Cunoasterea,se va sfarsi vreodata ?

Prea multe informaţii?

Doi misionari, soţ şi soţie, stăteau pe o plajă din Africa de Vest şi priveau luna argintie. „Ce ştie omul despre lună şi câte mai are de învăţat?“, a întrebat meditativ soţul.
Soţia a răspuns: „Dar dacă am vedea pământul aşa cum vedem luna, poate că ne-am întreba: Ce cunoaşte omul despre pământ şi câte mai are de învăţat? Şi gândeşte-te! Nu numai pământul se roteşte în jurul soarelui, ci întregul nostru sistem solar este în mişcare. Aceasta înseamnă că, probabil, niciodată nu ne vom mai afla în acelaşi punct din univers. De fapt, noi ştim unde ne aflăm în prezent numai în raport cu aştrii pe care îi cunoaştem. Omul deţine atâtea cunoştinţe în unele domenii, dar, într-un fel, nu ştie nici măcar în ce punct din univers se află!“

Aceste idei exprimă câteva adevăruri fundamentale. După cât se pare, omul mai are foarte multe de învăţat. Desigur, cu toţii învăţăm zilnic lucruri noi. Însă indiferent cât de mult am învăţa, se pare că niciodată nu vom reuşi să cunoaştem cât ne-am dori.Este adevărat că, pe lângă capacitatea de a asimila noi informaţii, capacitatea de a păstra cunoştinţele dobândite a crescut spectaculos. Graţie tehnologiei, putem vorbi în prezent de o enormă memorie colectivă a omenirii. Hard-disk-urile computerelor au o capacitate atât de mare, încât a fost necesară formarea de noi termeni pentru descrierea ei. Un simplu CD-Rom, cu o capacitate de memorie de 680 de megabaiţi sau mai mult, poate stoca o mare cantitate de informaţii. Un DVD obişnuit poate conţine de aproape şapte ori mai multe informaţii, iar în curând vor apărea DVD-uri cu o capacitate şi mai mare.

Mijloacele moderne create de om pentru a comunica informaţii aproape că depăşesc puterea noastră de înţelegere. Presele rotative funcţionează cu viteze incredibile, tipărind ziare, reviste şi cărţi. Cei care folosesc Internetul pot avea acces la o infinitate de informaţii printr-un singur click. În aceste moduri, informaţiile circulă mai repede decât pot fi asimilate. De fapt, această cantitate uriaşă de informaţii a fost asemănată cu un ocean în care, figurativ vorbind, trebuie să învăţăm să înotăm, nu să încercăm să-l sorbim în întregime. Într-adevăr, „oceanul“ de informaţii ne obligă să fim selectivi.Alt motiv pentru a fi selectivi este acela că multe informaţii nu sunt utile. Unele dintre ele ar putea avea o influenţă negativă asupra noastră şi nu merită să le cunoaştem. De fapt, cunoştinţa înseamnă informaţii  bune sau rele, folositoare sau nefolositoare. Şi pentru a complica şi mai mult situaţia, unele lucruri considerate de mulţi fapte nu reflectă întocmai realitatea. De câte ori nu s-a întâmplat ca unele afirmaţii, chiar şi ale unor reputaţi specialişti, să se dovedească mai târziu eronate! Să ne gândim, de exemplu, la registratorul oraşului antic Efes, care era considerat cu siguranţă un om bine informat şi cu autoritate. El pretindea: „Cine este într-adevăr acela dintre oameni care nu ştie că oraşul efesenilor este custodele templului marii Artemis şi a imaginii care a căzut din cer?“ (Faptele 19:35, 36). Deşi se pare că acesta era un lucru arhicunoscut  chiar indiscutabil, în opinia unora —nu era câtuşi de puţin adevărat că imaginea căzuse din cer. De aceea, pe bună dreptate Biblia îi avertizează pe creştini să se ferească de ceea ce „se numeşte în mod fals «cunoştinţ㻓.  1 Timotei 6:20.

