Va lasati dominati de superstitii ?

O viaţă dominată de superstiţii

Îti iese în cale cineva când vrei să pleci de-acasă. Te împiedici de o piatră. Auzi în toiul nopţii o anumită pasăre. Visezi de mai multe ori acelaşi lucru. Pentru mulţi acestea sunt întâmplări obişnuite şi lipsite de importanţă. Însă unele popoare din vestul Africii le consideră semne, prevestiri sau mesaje din lumea spiritelor. Dacă e vorba de noroc sau de nenorocire, depinde de semn şi de interpretarea care i se dă.
Bineînţeles, superstiţiile nu sunt răspândite numai în Africa. Deşi au trăit ani de zile în societăţi declarate oficial ateiste, uimitor de mulţi locuitori ai Chinei şi ai republicilor fostei Uniuni Sovietice cred cu tărie în superstiţii. În Occident, mulţi consultă horoscopul, se tem de data de 13 care cade în ziua de vineri şi ocolesc pisicile negre. Unele persoane din emisfera nordică consideră aurora boreală un semn care prevesteşte război şi epidemii. În India, epidemia de SIDA se extinde deoarece şoferii de camioane cred că trebuie să întreţină relaţii sexuale pentru a-şi păstra scăzută temperatura corpului în zilele toride. În Japonia, cei care lucrează la săparea tunelurilor cred că dacă o femeie intră în ele înainte de a fi terminate aduce ghinion. Superstiţiile sunt foarte răspândite şi în lumea sportului. După ce a obţinut mai multe victorii una după alta, un jucător de volei a atribuit succesul faptului că a purtat şosete negre în loc de şosete albe. Iar lista poate continua.

Cum stau lucrurile în cazul vostru? Aveţi cumva o frică interioară, inexplicabilă? Sunteţi cumva influenţaţi de o credinţă, de o convingere sau de un obicei ce pare să nu aibă o explicaţie logică? Întrucât aceste întrebări conţin definiţia termenului „superstiţie“, răspunsul pe care-l daţi la ele va arăta dacă vă lăsaţi sau nu dominaţi de superstiţii.

O persoană care permite superstiţiilor să-i influenţeze deciziile şi viaţa de zi cu zi se lasă dominată de lucruri pe care în realitate nu le înţelege. Este înţelept acest mod de a proceda? Ar trebui să ne supunem unei astfel de influenţe obscure şi, poate, chiar nefaste? Sunt superstiţiile ceva inofensiv şi lipsit de importanţă sau sunt un pericol real?

Vă lăsaţi dominaţi de superstiţii?

Superstitiile sunt răspândite pretutindeni pe glob. Pentru unii ele reprezintă o parte integrantă a moştenirii culturale, însă pentru alţii sunt simple curiozităţi ce dau farmec vieţii. În Occident sunt privite, în general, cu neîncredere, însă în alte părţi ale lumii — de exemplu, în Africa , ele joacă un rol foarte important în viaţa oamenilor.

Cea mai mare parte a culturii africane are la bază superstiţii. Filmele, emisiunile radiofonice şi literatura realizate în Africa abordează deseori subiecte legate de superstiţii sau subiecte mistice, cum ar fi magia, cultul strămoşilor şi fetişurile. De ce exercită superstiţiile o influenţă atât de mare asupra oamenilor şi care este originea lor?

Ce se află la baza superstiţiilor?

Multe superstiţii au la bază frica de spiritele morţilor sau de alte spirite. Oamenii văd în tot ce li se întâmplă în viaţă încercări ale spiritelor de a-i binecuvânta ori de a le transmite celor vii un mesaj de ameninţare sau de avertizare.

De asemenea, superstiţiile sunt strâns legate de anumite practici de vindecare. Pentru majoritatea locuitorilor din ţările în curs de dezvoltare, tratamentele prescrise de medicina modernă sunt prea scumpe şi, de cele mai multe ori, sunt pur şi simplu inaccesibile. Prin urmare, mulţi recurg la obiceiuri strămoşeşti, la spiritism şi la practici superstiţioase pentru a se vindeca sau pentru a preveni unele boli. În plus, le vine mai uşor să meargă la un vraci care le cunoaşte obiceiurile şi vorbeşte dialectul lor decât să consulte un medic. Astfel credinţele superstiţioase se perpetuează.

