Vor invia mortii ?

Loviţi de o tragedie Owen, un băieţel de doi ani şi jumătate, se juca în baie. A reuşit să se urce până la un dulăpior cu medicamente, la care părinţii n-ar fi crezut că poate ajunge. Dintre flacoanele cu medicamente lui Owen i-a atras atenţia o sticluţă. A deschis-o şi a băut lichidul din ea. Şi s-a întâmplat o tragedie. Sticluţa conţinea un acid şi, din nefericire, micuţul Owen a murit. Părinţii lui au fost distruşi. Percy, tatăl băieţelului, a mers la biserică pentru a-şi alina durerea. Când l-a întrebat pe preot de ce se întâmplase una ca asta, acesta i-a răspuns: „Dumnezeu a mai vrut un îngeraş în cer“. Răvăşit de durere, tatăl îndoliat a simţit că aceasta era o mare nedreptate. Voise într-adevăr Dumnezeu să se întâmple o asemenea tragedie? Dezamăgit, Percy a hotărât să nu mai meargă niciodată la biserică.Gândindu-se la ceea ce se întâmplase, tatăl copilului se întreba: „Mai suferă oare băieţelul meu?“, „Îl voi mai vedea vreodată?“Poate că şi dumneavoastră v-aţi întrebat ce se întâmplă cu cei care mor şi dacă va fi posibil să fim din nou împreună cu persoanele dragi care au murit. Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, răspunde la aceste întrebări. Toţi cei cărora le-a murit cineva drag pot găsi răspunsuri clare şi consolatoare în paginile ei. Mai mult decât atât, Biblia vorbeşte despre perspectiva grandioasă promisă de Dumnezeu: învierea. Vă invităm să citiţi următorul articol pentru a afla mai multe lucruri despre această speranţă minunată. Învierea  o perspectivă grandioasă Credinta într-o înviere este foarte răspândită. Cartea sfântă a islamului, Coranul, dedică învierii un capitol întreg. În Surat 75 se spune între altele: „Jur pe Ziua Învierii . . . Oare socoteşte omul că noi nu vom aduna din nou oasele Sale? . . . El întreabă: «Când va fi Ziua Învierii?» Şi oare Acesta nu are putere să-i învie pe cei morţi?“ Surat 75:1–6, 40.În The New Encyclopædia Britannica se spune: „Zoroastrismul susţine credinţa într-o înfrângere finală a Răului, într-o înviere generală, într-o Judecată de Apoi şi în restabilirea unei lumi curate pentru cei drepţi“.Encyclopaedia Judaica defineşte învierea ca fiind „credinţa că în cele din urmă morţii vor reveni la viaţă în corpurile lor fizice şi vor trăi din nou pe pământ“. În aceeaşi lucrare de referinţă se mai arată că doctrina nemuririi sufletului adoptată de iudaism creează confuzie. Ea recunoaşte: „În esenţă, cele două credinţe, în înviere şi în nemurirea sufletului, se exclud reciproc“.Hinduismul învaţă că omul trece prin mai multe renaşteri, sau reîncarnări. Pentru aceasta, omul trebuie să aibă un suflet care să trăiască şi după moarte. În Bhagavad-Gita, scriere sacră indiană, se spune: „Ceea ce animă întregul corp este indestructibil. Nimeni nu poate distruge sufletul nepieritor“. Budismul se deosebeşte de hinduism prin aceea că respinge ideea unui suflet nemuritor. Totuşi, astăzi mulţi budişti din Extremul Orient cred în transmigraţia unui suflet nemuritor. Confuzie în jurul învăţăturii despre înviere La slujbele de înmormântare ţinute în creştinătate se spune deseori că sufletul continuă să trăiască după moarte, dar, în acelaşi timp, că va exista o înviere. De exemplu, preoţii anglicani repetă de obicei cuvintele: „Întrucât în mila sa cea mare Cel Atotputernic a binevoit să ia la el sufletul fratelui nostru drag, plecat dintre noi, îngropăm trupul lui în pământ; pământ în pământ, cenuşă în cenuşă, ţărână în ţărână; cu nădejdea sigură a Învierii la viaţă veşnică, prin Domnul nostru Isus Cristos“.  