Cum putem gasi pace launtrica ?

În căutarea păcii lăuntrice

Albert avea o căsnicie fericită şi doi copii adorabili. Cu toate acestea, simţea că îi lipseşte ceva. În perioada în care se străduia să-şi găsească un loc de muncă, a intrat în politică, a îmbrăţişat socialismul şi a devenit un membru activ al partidului comunist din oraşul său.Curând însă Albert a fost dezamăgit de comunism. A rupt legăturile cu politica şi s-a dedicat în întregime familiei. Scopul său în viaţă era să facă totul pentru fericirea soţiei şi a copiilor săi. Totuşi, îl chinuia încă sentimentul de gol interior şi nu reuşea să găsească o pace lăuntrică autentică.Dar Albert nu este singurul care a trăit această experienţă. Milioane de oameni au căutat un scop real în viaţă apelând la diverse ideologii, filozofii şi religii. Mişcarea hippy din anii ’60, care a cuprins lumea occidentală, era întemeiată pe negarea valorilor sociale şi morale tradiţionale. În special tinerii au sperat să găsească fericirea şi sensul vieţii consumând stupefiante şi adoptând filozofiile aşa-zişilor guru şi lideri spirituali ai mişcării. Însă această mişcare nu le-a adus o fericire adevărată. Dimpotrivă, a creat un cadru propice consumului de droguri şi promiscuităţii în rândul tinerilor, grăbind degradarea morală a societăţii.
Secole la rând, mulţi au crezut că bogăţia, puterea sau o instruire înaltă le va aduce fericirea. Dar aceste strădanii au dus în cele din urmă la dezamăgire. Isus a spus: „Chiar când cineva are din abundenţă, viaţa lui nu rezultă din lucrurile pe care le posedă“ (Luca 12:15). Din contră, cei ce vor să se îmbogăţească cu orice preţ sfârşesc de regulă prin a fi nefericiţi. În Biblie citim: „Cei care sunt hotărâţi să fie bogaţi cad în ispită şi în cursă şi în multe dorinţe nesăbuite şi nocive, care îi cufundă pe oameni în distrugere şi ruină. Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de lucruri dăunătoare, şi unii, aspirând la această iubire, . . . s-au străpuns peste tot cu multe dureri“.  1 Timotei 6:9, 10.

Atunci cum putem găsi pace lăuntrică şi un scop în viaţă? Făcând la nesfârşit încercări, ca şi când am trage pe întuneric o săgeată la o ţintă care se mută mereu? Din fericire, nu. După cum vom vedea în articolul următor, secretul stă în satisfacerea unei necesităţi vitale, profund umane.

„Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale“

La ivirea zorilor, păsărelele încep să ciripească, după care merg în căutarea hranei. Seara se întorc la cuiburile lor, ciripesc şi merg la culcare. În anumite perioade se împerechează, depun ouă şi îşi cresc puii. Şi celelalte animale au un mod de viaţă la fel de previzibil.Noi, oamenii, suntem diferiţi. Este adevărat că ne hrănim, dormim şi avem copii, dar cei mai mulţi dintre noi nu ne mulţumim cu atât. Vrem să ştim de ce existăm, căutăm un scop în viaţă şi avem nevoie de o speranţă de viitor. Aceste necesităţi mai profunde decurg dintr-o calitate specifică omului: spiritualitatea, sau capacitatea de a avea preocupări spirituale.

Creaţi după chipul lui Dumnezeu

Biblia explică de ce ne naştem cu necesităţi spirituale: „Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a creat de sex masculin şi de sex feminin“ (Geneza 1:27). Întrucât am fost făcuţi „după chipul lui Dumnezeu“ înseamnă că, deşi suntem afectaţi de păcat şi imperfecţiune, putem reflecta anumite calităţi ale lui Dumnezeu (Romani 5:12). De exemplu, suntem înzestraţi cu creativitate. De asemenea, avem o anumită măsură de înţelepciune, un simţ al dreptăţii şi capacitatea de a manifesta iubire plină de sacrificiu faţă de alţii. Mai mult decât atât, putem să medităm asupra trecutului şi să facem planuri de viitor.  Proverbele 4:7; Eclesiastul 3:1, 11; Mica 6:8; Ioan 13:34; 1 Ioan 4:8.Dorinţa înnăscută de a ne închina lui Dumnezeu arată clar că omul este înzestrat cu spiritualitate. Nu putem găsi o fericire adevărată şi durabilă decât dacă ne satisfacem în mod corespunzător necesitatea de a fi în relaţii apropiate cu Creatorul nostru. Isus a spus: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale“ (Matei 5:3). Totuşi, trebuie să fim atenţi să ne satisfacem această necesitate cu adevărul despre Dumnezeu, despre normele sale, precum şi despre scopul său cu omenirea. Ştiţi unde putem găsi acest adevăr? În Biblie.

„Cuvântul tău este adevăr“

Apostolul Pavel a scris: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile“ (2 Timotei 3:16). Cuvintele lui Pavel sunt în armonie cu cele ale lui Isus, care, într-o rugăciune, i-a spus lui Dumnezeu: „Cuvântul tău este adevăr“. Cuvântul la care se referea Isus este Biblia. E o dovadă de înţelepciune să verificăm în ce măsură convingerile şi normele noastre corespund cu ceea ce scrie în ea.  Ioan 17:17.Făcând o comparaţie între convingerile noastre şi Cuvântul lui Dumnezeu îi imităm pe bereenii din vechime, care au vrut să fie siguri că învăţăturile lui Pavel erau în armonie cu Scripturile. Luca nu i-a criticat, ci i-a lăudat pentru atitudinea lor. El a scris că bereenii „au primit cuvântul cu cea mai mare însufleţire, examinând cu grijă Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă aceste lucruri erau aşa“ (Faptele 17:11). Având în vedere că astăzi există multe concepţii etice şi religioase contradictorii, este important să urmăm exemplul bereenilor, despre care se spune că aveau un caracter nobil.Altă modalitate de a identifica adevărul este aceea de a observa ce efect are acesta asupra vieţii oamenilor (Matei 7:17). De exemplu, adevărul Bibliei ar trebui să-i ajute pe oameni să devină soţi mai buni, taţi mai buni, soţii sau mame mai bune, ceea ce va contribui la fericirea şi la mulţumirea sufletească a fiecărui membru al familiei. Isus i-a numit fericiţi pe „cei care aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc“.  Luca 11:28.

Cuvintele lui Isus ne amintesc de cele ale Tatălui său ceresc, care le-a spus israeliţilor din vechime: „Eu,
Iehova, sunt Dumnezeul tău, Cel ce te învaţă în folosul tău, Cel ce te face să calci pe calea pe care trebuie să umbli. Oh, de-ai lua aminte la poruncile mele! Atunci pacea ta ar deveni ca un râu şi dreptatea ta ca apele mării“ (Isaia 48:17, 18, ). Toţi cei ce iubesc bunătatea şi dreptatea ar fi cu siguranţă mişcaţi de această invitaţie atât de călduroasă!

Unii preferă să li se ‘gâdile urechile’

Dumnezeu le-a făcut emoţionanta invitaţie de mai sus israeliţilor deoarece aceştia erau induşi în eroare de învăţături religioase false (Psalmul 106:35–40). Şi noi trebuie să fim atenţi să nu fim induşi în eroare. Pavel a scris cu privire la cei ce pretind că sunt creştini: „Va exista o perioadă de timp în care nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci, conform propriilor lor dorinţe, vor acumula pentru ei înşişi învăţători ca să le fie gâdilate urechile; şi îşi vor abate urechile de la adevăr“.  2 Timotei 4:3, 4.Conducătorii religioşi le gâdilă urechile oamenilor tolerând practici care satisfac dorinţe greşite, cum ar fi relaţiile sexuale în afara căsătoriei, homosexualitatea şi beţia. Biblia spune cât se poate de clar că aceia care aprobă asemenea lucruri şi cei ce le practică „nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu“.  1 Corinteni 6:9, 10; Romani 1:24–32.Bineînţeles că e nevoie de curaj pentru a trăi la înălţimea normelor biblice, îndeosebi când eşti ridiculizat. Cu toate acestea, nu este peste puterile noastre. Printre Martorii lui Iehova există mulţi care în trecut au fost toxicomani, beţivi, imorali, bătăuşi, hoţi şi mincinoşi. Totuşi, ei au luat în serios Cuvântul lui Dumnezeu şi, cu ajutorul spiritului sfânt, au făcut schimbări în viaţă ca să ‘umble într-un mod demn de Iehova’ (Coloseni 1:9, 10; 1 Corinteni 6:11). Întrucât s-au împăcat cu Dumnezeu, ei au dobândit pace lăuntrică şi, aşa cum vom vedea, o speranţă sigură de viitor.

Speranţa în Regat

Speranţa păcii fără sfârşit pe care Biblia le-o oferă oamenilor ascultători va deveni realitate sub Regatul lui Dumnezeu. Isus a spus în rugăciunea-model: „Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Matei 6:10). Într-adevăr, numai sub Regatul lui Dumnezeu voinţa divină se va înfăptui pe pământ. De ce? Deoarece prin acest Regat ceresc, sau guvern condus de Isus Cristos, Dumnezeu îşi va exercita asupra pământului suveranitatea legitimă.  Psalmul 2:7–12; Daniel 7:13, 14.În calitatea sa de rege al acestui Regat ceresc, Isus Cristos îi va elibera pe oamenii ascultători din orice formă de sclavie, inclusiv de puternica apăsare a păcatului adamic şi de moştenirea acestuia, boala şi moartea. În Revelaţia 21:3, 4 citim: „Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii . . . Şi el Iehova Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“.
Pe tot pământul va fi pace pentru totdeauna. De ce putem fi siguri de acest lucru? Motivul este dezvăluit în Isaia 11:9, unde se spune: „Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa [lui Iehova], ca fundul mării de apele care-l acoperă“. Da, orice om de pe pământ va avea o cunoştinţă exactă despre Dumnezeu şi va respecta poruncile sale. Nu vă bucură inima această perspectivă? Dacă da, acum este momentul să începeţi să asimilaţi preţioasa ‘cunoştinţăa lui Iehova’.

Veţi asculta mesajul despre Regat?

Prin intermediul Regatului, Dumnezeu va înlătura toate lucrările lui Satan şi îşi va instrui poporul ca să umble pe căile Sale drepte. Iată de ce Regatul s-a aflat în centrul învăţăturilor lui Isus. El a spus: „Trebuie să anunţ şi altor oraşe vestea bună a regatului lui Dumnezeu, deoarece pentru aceasta am fost trimis“ (Luca 4:43). Cristos le-a poruncit discipolilor săi să le spună şi altora acest mesaj (Matei 28:19, 20). El a prezis că „această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul“ (Matei 24:14). Acest sfârşit se apropie cu repeziciune. Cât de important este deci ca oamenii cu o inimă sinceră să asculte vestea bună salvatoare de vieţi!Albert, menţionat în articolul precedent, a auzit mesajul despre Regat când soţia şi fiul său au început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. La început, a fost sceptic. Chiar i-a cerut unui preot local să le facă o vizită soţiei şi fiului său pentru a-i pune într-o lumină negativă pe Martori. Dar preotul n-a vrut să vină. De aceea, Albert a hotărât să asiste la una dintre discuţiile lor biblice pentru a combate orice eroare. Imediat după aceea, el a dorit să studieze Biblia pentru a afla mai multe lucruri. Mai târziu a explicat ce anume l-a determinat să-şi schimbe atitudinea. „Găsisem ce mi-am dorit dintotdeauna“, a spus el.

În sfârşit, Albert putea să-şi satisfacă necesităţile spirituale şi n-a regretat hotărârea luată. Adevărul biblic i-a adus ceea ce căutase toată viaţa: soluţia la nedreptatea şi corupţia din lume şi o speranţă de viitor. Adevărul Bibliei l-a ajutat să găsească pace lăuntrică. Dar dumneavoastră, vă satisfaceţi necesităţile spirituale? Faceţi-vă puţin timp pentru a citi întrebărilede ma jos?


VĂ SATISFACEŢI NECESITĂŢILE SPIRITUALE ?

Sunteţi mulţumit de hrana spirituală pe care o primiţi? Vă invităm să citiţi următoarele întrebări şi să le bifaţi pe cele la care ştiţi să răspundeţi corect.

□ Cine este Dumnezeu, şi care e numele său?
□ Cine este Isus Cristos? De ce a trebuit el să moară? Ce foloase puteţi obţine în urma morţii sale?
□ Există Diavolul? Dacă da, cum a apărut el?
□ Ce se întâmplă cu omul când moare?
□ Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ şi la omenire?
□ Ce este Regatul lui Dumnezeu?
□ Care sunt normele divine cu privire la moralitate?
□ În familie, ce rol le-a încredinţat Dumnezeu soţului şi soţiei? Care sunt câteva principii biblice care contribuie la fericirea familiei?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters