Ziarele - Va influenteaza modul de gandire ?

Puterea ziarelor Când Primul Război Mondial a pus capăt monarhiei în Germania, la Berlin a venit la putere un guvern social-democrat. Comuniştii au încercat apoi să înlăture acest nou guvern. Atât comuniştii, cât şi conducerea guvernului considerau că, dacă ajung să deţină controlul asupra presei, vor putea controla opinia publică, chiar întreaga populaţie. Astfel a început o bătălie crâncenă pentru preluarea puterii asupra presei. De-a lungul  ultimelor secole, ziarele au modelat cultura, au influenţat desfăşurarea evenimentelor politice, au jucat un rol important în activităţile comerciale şi au influenţat viaţa de zi cu zi a milioane de oameni. Ce rol joacă însă ziarele în viaţa voastră?După cât se pare, primul ziar din Europa a apărut în 1605, în Germania. Azi, există locuri în care aproximativ 3 din 4 persoane având peste 14 ani citesc zilnic un ziar. Dacă în unele ţări în curs de dezvoltare, la 1 000 de locuitori există mai puţin de 20 de exemplare ale unui cotidian, Norvegia se poate mândri cu peste 600 de exemplare la mia de locuitori. În total, pe glob se publică aproximativ 38 000 de ziare care îşi dispută un loc în rândul publicului cititor.Ziarele îşi informează cititorii în ce priveşte problemele importante. Dar nu se opresc aici. Ele oferă informaţii în baza cărora mulţi cititori îşi formează o opinie. „Ziarele pe care le citim zi de zi . . . ne influenţează . . . atitudinea, conduita, ba chiar valorile morale fundamentale“, a declarat Dieter Offenhäusser, de la Comisia Germană UNESCO. Istoricii spun că ziarele au instigat, sprijinit şi justificat războaiele. Ca exemplu aduc războiul franco-prusac (1870–1871), războiul hispano-american (1898) şi războiul din Vietnam (1955–1975). Mulţi oameni de afaceri, oameni de ştiinţă, staruri din lumea divertismentelor şi politicieni au avut de suferit în urma unor scandaluri date publicităţii de ziare. În celebrul scandal Watergate de la mijlocul anilor ’70 ai secolului trecut, jurnalismul de investigare a declanşat o serie de evenimente în urma cărora preşedintele american Richard Nixon a fost nevoit să demisioneze din funcţie. Într-adevăr, spre bine sau spre rău, presa are o mare putere, care nu poate fi ignorată. Dar de unde a pornit totul? Cât de credibile sunt informaţiile din ziare? Ce putem face pentru a trage foloase din citirea lor? Cererea de ştiri este satisfăcută „Toti atenienii şi străinii care locuiau temporar acolo nu-şi petreceau timpul liber cu nimic altceva decât cu istorisirea sau cu ascultarea a ceva nou“, a scris cronicarul Luca în urmă cu aproximativ 2 000 de ani (Faptele 17:21). Însă cu un secol mai înainte, guvernul roman, dându-şi seama de marea dorinţă a oamenilor de a fi la zi cu ştirile, începuse să afişeze în locurile publice foarte frecventate nişte buletine cu evenimentele zilei, numite Acta Diurna.În secolul al VII-lea, chinezii tipăreau primul ziar din lume, numit Dibao (Pao). În Europa, unde erau încă mulţi oameni neştiutori de carte, povestitorii ambulanţi duceau cu ei ştirile despre războaie, dezastre, crime şi alte subiecte. Mai târziu, prin pieţe şi pe la târguri se vindeau buletine de ştiri ilustrate, scrise de mână sau tipărite cu ajutorul clişeelor gravate în lemn. Cu trecerea timpului, companiile comerciale şi-au îmbogăţit scrisorile de afaceri cu ştiri importante. În cele din urmă, aceste ştiri au apărut pe o foaie suplimentară numită nova (noutăţi), care putea fi pusă în circulaţie. Apariţia ziarelor În secolul al XVII-lea au început să se publice cu regularitate două ziare germane. Primul a început să fie tipărit în 1605 la Strasbourg şi se numea Relation (relatarea ştirilor), iar celălalt în 1609 la Wolfenbüttel, având titlul Avisa Relation oder Zeitung (buletin consultativ). Primul cotidian din Europa a fost Einkommende Zeitungen (ştiri proaspete), apărut în 1650, în Leipzig (Germania).Acest prim cotidian din Leipzig avea patru pagini, în format de buzunar, iar ştirile erau prezentate la întâmplare. Exemplarele cumpărate separat erau destul de ieftine, însă abonamentul pe un an costa cât salariul pe o lună al unui muncitor bine plătit. Cu toate acestea, cererea de ziare creştea cu rapiditate. Numai în Germania, în 1700 existau deja vreo 50–60 de ziare publicate cu regularitate, care ajunseseră să aibă câteva sute de mii de cititori.La început, sursele de informare erau scrisorile, alte ziare, diriginţii de poştă ce primeau ştirile prin poştă şi le copiau ori pur şi simplu bârfele auzite de reporteri în locurile publice. Dar cum concurenţa era tot mai mare, editorii au început să se concentreze asupra calităţii şi cantităţii ştirilor, căutând să le îmbunătăţească. Astfel, ei au angajat primii redactori de profesie. Şi întrucât majoritatea editorilor nu-şi puteau permite o reţea extinsă de surse de informare şi de jurnalişti, setea de ştiri a dus la apariţia agenţiilor de presă, care strângeau şi distribuiau ştirile editorilor abonaţi. Invenţii extrem de utile Însă publicarea ziarelor n-ar fi fost posibilă fără unele invenţii importante, mai ales fără invenţia lui Johannes Gutenberg: tiparul cu litere mobile. Producerea de ziare a devenit însă accesibilă şi profitabilă şi datorită altor invenţii. De exemplu, în anii 1860 a apărut presa rotativă şi astfel s-a putut tipări pe o rolă continuă de hârtie, nu pe foi de hârtie separate. La scurt timp după aceea s-au folosit maşini Linotype, cu care literele de metal erau aranjate în pagină pentru tipărit. Apoi, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, tehnoredactarea computerizată a luat locul costisitoarei operaţiuni de culegere manuală.Între timp, ştirile au început să circule mai rapid. În anii 1840 începuse să devină tot mai răspândit telegraful, iar în anii 1870, maşina de scris, precum şi telefonul. Mai recent, milioane de oameni din zilele noastre sunt obişnuiţi cu calculatoarele, e-mail-ul şi faxurile folosite în presa scrisă. Reporterii ajung mai repede ca oricând la locul unde are loc evenimentul despre care vor să scrie: ei folosesc trenul, automobilul sau avionul. Iar cu ajutorul mijloacelor de transport rapide, tot mai multe ziare ajung acum la destinaţie. Ce ştiri apar în ziare? În lumea noastră ce devine tot mai mică, găsirea ştirilor nu constituie o problemă. „Problema constă mai mult în selectarea lor dintr-o avalanşă nesfârşită de ştiri“, declară redactorii ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung. Agenţiile de presă asaltează ziarele germane cu aproximativ 2 000 de ştiri pe zi. Redactorii ziarelor sunt copleşiţi de mulţimea ştirilor venite de la reporteri, corespondenţi, emisiuni de ştiri şi din alte surse.Două treimi din ştiri constau din anunţuri  comunicate de presă şi reportaje despre evenimente planificate precum concerte, evenimente sportive şi congrese. Redactorii trebuie să ştie care e segmentul de populaţie ce cumpără ziarul, astfel încât să satisfacă cererea de informaţii publicând subiecte de interes local, cum ar fi rezultatele recoltelor, aniversări şi sărbători.Cele mai citite pagini ale ziarelor sunt pagina sportivă, rubricile comice, caricaturile politice şi editorialele. Interesante şi plăcute sunt şi rubricile de fapt divers, reportajele din alte ţări şi interviurile cu personalităţi sau specialişti pe anumite teme. Criza ziarelor „În Germania, ziarele se confruntă cu cea mai serioasă criză financiară din istorie“, anunţa în 2002 ziarul Die Zeit. Iar Agenţia Elveţiană de Presă anunţa că anul 2004 a fost anul cu cel mai scăzut tiraj din ultimii zece ani. Dar ce s-a întâmplat cu cererea de ziare?Un motiv ar fi că economia mondială a cunoscut un declin, ceea ce a afectat negativ publicitatea. Astfel, multe ziare au pierdut două treimi din profiturile pe care le obţineau din vânzarea spaţiilor publicitare. În perioada 2000–2004, ziarul american Wall Street Journal a pierdut 43% din profiturile obţinute din publicitate. În cazul unei redresări pe plan economic, va avea oare loc şi o revenire a reclamelor în ziare? Se pare că o mare parte din reclamele de pe piaţa imobiliară, de pe piaţa muncii şi a vânzărilor de maşini au fost absorbite de Internet. În prezent, ziarele au de luptat cu mass-media electronică  radioul, televiziunea şi Internetul.Totuşi, cererea de ştiri nu s-a stins. Profesorul de economie media Axel Zerdick a declarat în paginile unui ziar din Frankfurt (Germania): „Criza nu e chiar aşa de gravă cum cred majoritatea jurnaliştilor“. Redactorul-şef al unui cotidian german e de aceeaşi părere: „[Ziarul] regional încă e puternic“.Chiar dacă nimic nu poate concura cu ziarele în privinţa conţinutului şi a calităţii informaţiilor şi nici în privinţa puterii de a declanşa dezbateri publice, rămân totuşi unele întrebări. Putem avea încredere în modul în care prezintă ele ştirile? Şi cum putem trage maximum de foloase din citirea ziarelor? JURNALISMUL - O PROFESIE DIFICILĂ Poate că unii îi invidiază pe jurnalişti. „Un ziarist căruia îi apare numele în presă se poate simţi împlinit profesional“, recunoştea un ziarist francez cu mulţi ani de experienţă. Totuşi, jurnalismul e o profesie care poate aduce şi dezamăgiri: un reportaj furat de un jurnalist rival, refuzul unui interviu solicitat, nenumărate ore în aşteptarea unui eveniment ce nu mai are loc.Un reporter de la un ziar din Polonia amintea o altă problemă a jurnaliştilor: „Nu ştim când vom fi liberi sau când vom avea de lucru. Uneori, viaţa noastră particulară are de suferit, ritmul muncii noastre tulburând viaţa de familie“. Un ziarist din fosta Uniune Sovietică arăta care este probabil cea mai mare dezamăgire a celor din această breaslă: „Am muncit atât de mult, iar în final articolul nici n-a fost publicat“.Iată ce declară un redactor sportiv la cel mai mare ziar din Olanda: „Adesea mi se spune că sunt o ignorantă. Unii cititori se înfurie sau se enervează. Şi cum uneori în sport spiritele se încing tare de tot, alţii chiar mă ameninţă cu moartea“. Aşadar, ce-i motivează pe jurnalişti să nu renunţe la această profesie?E adevărat, pentru unii ar putea fi salariul. Dar nu pentru toţi. Un ziarist care lucrează la redacţia unui ziar din Franţa amintea dragostea lui faţă de scris. O ziaristă mexicană a spus: „Cel puţin reuşeşti să prezinţi ceva ce merită să fie ştiut“. Iar în Japonia, un redactor-şef la al doilea cotidian din lume ca tiraj a declarat: „Sunt bucuros să văd că i-am putut ajuta pe oameni şi când văd că se face dreptate“. Bineînţeles, un ziar nu e doar rezultatul muncii jurnaliştilor. În funcţie de mărimea şi structura editurii, aici lucrează redactori, corectori, cei ce verifică informaţiile, arhivari şi mulţi alţii care muncesc din greu pentru ca ziarul să ajungă în mâinile noastre, dar care rămân în anonimat. Cum putem trage foloase din citirea ziarelor „Nebun e cel care nu citeşte niciodată ziarele, dar mai nebun e cel care crede ce citeşte doar pentru că-i scris în ziar.“  August von Schlözer, istoric şi ziarist german care a trăit la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În Franta şi în Marea Britanie s-a efectuat un sondaj în rândul câtorva mii de persoane, cărora li s-a cerut să spună câtă încredere au în 13 instituţii din ţara lor. Pe ultimul loc s-a aflat presa, după politică şi companiile comerciale. În Statele Unite, majoritatea cititorilor încă declară că au încredere în ce scrie în ziare. Totuşi, sondajele efectuate de Pew Research Center arată că numărul celor care consideră credibile informaţiile din ziare a scăzut.Adesea, acest scepticism este justificat, mai ales când e vorba de un articol despre interesele naţionale ale ţării în care apare ziarul. Ce se întâmplă în astfel de situaţii? De cele mai multe ori, adevărul este sacrificat. Este aşa cum a spus Arthur Ponsonby, om de stat englez din secolul al XX-lea: „Când se