Un motiv convingător pentru a fi selectivi în ce priveşte informaţiile este acela că în prezent viaţa omului e scurtă. Indiferent de vârsta pe care o aveţi, există fără îndoială numeroase domenii pe care v-ar plăcea să le studiaţi, însă vă daţi seama că omul trăieşte prea puţin ca să facă acest lucru.Se va schimba vreodată această situaţie? Există oare vreun domeniu de cunoaştere care să-i ofere omului informaţii ce îi vor putea prelungi simţitor viaţa, făcând posibilă chiar viaţa veşnică? Există deja o astfel de cunoştinţă? Dacă da, este ea la îndemâna oricui? Va veni ziua când tot ce se numeşte informaţie va fi ceea ce ne aşteptăm să fie, adică adevăr? Misionarii amintiţi la începutul articolului au găsit la aceste întrebări răspunsuri mulţumitoare, pe care le puteţi afla şi dumneavoastră. Vă invităm să citiţi următorul articol din care veţi afla cum puteţi progresa veşnic în cunoştinţă.

Să progresăm în cunoştinţă  acum şi în viitor

Fizicianul german Ulrich Strunz a scris un ciclu de cărţi cu titlul Forever Young. Acest autor susţine că exerciţiile fizice, alimentaţia şi un mod de viaţă echilibrat pot favoriza o sănătate mai bună şi, probabil, o viaţă mai lungă. Totuşi, el nu le promite cititorilor că vor trăi literalmente veşnic dacă îi urmează sfaturile.
Există însă o cunoştinţă care e însoţită de promisiunea vieţii veşnice. Iar dacă am trăi veşnic, am putea asimila pentru totdeauna cunoştinţe folositoare. Isus a spus într-o rugăciune adresată Tatălui său: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Să explicăm mai întâi expresia „viaţă veşnică“, iar apoi să vedem în ce constă această cunoştinţă şi cum o putem dobândi.Potrivit Bibliei, Creatorul nostru va transforma în curând pământul într-un paradis literal, în care vor exista condiţii pentru o viaţă lungă. Însă pentru aceasta va fi necesară o intervenţie energică din partea sa, cum a fost Potopul din zilele lui Noe. În Matei, capitolul 24, versetele de la 37 la 39, Isus a comparat timpul nostru cu „zilele lui Noe“, când oamenii „nu au acordat atenţie“ vremurilor critice în care trăiau şi au nesocotit mesajul predicat de Noe. Apoi a venit „ziua în care Noe a intrat în arcă“ şi toţi cei ce respinseseră acea cunoştinţă au murit în Potop. Noe şi cei ce se aflau cu el în arcă au rămas în viaţă.

Isus a arătat că o „zi“ asemănătoare va veni şi în timpul nostru. Cei ce se lasă îndrumaţi de cunoştinţa referitoare la acest eveniment vor avea perspectiva nu numai de a supravieţui, ci şi de a trăi veşnic. În plus, morţii care se află în memoria lui Dumnezeu vor fi readuşi la viaţă cu perspectiva de a nu mai muri niciodată (Ioan 5:28, 29). Iată cum a exprimat Isus aceste două idei. În timp ce îi vorbea Martei despre învierea morţilor, el i-a spus: „Cel care exercită credinţă în mine, chiar dacă moare, va veni la viaţă; şi orice om care trăieşte şi exercită credinţă în mine nu va muri niciodată“. Toate dovezile arată că această „zi“ este foarte aproape, ceea ce înseamnă că am putea ‘să nu murim niciodată’.  Ioan 11:25–27.
Isus a întrebat-o apoi pe Marta: „Crezi tu aceasta?“ Ea i-a răspuns: „Da, Doamne“. Dacă Isus ne-ar pune aceeaşi întrebare, ce i-am răspunde? Probabil că vă vine greu să credeţi că aţi putea să nu muriţi niciodată. Dar mai mult ca sigur că v-ar plăcea să credeţi lucrul acesta. Gândiţi-vă cât de multe am putea învăţa dacă ‘n-am muri niciodată’! Imaginaţi-vă cum ar fi dacă am putea învăţa şi am putea face toate lucrurile pe care ni le dorim, dar pentru care n-avem niciodată timp. Şi gândiţi-vă ce-aţi simţi dacă aţi revedea persoanele dragi care au murit! Ce cunoştinţă ar putea face posibile aceste lucruri şi cum o putem dobândi?

Toţi oamenii pot dobândi cunoştinţa care duce la viaţă

Este cunoştinţa despre Dumnezeu şi Isus Cristos mai presus de puterea noastră de înţelegere? Nicidecum. E adevărat, am putea învăţa la nesfârşit despre lucrările Creatorului nostru. Însă Isus nu se referea la astronomie sau la altă ştiinţă când a asociat „cunoştinţa“ cu „viaţa veşnică“. În capitolul 2 din Proverbele, versetele 1 şi 5, se spune despre „cuvintele“ şi „învăţăturile“ care se găsesc în Biblie că sunt esenţiale pentru dobândirea ‘cunoştinţei lui Dumnezeu’. Iar în Ioan 20:30, 31 se arată că ceea ce e scris în Scripturi despre Isus este de ajuns ca să ‘avem viaţă’.Aşadar, cunoştinţa din Biblie despre Iehova şi Isus Cristos este suficientă pentru a afla cum putem obţine viaţă veşnică. Biblia este o carte unică. Când a inspirat scrierea ei, Creatorul nostru iubitor i-a avut în vedere chiar şi pe oamenii cu mai puţină carte, ca şi ei să poată dobândi suficiente cunoştinţe pentru a obţine viaţă veşnică. Dar şi un om cu o minte ageră, care dispune de timp şi de posibilităţi, are mereu ceva de învăţat din scrierile inspirate. Faptul că citiţi acest articol e o dovadă că aveţi capacitatea de a învăţa. Dar cum ar trebui să vă folosiţi această capacitate?

Indiferent de ţara unde locuiţi, experienţa demonstrează că metoda cea mai eficientă prin care se poate dobândi această cunoştinţă este studierea Bibliei sub îndrumarea cuiva care cunoaşte deja materialul. Aşa cum Noe s-a străduit să le împărtăşească din cunoştinţa sa contemporanilor lui, Martorii lui Iehova sunt dispuşi să-i viziteze pe oameni acasă pentru a-i ajuta să înţeleagă Biblia. Ei ar putea folosi broşura Ce pretinde Dumnezeu de la noi? sau manualul, cu titlul sugestiv, Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică. Chiar dacă vă vine greu să credeţi că pe pământul transformat în Paradis oamenii fideli ‘nu vor mai muri niciodată’, discuţiile pe marginea Bibliei vă vor ajuta să priviţi cu încredere această promisiune. Aşadar, dacă v-ar plăcea să trăiţi veşnic sau dacă pur şi simplu doriţi să cercetaţi pentru a vedea dacă e raţional să credeţi lucrul acesta, profitaţi de ocazia de a studia Biblia.

De cât timp e nevoie pentru a studia Biblia? Broşura de 32 de pagini, amintită mai înainte, este disponibilă în sute de limbi şi conţine numai 16 lecţii scurte. Sau dacă v-aţi face timp o oră pe săptămână, în doar câteva luni puteţi studia cele mai importante subiecte biblice cu ajutorul cărţii Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică. Aceste publicaţii i-au ajutat pe mulţi oameni să dobândească multe cunoştinţe din Biblie şi să cultive o iubire profundă pentru Dumnezeu. El îi va recompensa pe cei ce îl iubesc cu adevărat, oferindu-le posibilitatea de a trăi veşnic.

Aşadar, cunoştinţa dătătoare de viaţă este la îndemâna oricui. Biblia a fost tradusă, integral sau parţial, în peste 2 000 de limbi. Martorii lui Iehova din 235 de ţări sunt bucuroşi să vă ajute să studiaţi Biblia sau să vă ofere publicaţii bazate pe Biblie cu ajutorul cărora să vă îmbogăţiţi cunoştinţele biblice.

