Ar trebui sa credem in miracole ?

Privirile bărbatului au fost imediat atrase de autocolantul de pe o maşină care trecea pe stradă: „Există miracole  întrebaţi-i pe îngeri!“. Deşi era o persoană religioasă, n-a ştiut cum să înţeleagă aceste cuvinte. Exprimau ele credinţa şoferului în miracole sau mai degrabă sugerau printr-o ironie că nu există miracole şi îngeri?Autorul german Manfred Barthel a făcut următoarea remarcă interesantă: „Miracol este un cuvânt care îi împarte imediat pe cititori în două tabere“. Cei ce cred în miracole sunt convinşi că ele se întâmplă şi, probabil, că se întâmplă des. De exemplu, în ultimii ani, unii credincioşi din Grecia au susţinut că se petrec miracole cam o dată pe lună. Această opinie l-a determinat pe un episcop al Bisericii Ortodoxe Greceşti să îndemne la mai mult discernământ: „Tendinţa credincioşilor este să-i umanizeze pe Dumnezeu, pe Maria şi pe sfinţi. Însă n-ar trebui să se exagereze atât de mult“. În alte ţări însă, credinţa în miracole nu este atât de răspândită. Potrivit unui sondaj realizat de un institut din Allensbach şi publicat în 2002 în Germania, 71% dintre cetăţenii germani consideră că miracolele sunt ficţiune, nu fapte reale. Însă printre cei mai puţin de 30% ce şi-au declarat credinţa în miracole sunt trei femei care pretind că au primit un mesaj de la Fecioara Maria. La câteva luni după aşa-zisa apariţie a Mariei însoţită de îngeri şi de un porumbel , în ziarul german Westfalenpost s-a scris: „Până în prezent, în jur de 50 000 de pelerini, de oameni bolnavi care doresc să se vindece şi de curioşi s-au arătat nespus de interesaţi de viziunile acestor femei“. În plus, se estima că alţi 10 000 de oameni vor sosi în acel sat pentru a asista la alte eventuale apariţii ale Mariei. Se spune că Fecioara Maria ar mai fi apărut în 1858 la Lourdes, în Franţa, şi în 1917 la Fátima, în Portugalia. Cum consideră religiile necreştine miracolele? Credinţa în miracole se întâlneşte aproape în toate religiile. După ce arată că întemeietorii budismului, ai creştinismului şi ai islamului au avut concepţii diferite în privinţa miracolelor, The Encyclopedia of Religion face următoarea remarcă: „Istoria ulterioară a acestor religii demonstrează cu claritate că miracolele şi istorisirile despre miracole au fost o parte importantă a vieţii religioase a omului“. În aceeaşi lucrare se mai spune că „însuşi Buda a înfăptuit uneori miracole“. Mai târziu, când „budismul a fost dus în China, misionarii budişti şi-au etalat deseori puterile miraculoase“.După ce aminteşte câteva dintre aceste presupuse miracole, enciclopedia de mai sus trage următoarea concluzie: „Poate că unii nu sunt pregătiţi să accepte povestirile despre miracole aparţinând unor biografi credincioşi, dar nu încape îndoială că acestea au fost scrise cu lăudabila intenţie de a-l proslăvi pe Buda, care i-a înzestrat pe continuatorii săi înflăcăraţi cu puteri miraculoase“. Aceeaşi lucrare spune despre islam: „Majoritatea celor din comunitatea islamică n-au încetat niciodată să aştepte miracole. Potrivit tradiţiei (hadíth), Mahomed a înfăptuit de multe ori miracole în public . . . Se crede că şi după moarte sfinţii fac miracole la propriul mormânt în folosul credincioşilor, care le cer cu pioşenie să mijlocească pentru ei“. Cum sunt privite miracolele în religia creştină? Părerile celor ce se declară creştini sunt împărţite în privinţa miracolelor. Unii consideră adevărate relatările biblice despre miracolele înfăptuite de Isus Cristos sau de slujitorii lui Dumnezeu din timpurile precreştine. Cu toate acestea, mulţi sunt de acord cu reformatorul protestant Martin Luther. În The Encyclopedia of Religion se spune: „Atât Luther, cât şi Calvin au scris că vremea miracolelor a trecut şi că n-ar trebui să mai aşteptăm ca acestea să se întâmple“. Biserica Catolică a păstrat credinţa în miracole „fără a încerca să le explice în vreun fel“, se spune într-o lucrare de referinţă. Totuşi, „intelectualii protestanţi au ajuns să creadă că practicarea creştinismului a fost mai mult o chestiune de moralitate şi că nici Dumnezeu, nici lumea spirituală n-au avut vreo influenţă considerabilă asupra vieţii cotidiene a omului“.Alţi oameni care se declară creştini, şi chiar unii preoţi, au îndoieli în ce priveşte miracolele menţionate în Biblie. Un exemplu este episodul din Exodul 3:1–5 despre rugul arzător. În cartea What the Bible Really Says se spune că unii teologi germani nu înţeleg acest miracol în sens literal, ci îl consideră „un simbol al luptei interioare duse de Moise cu arzătoarele sale mustrări de cuget“. Cartea continuă astfel: „Flăcările pot fi înţelese şi ca flori ce se deschid în lumina prezenţei divine“.Probabil că nu găsiţi deloc satisfăcătoare această explicaţie. Atunci, e raţional să credem că s-au întâmplat cândva miracole? Dar în zilele noastre, mai au loc miracole? Şi dacă pe îngeri nu-i putem întreba, pe cine să întrebăm? Ce spune Biblia? Nimeni nu poate nega că Biblia vorbeşte despre lucruri imposibile din punct de vedere uman, care au fost înfăptuite de Dumnezeu în vremurile de odinioară. Despre el citim: „Ai scos din ţara Egiptului pe poporul tău, Israel, cu semne şi minuni, cu mână tare şi cu braţ întins şi cu o mare groază“ (Ieremia 32:21). Imaginaţi-vă! Cea mai puternică naţiune a vremii a fost umilită prin zece plăgi trimise de Dumnezeu, una dintre ele fiind moartea întâilor născuţi. Acestea au fost, într-adevăr, miracole!  Exodul, capitolele 7 la 14. Secole mai târziu, cei patru scriitori ai Evangheliilor au consemnat aproximativ 35 de miracole înfăptuite de Isus. De fapt, din ceea ce au scris ei reiese că Isus a înfăptuit chiar mai multe miracole. Sunt reale aceste relatări sau sunt ficţiune?  Matei 9:35; Luca 9:11.Dacă Biblia este ceea ce pretinde a fi, şi anume Cuvântul lui Dumnezeu, înseamnă că avem motive solide să credem că miracolele despre care se vorbeşte în ea s-au întâmplat cu adevărat. Biblia spune cu claritate că în vremurile de demult au avut loc miracole — vindecări miraculoase, învieri, precum şi alte minuni , dar ea spune la fel de clar şi că asemenea miracole nu se mai întâmplă în zilele noastre (vezi subtema de mai jos „De ce nu mai au loc miracole ca în trecut“). Sugerează aceasta că până şi cei ce cred în Biblie consideră că astăzi nu mai au loc miracole? Articolul următor va răspunde la această întrebare. De ce nu mai au loc miracole ca in trecut ? Biblia vorbeşte despre mai multe feluri de miracole (Exodul 7:19–21; 1 Împăraţi 17:1–7; 18:22–38; 2 Împăraţi 5:1–14; Matei 8:24–27; Luca 17:11–19; Ioan 2:1–11; 9:1–7). Multe dintre aceste miracole au ajutat la identificarea promisului Mesia şi au arătat că Isus avea sprijinul lui Dumnezeu. Primii discipoli ai lui Isus au primit daruri miraculoase, precum vorbirea în limbi şi darul profeţirii (Faptele 2:5–12; 1 Corinteni 12:28–31). Aceste daruri miraculoase au fost un mare ajutor pentru congregaţia creştină în perioada ei de început. De ce?Pe timpul acela existau puţine copii ale Scripturilor. De obicei, numai oamenii bogaţi deţineau suluri şi cărţi. În ţările păgâne nu se auzise de Biblie sau de Autorul ei, Iehova. Învăţătura creştină trebuia transmisă prin viu grai. Darurile miraculoase erau o dovadă că Dumnezeu se folosea de congregaţia creştină. Dar Pavel a spus că aceste daruri vor dispărea când nu vor mai fi necesare. „Dacă există daruri de profeţire, vor fi desfiinţate; dacă există limbi, vor înceta; dacă există cunoştinţă, va fi desfiinţată. Căci avem o cunoştinţă parţială şi profeţim parţial; dar, când va sosi ceea ce este complet, ceea ce este parţial va fi desfiinţat.“ — 1 Corinteni 13:8–10.Astăzi, oamenii au la îndemână Biblia, precum şi concordanţe şi enciclopedii. Peste şase milioane de creştini instruiţi îşi ajută semenii să-l cunoască pe Dumnezeu cu ajutorul Bibliei. De aceea, în prezent nu mai este nevoie de miracole care să confirme că Isus Cristos este Eliberatorul numit de Dumnezeu sau să demonstreze că Iehova îşi susţine slujitorii. Miracole  pe care le-am văzut cu toţii! Cuvantul „miracol“ are şi sensul secundar de „fapt, fenomen ieşit din comun“ (Micul dicţionar academic). Cu toţii am văzut asemenea miracole, care nu presupun intervenţia divină. Pe măsură ce au înţeles mai bine legile fizice din natură, oamenii au putut să realizeze lucruri care mai înainte păreau imposibile pentru cei mai mulţi. De exemplu, acum o sută de ani, majoritatea oamenilor considerau probabil imposibil ceea ce se poate face astăzi cu ajutorul computerelor, al televiziunii, al tehnologiei spaţiale şi al altor mijloace moderne de comunicare.Fiind conştienţi că nu cunosc decât parţial uluitoarele legi din natură, unii oameni de ştiinţă recunosc că nu pot afirma în mod categoric dacă un anumit lucru este imposibil.Ei spun cel mult că este improbabil, lăsând astfel deschisă calea pentru alte „miracole“. Şi chiar dacă ne referim la sensul principal al cuvântului „miracol“, înţelegând prin acesta lucruri „atribuite unor cauze supranaturale“, putem spune că fiecare dintre noi a văzut miracole. De exemplu, vedem soarele, luna şi stelele, care sunt lucrarea unei „forţe supranaturale“, a Creatorului însuşi. Mai mult decât atât, cine poate explica în detaliu cum funcţionează organismul sau creierul nostru sau cum se dezvoltă embrionul uman? Cartea The Body Machine remarcă: „Organismul uman, controlat şi co-ordonat de sistemul nervos central, este un sofisticat aparat cu senzori, un motor mobil cu reglare automată, un computer capabil să se autoreproducă  o creaţie uluitoare şi, în multe privinţe, misterioasă“. Dumnezeu, care a creat „organismul uman“, a făcut într-adevăr un miracol ce continuă să ne uimească. Dar mai sunt şi alte miracole, pe care probabil că unii nu le privesc astfel. Poate fi considerată o carte un miracol? Nici o carte nu s-a bucurat de un tiraj atât de larg ca Biblia. Putem spune oare despre ea că e un miracol? Nu există ea datorită unei „forţe supranaturale“? Chiar dacă a fost scrisă de oameni, aceştia au declarat că n-au exprimat propriile gânduri, ci gândurile lui Dumnezeu (2 Samuel 23:1, 2; 2 Petru 1:20, 21). Gândiţi-vă! La redactarea Bibliei au contribuit aproape 40 de scriitori, care au trăit de-a lungul a 1 600 de ani. Ei au provenit din medii sociale foarte diferite  printre ei numărându-se păstori, militari, pescari, funcţionari, medici, preoţi şi regi. Totuşi, aceşti scriitori au reuşit să transmită acelaşi mesaj de speranţă, care este adevărat şi totodată exact.În urma unui studiu atent, Martorii lui Iehova acceptă Biblia „nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu“, după cum a scris apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 2:13). De-a lungul anilor, publicaţiile lor au arătat cum aşa-zisele contradicţii din Biblie pot fi explicate în contextul ei general. Armonia interioară a acestei cărţi este în sine o dovadă a provenienţei ei divine. Nici o altă carte n-a fost ţinta unor atacuri atât de virulente menite să o distrugă. Cu toate acestea, ea a supravieţuit, fiind tradusă în prezent, integral sau parţial, în peste 2 000 de limbi. Păstrarea atât a cărţii propriu-zise, cât şi a integrităţii textului ei sunt o dovadă a intervenţiei divine. Biblia este cu adevărat un miracol! Un miracol ‘viu care exercită putere’ În zilele noastre nu se mai petrec miracolele de odinioară  vindecări miraculoase şi învieri. Însă avem motive solide să credem că în apropriata lume nouă promisă de Dumnezeu vor avea loc din nou astfel de miracole, de data aceasta, la scară mondială. Ele vor aduce omenirii o alinare de durată şi vor depăşi capacitatea de înţelegere pe care o are omul în prezent.Biblia poate face şi astăzi adevărate miracole, motivându-i pe oameni să-şi schimbe în bine personalitatea. În Evrei 4:12 se spune: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi exercită putere şi este mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până acolo încât separă sufletul de spirit şi încheieturile de măduva lor, şi este capabil să discearnă gândurile şi intenţiile inimii“. Da, Biblia a avut un rol important în transformarea personalităţii a peste şase milioane de oameni de pe tot globul, cărora le-a dat un scop în viaţă şi o minunată speranţă de viitor.De ce nu i-aţi permite Bibliei să facă un miracol şi în viaţa dumneavoastră? Mort sau inca viu ? Potrivit cu Ioan 19:33, 34, Isus murise deja când „unul dintre soldaţi i-a împuns coasta cu o suliţă, şi imediat a ieşit sânge şi apă“. Însă din Matei 27:49, 50 reiese că Isus era încă viu. Cum se explică această diferenţă?Legea mozaică interzicea ca un criminal să fie lăsat toată noaptea pe stâlp (Deuteronomul 21:22, 23). De aceea, pe timpul lui Isus, dacă un criminal pironit pe stâlp era încă în viaţă spre sfârşitul zilei, se obişnuia să i se zdrobească picioarele pentru a i se grăbi moartea. Întrucât nu mai putea să stea drept, condamnatul nu mai putea să respire bine. Faptul că soldaţii le-au zdrobit picioarele celor doi răufăcători atârnaţi de-o parte şi de alta a lui Isus, dar nu le-au zdrobit şi pe ale acestuia, sugerează că ei l-au considerat mort pe Isus. Probabil că soldaţii i-au străpuns coasta doar pentru a înlătura orice îndoială cu privire la moartea sa şi pentru a elimina posibilitatea ca el să-şi revină, iar oamenii să spună că a înviat. Textul din Matei 27:49, 50 prezintă lucrurile într-o altă ordine. Aici se spune: „Un altul a luat o suliţă şi i-a străpuns coasta, şi a ieşit sânge şi apă. Din nou, Isus a strigat cu voce tare şi şi-a dat spiritul“. Însă fraza scrisă cu litere cursive nu apare în toate manuscrisele vechi ale Bibliei. Mulţi specialişti sunt de părere că ea este o interpolare din Evanghelia lui Ioan, care a fost însă inserată greşit. De aceea, multe traduceri fie o separă de restul textului prin paranteze drepte sau rotunde, fie o explică într-o notă de subsol, ori o omit cu desăvârşire.În textul compilat de Westcott şi Hort, folosit în mare parte ca bază pentru ediţia engleză New World Translation, fraza aceasta apare între paranteze pătrate duble. Într-o notă se arată că „este foarte probabil ca fraza să fi fost introdusă de scribi“.Prin urmare, avem motive întemeiate să credem că relatarea din Ioan 19:33, 34 prezintă corect faptele şi că Isus era deja mort când soldaţii romani l-au străpuns cu o suliţă.