The Book of Common Prayer.Această afirmaţie ar putea face pe cineva să se întrebe dacă Biblia susţine învierea sau dacă susţine nemurirea sufletului. Dar iată ce scrie profesorul protestant francez Oscar Cullmann în cartea Immortality of the Soul or Resurrection of the Dead?: „Există o mare diferenţă între speranţa creştină că morţii vor învia şi credinţa vechilor greci în nemurirea sufletului . . . Deşi creştinismul a stabilit mai târziu o legătură între aceste două credinţe, iar astăzi creştinul de rând nu face nici o diferenţă între ele, nu văd nici un motiv să ascund ceea ce eu şi majoritatea erudiţilor considerăm a fi adevărul . . . Noul Testament este străbătut de la început până la sfârşit de o puternică credinţa în înviere. . . . Întreaga fiinţă, care este moartă în adevăratul sens al cuvântului, este readusă la viaţă de către Dumnezeu printr-un nou act de creaţie“. Nu e de mirare că oamenii în general sunt confuzi în ce priveşte moartea şi învierea. Pentru a înlătura această confuzie trebuie să vedem ce spune Biblia, care conţine adevărurile revelate de Creatorul omului, Iehova Dumnezeu. Biblia menţionează câteva învieri. Să examinăm patru dintre aceste relatări şi să vedem ce dezvăluie ele despre înviere. „Unele femei şi-au primit morţii prin înviere“ În scrisoarea adresată evreilor care deveniseră creştini, apostolul Pavel a spus că unele femei credincioase îşi primiseră „morţii prin înviere“ (Evrei 11:35). Una dintre aceste femei locuia în Sarepta, un oraş fenician situat pe ţărmul Mediteranei, nu departe de Sidon. Ea era văduvă şi l-a găzduit cu multă ospitalitate pe Ilie, un profet al lui Dumnezeu, oferindu-i hrană chiar şi în timpul unei foamete cumplite. Din nefericire, fiul acestei femei s-a îmbolnăvit şi a murit. Ilie a luat imediat copilul, l-a dus în camera de pe acoperiş, unde era el găzduit, şi l-a implorat pe Iehova să-l readucă la viaţă. Printr-un miracol, băiatul a înviat. Dând copilul femeii, Ilie i-a spus: „Iată, fiul tău trăieşte“. Cum a reacţionat ea? Bucuroasă, mama copilului a zis: „Cunosc acum prin aceasta că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr“. 1 Împăraţi 17:22–24.La aproximativ 100 de kilometri sud de Sarepta locuiau doi oameni generoşi, soţ şi soţie, care s-au îngrijit de profetul Elisei, succesorul profetului Ilie. Soţia era o femeie cu vază în oraşul ei natal, Sunem. Ea şi soţul ei au fost de acord să-l găzduiască pe Elisei la ei acasă, într-o cameră de pe acoperiş. Tristeţea lor că nu aveau copii s-a transformat în bucurie când femeia a născut un băiat. Când s-a făcut mai mare, copilul mergea deseori la câmp cu tatăl său şi cu secerătorii. Într-o zi s-a întâmplat o tragedie. Băiatul s-a plâns că-l doare capul. Un slujitor l-a dus degrabă acasă la mama lui. Aceasta l-a ţinut pe genunchi, însă în cele din urmă băiatul a murit. Îndurerată, femeia a hotărât să-i ceară ajutor lui Elisei. Însoţită de un slujitor, ea a călătorit spre nord-vest până la Muntele Carmel, unde se afla Elisei. Vrând s-o ajute, profetul l-a trimis înainte pe Ghehazi, slujitorul său, iar acesta a văzut că băiatul murise într-adevăr. După aceea a plecat şi Elisei însoţit de mama copilului. Dar ce s-a întâmplat când au ajuns în Sunem? În 2 Împăraţi 4:32–37 citim: „Când a ajuns Elisei în casă, iată, copilul era mort, culcat în patul lui. Şi el a intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului. S-a suit şi s-a culcat peste copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit. El s-a întors, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii. Şi el a chemat pe Ghehazi şi i-a zis: «Cheamă pe Sunamita.» El a chemat-o şi ea a venit la Elisei, care a zis: «Ia-ţi fiul!» Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat fiul şi a ieşit afară“.La fel ca văduva din Sarepta, Sunamita a ştiut că miracolul fusese înfăptuit cu putere de la Dumnezeu. Aceste două femei au simţit o mare bucurie când Dumnezeu le-a readus la viaţă copiii mult iubiţi. Învieri făcute de Isus După aproape 900 de ani a avut loc o înviere la nord de Sunem, nu departe de acest oraş, la ieşirea din satul Nain. În timp ce veneau de la Capernaum şi se apropiau de poarta Nainului, Isus Cristos şi discipolii săi au întâlnit un cortegiu funerar. În cortegiu era o văduvă care îşi pierduse singurul fiu. Văzând-o, Isus i-a spus să nu mai plângă. Luca, medic de profesie, povesteşte ce s-a întâmplat după aceea: „Apoi [Isus] s-a apropiat şi a atins năsălia, iar cei care o purtau s-au oprit, şi el a zis: «Tinere, îţi zic: Scoală-te!» Şi mortul s-a ridicat în capul oaselor şi a început să vorbească, iar el i l-a dat mamei lui“ (Luca 7:14, 15). Cei ce au văzut miracolul i-au dat glorie lui Dumnezeu. Vestea despre această înviere s-a răspândit în Iudeea, regiune aflată la sud, şi în tot ţinutul dimprejur. Este interesant că discipolii lui Ioan Botezătorul au auzit şi ei de acest miracol şi i-au spus lui Ioan. La rândul său, Ioan i-a trimis să-l găsească pe Isus şi să-l întrebe dacă El era aşteptatul Mesia. Isus le-a spus: „Duceţi-vă şi informaţi-l pe Ioan despre ceea ce aţi văzut şi auzit: orbii îşi capătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii sunt sculaţi, săracilor le este anunţată vestea bună“.  Luca 7:22. Dintre învierile înfăptuite de Isus, cea mai cunoscută a fost învierea prietenului său apropiat Lazăr. De data aceasta, Isus a ajuns la casa familiei prietenului său după ce trecuse câtva timp de la moartea acestuia. Când Isus a sosit în cele din urmă în Betania, Lazăr era mort de patru zile. Isus a cerut să fie dată la o parte piatra de la intrarea în camera mortuară, însă Marta a obiectat, spunând: „Doamne, deja trebuie să miroasă, căci este a patra zi“ (Ioan 11:39). Chiar dacă trupul lui intrase deja în descompunere, Lazăr a fost înviat. La porunca lui Isus, „omul care fusese mort a ieşit având picioarele şi mâinile legate cu fâşii, iar faţa îi era înfăşurată într-o pânză“. Ceea ce au făcut după aceea duşmanii lui Isus demonstrează că cel înviat era într-adevăr Lazăr.  Ioan 11:43, 44; 12:1, 9–11. Ce înţelegem despre înviere din aceste patru relatări? Cei care au înviat s-au întors la viaţă neschimbaţi. Toţi au fost recunoscuţi chiar şi de rudele lor apropiate. Nici unul dintre ei n-a spus că i s-ar fi întâmplat ceva în scurta perioadă în care fusese mort. Nici unul n-a povestit că a călătorit spre o altă lume. Din câte se pare, cu toţii au revenit la viaţă sănătoşi. Aşa cum a dat de înţeles Isus, a fost ca şi cum au dormit o vreme, după care s-au trezit (Ioan 11:11). Cu toate acestea, mai târziu ei au murit din nou. Revederea celor dragi  o perspectivă grandioasă La scurt timp după moartea tragică a micuţului Owen, despre care s-a vorbit în articolul precedent, tatăl lui a mers în vizită la un vecin. Acolo a văzut pe masă o invitaţie la o cuvântare publică a Martorilor lui Iehova. Titlul cuvântării, „Unde sunt morţii“, i-a atras atenţia. Era exact întrebarea la care căuta răspuns. A mers să asculte cuvântarea şi a găsit adevărata consolare, pe care o oferă Biblia. A aflat că morţii nu suferă, nu sunt chinuiţi în flăcările iadului şi nici nu sunt luaţi de Dumnezeu în cer pentru a fi îngeri. A înţeles că Owen, la fel ca toţi ceilalţi oameni care au murit, aşteaptă în mormânt clipa când va fi trezit la viaţă prin înviere. — Eclesiastul 9:5, 10; Ezechiel 18:4. A fost şi familia dumneavoastră lovită de o tragedie? Vă întrebaţi, la fel ca tatăl lui Owen, unde sunt persoanele dragi pe care le-aţi pierdut în moarte şi dacă le veţi mai revedea? Dacă da, vă invităm să examinaţi şi alte lucruri din Biblie despre înviere.