O lume unita nu este un vis

Ce s-a întâmplat cu unitatea mondială? „Pentru prima oară după al doilea război mondial comunitatea internaţională este unită. . . . Lumea poate să profite deci de această ocazie pentru a face ca vechea promisiune a unei noi ordini mondiale să devină realitate.“ Asa s-a exprimat un preşedinte american în ultimul deceniu al secolului trecut. Contextul internaţional de la acea vreme părea favorabil realizării unităţii mondiale. Guvernele totalitare au căzut unul după altul. Prăbuşirea Zidului Berlinului a marcat începutul unei noi ere pentru Europa. Uniunea Sovietică, considerată de mulţi din Occident un instigator la conflicte globale, a dispărut sub privirile înmărmurite ale întregii lumi. Războiul rece luase sfârşit şi se vorbea cu mult optimism despre dezarmare, inclusiv despre dezarmarea nucleară. Este adevărat că în Golful Persic a izbucnit un război, dar acesta a fost considerat doar o deviere de moment de la cursul firesc al lucrurilor, care i-a impulsionat şi mai mult pe oameni să lupte pentru o nouă ordine a păcii.Semnale pozitive existau nu numai pe scena politică, ci şi în alte domenii ale vieţii. În multe părţi ale lumii se înregistra o creştere a nivelului de trai. Progresele din medicină le-au permis medicilor să realizeze lucruri care cu numai câteva decenii înainte ar fi fost considerate miracole. Creşterea economică spectaculoasă din multe ţări părea să ducă la prosperitatea întregii lumi. S-ar fi zis că lucrurile intraseră pe făgaşul cel bun. Astăzi, după numai câţiva ani, e firesc să ne întrebăm: „Ce s-a întâmplat?“ „Unde este promisa unitate a lumii?“ Lumea pare să se îndrepte în direcţia opusă. Atentatele sinucigaşe cu bombă, atacurile teroriste, proliferarea armelor de distrugere în masă şi alte fenomene îngrijorătoare sunt subiecte nelipsite din întreaga media. Toate acestea par să îndepărteze din ce în ce mai mult omenirea de unitate. Un mare investitor a afirmat recent: „Am fost prinşi într-un cerc vicios al escaladării violenţei“. O lume unită sau fărâmiţată? Când a luat fiinţă Organizaţia Naţiunilor Unite, unul dintre scopurile sale declarate a fost „să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi a dreptului lor la autodeterminare“. Ce se poate spune astăzi, după aproape 60 de ani? A fost atins acest obiectiv nobil? Nicidecum. Naţiunile par mai interesate de dreptul lor la „autodeterminare“ decât de stabilirea de „relaţii prieteneşti“. Popoarele şi grupurile etnice care luptă pentru recunoaşterea identităţii şi suveranităţii lor au divizat şi mai mult lumea. Când a fost fondată, Organizaţia Naţiunilor Unite avea 51 de membri. În prezent are 191 de state-membre.Aşa cum am văzut, spre sfârşitul secolului al XX-lea au existat mari speranţe în ce priveşte unitatea mondială. Însă, pe măsură ce omenirea a asistat la fărâmiţarea continuă a comunităţii internaţionale, speranţele s-au transformat în îngrijorare şi teamă. Dezmembrarea violentă a Iugoslaviei, ciocnirile dintre Cecenia şi Rusia, războiul din Iraq şi masacrul permanent din Orientul Mijlociu sunt dovezi clare că lumea e mai dezbinată ca oricând.Fără îndoială că multe dintre eforturile pentru pace au fost sincere şi bine intenţionate. Cu toate acestea, unitatea lumii pare imposibil de realizat. De aceea, mulţi se întreabă: „De ce este unitatea mondială un obiectiv atât de greu de atins?“, „Încotro se îndreaptă lumea?“ Încotro se îndreaptă lumea? O lume unită. Ce perspectivă atrăgătoare! Nu este aceasta dorinţa fiecărui om? Despre unitate s-a vorbit mult. De nenumărate ori, acest subiect a fost dezbătut la reuniunile liderilor lumii. În august 2000, peste 1000 de lideri religioşi s-au întâlnit la Naţiunile Unite din New York cu ocazia Summitului Mileniului pentru Pace Mondială. Deşi s-au propus soluţii la conflictele de pe glob, conferinţa în sine a fost o reflectare a disputelor existente în lume. Un muftiu din Ierusalim a refuzat să participe la eveniment deoarece fusese invitat şi un rabin evreu. Alţii s-au arătat nemulţumiţi din cauză că Dalai Lama n-a fost invitat în primele două zile ale summitului de teamă că prezenţa lui ar fi fost o ofensă la adresa Chinei.În octombrie 2003, problemele securităţii mondiale au fost discutate de naţiunile din zona Pacificului la summitul APEC (Asia-Pacific Economic Cooperation) ţinut în Thailanda. Cele 21 de naţiuni prezente şi-au luat angajamentul să anihileze grupările teroriste şi au căzut de acord asupra modalităţilor de întărire a securităţii pe glob. Totuşi, în timpul conferinţei, câţiva participanţi s-au plâns de remarcile unui prim-ministru, pe care le-au calificat drept o acuzaţie plină de ură la adresa evreilor. De ce nu există unitate? Deşi s-a vorbit mult despre unitatea lumii, nu se văd decât puţine rezultate concrete. De ce, în pofida multor eforturi sincere, omenirea nu poate atinge acest obiectiv nici în secolul al XXI-lea? Răspunsul se găseşte, în parte, în comentariile unuia dintre prim-miniştrii prezenţi la conferinţa APEC. El a spus: „Există acea piedică numită mândrie naţională“. Într-adevăr, societatea umană e sufocată de naţionalism. Fiecare naţiune şi grup etnic este impulsionat de dorinţa de a-şi exercita dreptul la autodeterminare. Suveranitatea naţională, spiritul de competiţie şi lăcomia au produs un amestec exploziv. În multe situaţii, când interesele naţionale intră în conflict cu interesele globale, se dă prioritate intereselor naţionale.Naţionalismul este sugestiv descris de psalmist prin cuvintele „ciuma distrugătoare“ (Psalmul 91:3). Acesta a fost asemenea unei molime pentru omenire, cauzând multă suferinţă. Naţionalismul şi xenofobia există de secole. Astăzi, naţionalismul continuă să semene dezbinare, iar conducătorii umani nu pot face nimic.Multe autorităţi recunosc că naţionalismul şi urmărirea propriilor interese constituie cauza problemelor omenirii. Iată ce remarcă a făcut fostul secretar-general al Naţiunilor Unite U Thant: „Numeroasele probleme pe care le avem astăzi sunt rezultatul unor concepţii greşite . . . Una dintre acestea este naţionalismul extremist  «my country, right or wrong (ţara mea, indiferent dacă are sau nu dreptate)»“. Totuşi, astăzi naţiunile, preocupate numai de interesele lor, îşi susţin cu tot mai multă înverşunare suveranitatea. Cele ce sunt avantajate nu vor să cedeze deloc. De exemplu, în cotidianul parizian International Herald Tribune s-au scris următoarele despre Uniunea Europeană: „Rivalitatea şi neîncrederea rămân caracteristicile fundamentale ale politicilor europene. Pentru majoritatea statelor membre UE este încă de neconceput ca unul dintre ele să câştige o influenţă mai mare şi să ajungă în frunte“.Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, descrie realist consecinţele guvernării umane: „Un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit“ (Eclesiastul 8:9). Fărâmiţând lumea în mii de teritorii, oamenii, ca grup şi ca indivizi, au confirmat principiul biblic: „Cel ce se retrage în singurătate caută ce-i place lui însuşi, dar este împotriva adevăratei înţelepciuni“.  