Muntii sustinatori ai vietii

Munţii - De ce avem nevoie de ei „Cutreieră munţii şi ascultă-le poveţele. Calmul naturii te va învălui, aşa cum razele soarelui mângâie copacii. Vântul te va înviora, iar furtunile îţi vor da vigoarea lor. Natura îţi va spulbera grijile precum vântul tomnatic, frunzele copacilor.“ John Muir naturalist si scriitor american Asa cum a observat John Muir cu mai bine de un veac în urmă, munţii au realmente puterea de a ne sensibiliza. Măreţia lor ne impresionează, sălbăticiunile ce-i colindă ne trezesc admiraţia, iar pacea lor ne alină sufletul. Milioane de oameni merg an de an la munte să-şi desfete privirile cu tabloul alpin şi să se deconecteze. „Din timpuri străvechi, munţii au stârnit admiraţia multor civilizaţii, fiind o adevărată sursă de inspiraţie“, afirmă Klaus Toepfer, directorul executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu.Însă asupra munţilor s-au abătut nori negri. Veacuri la rând, sihăstria lor i-a apărat de om şi de exploatările lui. Acum însă munţii sunt în pericol. „Unele dintre aceste ultime fortăreţe ale sălbăticiei capitulează în faţa agriculturii, a extinderii infrastructurilor şi a altor factori ce-şi lasă amprenta asupra lor“, se explică într-un recent comunicat de presă al Naţiunilor Unite.Masivele muntoase reprezintă o mare parte din suprafaţa de uscat a pământului. De aceea, jumătate din populaţia lumii depinde de resursele lor. În plus, munţii nu sunt doar decoruri fermecătoare ale unor peisaje idilice; ei sunt locuinţa a milioane de oameni. Să vedem, aşadar, ce rol îndeplinesc aceste bastioane ale naturii în folosul oamenilor. Rolul vital al munţilor ▪ Rezervoare de apa. Munţii sunt sursa celor mai mari cursuri de apă, precum şi a majorităţii lacurilor de acumulare ale planetei. Tumultuoasele fluvii Colorado şi Rio Grande din America de Nord îşi adună toată apa din Munţii Stâncoşi. Aproximativ jumătate din populaţia lumii locuieşte în sudul şi estul Asiei, iar majoritatea acestor oameni depind de precipitaţiile ce spală imensele lanţuri muntoase din regiunile Himalaya, Karakorum, Pamir şi Tibet.„Munţii, aceste castele de apă ale lumii, au un rol esenţial în ocrotirea tuturor formelor de viaţă şi a bunăstării oamenilor de pretutindeni“, explică Toepfer. El continuă: „Ceea ce se întâmplă pe cel mai înalt pisc influenţează viaţa din regiunile mai joase, din apele dulci şi chiar din cele sărate“. În multe ţări, munţii păstrează zăpada ce se aşterne iarna peste ei, eliberând-o apoi încetul cu încetul pe parcursul primăverii şi al verii sub forma unor firicele de apă. În regiunile aride ale lumii, irigaţiile depind adesea de apa ce rezultă din topirea zăpezilor de pe crestele cărunte ale munţilor. Versanţii lor împăduriţi absorb apa ploilor asemenea unui burete, lăsând-o apoi să curgă încetişor la vale şi să se contopească apoi cu râurile, fără a cauza astfel inundaţii devastatoare. ▪ Habitate ale florei si faunei salbatice. O vreme, izolarea regiunilor montane, precum şi potenţialul lor agricol limitat l-au ţinut departe pe om. Prin urmare, munţii au devenit ultimele refugii ale unor specii de plante şi animale care probabil au dispărut deja din zonele mai joase. De pildă, Parcul Naţional Kinabalu din Malaysia, o regiune muntoasă mai mică decât oraşul New York, adăposteşte 4 500 de specii de plante, ceea ce reprezintă peste 25% din numărul de specii de plante de pe tot cuprinsul Statelor Unite. Urşii de bambus, sau panda, din China, condorii din Anzi şi leoparzii zăpezilor din Asia centrală depind cu toţii de habitatele lor montane, lucru valabil şi pentru nenumărate alte specii pe cale de dispariţie.Potrivit revistei National Geographic, unii ecologi au estimat că „arealul a peste o treime dintre plantele de uscat şi vertebratele cunoscute s-a redus la mai puţin de 2% din suprafaţa planetei“. Nenumărate specii sunt îngrămădite