Studiul personal

Relaţia cu Dumnezeu este o chestiune personală între noi şi Creator. Numai noi o putem întreţine şi consolida şi numai El ne poate da viaţă veşnică. De aceea, e bine să continuaţi să studiaţi personal Cuvântul său. Dacă v-ar vizita cineva cu regularitate la domiciliu, v-ar fi mai uşor să vă rezervaţi timp pentru studierea Bibliei.
Întrucât Biblia şi auxiliarele de studiere a Bibliei conţin „cunoştinţa lui Dumnezeu“, e bine să avem grijă de ele pentru a le putea folosi mai mulţi ani (Proverbele 2:5). Unii oameni care trăiesc în ţări mai puţin dezvoltate probabil că n-au avut prea multe manuale şcolare şi au învăţat mai ales ascultând şi observând. De exemplu, în Benin se vorbesc peste 50 de limbi. Nu este ceva neobişnuit ca o persoană să vorbească cursiv patru sau cinci limbi, deşi poate că n-a avut niciodată o carte în limbile pe care le ştie. Capacitatea de a învăţa prin ascultare, observare şi concentrarea atenţiei este un dar. Totuşi, o carte ne poate fi de mare ajutor în studierea Bibliei.Chiar dacă n-aveţi prea mult spaţiu în locuinţă, încercaţi să găsiţi un loc potrivit pentru Biblie şi pentru publicaţiile biblice. Ţineţi-le la îndemână şi într-un loc unde nu se vor deteriora uşor.

Studiul cu familia

Dacă sunteţi părinţi, ar trebui să fiţi interesaţi ca şi copiii voştri să asimileze cunoştinţa pe care o dobândiţi din Biblie. Mulţi părinţi îşi învaţă copiii să facă lucrurile care îi vor ajuta mai târziu în viaţă. În ţările mai puţin dezvoltate câteva dintre ele sunt: gătitul, strânsul lemnelor, adusul apei, cultivatul pământului, pescuitul şi trocul în pieţe. Aceasta este cu adevărat o instruire pentru viaţă. Totuşi, mulţi părinţi nu includ în această instruire şi cunoştinţa care duce la viaţă veşnică.Indiferent de ţara în care locuim, ne dăm probabil seama că nu dispunem de prea mult timp. Creatorul nostru ştie lucrul acesta. Iată ce a spus el cu foarte mult timp în urmă cu privire la creşterea copiilor în căile sale: „Să le întipăreşti fiilor tăi [sau fiicelor tale] şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“ (Deuteronomul 6:7). Pornind de la ideile din acest verset, părinţii s-ar putea gândi la un program de studiu cu copiii lor, după cum urmează:

1. „Când vei fi acasă.“ Străduiţi-vă să discutaţi cu copiii voştri cu regularitate despre Biblie, poate săptămânal, când sunteţi cu ei acasă, aşa cum probabil a discutat cineva şi cu voi. Martorii lui Iehova oferă publicaţii bazate pe Biblie pentru copii de toate vârstele.

2. „Când vei pleca în călătorie.“ Vorbiţi-le cu aceste ocazii copiilor voştri despre Iehova aşa cum faceţi când îi învăţaţi lucruri de care vor avea nevoie în viaţă sau explicaţi-le anumite principii într-un cadru relaxat.

3. „Când te vei culca.“ Rugaţi-vă cu copiii voştri în fiecare seară.

4. „Când te vei scula.“ Multe familii au obţinut rezultate excelente examinând în fiecare dimineaţă un verset din Biblie. În acest scop, Martorii lui Iehova folosesc broşura Să examinăm Scripturile în fiecare zi.
În ţările mai puţin dezvoltate, mulţi părinţi fac eforturi mari pentru ca unul dintre copiii lor să primească o instruire laică bună. Astfel, copilul va putea avea grijă de părinţi când aceştia vor îmbătrâni. Totuşi, dacă studiaţi Biblia şi vă ajutaţi toţi copiii să facă la fel, veţi dobândi cunoştinţa care vă va ajuta atât pe voi, cât şi întreaga familie să trăiţi veşnic.

Va veni vreodată ziua când vom cunoaşte totul? Nu. În timp ce pământul îşi urmează drumul prin universul infinit, vom continua să dobândim cunoştinţe. În Eclesiastul 3:11 se spune pe bună dreptate: „El a făcut orice lucru frumos la timpul lui; a pus în inima lor şi veşnicia, încât omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu“. Cunoaşterea este o bucurie care nu va avea sfârşit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters