Pacatul - Cum il considerati ?

Cum consideraţi păcatul? „În tine nu există păcat, în tine nu există suferinţă; tu eşti rezervorul unei puteri nelimitate.“ Renumitul filozof hindus Vivekananda a făcut această declaraţie când a explicat un pasaj dintr-o carte sacră hindusă, Bhagavad Gita. Citând din Vedanta, el susţine: „Este cea mai mare greşeală să afirmi că eşti slab, că eşti păcătos“. Dar este adevărat că nu există păcat în om? Moşteneşte ceva o persoană la naştere, şi dacă da, ce anume? Numai „trăsăturile fizice sunt determinate de ereditate“, spune Nikhilananda, un gânditor hindus. Alte caracteristici sunt determinate de „acţiunile persoanei din vieţile anterioare“. Conform opiniei lui Vivekananda, „tu eşti creatorul destinului tău“. Hinduismul nu învaţă nimic despre păcatul moştenit. Conceptul de păcat moştenit lipseşte şi la zoroastrieni, şintoişti, confucianişti şi budişti. Chiar şi în religiile iudaico-creştine, care învaţă, de obicei, doctrina păcatului moştenit, atitudinea faţă de păcat este în schimbare. În prezent, din ce în ce mai mulţi oameni nu se consideră păcătoşi. „Conştiinţa modernă nu încurajează condamnarea morală; ea nu încurajează îndeosebi autocondamnarea“, spune teologul Cornelius Plantinga jr. Bisericile creştinătăţii au o parte de vină în ce priveşte trivializarea păcatului. „Nu te duce la biserică dacă vrei să auzi despre păcat“, spune un preot de la Universitatea Duke. Şi, potrivit lui Plantinga, unele biserici vorbesc, în general, despre păcat doar privind prin prisma chestiunilor sociale. Adevărat, problemele sociale din zilele noastre sunt multe. Violenţa, criminalitatea, războaiele, conflictele etnice, consumul de droguri, necinstea, opresiunea şi violenţa împotriva copiilor au scăpat de sub control. De fapt, secolul al XX-lea a fost numit unul dintre cele mai sângeroase secole pe care le-a cunoscut omenirea. Să adăugăm la aceasta durerea şi suferinţa cauzate de boli, bătrâneţe şi moarte. Cine nu tânjeşte după eliberarea de problemele enorme care există în lumea de astăzi? Care este, aşadar, punctul dumneavoastră de vedere cu privire la păcat? Este păcatul moştenit? Vom fi vreodată liberi de durere şi suferinţă? Articolul următor va analiza aceste chestiuni. Când păcatul nu va mai exista „Suntem născuţi în păcat?“ Această întrebare l-a dezorientat pe un student din Statele Unite la scurt timp după ce a început să studieze Biblia. Fiind crescut într-un mediu hinduist, ideea de păcat moştenit îi era străină. Dar dacă păcatul se moşteneşte într-adevăr, a raţionat el, negarea sau ignorarea realităţii acestuia ar fi de prisos. Cum s-ar putea găsi răspunsul la această întrebare? Dacă se moşteneşte, păcatul trebuie să fi avut un punct de plecare. A fost creat primul om cu înclinaţii rele, şi astfel le-a transmis trăsături rele copiilor lui? Sau acestea s-au dezvoltat mai târziu? Când anume şi-a avut începutul păcatul? Pe de altă parte, dacă păcatul este doar o entitate sau un principiu rău, exterior, putem spera vreodată să fim eliberaţi de el? În concepţia hindusă, suferinţa şi răul există de la creaţie. „Suferinţa sau rău afirmă un erudit hindus , asemenea reumatismului cronic, doar se mută dintr-un loc într-altul, dar nu poate fi complet vindecat.“ Cu siguranţă, răul a făcut parte din lumea omenirii pe tot parcursul istoriei sale. Dacă el precedă istoria scrisă a omului, răspunsurile demne de încredere cu privire la originea lui trebuie să vină necesarmente dintr-o sursă superioară omului. Răspunsurile trebuie să vină de la Dumnezeu. — Psalmul 36:9. Omul — creat fără păcat Modul în care este prezentată în Vede crearea omului este figurativ, recunoaşte filozoful hindus Nikhilananda. În mod similar, majoritatea religiilor orientale furnizează doar explicaţii mitologice cu privire la creare. Însă există argumente atât logice, cât şi ştiinţifice în favoarea relatării biblice despre crearea primului om. Chiar primul capitol al Bibliei declară: „Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin şi de sex feminin“. — Geneza 1:27. Ce înseamnă a fi creat „după chipul lui Dumnezeu“? Pur şi simplu că omul a fost făcut după asemănarea lui Dumnezeu, având atribute