declară război, Adevărul e prima victimă“.Chiar şi atunci când nu se declară război, este înţelept să analizăm ştirile cu oarecare scepticism. Iată ce spune un proverb biblic: „Cel fără experienţă dă crezare oricărui cuvânt, dar cel inteligent se gândeşte la paşii lui“ (Proverbele 14:15, NW). În general, dacă suntem destul de atenţi, ziarele ne pot satisface dorinţa de a afla informaţiile de care avem nevoie. Importanţa ştirilor Ştirile sunt importante azi, întrucât ne ţin informaţi cu ceea ce se întâmplă în lume. Iar acest lucru e vital. De ce? Deoarece o mare parte din evenimentele actuale au fost profeţite de cel mai mare profet care a trăit vreodată, Isus Cristos. Când a fost întrebat despre sfârşitul acestui sistem de lucruri, el a spus că timpul sfârşitului avea să fie marcat de războaie, creşterea nelegiuirii, lipsuri de alimente, epidemii, cutremure de pământ şi alte evenimente de acest gen.  Matei 24:3–14; Luca 21:7–11.În plus, Biblia spune: „În ultimele zile vor fi timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă“. Profeţia adaugă că în aceste ‘ultime zile’, oamenii vor fi „iubitori de sine, iubitori de bani“ şi „neascultători de părinţi“. Vor fi „fără afecţiune naturală . . ., fără stăpânire de sine, cruzi, neiubitori de bine, trădători, încăpăţânaţi, umflaţi de mândrie, mai degrabă iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“.  2 Timotei 3:1–5.Fără îndoială că vedeţi cum se împlineşte această profeţie biblică chiar în comunitatea voastră. Iar ceea ce se întâmplă pe glob  după cum citim în ziare  nu face decât să confirme exactitatea profeţiilor biblice. Înseamnă oare că putem crede tot ce se scrie în ziare? Nicidecum! Chiar cei care lucrează în domeniul presei scrise ne spun că trebuie să fim atenţi. Să înţelegem dificultăţile Toţi facem greşeli, chiar şi cei mai cinstiţi şi mai talentaţi profesionişti. „În cei trei ani de când verific informaţiile în calitate de colaborator extern la un ziar, n-am găsit un articol fără greşeală, indiferent că era vorba de cinci pagini sau doar de două paragrafe“, a scris Ariel Hart în paginile revistei Columbia Journalism Review. Ea menţionează unele exemple precum „un an trecut incorect, date care nu mai sunt de actualitate, cuvinte scrise greşit, informaţii larg vehiculate provenite din surse de mâna a doua, dar care sunt false“. Ziariştii au de-a face şi cu surse de informare îndoielnice. Uneori, unele farse ajung în presă. În 1999, un bărbat pus pe glume a răspândit o ştire falsă despre deschiderea unui „parc de distracţii în chip de cimitir“. El a venit în sprijinul acestei informaţii cu un site atrăgător, aparţinând unei companii pe care o născocise, şi cu un număr de telefon pentru interviuri, la care chiar farsorul răspundea dându-se purtătorul de cuvânt al companiei. Agenţia de presă Associated Press nu a descoperit că era o farsă, iar această ştire a apărut în multe cotidiene din Statele Unite. Se zice că secretul unei farse reuşite este „o poveste provocatoare, însoţită de o grafică trăsnet, ieşită cu totul din comun, dar plauzibilă“.Până şi cei mai bine intenţionaţi ziarişti nu reuşesc să culeagă întotdeauna informaţiile corect. „Jurnaliştii lucrează, de obicei, într-un ritm trepidant“, explică un redactor din Polonia. „Între ziare există concurenţă. Fiecare ziar vrea să fie primul care publică ştirea. Din acest motiv, mulţi dintre noi nu reuşim să scriem un articol bine documentat, deşi ne dorim mult s-o facem.“ Presiuni pentru a se conforma Lucrarea Freedom of the Press 2003  A Global Survey of Media Independence preciza că din 193 de state 115 fie nu garantează deloc libertatea presei, fie o garantează doar parţial. Totuşi, chiar şi în ţările care ocrotesc libertatea presei poate avea loc o manipulare subtilă a ştirilor.Se întâmplă ca unii ziarişti să nu primească informaţii importante. În schimb, cei care se conformează unui anumit mod de gândire primesc interviuri în exclusivitate şi sunt invitaţi să-i însoţească pe politicieni în călătoriile lor. Şi profiturile obţinute din publicitate pot avea o influenţă asupra ştirilor. „Compania care plăteşte pentru anumite reclame poate să ameninţe ziarul că-şi va retrage reclamele ce-i aduc profituri dacă se dă publicităţii vreo ştire negativă despre ea“, spunea o ziaristă poloneză. Iar un redactor-şef adjunct de la un ziar japonez declara: „Să ştiţi că e foarte greu să scrii un articol obiectiv“.Poate că vă întrebaţi: Dacă până şi ziariştii profesionişti se confruntă cu probleme în ce priveşte redactarea unor articole credibile, ce să mai creadă cititorul? O concepţie echilibrată E clar că trebuie să dăm dovadă de discernământ. Patriarhul Iov a pus următoarea întrebare: „Nu deosebeşte încearcă,  urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncările?“ (Iov 12:11). Cititorul trebuie să examineze cu atenţie ce e scris ca să sesizeze dacă cele citite sună a adevăr. Cu înţelepciune, el „încearcă“ ştirile şi alege ce e adevărat. În secolul întâi, un discipol al lui Isus Cristos a vorbit cu apreciere despre cei care, după ce l-au ascultat pe apostolul Pavel, mergeau să verifice sursele ca să vadă dacă ceea ce-i învăţa acesta era adevărat. Faptele 17:11; 1 Tesaloniceni 5:21.În mod asemănător, cine citeşte un ziar îşi poate pune întrebări de genul: Ce pregătire are autorul articolului? Ce prejudecăţi are? Sunt prezentate în articol fapte sută la sută adevărate, care pot fi verificate şi de alţii? Cine ar putea fi interesat să denatureze adevărul? Cu înţelepciune, cititorul poate consulta diverse surse ca să verifice informaţiile. De asemenea, poate discuta despre cele citite şi cu alţii. „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept“, spune un proverb biblic.  Proverbele 13:20.În acelaşi timp, nu aşteptaţi perfecţiune. Aşa cum am văzut, din cauza mai multor factori ziarele nu pot fi în totalitate obiective. Totuşi, ele ne pot ajuta să fim informaţi şi să ştim ce se petrece în lume. Este important să fim mereu în pas cu ştirile de actualitate, întrucât Isus, când a vorbit despre timpurile de azi, ne-a îndemnat: „Staţi treji“ (Marcu 13:33). Ziarele, deşi au limitele lor, ne pot ajuta să rămânem treji. CÂND PRESA REFLECTĂ PREJUDECĂŢI De multe ori în presă apar ştiri denaturate fie din cauză că sunt publicate în grabă, fie pentru că s-au primit informaţii greşite. Unele articole însă pot răspândi rapid grave falsităţi, chiar dacă autorul n-a fost rău intenţionat. În schimb, uneori se doreşte ca opinia publică să fie informată greşit, aşa cum s-a întâmplat în Germania nazistă când s-au răspândit minciuni despre oameni aparţinând anumitor etnii şi religii.Să ne gândim şi la efectul unei campanii de denigrare, nu foarte mascată, desfăşurată destul de recent la Moscova (Rusia) în timpul unui proces referitor la drepturile omului. „Când trei tinere s-au sinucis, mass-media din Rusia a lăsat imediat să se înţeleagă că erau membre fanatice ale Martorilor lui Iehova“, s-a arătat în ziarul The Globe and Mail din Toronto (Canada). Acest gen de ştiri a apărut în 9 februarie 1999, exact în ziua în care o instanţă civilă a pus din nou pe rol un proces prin care se încerca interzicerea activităţii Martorilor lui Iehova în Moscova. Geoffrey York, de la redacţia din Moscova a ziarului The Globe and Mail, a scris: „Poliţia a recunoscut mai târziu că fetele nu aveau nici o legătură cu această grupare religioasă. Însă un post de televiziune moscovit lansase deja un alt atac împotriva grupării, spunându-le telespectatorilor că Martorii lui Iehova au colaborat cu Adolf Hitler pe timpul Germaniei naziste, cu toate că există dovezi istorice potrivit cărora mii de membri ai lor au fost victimele lagărelor morţii“.Drept urmare, pentru mulţi dintre cei informaţi greşit şi care s-au înspăimântat probabil la auzul acestor ştiri, Martorii lui Iehova erau fie o sectă sinucigaşă, fie colaboratori ai naziştilor!