Conform tradiţiilor care au la bază superstiţii, bolile şi accidentele nu apar şi nu se produc la voia întâmplării, ci sunt cauzate de forţe din lumea spiritelor. Un vraci ar putea spune că vreun strămoş decedat a fost supărat, iar un medium spiritist că victima a fost blestemată de cineva care a apelat la un alt vraci şi din această cauză s-a îmbolnăvit sau a suferit un accident.

În întreaga lume se întâlnesc tot felul de superstiţii, iar răspândirea lor depinde de folclor, de legende şi de situaţia locală. Însă numitorul comun este credinţa că cineva sau ceva din lumea spiritelor invizibile trebuie îmbunat.

Inofensive sau periculoase?

Pentru majoritatea familiilor, naşterea unor gemeni este un eveniment deosebit, întâmpinat cu mare bucurie. Însă persoanele superstiţioase îl pot privi ca pe un semn. În unele regiuni din vestul Africii, mulţi cred că este vorba de naşterea unor zei şi se închină lor. Dacă se întâmplă ca unul dintre gemeni sau amândoi să moară, li se fac mici statuete, iar familia trebuie să le aducă alimente ca ofrandă. În alte zone, oamenii consideră naşterea de gemeni un blestem, iar unii părinţii merg până acolo încât îl omoară pe unul dintre gemeni sau chiar îi omoară pe amândoi. Care este motivul? Ei cred că, dacă ambii copilaşi rămân în viaţă, într-o zi aceştia îşi vor ucide părinţii.

Asemenea exemple arată că, deşi unele superstiţii par fascinante şi inofensive, altele pot fi periculoase, ba chiar fatale. O simplă întâmplare care este interpretată ca fiind de rău augur poate deveni foarte periculoasă.

Într-adevăr, superstiţiile sunt, de fapt, o credinţă, o formă de religie. Având în vedere pericolele pe care le prezintă superstiţiile, este important să ne întrebăm: Cine trage în realitate foloase de pe urma credinţelor şi practicilor superstiţioase?

Originea superstiţiilor

În pofida dovezilor, unele persoane au tendinţa de a nega existenţa lui Satan şi a demonilor. Cu toate acestea, gândiţi-vă la următorul aspect: Faptul de a refuza pe timp de război să recunoşti existenţa duşmanului periculos duce, cu siguranţă, la dezastru. Acelaşi lucru e valabil şi în lupta cu creaturile spirituale supraomeneşti. Apostolul Pavel a scris: „Avem de luptat . . . împotriva forţelor spirituale rele“. — Efeseni 6:12.Chiar dacă nu le putem vedea, creaturile spirituale rele există. În Biblie se spune că o fiinţă spirituală invizibilă s-a folosit de un şarpe, precum un ventriloc de o păpuşă, pentru a-i vorbi primei femei, Eva, şi a determinat-o să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu (Geneza 3:1–5). Biblia arată că această fiinţă spirituală este „şarpele originar, cel numit Diavol şi Satan, care induce în eroare întregul pământ locuit“ (Revelaţia 12:9). Satan a reuşit să-i facă să se răzvrătească şi pe alţi îngeri (Iuda 6). Astfel, aceşti îngeri răi au devenit demoni, duşmani ai lui Dumnezeu.Isus şi discipolii săi au expulzat demoni (Marcu 1:34; Faptele 16:18). Aceste spirite nu sunt strămoşi decedaţi, deoarece morţii „nu ştiu nimic“ (Eclesiastul 9:5). Dimpotrivă, ele sunt îngeri rebeli, amăgiţi de Satan. De aceea, nu trebuie să tratăm cu uşurinţă faptul de a intra în legătură cu aceste spirite sau de a ne supune influenţei lor. Asemenea conducătorului lor, Satan Diavolul, ele vor să ne devoreze (1 Petru 5:8). Scopul lor este acela de a ne distrage atenţia de la singura speranţă reală pentru omenire, şi anume Regatul lui Dumnezeu.

Biblia ne dezvăluie una dintre metodele folosite de Satan şi de demoni: „Satan însuşi se transformă mereu într-un înger de lumină“ (2 Corinteni 11:14). El vrea să ne amăgească, făcându-ne să credem că ne poate oferi un mod de viaţă mai bun. De aceea, intervenţia spiritelor rele pare să le aducă oamenilor unele foloase de moment. Însă ele nu pot oferi soluţii permanente la problemele acestora (2 Petru 2:4). Ele nu pot în nici un caz să-i dea cuiva viaţă veşnică, iar în curând vor fi distruse (Romani 16:20). Creatorul nostru este singura sursă a vieţii veşnice şi a fericirii; la el putem găsi cea mai bună ocrotire împotriva forţelor spirituale rele. — Iacov 4:7.

Dumnezeu condamnă faptul de a recurge la spiritism pentru a ne rezolva problemele (Deuteronomul 18:10–12; 2 Împăraţi 21:6). Cine face aşa se întovărăşeşte, de fapt, cu duşmanul, făcând alianţă chiar cu cei care l-au trădat pe Dumnezeu! Dacă aţi consulta horoscopul, dacă aţi apela la un vraci sau dacă aţi manifesta interes faţă de vreo superstiţie, nu aţi face altceva decât să le permiteţi spiritelor rele să vă influenţeze deciziile pe care le luaţi în viaţă. Ar fi ca şi cum v-aţi alătura lor în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu.

Câteva superstiţii întâlnite pe glob

• Dacă beţişoarele stau înfipte în castronul cu orez, va muri cineva
• Dacă vezi o bufniţă în razele soarelui, vei avea ghinion
• Dacă se stinge lumânarea în timpul unei ceremonii, e semn că în preajmă sunt spirite rele
• Dacă scapi umbrela jos, va avea loc o crimă în casă
• Dacă pui pălăria pe pat, vei avea ghinion
• Sunetul de clopoţel alungă demonii
• Dacă reuşeşti de prima dată să stingi toate lumânările de pe tortul de la ziua ta, ţi se îndeplineşte o dorinţă
• Dacă rezemi o mătură de pat, spiritele rele din mătură ar putea să arunce o vrajă asupra patului
• Dacă îţi taie calea o pisică, vei avea ghinion
• Dacă scapi o furculiţă, vine un musafir
• Dacă pui un tablou cu elefanţi pe peretele din faţa uşii, vei avea noroc
• O potcoavă pusă deasupra uşii aduce noroc
• Iedera care creşte pe casă este o protecţie împotriva spiritelor rele
• Dacă treci pe sub o scară, vei avea ghinion
• Dacă spargi o oglindă, vei avea ghinion şapte ani
• Dacă verşi piper, te vei certa cu cel mai bun prieten
• Dacă verşi sare, vei avea ghinion; ca să scapi de ghinion, trebuie să arunci cu degetele puţină sare peste umărul stâng
• Dacă laşi balansoarul să se mişte singur, îi inviţi pe demoni să se aşeze pe el
• Dacă laşi încălţările cu talpa în sus, vei avea noroc
• Când moare cineva, trebuie lăsate ferestrele deschise ca sufletul să iasă din casă

E posibil să fim ocrotiţi de rău?

Ade, un bărbat din Niger, studia Biblia cu un Martor al lui Iehova care activa ca evanghelizator cu timp integral. Ade i-a spus acestuia că ţinea un talisman în magazinul său deoarece avea mulţi duşmani. Martorul i-a arătat lui Ade că numai pe Iehova ne putem bizui pentru a fi cu adevărat ocrotiţi. El i-a citit lui Ade Psalmul 34:7, unde se spune: „Îngerul lui Iehova îşi aşază tabăra împrejurul celor care se tem de el şi îi eliberează“ . Iată la ce concluzie a ajuns Ade: „Dacă Iehova este cel care mă poate ocroti cu adevărat, atunci nu mai ţin talismanul acesta“. Au trecut mulţi ani de atunci, iar Ade slujeşte ca bătrân de congregaţie şi ca ministru cu timp integral. Nici unul dintre duşmanii săi nu i-a făcut vreun rău.

Biblia arată că, indiferent dacă suntem sau nu superstiţioşi, timpul şi evenimentele neprevăzute ne ajung pe toţi (Eclesiastul 9:11). Însă Iehova nu ne încearcă niciodată cu lucruri rele (Iacov 1:13). Noi suntem supuşi imperfecţiunii şi morţii din cauza păcatului moştenit de la Adam (Romani 5:12). Iar din acest motiv ne îmbolnăvim cu toţii uneori şi facem greşeli care ar putea avea consecinţe nefaste. Prin urmare, ar fi greşit să considerăm că toate bolile şi problemele noastre sunt cauzate de spiritele rele. Un asemenea punct de vedere ne-ar putea determina să încercăm să îmbunăm în vreun fel aceste spirite. Când suntem bolnavi trebuie să căutăm asistenţă medicală corespunzătoare, nu să-i cerem sfatul lui Satan Diavolul, care este „un mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). De fapt, statisticile arată că locuitorii din ţările unde predomină superstiţiile nu trăiesc mai mult sau mai bine decât oamenii din alte ţări. Cu siguranţă, superstiţiile nu asigură o sănătate mai bună.

Dumnezeu este mai puternic decât orice spirit rău, iar El ne doreşte binele. „Ochii lui Iehova sunt peste cei drepţi, iar urechile lui la implorarea lor“ (1 Petru 3:12). Rugaţi-vă lui pentru a primi înţelepciune şi pentru a fi ocrotiţi (Proverbele 15:29; 18:10). Depuneţi eforturi să înţelegeţi Biblia, Cuvântul său Sfânt. Cunoştinţa exactă din Biblie este cea mai bună protecţie de care putem beneficia. Ea ne va ajuta să înţelegem de ce se petrec unele lucruri rele, precum şi să obţinem favoarea Atotputernicului Dumnezeu.

Eliberaţi din „ghearele“ superstiţiilor

Câţiva Martori ai lui Iehova se aflau în lucrarea de predicare într-o zonă din Africa de Sud. Când au ciocănit la o uşă, a apărut o femeie îmbrăcată într-un strălucitor veşmânt de sangoma (vraci). Ei au vrut să plece, însă femeia a insistat să-i prezinte şi ei mesajul lor. Unul dintre Martori a citit versetele din Deuteronomul 18:10–12 pentru a arăta punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la practicile spiritiste. Femeia, care se ocupa cu vrăjitoria, a acceptat mesajul şi a fost de acord să studieze Biblia. Ea a spus că, dacă studiul biblic îi dovedea că Dumnezeu dezaprobă practicile unui sangoma, era dispusă să renunţe la ele.

După ce a studiat capitolul 10 al cărţii Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ şi a consultat Biblia, ea a dat foc la toate obiectele ce aveau legătură cu vrăjitoria şi a început să asiste la întrunirile ţinute la Sala Regatului. Mai mult decât atât, ea şi-a refăcut căsnicia, întrucât fusese separată de soţul ei 17 ani. În prezent, ea şi soţul ei sunt Martori ai lui Iehova dedicaţi şi botezaţi.

Foloasele cunoştinţei despre Dumnezeu

Cunoştinţa exactă despre Iehova şi scopurile sale — tocmai opusul ignoranţei şi al superstiţiilor — este singura cale de a obţine adevărata ocrotire. Exemplul lui Jean, un bărbat din Benin, este grăitor în acest sens. Superstiţiile erau adânc înrădăcinate în familia sa. Potrivit unor obiceiuri superstiţioase ale tribului său, o femeie care năştea un băiat trebuia să stea timp de nouă zile după naştere într-o colibă special construită. Dacă dădea naştere unei fetiţe, trebuia să stea în colibă şapte zile.

În 1975, soţia lui Jean a născut un băieţel drăgălaş, căruia i-au pus numele Marc. Având cunoştinţe din Biblie, Jean şi soţia sa nu au vrut să aibă nimic de-a face cu spiritele rele. Însă aveau ei să cedeze fricii şi presiunilor exercitate asupra lor de a se conforma practicii superstiţioase care cerea ca soţia să fie izolată în colibă? Nicidecum! Ei au respins această superstiţie a tribului lor. — Romani 6:16; 2 Corinteni 6:14, 15.

A avut familia lui Jean de suferit? Au trecut mulţi ani de atunci, iar Marc activează ca slujitor ministerial în congregaţia Martorilor lui Iehova din acel teritoriu. Întreaga familie este bucuroasă că nu s-a lăsat influenţată de superstiţii şi nu şi-a pus în pericol spiritualitatea. — 1 Corinteni 10:21, 22.

Adevăraţii creştini trebuie să se ţină la distanţă de practicile greşite ce se bazează pe superstiţii şi să accepte lumina spirituală revărsată de Iehova, Creatorul nostru, şi de Isus Cristos, Fiul său. Astfel, ei pot avea adevărata pace a minţii, ştiind că fac ceea ce este corect în ochii lui Dumnezeu. — Ioan 8:32.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters