Filmele - Incotro ?

Ce e nou pe ecrane? Vara. Ce înseamnă ea pentru tine? Poate că simţi chemarea soarelui şi de-abia aştepţi să te bucuri de o plimbare pe malul mării sau în parc.În Statele Unite însă, cei ce lucrează în industria filmului speră ca majoritatea oamenilor să-şi petreacă timpul în sălile de cinema. Marile ecrane din această ţară numără cel puţin 35 000, iar în ultimii ani, aproximativ 40% din încasările la box-office au fost obţinute în timpul verii. „Aşa se întâmplă şi de Crăciun!“, afirmă Heidi Parker, redactor-şef la revista Movieline.Dar lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. O vreme, vara a fost un sezon slab pentru cinematografele din Statele Unite, care trebuiau să-şi reducă programul sau chiar să-şi suspende activitatea. Însă, pe la mijlocul anilor ’70, odată cu instalarea aerului condiţionat, sălile de spectacol atrăgeau cu răcoarea lor. În plus, copiii, care erau în vacanţă, reprezentau o categorie a publicului pe care realizatorii de filme nu au scăpat-o din vedere. Nu a trecut mult şi au apărut filmele de succes, sau blockbusterele verii. Ele au adus un suflu nou în producerea şi comercializarea filmelor. Dar acest subiect va fi tratat în articolele următoare. De la scenariu la film În ultimele decenii, Hollywood-ul a devenit „o fabrică“ de filme cu mare succes la casă. Acest lucru are implicaţii la nivel mondial, întrucât multe filme americane rulează pe marile ecrane din străinătate doar după câteva săptămâni, sau chiar zile, de la premiera lor în Statele Unite. Unele sunt lansate în aceeaşi zi în toată lumea. „Comercializarea filmelor este o afacere prosperă, interesantă. Aşadar, când realizăm un film, avem în vedere difuzarea sa la nivel mondial“, spune Dan Fellman, preşedinte pentru distribuţia de filme la Warner Brothers Pictures. Ceea ce se petrece acum la Hollywood afectează mai mult ca oricând industria divertismentelor.Dar nici nu ne închipuim cât se munceşte pentru a se obţine încasări mari! Multe filme trebuie să scoată un profit de cel puţin 100 de milioane de dolari (70 de milioane de euro) ca să acopere doar costurile de producţie şi de marketing. Şi când te gândeşti că până la urmă totul depinde de reacţia publicului pe care n-o poţi anticipa! „N-ai de unde să ştii ce va fi captivant sau senzaţional pentru public“, spune David Cook, profesor de cinematografie, de la Universitatea Emory. Aşadar, ce fac realizatorii de filme pentru a-şi spori şansele de succes? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie mai întâi să înţelegem câteva lucruri de bază despre producerea filmelor. Pre-producţia sau pregătirea Pre-producţia este adesea cea mai lungă etapă din procesul de realizare a unui film, dar şi una dintre cele mai importante. Ca în orice proiect de anvergură, cheia reuşitei este pregătirea. Investind mulţi bani în această fază, realizatorii filmului speră ca în etapa de filmare cheltuielile să se reducă simţitor.Totul începe cu o poveste imaginară sau inspirată din realitate. Scenaristul transformă povestea în scenariu. Înainte de varianta finală, scenariul poate fi revizuit de mai multe ori. El va conţine dialogul dintre personaje, o descriere succintă a acţiunii, precum şi detalii de natură tehnică, de pildă indicaţii de regie sau indicaţii pentru cameraman. Scenariul, aflat încă în variantă nefinisată, este vândut unui producător. Dar ce fel de scenariu caută el? Unul din care să facă un film pentru sezonul estival, un film pe gustul adolescenţilor şi al tinerilor  „generaţiei popcorn“, cum îi numeşte un critic de film. Aşadar, producătorul ar putea să aleagă ceva care să aibă priză la tineri.E de preferat însă un scenariu care să se adreseze tuturor vârstelor. De pildă, un film despre un supererou de benzi desenate îi va atrage cu siguranţă pe cei mici care cunosc deja personajul. Şi nu încape îndoială că şi părinţii vor savura povestea alături de micuţii lor. Dar ce fac realizatorii de film pentru a le stârni interesul adolescenţilor şi tinerilor? Produc filme care au „conţinut incitant“, scrie Liza Mundy în The Washington Post Magazine. Dacă la asta adaugă limbaj vulgar, scene erotice şi de violenţă extremă, „vor obţine cel mai bun profit, deoarece astfel de filme atrag toate categoriile de vârstă“.Dacă producătorul crede că scenariul promite, îl cumpără şi semnează un contract cu un regizor şi cu un actor sau o actriţă de succes. Când se lansează filmul, numele unui regizor renumit şi ale unor staruri vor cântări greu. Dar chiar şi într-o etapă de început, numele sonore pot atrage investitori pentru finanţarea filmului. Un alt aspect al etapei de pregătire este realizarea storyboard-ului. Acesta constă în schiţe desenate pentru unele scene din film, mai ales pentru cele de acţiune. Storyboard-ul, folosit de directorul de imagine ca plan detaliat, scurtează timpul procesului de filmare. Iată ce spune regizorul şi scenaristul Frank Darabont: „Nimic nu-i mai enervant decât să pierzi timpul învârtindu-te pe platoul de filmare şi încercând să găseşti unghiul cel mai bun din care să filmezi“.În etapa de pregătire sunt stabilite multe alte aspecte importante. De exemplu, care vor fi locurile de filmare? Va fi necesar ca echipa să se deplaseze la distanţe mari? Cum vor fi realizate decorurile? Va fi nevoie de costume? Cine se va ocupa de lumini, machiaj şi coafură? Dar de sunet şi de efecte speciale? Cine vor fi cascadorii? Acestea sunt doar câteva dintre nenumăratele chestiuni care trebuie luate în considerare înainte de a se realiza o singură secvenţă de film. Uitaţi-vă la genericul unui film cu costuri mari de producţie şi veţi observa că la realizarea lui au fost implicaţi sute de oameni! „Îţi trebuie un oraş întreg ca să faci un film“, spune un tehnician care a lucrat pe numeroase platouri de filmare. Producţia, sau filmarea propriu-zisă Turnarea unui film pretinde timp şi bani, iar uneori poate fi obositoare. În anumite cazuri, un singur minut irosit înseamnă pierderea a mii de dolari. Actorii, membrii echipei şi echipamentul trebuie uneori duşi într-un colţ îndepărtat al lumii. Dar indiferent de locul de filmare, fiecare zi ce trece înghite o groază de bani. Cei ce se ocupă de lumini, machiaj şi coafură ajung printre primii la locul de filmare. În fiecare zi, vedetele sunt pregătite ore în şir pentru a apărea în faţa camerei. Apoi, începe o zi lungă de lucru.Regizorul supraveghează îndeaproape filmarea fiecărei scene. Până şi o scenă relativ simplă poate lua o zi întreagă. De obicei se foloseşte o singură cameră, prin urmare, scenele trebuie filmate din fiecare unghi. În plus, fiecare cadru trebuie filmat de repetate ori până iese perfect. Se urmăreşte şi corectarea greşelilor de natură tehnică. Fiecare filmare a aceluiaşi cadru se numeşte dublă. Pentru scenele mai lungi e nevoie de cel puţin 50 de duble! Apoi, la sfârşitul fiecărei zile de lucru, regizorul se uită la toate dublele şi decide care dintre ele va fi păstrată. Procesul de producţie poate dura săptămâni sau chiar luni. Post-producţia, sau montajul În această etapă, se montează toate scenele. Mai întâi se sincronizează sunetul cu imaginea filmată. Apoi, monteurul, sau editorul, montează secvenţele, obţinând o versiune preliminară a filmului numită copie de lucru. Tot în această etapă se adaugă efectele sonore şi vizuale. Efectele speciale  unul dintre cele mai complexe aspecte ale procesului de producere a filmului  se realizează uneori cu ajutorul graficii pe computer. Rezultatele pot fi uluitoare. Imaginea şi sunetul par a fi desprinse din realitate!În etapa de post-producţie se adaugă şi muzica de fond, căreia i se acordă o importanţă tot mai mare astăzi. „Acum, mai mult ca oricând, industria filmului cere ca muzica să fie originală. Şi nu ajung 20 de minute de muzică sau câteva acorduri pentru a marca momentele importante, ci e nevoie de mai bine de o oră de muzică!“, scrie Edwin Black în Film Score Monthly.Uneori, filmul proaspăt montat este prezentat unui public atent selectat, probabil prietenilor sau colegilor regizorului care nu au fost implicaţi în producerea filmului. În funcţie de reacţia lor, regizorul ar putea să refacă unele scene sau chiar să renunţe la ele. Au fost situaţii când deznodământul filmului a fost modificat din cauza reacţiei nefavorabile a publicului. Ultima etapă este difuzarea în cinematografe. Doar în această fază se va şti dacă filmul va fi un succes, un eşec sau undeva pe la mijloc. Acum intră în joc ceva mai mult decât profitul. O serie de eşecuri poate ruina cariera unui actor şi poate distruge reputaţia unui regizor. Gândindu-se la primii săi ani petrecuţi pe platourile de filmare, regizorul John Boorman a afirmat: „Am văzut destui colegi retrăgându-se din industria filmului în urma unor eşecuri. Dacă nu scoţi bani pentru şefi, dispari din lumea filmelor. Asta-i cruda realitate!“ Dar când se uită la afişe, oamenii nu se gândesc la problemele realizatorilor de filme. Principala lor preocupare este: „O să-mi placă filmul? Merită banii? O să mi se pară şocant sau jignitor? E potrivit pentru copiii mei?“ Cum am putea ţine cont de aceste întrebări când vrem să vedem un film? Strategii de marketing Filmul e gata. Milioane de oameni abia aşteaptă să-l vadă. Va fi un succes? Să vedem ce tehnici folosesc realizatorii de filme pentru a-şi vinde produsul şi a face din el un blockbuster. ▪ Zvonuri : Unul dintre cele mai eficiente mijloace de a stârni interesul pentru un film este „word of mouth“  sau zvonurile, cum sunt numite în industria filmului. Uneori, lansarea lor începe cu luni înainte de apariţia filmului pe piaţă. Poate că a fost prezentat ca o continuare (sequel) a unui film de mare succes. Vor juca oare aceleaşi vedete? Va fi la fel de bun (sau de prost) ca prima parte?Uneori se iscă discuţii pe marginea unui aspect din film, bunăoară o scenă erotică prea explicită pentru un film cu audienţă generală (AG). Oare scena asta ofensează publicul chiar atât de mult? S-a întrecut cumva măsura? Realizatorii de filme se bucură de publicitate gratuită când aspectele controversate din film sunt dezbătute în public. De cele mai multe ori, asta le asigură un auditoriu numeros la premieră. ▪ Media: Mijloacele clasice de publicitate includ afişe de film, reclame în presă, la televiziune, filme-anunţ, sau forşpanuri, difuzate în cinematografe înaintea unui film, precum şi interviuri luate vedetelor care fac publicitate ultimului lor film. În prezent, Internetul este instrumentul principal de a face reclamă unui film. ▪ Merchandising : Produsele promoţionale pot stârni interesul pentru un film. De exemplu, la premiera unui film al cărui protagonist era un supererou de benzi desenate s-au vândut, printre altele, cutii de mâncare, căni, bijuterii, articole vestimentare, brelocuri, ceasuri, lămpi şi jocuri cu însemnele filmului. „De obicei, 40% din aceste produse se vând înainte ca filmul să fie lansat“, scrie Joe Sisto într-o revistă publicată de American Bar Association. ▪ Piata casetelor video si a dvd-urilor: Un film care a avut încasări mici la box-office se poate bucura de succes la vânzările de casete video şi DVD-uri. Bruce Nash, care ţine evidenţa încasărilor la filme, afirmă că „40–50% din profituri provin de pe piaţa casetelor video şi a DVD-urilor“. ▪ Clasificari: Realizatorii de filme s-au obişnuit să se folosească de clasificările în funcţie de categoria de vârstă a publicului. De pildă, ei pot introduce o anumită scenă pentru ca filmul să se adreseze numai adulţilor. Sau pot renunţa la unele scene pentru ca filmul să fie accesibil şi adolescenţilor. Liza Mundy scrie în The Washington Post Magazine că marcajul distinctiv al unor filme potrivite pentru adolescenţi „s-a transformat în mijloc de publicitate. Studiourile de producţie se folosesc de el pentru a le transmite un mesaj adolescenţilor dar şi copiilor care abia aşteaptă să ajungă la vârsta adolescenţei , şi anume că filmul e super. . . . Clasificările creează un soi de «tensiune între generaţii», avertizându-i pe părinţi şi atrăgându-i pe copii“. Ce filme vom alege să vedem? În ultimii zeci de ani, ecranele au fost invadate de filme cu un limbaj vulgar, scene erotice şi de violenţă. Reacţiile stârnite sunt diferite. Unii afirmă că anumite scene erotice sunt obscene, alţii că sunt artistice. Unii spun că scenele de violenţă sunt nejustificate, în timp ce alţii susţin contrariul. Unii sunt de părere că dialogurile presărate cu înjurături sunt ofensatoare, alţii că reflectă realitatea. Ceea ce unii consideră a fi vulgar, alţii consideră a fi o formă a libertăţii de exprimare. Când asculţi ambele tabere, ţi se pare că totul se reduce la o chestiune de gust.Dar conţinutul unui film nu este un simplu subiect de discuţii mărunte. El poate constitui un motiv serios de îngrijorare pentru părinţi şi pentru toţi cei care preţuiesc normele morale. „Ori de câte ori risc şi intru într-un cinematograf, ignorând glasul conştiinţei, mă simt ultimul om. Mi-e ruşine pentru cei care au făcut aşa o porcărie de film şi mi-e ruşine de mine. Mă coboară ca om“, s-a plâns o femeie. Se stabilesc limite Oamenii au fost întotdeauna preocupaţi de conţinutul filmelor. Începuturile cinematografiei au fost însoţite de dezbateri aprinse pe marginea filmelor ce prezentau infracţiuni sau scene erotice. Prin urmare, în anii ’30, s-au dat în Statele Unite nişte legi privind conţinutul filmelor.Potrivit cu The New Encyclopædia Britannica, aceste legi „erau extrem de stricte, interzicând scenele care înfăţişau anumite aspecte din viaţa oamenilor. Nu se permitea difuzarea «scenelor pasionale». Se putea face aluzie la relaţiile adultere, imorale şi la viol doar dacă erau esenţiale în firul acţiunii şi dacă cei ce comiteau asemenea acte erau aspru pedepsiţi în finalul filmului“. Iată ce se spunea despre violenţă: „Nu este permis să fie arătate pe ecran arme disponibile în prezent, nici să se discute despre ele; nu este permis să se prezinte detalii ale unei infracţiuni, scene în care poliţiştii sunt omorâţi de infractori, scene care pot duce cu gândul la violenţă extremă, crime sau sinucideri. Acestea pot apărea doar dacă sunt indispensabile în firul acţiunii. . . . În nici o situaţie, infracţiunea săvârşită nu trebuie prezentată drept justificată“. În concluzie, legile interziceau „producerea de filme care puteau coborî standardele morale ale spectatorilor“. De la restricţii la clasificări În anii ’50, mulţi producători de la Hollywood ignorau aceste legi, considerându-le depăşite. Ca urmare, în 1968 acestea au fost înlocuite cu un sistem de clasificare a filmelor. Producţiile cinematografice puteau conţine scene erotice sau de violenţă prezentate în mod explicit doar dacă aveau un marcaj distinctiv indicând categoria de filme pentru adulţi. Jack Valenti, care a fost aproape patru decenii preşedintele Motion Picture Association of America, afirmă că scopul marcajului este de „a-i avertiza pe părinţi, astfel încât ei să decidă ce filme pot vedea copiii lor“.Odată cu introducerea sistemului de clasificare a filmelor, toate barierele au fost înlăturate. Scenariile hollywoodiene ale filmelor cu audienţă generală (AG) au fost invadate de limbaj vulgar, scene erotice şi de violenţă. Torentul nu mai putea fi stăvilit! Totuşi, prin intermediul clasificărilor, publicul putea fi avertizat asupra conţinutului filmelor. Dar pot acestea să ne spună tot ce vrem să ştim despre un film? Limitele sistemului de clasificări Unii sunt de părere că, odată cu trecerea timpului, criteriile de clasificare au devenit mai indulgente. Un studiu efectuat de Harvard School of Public Health confirmă această opinie. Studiul a dezvăluit că, în prezent, filmele considerate potrivite pentru adolescenţi conţin mai multe scene erotice şi de violenţă descrise în mod explicit decât cele produse cu numai zece ani în urmă. În concluzie se spune că „filmele încadrate în aceeaşi categorie pot fi foarte diferite: Într-un film numărul scenelor care ar putea ofensa spectatorii este mai mare decât în altul, iar unele scene pot fi mai ofensatoare decât altele“. Mai mult, „clasificările în funcţie de segmentul de vârstă nu oferă suficiente informaţii despre limbajul vulgar, scenele erotice şi de violenţă“ din filme.Părinţii care îşi trimit fără nici o grijă copiii la cinema probabil că nu sunt conştienţi de ceea ce este considerat azi un film potrivit pentru cei de vârsta copiilor lor. Iată bunăoară cum a descris un critic de film personajul principal al unei producţii considerate în Statele Unite potrivite pentru adolescenţi: Este „o tânără independentă în vârstă de 17 ani care se îmbată zilnic, se droghează, ia parte la petreceri dezmăţate şi se dedă la perversiuni sexuale cu un băiat pe care abia l-a cunoscut“. Un astfel de subiect de film nu este un caz izolat. The Washington Post Magazine precizează că aluziile la sexul oral sunt „de regulă acceptate“ în filmele considerate potrivite pentru adolescenţi. Aşadar e limpede, clasificările nu trebuie să fie singurul factor de care să ţinem seama când analizăm conţinutul unui film. Dar există oare un ghid mai bun? „Urâţi răul“ Clasificările nu substituie rolul unei conştiinţe instruite biblic. Când iau decizii, inclusiv în legătură cu divertismentele, creştinii se străduiesc să aplice sfatul menţionat în Biblie la Psalmul 97:10: „Urâţi răul“. Cine urăşte răul nu va alege o formă de divertisment pe care Dumnezeu o urăşte.Părinţii mai cu seamă trebuie să fie atenţi la ce filme le permit copiilor să meargă. Ar fi naivi dacă ar crede că e suficient să arunce o privire la categoria în care se încadrează filmul respectiv. Se poate ca un film care e considerat potrivit pentru cei de vârsta copilului vostru să promoveze valori pe care voi ca părinţi nu le acceptaţi. Lucrul acesta nu ar trebui să-i surprindă pe creştini, întrucât societatea actuală a adoptat un mod de gândire şi o conduită care contravin normelor divine.  Efeseni 4:17, 18; 1 Ioan 2:15–17.Asta nu înseamnă că toate filmele sunt nepotrivite. Dar e nevoie de prudenţă! Iată ce comentariu s-a făcut în acest sens în revista Treziţi-vă! din 22 mai 1997: „Fiecare persoană trebuie să cântărească bine lucrurile şi să ia decizii care îi vor permite să aibă o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor“.  1 Corinteni 10:31–33. Alegerea divertismentelor sănătoase Cum pot fi părinţii selectivi în privinţa filmelor pe care le vizionează familia lor? Observaţi ce comentarii au făcut unii părinţi. Acestea vă pot ajuta când decideţi ce divertismente sunt potrivite pentru familia voastră. — Vezi şi chenarul „Alte forme de destindere“, de la pagina 14.„Eu şi soţia mea am mers întotdeauna cu copiii la film când erau mici“, spune Juan din Spania. „Nu-i lăsam niciodată să se ducă singuri sau cu alţi copii de vârsta lor. Acum, chiar dacă sunt adolescenţi, nu merg la premiere. Preferăm să citim mai întâi unele cronici de film sau să auzim comentarii despre o anumită producţie cinematografică de la persoane de încredere. După aceea, decidem ca familie dacă e înţelept să vedem acel film.