Proverbele 18:1. Creatorul, care ştie ce este cel mai bine pentru noi, n-a avut niciodată în intenţie ca oamenii să-şi creeze propriile guverne şi să se conducă singuri. Procedând astfel, aceştia au ignorat scopul lui Dumnezeu şi adevărul că lui îi aparţine totul. În Psalmul 95:3–5 se spune: „Iehova este un Dumnezeu mare, un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii. El ţine în mână adâncimile pământului şi vârfurile munţilor sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o; şi mâinile lui au dat formă uscatului“. Dumnezeu este Suveranul legitim al universului şi toţi ar trebui să-l considere conducătorul lor. Susţinându-şi însă propria suveranitate, naţiunile acţionează împotriva voinţei sale.  Psalmul 2:2. Ce este necesar pentru ca lumea să fie unită? Lumea va deveni unită numai dacă va exista o autoritate mondială unică ce va acţiona în interesul tuturor oamenilor. Mulţi oameni care îşi pun problema unităţii mondiale recunosc această necesitate. Însă ei nu caută soluţia acolo unde trebuie. De exemplu, numeroşi comentatori, între care şi lideri religioşi, i-au îndemnat pe oameni să-şi pună speranţa în Naţiunile Unite pentru unitatea mondială. Totuşi, oricât de nobile au fost idealurile lor, organizaţiile umane n-au fost niciodată capabile să rezolve problemele omenirii. Majoritatea acestor organizaţii au devenit mai degrabă o reflectare a dezbinării care există între naţiunile lumii. Biblia ne avertizează să nu aşteptăm ca soluţia să vină de la instituţiile omeneşti: „Nu vă încredeţi în cei mari, în fiul omului, în care nu este mântuire“ (Psalmul 146:3). Înseamnă aceasta că nu există nici o speranţă de realizare a unităţii mondiale? Nicidecum. Există o soluţie, dar dintr-o altă sursă. Mulţi nu ştiu că Dumnezeu a instaurat deja un guvern care este capabil să realizeze unitatea mondială. Biblia arată: „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu l-am instalat pe regele meu,  peste Sion, muntele sfinţeniei Mele. Cere-Mi şi-Ţi voi da popoarele de moştenire şi marginile pământului în stăpânire“ (Psalmul 2:6, . Observaţi că în verset se spune despre Iehova Dumnezeu că ‘l-a instalat pe regele său’, pe care îl numeşte în versetul 7 ‘Fiul Său’. Acesta este chiar întâiul Fiu spiritual al lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a primit autoritate peste toate naţiunile. Cum se va realiza unitatea lumii Majoritatea oamenilor nu recunosc guvernul ceresc instaurat de Dumnezeu. Naţiunile ţin cu insistenţă la dreptul lor la suveranitate, pe care consideră că îl au. Totuşi, Dumnezeu nu-i va tolera pe cei ce refuză să recunoască suveranitatea sa şi guvernul instaurat de el. Iată ce se spune în Psalmul 2:9 despre cei ce refuză să recunoască acest guvern: „Tu Fiul, Isus Cristos le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma în bucăţi ca pe vasele unui olar“. Indiferent că îşi dau sau nu seama, naţiunile sunt acum într-un marş care va duce la o confruntare cu Dumnezeu. În ultima carte a Bibliei se spune despre „regii întregului pământ locuit“ că sunt adunaţi „pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic“ (Revelaţia 16:14). Naţiunile şi căile lor dezbinatoare vor dispărea. Aceasta va face posibil ca guvernul lui Dumnezeu să-şi realizeze nestingherit scopul.Ca Suveran al întregului Univers, Iehova Dumnezeu, prin intermediul Fiului său, îşi va folosi cu înţelepciune puterea pentru a face schimbările necesare ca lumea să fie unită. Guvernul lui Dumnezeu va realiza adevărata unitate şi îi va binecuvânta pe toţi cei ce iubesc dreptatea. De ce nu vă faceţi timp câteva minute pentru a citi Psalmul 72 din propria Biblie? Aici găsim o descriere profetică a ceea ce va realiza guvernarea Fiului lui Dumnezeu pentru omenire. Oamenii de pe tot pământul vor fi cu adevărat uniţi şi toate problemele lor  asuprirea, violenţa, sărăcia şi nu numai  vor fi de domeniul trecutului. În lumea dezbinată de astăzi, mulţi cred că o asemenea speranţă este nerealistă. Dar ar fi greşit să gândim aşa. Promisiunile lui Dumnezeu se împlinesc întotdeauna (Isaia 55:10, 11). V-ar plăcea să vedeţi această schimbare? Aveţi toate şansele. De fapt, există deja oameni care se pregătesc să trăiască în unitate. Ei provin din toate naţiunile, dar, în loc să se războiască, ei se supun în unitate suveranităţii lui Dumnezeu (Isaia 2:2–4). Cine sunt aceştia? Ei sunt cunoscuţi sub numele de Martori ai lui Iehova. De ce nu acceptaţi invitaţia de a vizita sălile lor de întrunire? Cu siguranţă, va fi o reală plăcere să fiţi în compania unor oameni care vă pot ajuta să vă supuneţi suveranităţii lui Dumnezeu şi să trăiţi veşnic într-o lume unită. Proclamatorii regatului relatează Slujitorii lui Iehova îl laudă prin cinstea lor Martorii lui Iehova, tineri şi vârstnici, sunt cunoscuţi în lumea-ntreagă pentru cinstea lor. În continuare vom prezenta câteva relatări primite de pe trei continente.Olusola are 17 ani şi locuieşte în Nigeria. Într-o zi, când se întorcea de la şcoală, a găsit un portmoneu pe drum. L-a luat şi i l-a dat directorului şcolii. El a văzut că în portmoneu erau 6200 de naira (aproximativ 30 de euro). Directorul i-a înapoiat portmoneul profesorului care îl pierduse. În semn de apreciere, profesorul i-a oferit Olusolei 1000 de naira (circa 5 euro), spunându-i că-i putea folosi pentru plătirea taxelor şcolare. Auzind cele întâmplate, unii dintre colegii Olusolei au ridiculizat-o. După câteva săptămâni, unui coleg i-au fost furaţi nişte bani. Profesorilor li s-a cerut să-i controleze pe toţi elevii. „Tu treci deoparte! Ştiu că nu furi, fiindcă eşti o Martoră a lui Iehova“, i-a spus profesorul Olusolei. Banii au fost găsiţi la doi dintre colegii care o ridiculizaseră, iar aceştia au fost pedepsiţi cu severitate. Olusola a scris: „Sunt foarte fericită că sunt cunoscută ca Martoră a lui Iehova şi că se ştie că Martorii nu fură, deoarece astfel i se aduce glorie lui Iehova“.Când să plece de acasă, Marcelo, din Argentina, a găsit o servietă la câţiva metri de uşa din spatele casei lui. A dus-o în casă şi împreună cu soţia au deschis-o cu grijă. Spre surprinderea lor, în servietă era o sumă mare de bani, precum şi cărţi de credit şi câteva cecuri semnate, unul dintre ele fiind în valoare de un milion de pesos. Tot în servietă au găsit şi un număr de telefon. L-au sunat pe proprietar şi au stabilit să-i returneze servieta la locul de muncă al lui Marcelo. Când a sosit, proprietarul părea foarte îngrijorat. Patronul lui Marcelo i-a spus să se liniştească, deoarece acesta este Martor al lui Iehova. Drept răsplată pentru returnarea servietei, proprietarul i-a oferit lui Marcelo doar 20 de pesos (circa 4 euro). Lucrul acesta l-a înfuriat pe patron, care era foarte impresionat de cinstea lui Marcelo. Însă aceasta i-a dat lui Marcelo prilejul de a-i explica patronului că, în calitate de Martor al lui Iehova, el doreşte să fie cinstit tot timpul.Din Kirghizstan s-a primit următoarea experienţă: Rinat, un băieţel de 6 ani, a găsit poşeta unei doamne ce locuia în apropiere. În poşetă erau 1100 de somi (aproximativ 16 euro). Când i s-a înapoiat poşeta, doamna respectivă a numărat banii, după care i-a spus mamei lui Rinat că lipseau 200 de somi. Rinat i-a zis că el nu luase nici un ban. Au mers să-i caute şi i-au găsit aproape de locul unde fusese pierdută poşeta. Doamna era uimită. Le-a mulţumit pentru că i-au dat înapoi poşeta şi a felicitat-o pe mama lui Rinat pentru educaţia creştină pe care i-o dă fiului ei.