divine — de pildă dreptate, înţelepciune şi iubire —, ceea ce îl deosebea de animale (compară cu Coloseni 3:9, 10). Aceste calităţi i-au dat capacitatea de a alege între bine şi rău, făcând din el un om cu voinţă liberă. Când a fost creat, în primul om nu exista păcat, nici rău sau suferinţă nu existau în viaţa sa. Omului Adam, Iehova Dumnezeu i-a dat această poruncă: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit“ (Geneza 2:16, 17). Dacă ar fi ales să asculte, Adam şi soţia sa, Eva, i-ar fi putut aduce laude şi onoare Creatorului lor, rămânând liberi de păcat. Pe de altă parte, un act de neascultare ar fi indicat că nu corespundeau normelor perfecte ale lui Dumnezeu şi i-ar fi făcut imperfecţi — păcătoşi. Adam şi Eva nu au fost creaţi divini. Totuşi, ei au avut într-o anumită măsură atribute divine şi capacitatea de a lua decizii morale. Fiind creaţia lui Dumnezeu, ei erau fără păcat, sau perfecţi (Geneza 1:31; Deuteronomul 32:4). Aducerea lor în existenţă nu a tulburat armonia care existase între Dumnezeu şi univers de-a lungul veacurilor trecute. Atunci cum şi-a avut păcatul începutul? Originea păcatului Păcatul a apărut mai întâi în domeniul spiritual. Înainte de crearea pământului şi a omului, Dumnezeu crease fiinţe spirituale inteligente — îngerii (Iov 1:6; 2:1; 38:4–7, Coloseni 1:15–17). Unul dintre aceşti îngeri şi-a supraestimat frumuseţea şi inteligenţa (compară cu Ezechiel 28:13–15). Din instrucţiunile primite de Adam şi Eva de la Dumnezeu de a da naştere la copii, acest înger a putut înţelege că, în scurt timp, întregul pământ avea să fie umplut cu oameni drepţi, care aveau să-i aducă închinare lui Dumnezeu (Geneza 1:27, 28). Această creatură spirituală a dorit închinarea lor pentru sine (Matei 4:9, 10). Meditarea la această idee l-a făcut să adopte o conduită greşită. — Iacov 1:14, 15. Vorbindu-i Evei printr-un şarpe, acest înger rebel i-a spus că, interzicându-i consumarea fructului din pomul cunoştinţei binelui şi răului, Dumnezeu o priva de o cunoştinţă la care avea dreptul (Geneza 3:1–5). Această afirmaţie era o minciună răutăcioasă — un păcat. Spunând această minciună, îngerul s-a făcut singur un păcătos. Ca urmare, el a ajuns să fie numit Diavol, un calomniator, şi Satan, un împotrivitor al lui Dumnezeu. — Apocalipsa 12:9. Argumentul persuasiv al lui Satan a avut un efect nefavorabil asupra Evei. Punându-şi încrederea în cuvintele Ispititorului, ea s-a lăsat sedusă şi a mâncat din fructul pomului interzis. Soţul ei, Adam, i s-a alăturat în consumarea fructului, amândoi devenind în felul acesta păcătoşi (Geneza 3:6; 1 Timotei 2:14). Evident, alegând să nu i se supună lui Dumnezeu, primii noştri părinţi au ratat ţinta perfecţiunii, devenind păcătoşi. Dar ce se poate spune despre descendenţii lui Adam şi ai Evei? Biblia explică: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toţi au păcătuit“ (Romani 5:12). Legea eredităţii era deja în acţiune. Adam nu le putea transmite copiilor săi ceea ce nu avea (Iov 14:4). Întrucât îşi pierduse perfecţiunea, primul cuplu era păcătos când a conceput copii. Ca atare, toţi — fără excepţie — am moştenit păcatul (Psalmul 51:5; Romani 3:23). La rândul său, păcatul nu a produs decât rău şi suferinţă. În plus, toţi îmbătrânim şi murim din cauza lui, „fiindcă plata păcatului este moartea“. — Romani 6:23. Conştiinţa „învinovăţeşte“ sau „dezvinovăţeşte“ Să luăm în considerare şi efectul păcatului asupra comportamentului primei perechi umane. Ei şi-au acoperit unele părţi ale corpului şi au încercat să se ascundă de Dumnezeu (Geneza 3:7, 8). Aşadar, păcatul i-a făcut să se simtă vinovaţi, neliniştiţi şi ruşinaţi. Oamenii de astăzi cunosc foarte bine aceste sentimente. Cine nu a avut sentimente neplăcute pentru că nu a fost amabil cu cineva aflat în nevoie sau nu a simţit remuşcări pentru că a spus cuvinte care nu ar fi trebuit spuse niciodată (Iacov 4:17)? De ce avem astfel de sentimente tulburătoare? Apostolul Pavel explică faptul că ‘legea este scrisă în inimile noastre’. Exceptând cazul în care conştiinţa ni s-a tocit, orice violare a acestei legi ne răvăşeşte în interior. Astfel, vocea conştiinţei ne „învinovăţeşte“ sau ne „dezvinovăţeşte“ (Romani 2:15; 1 Timotei 4:2; Tit 1:15). Fie că ne dăm seama, fie că nu, avem un simţ interior al răului, al păcatului! Pavel era perfect conştient de tendinţele sale păcătoase. „Când vreau să practic binele, răul stă lipit de mine“, a recunoscut el. „După omul dinăuntru îmi place legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii minţii mele şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.“ Astfel, Pavel a întrebat: „Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?“ — Romani 7:21–24. Eliberare de păcat — Cum? „Eliberarea, în tradiţia hindusă — spune un erudit —, este eliberarea din naşterile şi morţile repetate.“ În mod similar, budismul oferă ca soluţie nirvana — o stare de uitare a realităţii exterioare. Neajungând să înţeleagă conceptul de păcat moştenit, hinduismul promite doar o evadare din existenţă. În schimb, mijlocul de eliberare oferit de Biblie duce la înlăturarea efectivă a stării de păcat. După ce se întreabă cum poate fi eliberat de păcat, apostolul Pavel răspunde în continuare: „Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!“ (Romani 7:25). Da, eliberarea vine de la Dumnezeu prin Isus Cristos. Potrivit Evangheliei după Matei, „Fiul Omului“, Isus Cristos, a venit „să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). Conform cu 1 Timotei 2:6, Pavel a scris că Isus „S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare [corespunzător, NW] pentru toţi“. Cuvântul „răscumpărare“ semnifică plătirea preţului pentru eliberarea captivilor. Faptul că aceasta este o răscumpărare corespunzătoare subliniază că preţul a reuşit să echilibreze perfect balanţa legală a justiţiei. Dar cum putea fi considerată moartea unui om o ‘răscumpărare corespunzătoare pentru toţi’? Adam a vândut toată omenirea, inclusiv pe noi, în păcat şi moarte. Preţul, sau pedeapsa, pe care l-a plătit el a fost viaţa sa umană perfectă. Pentru a-l acoperi, trebuia dată o altă viaţă umană perfectă — o răscumpărare corespunzătoare (Exodul 21:23; Deuteronomul 19:21; Romani 5:18, 19). Întrucât nici un om imperfect nu putea furniza această răscumpărare, Dumnezeu, în înţelepciunea sa infinită, a făcut posibilă o cale de ieşire din acest impas (Psalmul 49:6, 7). El a transferat viaţa perfectă a Fiului său unic-născut din ceruri în uterul unei fecioare de pe pământ, permiţându-i să se nască om perfect. — Luca 1:30–38; Ioan 3:16–18. Pentru a face posibilă răscumpărarea omenirii, Isus a trebuit să-şi păstreze integritatea tot timpul cât a fost pe pământ. Şi aşa a şi făcut. Apoi a suferit o moarte de jertfă. În felul acesta, Isus a garantat că valoarea unei vieţi umane perfecte — a sa proprie — era disponibilă pentru a plăti o răscumpărare pentru eliberarea omenirii. — 2 Corinteni 5:14; 1 Petru 1:18, 19. Ce poate face pentru noi răscumpărarea oferită de Cristos Jertfa de răscumpărare a lui Cristos ne poate fi de folos chiar acum. Exercitând credinţă în ea, ne putem bucura de o stare curată înaintea lui Dumnezeu şi putem ajunge sub îngrijirea tandră şi iubitoare a lui Iehova (Faptele 10:43; Romani 3:21–24). În loc să fim copleşiţi de vinovăţie pentru păcatele pe care poate le-am comis, îi putem cere fără rezerve iertare lui Dumnezeu în baza răscumpărării. — Isaia 1:18; Efeseni 1:7; 1 Ioan 2:1, 2. În timpul care ne stă în faţă, răscumpărarea va face posibilă vindecarea completă a omenirii bolnave din cauza păcatului. Ultima carte a Bibliei descrie „un râu cu apa vieţii“ ieşind din tronul lui Dumnezeu. Pe malurile râului sunt pomi fructiferi roditori, ale căror frunze „sunt pentru vindecarea neamurilor“ (Apocalipsa 22:1, 2). În mod simbolic, Biblia vorbeşte aici despre îngrijirea minunată a Creatorului de a elibera pentru totdeauna omenirea din păcat şi moarte, pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus. Viziunile profetice din cartea Apocalipsa se vor împlini în curând (Apocalipsa 22:6, 7). Atunci toţi cei înclinaţi spre dreptate vor deveni perfecţi, fiind ‘eliberaţi din robia stricăciunii’ (Romani 8:20, 21). Nu ar trebui să ne determine aceasta să învăţăm şi mai multe despre Iehova Dumnezeu şi despre Fiul său loial, Isus Cristos, care a devenit răscumpărarea? — Ioan 17:3.