Îi poate uni religia pe oameni ?

De ce mulţi nu cred că religia îi poate uni pe oameni „Să-l iubeşti pe aproapele tău“ (Matei 22:39). Multe religii vorbesc cu înflăcărare despre această normă elementară de conduită. Dacă ar reuşi să-şi înveţe turmele să-şi iubească semenii, membrii lor ar fi uniţi. Dar care este realitatea? Sunt religiile o forţă unificatoare? Într-un sondaj realizat recent în Germania s-a pus întrebarea: „Îi unesc religiile pe oameni sau mai degrabă îi dezbină?“ Dintre cei intervievaţi, 22% au afirmat că religiile îi unesc pe oameni, iar 52% au spus că îi dezbină. Probabil că la fel gândesc şi oamenii din ţara în care locuiţi.De ce se îndoiesc mulţi că religia îi poate uni pe oameni? Probabil pentru că ştiu ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Deseori, în loc să-i unească pe oameni, religia i-a învrăjbit. În unele situaţii, religia a fost paravanul în spatele căruia s-au comis cele mai mari atrocităţi. Să luăm câteva exemple doar din secolul trecut. Influenţaţi de religie În cel de-al doilea război mondial, croaţii romano-catolici şi sârbii ortodocşi din Balcani s-au aflat în conflict. Şi unii, şi alţii pretindeau că-l urmează pe Isus, care şi-a învăţat continuatorii să-şi iubească aproapele. Totuşi, acest conflict sângeros a dus la „unul dintre cele mai îngrozitoare masacre civile cunoscute în istorie“, după cum remarcă un istoric. Lumea a fost şocată de numărul mare de oameni care au pierit în acest conflict: peste 500 000 de bărbaţi, femei şi copii.În 1947, subcontinentul indian avea în jur de 400 de milioane de locuitori  aproape o cincime din populaţia lumii  în principal hinduşi, musulmani şi sikhi. După împărţirea Indiei, a luat fiinţă naţiunea islamică Pakistan. În acea perioadă, sute de mii de refugiaţi din ambele ţări au fost arşi, bătuţi, torturaţi şi împuşcaţi în câteva masacre religioase.Pe lângă aceste exemple cutremurătoare, începutul de secol a adus în centrul atenţiei o nouă ameninţare: terorismul. Astăzi, terorismul creează panică în întreaga lume, iar multe grupări teroriste pretind că au legături cu anumite religii. Religia nu este considerată un factor unificator, fiind deseori asociată cu violenţa şi cu dezbinarea. Prin urmare, nu este deloc surprinzător că revista germană Focus asemăna marile religii ale lumii budismul, confucianismul, creştinismul, hinduismul, islamismul, iudaismul şi taoismul cu praful de puşcă. Neînţelegeri interne În timp ce unele religii se războiesc între ele, altele sunt zdruncinate de neînţelegeri interne. De exemplu, în ultimii ani, dezbaterile interminabile pe marginea unor chestiuni doctrinare au dus la dezbinări în bisericile creştinătăţii. Clerici şi laici deopotrivă au întrebat: Este permisă contracepţia? Dar avortul? Pot fi hirotonisite femeile? Cum ar trebui să considere biserica homosexualitatea? Poate aproba religia războiul? Văzând atâta dezbinare, mulţi se întreabă cum îi poate uni o religie pe toţi oamenii, dacă nu-i poate uni nici măcar pe membrii ei.Fără îndoială, religia în general n-a fost o forţă unificatoare. Dar există sciziuni în toate religiile? Există vreo religie care îi poate uni pe oameni? Uniţi de iubirea pentru Dumnezeu Cand congregaţia creştină a luat fiinţă în secolul întâi al erei noastre, una dintre principalele ei caracteristici a fost  în pofida deosebirilor dintre membrii ei  unitatea. Acei închinători ai adevăratului Dumnezeu aparţineau unor popoare din Asia, Europa şi Africa şi proveneau din medii culturale şi sociale foarte diferite. Printre ei erau preoţi, soldaţi, sclavi, refugiaţi, negustori şi oameni cu diverse meserii. Unii dintre ei erau evrei, alţii neevrei. Mulţi practicaseră adulterul, fuseseră homosexuali, beţivi, hoţi sau extorcatori. Însă, când au îmbrăţişat creştinismul, au renunţat la aceste practici greşite şi au devenit strâns uniţi în credinţă. Cum a reuşit creştinismul din secolul I să-i unească pe toţi aceşti oameni? De ce erau ei în relaţii paşnice atât unii cu alţii, cât şi cu ceilalţi semeni ai lor? De ce n-au participat la revolte şi la conflicte? De ce a fost creştinismul timpuriu atât de diferit de principalele religii de astăzi? Ce a contribuit la unitatea primilor creştini? Unitatea creştinilor din secolul I s-a datorat în primul rând iubirii pentru Dumnezeu. Ei au înţeles că principala lor obligaţie era să-l iubească pe adevăratul Dumnezeu, Iehova, cu toată inima, sufletul şi mintea. De exemplu, apostolului Petru, un iudeu, i s-a spus să meargă acasă la un om de altă naţionalitate, cu care în mod normal n-ar fi trebuit să fie în relaţii apropiate. Ceea ce l-a determinat să se supună acestei directive a fost în primul rând iubirea pentru Iehova. Petru şi alţi creştini din secolul I au avut o relaţie strânsă cu Dumnezeu, relaţie ce se baza pe o cunoaştere exactă a personalităţii Sale, a lucrurilor pe care le aprobă sau le dezaprobă El. Cu timpul, toţi slujitorii lui Iehova au înţeles că voia Sa era ca ei să fie „uniţi . . . în aceeaşi minte şi în acelaşi mod de gândire“.  1 Corinteni 1:10; Matei 22:37; Faptele 10:1–35.Un alt factor care a contribuit la unitatea acestor creştini a fost credinţa în Isus Cristos. Aceştia au vrut să-i urmeze îndeaproape exemplul. El le-a poruncit: „Să vă iubiţi unii pe alţii; aşa cum v-am iubit eu . . . Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:34, 35). Aceasta urma să fie o iubire de sacrificiu, nu un sentiment trecător. Cu ce rezultat? Isus s-a rugat astfel pentru cei ce aveau să creadă în el: „Mă rog . . . pentru ca toţi să fie una, aşa cum tu, Tată, eşti în comuniune cu mine şi eu sunt în comuniune cu tine, ca şi ei să fie în comuniune cu noi“.  Ioan 17:20, 21; 1 Petru 2:21. Iehova a revărsat spiritul său sfânt, sau forţa sa activă, asupra slujitorilor săi adevăraţi. Acest spirit a promovat unitatea între ei şi a ajutat toate congregaţiile să-şi însuşească aceeaşi înţelegere a învăţăturilor biblice. Toţi închinătorii lui Iehova au predicat acelaşi mesaj: sfinţirea numelui lui Iehova prin intermediul Regatului mesianic al lui Dumnezeu  un guvern ceresc care va domni peste întreaga omenire. De asemenea, primii creştini au înţeles că nu trebuiau să facă „parte din această lume“. De aceea, ori de câte ori au izbucnit revolte civile sau conflicte militare, ei au rămas neutri, continuând să fie în relaţii paşnice cu toţi oamenii. Ioan 14:26; 18:36; Matei 6:9, 10; Faptele 2:1–4; Romani 12:17–21.Toţi credincioşii au înţeles că au obligaţia de a promova unitatea. În ce fel? Având grijă ca modul lor de comportare să fie în armonie cu Biblia. În acest sens, apostolul Pavel le-a scris creştinilor: „Să vă dezbrăcaţi de vechea personalitate care corespunde conduitei voastre de altă dată“ şi „să vă îmbrăcaţi cu noua personalitate“. Efeseni 4:22–32. Unitatea trebuie păstrată Bineînţeles, creştinii din secolul I au fost şi ei imperfecţi, iar în timp au apărut situaţii care le-au pus la încercare unitatea. De exemplu, în Faptele 6:1–6 citim despre o neînţelegere care s-a iscat între creştinii evrei vorbitori de limbă greacă şi cei vorbitori de limbă ebraică. Evreii vorbitori de greacă considerau că ceilalţi erau favorizaţi. Însă, când au aflat de această problemă, apostolii s-au ocupat de ea cu promptitudine şi fără părtinire. Mai târziu s-a ivit o chestiune de doctrină, care a dus la discuţii aprinse referitoare la cerinţele pentru neevreii din congregaţia creştină. Decizia luată a avut la bază principii biblice şi a fost unanim acceptată.  Faptele 15:1–29.Exemplele acestea arată că neînţelegerile din congregaţia creştină timpurie n-au dus la divizări etnice sau la schisme. De ce? Deoarece factorii unificatori  iubirea pentru Iehova, credinţa în Isus Cristos, iubirea plină de sacrificiu faţă de ceilalţi, acceptarea îndrumării spiritului sfânt, unitatea în înţelegerea învăţăturilor biblice şi promptitudinea de a face schimbări în conduită erau suficient de puternici pentru a păstra unitatea şi pacea congregaţiei creştine timpurii. Uniţi în închinare în timpurile moderne Poate fi realizată unitatea în acelaşi mod şi astăzi? Ar putea factorii amintiţi mai înainte să-i unească pe membrii unei religii şi să-i facă să trăiască în pace cu oameni din toate rasele, pretutindeni în lume? Da, lucrul acesta e posibil. Martorii lui Iehova alcătuiesc o familie mondială, din care fac parte oameni din peste 230 de ţări, insule şi teritorii. Iar unitatea lor se datorează aceloraşi factori care au contribuit la unitatea creştinilor din secolul I.Unitatea de care se bucură Martorii lui Iehova se datorează în primul rând devoţiunii lor faţă de Iehova Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ei se străduiesc să-i fie loiali în orice împrejurare. Martorii lui Iehova cred în Isus Cristos şi în învăţăturile sale. Aceşti creştini manifestă iubire plină de sacrificiu faţă de fraţii lor de credinţă şi predică aceeaşi veste bună despre Regatul lui Dumnezeu în toate ţările în care activează. Ei le vorbesc cu bucurie oamenilor despre acest Regat, indiferent de religia, rasa, naţionalitatea sau grupul social din care fac parte. De asemenea, Martorii lui Iehova îşi păstrează neutralitatea în conflictele acestei lumi, ceea ce îi ajută să nu cedeze în faţa presiunilor de natură economică, politică, socială şi culturală care îi dezbină atât de mult pe oameni. Toţi Martorii se străduiesc să promoveze unitatea, însuşindu-şi normele biblice de conduită. Unitatea îi atrage pe alţii Deseori, această unitate le-a atras atenţia celor ce nu sunt Martori. Ilse, de exemplu, a fost călugăriţă catolică într-o mănăstire din Germania. Ce i-a plăcut la Martorii lui Iehova? Ilse a spus: „Ei sunt cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Ei nu merg la război şi nu le fac rău altora. Ei vor să-i ajute pe oameni să trăiască fericiţi pe un pământ paradiziac, sub Regatul lui Dumnezeu“.Un alt exemplu este Günther, un fost soldat german care, în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost trimis să lupte în Franţa. Într-una din zile, un preot protestant a ţinut un serviciu religios pentru soldaţii din unitatea lui Günther. Preotul s-a rugat pentru binecuvântare, ocrotire şi victorie. După acest serviciu religios, Günther s-a întors la punctul de observaţie. Uitându-se cu binoclul, el a văzut că şi soldaţii inamici aflaţi de cealaltă parte a liniei de luptă participau la un serviciu religios ţinut de un preot. Mai târziu, Günther a remarcat: „Probabil că şi acel preot s-a rugat pentru binecuvântare, ocrotire şi victorie. Mă întrebam cum era posibil ca Bisericile creştine să lupte în tabere adverse în acelaşi război“. Aceste impresii i s-au întipărit în minte. Apoi, când i-a cunoscut pe Martorii lui Iehova, care nu participă la războaie, Günther s-a alăturat familiei lor mondiale. Ashok şi Feema au făcut parte dintr-o religie orientală. Acasă aveau un altar pentru un dumnezeu. Când familia lor s-a confruntat cu o boală gravă, ei şi-au reexaminat religia. Discutând cu Martorii lui Iehova, Ashok şi Feema au fost impresionaţi de învăţăturile Bibliei şi de iubirea care există între Martori. În prezent, ei sunt predicatori zeloşi ai veştii bune despre Regatul lui Iehova.Ilse, Günther, Ashok şi Feema împreună cu milioane de Martori ai lui Iehova fac parte dintr-o familie mondială. Ei cred în promisiunea Bibliei că aceiaşi factori care îi unesc în închinare în prezent îi vor uni în viitor pe toţi oamenii ascultători. Atunci nu se vor mai comite atrocităţi în numele religiei şi nu vor mai fi dezbinări sau sciziuni din motive religioase. Întreaga lume va fi unită în închinarea adusă adevăratului Dumnezeu, Iehova.  Revelaţia 21:4, 5.