în regiuni fertile, sălbatice, pe care oamenii de ştiinţă le numesc „puncte biologice fierbinţi“. Aceste puncte fierbinţi, dintre care multe sunt zone alpine, adăpostesc o mare varietate de specii care ne aduc mari foloase. Cele mai importante plante de cultură s-au obţinut din specii care cresc şi acum în munţi. De pildă, porumbul îşi are originile în zonele înalte ale Mexicului, cartofii şi roşiile, în Anzii peruvieni, iar grâul, în Caucaz, ca să dăm doar câteva exemple. ▪ Spatii de relaxare. Când spunem munţi, spunem frumuseţe a naturii. Cutreierându-i, ochii ţi se desfată cu impresionante cascade ce se prăvălesc pe versanţii lor, cu lacuri limpezi, de fapt cu unele dintre cele mai frumoase privelişti din lume. Nu e de mirare că o treime din regiunile ocrotite ale lumii sunt zone montane, care au devenit puncte de atracţie pentru turişti.Chiar şi cele mai îndepărtate parcuri naţionale sunt vizitate anual de milioane de oameni din întreaga lume. Mulţi fac înconjurul lumii până la Parcul Naţional Denali din Alaska pentru a vedea muntele McKinley, cel mai înalt din America de Nord. Alţii pătrund în Valea Marelui Rift, fiind cuprinşi de uimire la vederea semeţilor munţi Kilimanjaro şi Meru sau a turmelor de animale sălbatice care sălăşluiesc între aceşti doi coloşi africani. Deşi turismul necontrolat ameninţă fragilele ecosisteme, multe comunităţi montane trag foloase de pe urma mareei de turişti. Tezaur de cunoştinţe în munţi De-a lungul veacurilor, oamenii munţilor au învăţat să-şi ducă traiul în condiţii vitrege. Ei au cioplit terase în versanţii munţilor, pe care, chiar şi după două milenii, încă se practică agricultura. Au domesticit animale autohtone, precum lama şi iacul, animale rezistente în condiţiile neospitaliere ale marilor altitudini. De aceea, cunoştinţele asimilate de oamenii munţilor au un rol inestimabil în ocrotirea acestor bastioane, de care cu toţii depindem.„Indigenii au rămas singurii străjeri ai vastelor habitate neatinse de civilizaţie“, precizează Alan Thein Durning de la Worldwatch Institute. „Ei deţin cunoştinţe de natură ecologică . . . ce rivalizează cu bibliotecile ştiinţei moderne.“ Acest tezaur de cunoştinţe are nevoie de tot atâta ocrotire ca şi resursele naturale ale munţilor. Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a proclamat anul 2002 Anul Internaţional al Munţilor şi a sponsorizat activităţile propuse. Pentru a sublinia dependenţa omului de munţi, organizatorii au inventat expresia: „Toţi suntem oameni ai munţilor“. Ţelul lor era acela de a-i ajuta pe oameni să conştientizeze problemele munţilor şi de a găsi soluţii pentru ocrotirea măreţelor fortăreţe.Această preocupare este întemeiată. „Adesea, resursele naturale ale munţilor sunt socotite inepuizabile, acordându-se prea puţină atenţie necazurilor oamenilor ce locuiesc aici, precum şi ocrotirii ecosistemelor“, s-a spus într-o conferinţă importantă de la Summit-ul Mondial al Munţilor care s-a ţinut în 2002 la Bişkek (Kirghizstan).Ce probleme pun în pericol munţii planetei şi pe locuitorii lor? Ce efect vor avea ele asupra noastră? Munţii în pericol „Tuturor ne revine responsabilitatea de a lua măsuri ca regiunile muntoase să continue să-şi reverse bogăţiile peste generaţiile viitoare.“ Kofi Anan,secretarul general ONU. Cand spunem munţi, spunem splendoare, semeţie şi vigoare. Dar ce anume ar putea ameninţa statornicia acestor coloşi ai naturii? Unora le e greu să creadă că munţii planetei sunt în pericol. Adevărul este, totuşi, că munţii sunt în pericol. Ecologii au identificat unele probleme care ameninţă ecosistemele montane. Toate sunt grave şi continuă să se agraveze. Să amintim doar câteva dintre pericolele ce pândesc munţii. ▪ Constructiile. Aproximativ 25% din regiunile muntoase ale lumii sunt în pericol din cauza construirii de şosele, a mineritului, a amplasării de conducte, a barajelor şi a altor proiecte făcute pentru următorii 30 de ani. Construirea de şosele accelerează eroziunea versanţilor şi facilitează exploatările forestiere, care, la rândul lor, provoacă şi mai mari daune. Prin minerit, se extrag anual circa zece mii de milioane de tone de minereu, care în mare parte provin din munţi. Din acest proces rezultă o cantitate şi mai mare de deşeuri. ▪ Incalzirea globala. „Nouă dintre anii ce s-au scurs din 1990 încoace au fost cei mai calzi din istorie“, precizează Worldwatch Institute. Din această cauză habitatele montane sunt deosebit de vulnerabile. Gheţarii se topesc, iar crestele înzăpezite încep să-şi piardă podoaba, fenomen care, potrivit unor oameni de ştiinţă, va afecta rezervele de apă şi va provoca serioase alunecări de teren. Zeci de lacuri glaciare din Himalaya ameninţă să-şi depăşească barierele naturale şi, prin urmare, să cauzeze inundaţii catastrofale, fenomen care a avut loc de câteva ori în ultimele decenii. ▪ Mica agricultura. Creşterea demografică îi determină pe oameni să cultive zone neproductive. Potrivit unui studiu, aproape jumătate din regiunile muntoase ale Africii sunt folosite în prezent pentru culturile agricole sau pentru creşterea animalelor  10% pentru culturi şi 34% pentru păşunat. De multe ori, această formă de agricultură nu aduce decât foloase neînsemnate, întrucât regiunile alpine nu sunt propice agriculturii. Iar păşunatul excesiv distruge cu uşurinţă vegetaţia fragilă. Potrivit unui studiu recent, doar 3% din suprafaţa totală a terenului montan este ideală agriculturii care nu distruge echilibrul ecologic. ▪ Razboaiele. Înmulţirea războaielor civile a dus la devastarea multor regiuni muntoase. Forţele insurgente îşi stabilesc bazele în locuri izolate din munţi. Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, se estimează că 67% din regiunile muntoase ale Africii au fost scena „conflictelor violente dintre oameni“. Mai mult, unele regiuni muntoase au devenit adevărate laboratoare de narcotice, fenomen care atrage adesea după sine alte conflicte armate şi degradarea mediului. Sunt necesare măsuri suplimentare? Consecinţele invaziei oamenilor în munţi se fac simţite. Inundaţiile, alunecările de teren şi criza de apă sunt doar câteva indicii că lucrurile nu merg strună. Guvernele au început să ia notă de ce se întâmplă. Se replantează păduri, iar în unele zone exploatările forestiere au fost interzise. S-au înfiinţat parcuri naţionale pentru păstrarea intactă a peisajului alpin şi pentru ocrotirea speciilor ameninţate.Totuşi, chiar şi zonele ocrotite au căzut victimă lăcomiei omului (vezi chenarul „Refugii naturale“). Ritmul accelerat în care dispar speciile de plante şi animale este un indiciu că lupta pentru ocrotirea munţilor, aceste bastioane ale naturii, nu este încă câştigată. Deşi specialiştii cunosc bine problemele existente, nu se întreprind acţiuni de amploare pentru ocrotirea naturii sălbatice. „Progresele ştiinţifice mă încurajează“, afirmă celebrul biolog Edward Wilson, „dar distrugerea celor mai importante refugii ale biodiversităţii mă descurajează“.Dar are o însemnătate chiar atât de mare distrugerea biodiversităţii? Potrivit opiniei mai multor biologi, conservarea biodiversităţii planetei le este de mare folos oamenilor. Ei îndreaptă atenţia, de pildă, spre o specie de saschiu (Catharanthus roseus), o plantă ce trăieşte în munţii din Madagascar, o insulă paradisiacă. Extracte din această plantă au fost folosite la producerea unui important medicament în lupta contra leucemiei. Mai mult, decenii la rând, din arborele de chinină, originar din munţii Anzi, s-a extras chinina şi alte substanţe folosite în tratarea malariei. Nenumărate plante din regiunile muntoase au contribuit la salvarea a milioane de vieţi omeneşti. Este adevărat, unele dintre acestea au fost aclimatizate cu succes şi în zone subalpine. Totuşi, e îngrijorător că, distrugând pe scară largă flora alpină, omul pierde resurse naturale de mare valoare medicală şi nutritivă, încă înainte de a le descoperi. Dar pot fi ţinute în frâu în vreun fel toate aceste forţe distructive? Pot fi refăcute daunele? Vor continua aceste bastioane să ocrotească frumuseţea şi biodiversitatea planetei? Munţii - Cine îi va salva? În anul 2002, oraşul Bişkek (Kirghizstan, Asia centrală) a găzduit patru zile la rând Summit-ul Mondial al Munţilor. A fost prima reuniune internaţională pe tema munţilor. Organizatorii au sperat ca anul 2002 să marcheze „începutul unei noi ere, o eră în care adevărata valoare a munţilor să capete recunoaştere“. La această reuniune s-a adoptat în unanimitate „Platforma din Bişkek“, ce conţine norme privitoare la conservarea mediului alpin. Ţelul summit-ului a fost acela de „a îmbunătăţi viaţa oamenilor ce trăiesc în munţi, de a ocroti ecosistemele montane şi de a promova folosirea cu mai multă înţelepciune a resurselor alpine“. S-au făcut unele progrese. O vastă reţea de parcuri naţionale păstrează neatinse regiuni de o rară frumuseţe şi biodiversitate. În multe zone ale globului, grupuri ecologiste au avut un oarecare succes în stăvilirea acestui val de devastări ale mediului. Tot la Summit-ul Mondial al Munţilor ţinut la Bişkek s-a luat iniţiativa în curăţarea munţilor din Kirghizstan de deşeuri nucleare. Aceste materiale cu grad ridicat de radioactivitate poluează resursele de apă a 20% dintre locuitorii Asiei centrale.Cu toate acestea, obstacolele ce stau în calea ocrotirii munţilor planetei continuă să fie insurmontabile. De pildă, în 1995, autorităţile canadiene au adoptat „Codul exploatărilor forestiere“ cu scopul ocrotirii peticelor ce au mai rămas din pădurea tropicală din Columbia Britanică. Cu toate acestea, în urma unor investigaţii s-a observat că unele companii de exploatări forestiere nu ţineau cont de prevederile codului, continuând să defrişeze chiar şi cei mai abrupţi versanţi. Întrucât industria lemnului a pretins că acest cod era prea apăsător, în 1997 prevederile lui au devenit mai permisive. Interesele comerciale nu sunt singurul obstacol întâmpinat. În declaraţia finală a Summit-ului de la Bişkek se recunoştea că războaiele, sărăcia şi foametea sunt factori ce contribuie la distrugerea implacabilă a ecosistemelor alpine. Alături de celelalte bijuterii ale planetei, munţii vor continua să sufere până când se va pune capăt tuturor cauzelor distrugerii planetei. Dumnezeu este îngrijorat de creaţia sa În pofida existenţei acestui tabloul sumbru, avem motive să sperăm. Atotputernicul Dumnezeu nu e nepăsător faţă de ce se întâmplă cu creaţia sa. Biblia spune că „vârfurile munţilor sunt ale Lui“ (Psalmul 95:4). Nici fauna alpină nu e de mică importanţă în ochii lui Dumnezeu. Aşa cum se arată în Psalmul 50:10, 11, Iehova spune: „Ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri. Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu“.Îi stă în putere lui Dumnezeu să salveze mediul din starea deplorabilă în care se află? Da, cu certitudine! Biblia afirmă că el ‘a ridicat o împărăţie care nu va fi distrusă’ niciodată (Daniel 2:44). Pe Isus Cristos, Conducătorul numit al guvernului ceresc, îl interesează în mod deosebit pământul şi oamenii de pe el (Proverbele 8:31). Sub conducerea lui, pe pământ va domni pacea şi vor fi înlăturate toate formele de exploatare. Iar daunele aduse planetei vor fi reparate.  Revelaţia 11:18. Dacă tânjiţi după o astfel de soluţie, veţi continua fără îndoială să-i cereţi lui Dumnezeu în rugăciune: „Să vină regatul tău“ (Matei 6:9, 10). Aceste rugăciuni nu vor rămâne fără răspuns. În curând, Regatul lui Dumnezeu va pune capăt nedreptăţii şi va remedia toate daunele aduse planetei. Când se vor împlini aceste lucruri, munţii, în sens figurat, ‘vor cânta de bucurie’. Psalmul 98:8.