atât de obosit, încât abia dacă mai pot vorbi“. Profesia de medic a pretins întotdeauna sacrificii. Însă lumea în care profesează medicii de azi e scena unor schimbări rapide. Programul lor de muncă poate fi la fel de obositor ca al lui Maimonide. Dar sunt medicii tot atât de respectaţi ca odinioară? În ce măsură a fost afectat stilul de viaţă al medicilor de noile situaţii pe care aceştia le întâmpină? Şi ce impact au avut progresele de dată recentă asupra relaţiei medic-pacient? O relaţie ce a suferit schimbări Unii încă îşi amintesc de vremurile în care doctorul îşi ducea toate leacurile în geanta lui neagră. Sentimentele faţă de medici erau contradictorii, de altfel ca şi în prezent. Majoritatea erau stimaţi pentru aptitudinile lor, respectaţi pentru poziţia lor socială şi admiraţi pentru principiile lor etice. În acelaşi timp însă, unii îi criticau pentru onorariile cerute, îi ocărau pentru nereuşitele lor şi îi condamnau pentru aparenta lor lipsă de compasiune.Cu toate acestea, mulţi medici aveau satisfacţia de a se îngriji de mai multe generaţii ale aceleiaşi familii. Făceau numeroase vizite la domiciliu, iar în zonele rurale erau uneori invitaţi să rămână la masă sau chiar să stea peste noapte dacă trebuiau să asiste o mamă la naştere. Mulţi preparau ei înşişi medicamentele pentru pacienţi. Medicii generoşi le ofereau gratuit tratamente celor nevoiaşi şi erau disponibili 24 de ore din 24, în toate zilele săptămânii.Bineînţeles, mulţi doctori au şi în prezent aceeaşi etică a muncii. Totuşi, în multe zone, relaţia medic-pacient a suferit probabil în ultimele decenii mai multe schimbări decât în ultimele secole. Ce anume a generat aceste schimbări? Să vorbim mai întâi despre vizitele la domiciliu. Ce s-a întâmplat cu vizitele la domiciliu? Vizitarea pacienţilor la domiciliu a fost metoda obişnuită de acordare a îngrijirii medicale. Deşi în unele ţări se practică şi în prezent, la nivel mondial aceasta e tot mai rar întâlnită. Iată ce se spune în ziarul The Times of India: „Medicul familiei, cu încurajările lui la patul bolnavului, bun cunoscător al familiei respective şi dispus să-l viziteze acasă pe bolnav ori de câte ori i se cerea, este pe cale de dispariţie în această epocă a specialiştilor şi a superspecialiştilor“.Progresele uriaşe înregistrate în domeniul ştiinţei medicale au deschis calea specializării multor medici. Mulţi lucrează în echipe, iar pacienţii sunt trataţi probabil de medici diferiţi ori de câte ori se îmbolnăvesc. În consecinţă, majoritatea nu se mai pot bucura ca odinioară de relaţii de durată cu familiile pe care le au în grijă.Cam de un secol încoace, de când medicii au început să se folosească mai mult de analizele de laborator şi de aparatura de diagnosticare, vizitele la domiciliu s-au rărit. În multe ţări, instituţiile sanitare consideră aceste vizite o modalitate ineficientă de folosire a timpului medicilor. În prezent, ca să ajungă la medic, majoritatea pacienţilor dispun de mijloace de transport. De asemenea, în unele ţări, serviciile de urgenţă şi cele auxiliare asigură o asistenţă medicală pe care înainte o furnizau doar medicii. Situaţia se schimbă În lumea de azi, tot mai puţini medici profesează pe cont propriu. De cele mai multe ori, serviciile medicale sunt asigurate de stat sau de centre medicale care angajează medici. Mulţi doctori însă nu acceptă ideea de a avea un intermediar în relaţia medic-pacient. Aceste instituţii le pretind adesea medicilor să consulte mai mulţi pacienţi într-un interval mai scurt. „Am la dispoziţie doar 7–10 minute ca să consult un bolnav“, spune dr. Sheila Perkins, medic generalist din Marea Britanie. „Şi în cea mai mare parte a acestui timp, trebuie să introduc în calculator informaţii despre pacient. Am foarte puţin timp la dispoziţie pentru a-l cunoaşte pe pacient, iar asta e cât se poate de stresant.“În plus, în această lume în continuă schimbare, pacienţii au acum mai multe drepturi. Cândva, „ordinele“ medicului nu se discutau. Însă în prezent, în multe ţări, medicii sunt obligaţi să-şi informeze pacienţii cu privire la opţiunile terapeutice şi cu privire la posibilele rezultate, astfel încât pacientul să-şi poată da consimţământul în cunoştinţă de cauză. Relaţia medic-pacient s-a schimbat radical. Pentru unii oameni, medicul nu mai este decât un „tehnician“. În societatea noastră, în care schimbările se petrec cu repeziciune, o mare parte dintre medici sunt femei. Adesea, femeile medic sunt mai căutate, deoarece sunt considerate bune ascultătoare, iar, prin influenţa lor, au adus mai multă empatie în profesiunea de medic.Majoritatea oamenilor apreciază un medic care înţelege sentimentele şi temerile pacientului. Dar ar fi bine să ne întrebăm: Cât de mulţi pacienţi înţeleg trăirile unui medic şi stresul la care este supus? Dacă am fi conştienţi de acestea, relaţia medic-pacient s-ar îmbunătăţi considerabil. Sugestiile din următorul articol ne vor fi de folos în acest sens. Medici stresaţi „Un cuplu tânăr a venit la mine sperând că puteam să fac ceva pentru copilul lor nou-născut. În timp ce îl examinam pe copilaş, m-am cutremurat. Boala lui era incurabilă. Vă puteţi imagina sentimentele mele când a trebuit să le spun tinerilor părinţi că fiul lor nu va vedea niciodată? După ce au ieşit din cabinet, m-am simţit copleşit. Însă, în clipa următoare, a intrat un nou pacient care se aştepta să-l întâmpin cu un zâmbet larg. Situaţiile de genul acesta mi se par foarte stresante.“  Un chirurg oftalmolog din America de Sud. Pscientii de regulă nu merg la medic ca să afle cu ce probleme se confruntă acesta, pentru că mintea lor e concentrată doar asupra nevoii lor de ajutor. Prin urmare, puţini oameni reuşesc să înţeleagă stresul la care sunt supuşi zilnic medicii.Bineînţeles, cu toţii trecem prin situaţii stresante, iar profesia de medic nu este singura ocupaţie stresantă. Totuşi, întrucât aproape toţi ajungem, direct sau indirect, în contact cu doctorii, înţelegerea stresului cu care se confruntă şi a efectelor acestuia asupra lor ne poate fi de folos în relaţiile cu ei. Medicii au avut de înfruntat situaţii stresante încă din tinereţe, începând cu lupta pentru un loc la facultatea de medicină. Însă, de obicei, instruirea medicală îi zdruncină pe studenţi pe plan afectiv. Aceasta constituie începutul unui proces care, în timp, îl poate schimba radical pe studentul la medicină; chiar caracterul lui se poate schimba. Instruirea medicală  o experienţă traumatică Prima vizită în sala de disecţii poate fi o experienţă traumatică şi, de regulă, are loc în primele săptămâni de la începerea studiilor medicale. Mulţi studenţi probabil că nu au mai văzut niciodată un cadavru. Trupurile goale, zbârcite, aflate în diverse stadii de disecţie pentru studierea elementelor anatomice, sunt o privelişte de-a dreptul cutremurătoare. Prin urmare, studenţii trebuie să înveţe să-şi ţină sub control sentimentele. Adesea ei recurg la umor, dându-i fiecărui cadavru un nume amuzant. O astfel de atitudine, pe care un simplu observator ar considera-o îngrozitor de crudă şi insensibilă, o lipsă crasă de respect, îi ajută pe studenţi să nu se gândească la acel trup ca la o persoană.Apoi urmează instruirea practică în spitale. Majoritatea oamenilor ajung să conştientizeze scurtimea vieţii poate numai la vârsta medie. Însă studenţii la medicină fac cunoştinţă cu boli incurabile şi cu moartea încă din tinereţe. Cineva a spus despre primele sale experienţe din spital că „l-au dezgustat până la repulsie“. Şi mulţi studenţi atât din ţările bogate, cât şi din cele sărace rămân pur şi simplu şocaţi când văd că multor pacienţi nu li se administrează tratamentul de care au nevoie pentru că nu sunt suficiente fonduri. Aşadar, cum fac faţă stresului tinerii medici? Cei ce lucrează în sănătate trebuie să se detaşeze emoţional de pacienţi, depersonalizându-i. În loc să menţioneze persoana care are nevoie de asistenţă medicală, membrii personalului medical vor spune probabil ceva de genul: „Doctore, avem un picior rupt în sala de aşteptare“. Aceste cuvinte pot părea comice dacă nu se cunosc motivele ce stau la baza lor. Epuizare emoţională Datorită instruirii lor, medicii devin, practic, oameni de ştiinţă. Totuşi, cea mai mare parte a muncii lor constă în comunicarea cu pacienţii. Unii dintre ei nu se simt pregătiţi din punct de vedere emoţional pentru ceea ce implică relaţia medic-pacient. Aşa cum s-a menţionat în introducere, unul dintre cele mai grele lucruri pe care le are de făcut un medic e să dea o veste proastă. Unii sunt nevoiţi să o facă zilnic. Când sunt cuprinşi de panică, oamenii tind să-şi dea frâu liber tulburării, aşteptând ca medicii să-i asculte. Consultarea pacienţilor agitaţi şi speriaţi poate fi atât de obositoare, încât unii medici ajung să sufere de epuizare emoţională. Amintindu-şi de primii ani de muncă, un medic de familie din Canada a scris: „Eram sufocat de atâta muncă: oameni suferinzi care aveau nevoie de sprijin, oameni tulburaţi care voiau să se descarce, oameni bolnavi cărora trebuia să le acord ajutor, oameni vicleni şi insistenţi care trăgeau de mine încoace şi încolo, oameni care veneau la o consultaţie, oameni care-mi cereau să-i vizitez la domiciliu, oameni care-mi intrau în casă sau chiar în dormitor prin telefon. Oameni, oameni şi iar oameni. Voiam să le fiu de folos, dar ajunsesem la exasperare“.  A Doctor’s Dilemma, de John Holland. Scade stresul odată cu trecerea anilor? De regulă, înaintarea în vârstă şi câştigarea experienţei aduc cu sine şi mai multe responsabilităţi. Adesea trebuie luate pe loc decizii de viaţă şi de moarte, probabil pe baza unor informaţii incomplete. „Când eram tânăr, nu-mi făceam griji“, mărturiseşte un medic britanic, „poate la fel ca tinerii pe care nu-i sperie condusul imprudent. Însă odată cu înaintarea în vârstă, ajungem să preţuim mai mult viaţa. În prezent, deciziile privitoare la stabilirea tratamentului mă neliniştesc mai mult ca oricând“. Dar ce efecte are stresul asupra medicilor? Distanţarea afectivă de pacienţi îşi poate pune amprenta şi asupra relaţiilor de familie. Iar evitarea acestei tendinţe îi poate pune pe mulţi medici la grea încercare. Unii manifestă multă compasiune când îi ajută pe pacienţi să facă faţă sentimentelor. Dar în ce măsură pot face acest lucru fără să ajungă la epuizare emoţională? Aceasta este dilema medicului. Pacienţi dificili Când li se cer detalii privitoare la tensiunile generate de relaţiile cu pacienţii, medicii încep adesea prin a-i descrie pe pacienţii dificili. Probabil recunoaşteţi unele dintre tipurile descrise în continuare. Mai întâi, există un tip de pacienţi care irosesc timpul medicului trăncănindu-i vrute şi nevrute, fără să-i explice care e de fapt problema. Apoi, sunt pacienţii insistenţi, care-l sună pe medic noaptea ori în week-end fără să fie vorba de o urgenţă sau care îi cer medicului un tratament pe care acesta nu l-ar recomanda. Mai sunt şi pacienţii neîncrezători. Unii oameni fac cercetări şi găsesc, probabil pe Internet, informaţii utile despre boala lor. Însă aceste cercetări îi pot determina să-şi piardă încrederea în specialistul la care au venit pentru consultaţie. Medicul probabil că nu are timp să discute despre toate avantajele şi dezavantajele informaţiilor găsite. Acestuia îi e greu când, din cauza neîncrederii, pacientul nu vrea să coopereze. Şi nu în ultimul rând, mai există pacienţii „impacientaţi“, care întrerup tratamentul înainte ca acesta să-şi facă efectul şi care, probabil, caută sfaturi în altă parte.În unele ţări însă, cea mai mare sursă de stres pentru medic nu e pacientul, ci avocatul. Medicina defensivă În multe ţări s-a înregistrat o creştere îngrijorătoare a numărului de procese intentate medicilor pentru malpraxis. Unii avocaţi câştigă bani grei pe baza unor pretenţii neîntemeiate. Aceste abuzuri „duc la creşterea vertiginoasă a poliţelor de asigurare de răspundere civilă“, precizează preşedintele Asociaţiei Medicale Americane. „Procesele generează şi mai multă nelinişte. Unui medic, un proces nejustificat îi poate cauza mari neplăceri: jenă, timp pierdut, . . . stres şi anxietate.“ Unii chiar s-au sinucis.Prin urmare, mulţi doctori se simt obligaţi să practice aşa-numita „medicină defensivă“, ce constă în luarea unor decizii pe care, dacă e nevoie, să le poată apăra în faţa curţii, dar care, de fapt, nu reprezintă cea mai bună soluţie pentru pacient. „Practicarea medicinei astfel încât «să ai mereu spatele acoperit» este în prezent un mod de viaţă“, se spune în Physician’s News Digest.Pe măsură ce tensiunile la care sunt supuşi medicii continuă să crească, mulţi se întreabă ce le rezervă viitorul. Dar şi pacienţii se îngrijorează cu privire la viitorul lor, în timp ce observă suferinţa tot mai mare pe care, în pofida progreselor înregistrate în medicină, o provoacă unele boli. Articolul următor prezintă un punct de vedere realist cu privire la viitorul medicilor şi al pacienţilor. Cum sa cooperam cu medicul 1. Vei trage foloase maxime din timpul pe care ţi-l acordă medicul dacă te pregăteşti să-i explici problema în mod temeinic, dar concis, începând cu îngrijorarea principală 2. Dacă nu e o urgenţă, nu-l suna pe medic în afara programului său de muncă 3. Ai răbdare. Pentru aflarea diagnosticului corect şi pentru stabilirea tratamentului, e nevoie de timp Chiar si cazurile obisnuite pot aduce satisfactii „Prăpastia dintre modul în care se practică medicina la noi şi cel din ţările dezvoltate e uriaşă. Aici, învăţarea unei meserii e considerată o modalitate de a scăpa de sărăcie şi, prin urmare, mulţi fac medicina. Problema este însă că numărul medicilor e mare, iar locurile de muncă sunt puţine. De aceea, medicii sunt plătiţi foarte prost. Puţini oameni îşi pot permite să meargă la un medic particular şi să plătească consultaţiile. Lucrez într-un spital vechi, care are în dotare numai echipamentul de bază şi al cărui acoperiş e crăpat. Personalul medical e alcătuit din doi medici şi cinci asistente. Ne ocupăm de 14 000 de oameni. Uneori pacienţii cred că nu-i examinez pe îndelete. Dar, când ai 25 de pacienţi care aşteaptă să intre, nu poţi să faci consultaţii prea lungi. Totuşi, tratarea bolnavilor îmi aduce satisfacţii, chiar dacă e vorba de cazuri obişnuite. De exemplu, mamele îşi aduc adesea copiii subnutriţi şi deshidrataţi care au diaree. Aceştia au o privire stinsă şi feţe triste. Trebuie doar să-i spun mamei cum să folosească sărurile de rehidratare, medicamentele antiparazitare şi antibioticele. După ce tratamentul îşi face efectul, copilul începe din nou să mănânce. Cam la vreo săptămână, micuţul este cu totul altfel: ochii îşi recapătă strălucirea, copilul zâmbeşte şi e jucăuş. Perspectiva de a mă bucura de astfel de experienţe m-a determinat să devin medic. Încă din copilărie am visat să le aduc alinare bolnavilor. Însă instruirea medicală m-a schimbat într-un mod la care nu mă aşteptam. Am văzut oameni murind pentru că nu aveau nici cea mai mică sumă de bani ca să-şi cumpere medicamentele ce le-ar fi putut salva viaţa. A trebuit să devin insensibil la toate acestea, altfel aş fi ajuns copleşit de tristeţe. Numai după ce mi s-a arătat în Biblie care este cauza suferinţei am înţeles compasiunea lui Dumnezeu şi mi-am redobândit capacitatea de a simţi compasiune pentru alţii. Atunci am putut să plâng din nou.“ Care e viitorul medicinei? Discutiile despre viitorul medicilor nasc adesea speculaţii privitoare la progresele din tehnologie şi întrebarea dacă acestea îi vor elibera pe medici de sarcinile de rutină, astfel încât să le poată acorda mai mult timp pacienţilor. Fireşte, viitorul medicilor este în strânsă legătură cu chestiunea mult mai complexă a viitorului omenirii. Două cărţi biblice, care ne dezvăluie multe informaţii pe această temă, ne vorbesc despre întâmplări din viaţa lui Isus şi a apostolilor. Ambele au fost scrise de un medic.Dar de ce prezintă un interes deosebit opinia unui medic cu privire la aceste întâmplări? Ce legătură au acestea cu viitorul medicilor şi al bolnavilor? De ce aşteaptă unii medici timpul în care nu va mai fi nevoie de profesia lor?Mulţi doctori sunt buni observatori. Luca, numit „doctorul iubit“, a fost scriitorul celor două cărţi biblice. El a vorbit cu lux de amănunte despre unii bolnavi pe care i-au vindecat Isus şi apostolii (Coloseni 4:14). Astfel, Luca ne ajută să găsim răspunsul la întrebări precum: Au fost reale acele întâmplări? Dacă da, ce le dezvăluie ele medicilor şi bolnavilor din zilele noastre? Medicul examinează dovezile Luca a avut posibilitatea să verifice natura miraculoasă a acelor vindecări punându-le întrebări martorilor oculari. De asemenea, el a călătorit mult cu apostolul Pavel. După câte se pare, apostolul a vindecat mulţi oameni în prezenţa lui Luca. În timp ce analizăm consemnările medicului privitoare la două dintre acele vindecări, să observăm cât de detaliate sunt ele.Să luăm un exemplu. Luca menţionează perioada din zi, ziua şi locul în care s-a petrecut următorul eveniment: Era miezul nopţii, în prima zi a săptămânii, şi un grup de creştini erau într-o cameră a unei clădiri cu două etaje din Troa, aflată în provincia romană Asia (Faptele 20:4–8). Iată câteva detalii: „Un anumit tânăr pe nume Eutih a fost cuprins de un somn adânc în timp ce Pavel vorbea încă şi, fiind biruit de somn, a căzut de la etajul al doilea şi a fost ridicat mort“. Atunci, primind putere de la Dumnezeu, Pavel a vindecat leziunile tânărului şi l-a readus la viaţă. După servirea mesei, „ei au luat băiatul viu şi au fost mângâiaţi nespus de mult“.  Faptele 20:9–12. Luca precizează că l-a însoţit pe Pavel şi în Malta. Ei se bucurau de ospitalitatea lui Publius, „bărbatul de prim rang“ al insulei, când Pavel a înfăptuit un alt miracol. Viaţa unui om era în pericol, deoarece în acele zile, când nu existau antibiotice, boala de care suferea nu putea fi tratată. Luca relatează: ‘Tatăl lui Publius zăcea, cuprins de febră şi dizenterie; şi Pavel a intrat la el, s-a rugat, şi-a pus mâinile peste el şi l-a însănătoşit. După ce a avut loc aceasta, ceilalţi oameni de pe insulă care aveau boli au început şi ei să vină la el şi să fie vindecaţi’.  Faptele 28:7–9. Ce l-a convins pe medic? Când Luca a consemnat acele întâmplări în cartea Faptele apostolilor, cititorii puteau încă verifica faptele discutând chiar cu oamenii despre care era vorba. Privitor la ce a aşternut în scris în cartea biblică ce-i poartă numele, Luca a menţionat: „Investigând cu minuţiozitate toate lucrurile, de la origini, am hotărât să ţi le scriu . . . pentru ca să cunoşti pe deplin caracterul sigur al lucrurilor“ (Luca 1:3, 4). Ceea ce a văzut şi a cercetat acest medic l-a convins că învăţăturile lui Isus erau adevărate. Vindecările miraculoase erau strâns legate de acele învăţături, furnizând o bază pentru credinţa în profeţia biblică potrivit căreia într-o bună zi Dumnezeu va înlătura bolile (Isaia 35:5, 6). Ca medic practician obişnuit să vadă multă suferinţă, cu siguranţă că Luca a considerat deosebit de emoţionantă perspectiva unui viitor când nu va mai fi nevoie de profesia lui. Vi se pare şi vouă atrăgătoare o astfel de perspectivă?Este demn de remarcat că tocmai un astfel de viitor îi aşteaptă pe toţi cei care-l iubesc pe Dumnezeu, indiferent unde trăiesc pe pământ. Biblia promite că, în Regatul lui Dumnezeu, „nici un locuitor nu [va] zice: «Sunt bolnav!»“ (Isaia 33:24). Mulţi medici din zilele noastre au ajuns la concluzia că e logic să creadă în promisiunile biblice. ‘Speranţa m-a atras foarte mult’ „Asemenea majorităţii doctorilor, am dat la medicină ca să-i ajut pe bolnavi“, spune dr. Jon Schiller, un medic de familie din America de Nord. „Speranţa de a trăi într-o lume fără boli m-a atras foarte mult. Am început să asist la întrunirile Martorilor lui Iehova după ce urmasem un curs de istorie a civilizaţiei occidentale. În timpul cursului mi-am dat seama că religiile erau cauza multor probleme şi că foloseau în mod ipocrit Biblia. Mă întrebam adesea: «Ce spune, de fapt, Biblia?»La Sala Regatului a Martorilor lui Iehova, m-au impresionat la început oamenii prietenoşi, care contrastau plăcut cu mulţi dintre cunoscuţii mei. Un Martor m-a abordat şi s-a oferit să mă viziteze ca să purtăm discuţii biblice. Ceea ce m-a uimit a fost că, indiferent ce întrebam, el îmi arăta răspunsul în Biblie.Cu cât înaintez în vârstă, apreciez şi mai mult că sunt Martor al lui Iehova. Când faci primii paşi ca medic, speri să realizezi ceva valoros. Însă văd deseori oameni deziluzionaţi care simt că nu au realizat mare lucru în viaţă. Cred că unul dintre cele mai frumoase lucruri pentru noi, Martorii lui Iehova, este că avem un scop în viaţă şi o speranţă de viitor. Indiferent că suntem medici, mecanici sau oameni de serviciu, ştim că serviciul pentru Dumnezeu este foarte preţios; facem ceva pentru Iehova. Iar asta ne aduce satisfacţii.“ „Aplicarea principiilor biblice ne-a ajutat în viaţa de familie“ Dr. Krister Renvall este un medic din Finlanda, căruia îi place să discute cu copiii. „Într-o zi am vorbit cu o fetiţă de 12 ani care avea cancer“, spune el. „Mi-a dat cartea Adevărata pace şi siguranţă — De unde se poate aştepta? M-a impresionat mult modul în care şi-a exprimat ea credinţa în timp ce era în ultimele faze ale bolii, însă nu am avut timp să citesc cartea. De fapt, lucram la o clinică din Helsinki, iar programul meu era atât de încărcat, încât îmi afecta relaţiile de familie.La câtva timp însă, soţia mea a luat cartea din bibliotecă şi a început să o citească. Nu i-a trebuit mult ca să-şi dea seama că ceea ce citea era adevărul. O Martoră a lui Iehova i-a făcut o vizită şi a început să studieze Biblia cu ea. La început, soţia mea s-a cam temut să-mi vorbească despre acest lucru. Dar, când mi-a mărturisit, eu i-am zis: «Orice ne poate ajuta familia e bine venit». Am început să particip şi eu la studiu. Aplicarea principiilor biblice ne-a ajutat în viaţa de familie şi ne-a dat o nouă perspectivă asupra vieţii. Mi-a plăcut când am învăţat despre speranţa unei lumi în care nu vor mai exista boli; mi se părea firesc ca Dumnezeu să aibă un astfel de scop pentru omenire. Nu după mult timp, eu şi soţia mea, precum şi ceilalţi membri ai familiei, ne-am botezat. Fetiţa aceea care mi-a vorbit prima dată s-a stins din viaţă, totuşi, credinţa ei continuă să trăiască.“ În această lume aflată într-o continuă schimbare, viaţa medicilor este din ce în ce mai stresantă. Sacrificiile pe care le fac pentru a-i ajuta pe bolnavi sunt realmente demne de laudă. Însă cele mai mari schimbări pe care le va vedea omenirea se apropie cu paşi repezi. În prezent, mulţi medici aşteaptă încrezători viitorul promis în Cuvântul lui Dumnezeu: o lume în care bolile nu vor mai exista (Revelaţia 21:1–4). Despre acest subiect merită să faceţi personal cercetări. "Mi-am dat seama ca viata are un sens" „Când lucram cu copii infirmi de vârstă şcolară, am remarcat deosebirea clară dintre părinţii Martori ai lui Iehova şi ceilalţi părinţi. Ei păreau că se descurcă mai bine în a-şi creşte copilul infirm decât alţi părinţi aflaţi în aceeaşi situaţie. De asemenea, am observat că erau mai instruiţi decât te-ai fi aşteptat de la oameni cu ocupaţia lor. Le admiram credinţa. Credinţa mea fusese distrusă aproape complet de profesorii care mi-au predat teoria evoluţiei. Cu toate acestea, studiind medicina, am rămas nedumerită în faţa misterului vieţii. În acelaşi timp, mi-am dat seama că nu ştiam să-mi cresc copiii. Ce să le interzic? Ce să-i îndemn să facă? Ce orientare puteam da vieţii lor? Nici eu nu aveam un scop în viaţă. Chiar mă rugam cerând ajutor. Tocmai atunci Martorii lui Iehova mi-au adus o revistă care vorbea despre corectarea şi disciplinarea cu iubire a copiilor. Întrucât principiile biblice explicate mi s-au părut foarte utile, am acceptat să studiez Biblia. Când am aflat de ce a adus Iehova în existenţă viaţa şi de ce a murit Isus, mi-am dat seama că viaţa are un sens (Ioan 3:16; Romani 5:12, 18, 19). Teoria evoluţiei îmi deformase modul de a gândi. Cât de uşurată m-am simţit că boala şi moartea nu făceau parte din scopul lui Dumnezeu! În prezent, continuu să găsesc o adevărată satisfacţie în a le spune oamenilor sinceri că, în curând, Dumnezeu va înlătura toate bolile.“