“Mark, din Africa de Sud, îşi încurajează fiul adolescent să-şi spună deschis părerea despre filmele care rulează în cinematografe. „Eu şi soţia mea îl întrebăm ce crede el despre un anume film“, spune Mark. „Asta ne dă posibilitatea să aflăm ce gândeşte şi să discutăm pe larg subiectul. Astfel reuşim să alegem filme care să ne placă tuturor.“Rogerio, din Brazilia, îşi rezervă timp să discute cu copiii despre filmele la care aceştia vor să se uite. „Citim împreună cronicile de film. Merg cu ei la magazinul de închiriat videocasete şi DVD-uri şi le arăt cum pot să-şi dea seama de pe carcasă care film e potrivit şi care nu“, spune el.Matthew, din Marea Britanie, consideră că e util să vorbească cu copiii despre filmele pe care vor să le vadă. Iată ce afirmă el: „Încă de când erau mici, copiii participau la discuţiile noastre despre filmele pe care voiam să le vedem. Când eu şi soţia mea considerăm că un film este nepotrivit, nu le interzicem să se uite la el fără să le explicăm motivul pentru care am ajuns la această concluzie“.Unii părinţi caută informaţii despre filme şi pe Internet. Anumite site-uri web conţin descrieri detaliate ale unor filme, care îi pot ajuta pe părinţi să-şi dea seama ce valori promovează ele. Foloasele unei conştiinţe instruite Biblia vorbeşte despre cei care „şi-au exersat facultăţile de percepţie ca să deosebească atât binele, cât şi răul“ (Evrei 5:14). Astfel, părinţii trebuie să le insufle copiilor valori morale care să-i ajute să ia decizii înţelepte când vor avea libertatea de a-şi alege singuri modul de a se destinde. Mulţi tineri Martori ai lui Iehova au primit o instruire excelentă din partea părinţilor. Lui Bill şi lui Cherie din Statele Unite le place să meargă la film cu cei doi băieţi adolescenţi ai lor. Bill spune: „După ce ieşim din sala de cinema discutăm cu toţii despre film  ce valori promovează şi dacă le găsim potrivite“. Evident, Bill şi Cherie ştiu că trebuie să fie selectivi. „Citim dinainte câte ceva despre film şi nu ne este ruşine să ieşim din sală dacă ne dăm seama că filmul e nepotrivit“, afirmă Bill. Întrucât obişnuiesc să ia decizii înţelepte împreună cu copiii, Bill şi Cherie sunt de părere că băieţii lor vor ajunge să discearnă singuri între bine şi rău. „Acum ei se descurcă mai bine când trebuie să aleagă un film“, spune Bill.Mulţi alţi părinţi, asemenea lui Bill şi Cherie, şi-au ajutat copiii să-şi exerseze facultăţile de percepţie când aleg modul în care se destind. Într-adevăr, multe dintre filmele de azi nu sunt potrivite pentru creştini. Însă, lăsându-se îndrumaţi de principiile biblice, ei pot să aibă parte de distracţii sănătoase şi înviorătoare. „Luam decizii impreuna“ „Când eram mai mică mergeam cu familia la cinema. Acum am voie să mă duc şi singură. Însă, înainte de a mă lăsa la un film, părinţii vor să ştie titlul şi subiectul lui. Dacă n-au auzit nimic de el, citesc o cronică de film sau se uită la un film-anunţ la televizor. De asemenea, caută informaţii şi pe Internet. Dacă sunt de părere că filmul nu este potrivit, îmi zic de ce. Dar mă lasă şi pe mine să-mi spun punctul de vedere. Discutăm deschis şi luăm decizii împreună.“  Héloïse, 19 ani, Franţa. Discutati problema! „Dacă părinţii le interzic copiilor un anumit lucru, dar nu le oferă nimic în schimb, copiii ar putea să facă ce doresc pe ascuns. Prin urmare, când copiii spun că vor să urmărească o emisiune sau vreun film care nu e tocmai potrivit, unii părinţi nu le interzic imediat, dar nici nu le dau voie să se uite la ce vor ei. Părinţii lasă să treacă un timp până se calmează spiritele şi apoi discută problema cu copiii în mai multe rânduri. Ei încearcă să afle de ce cred copiii că acest film, sau emisiune, merită să fie văzut. Astfel, tinerii ajung adesea să fie de acord cu părinţii lor şi chiar să le mulţumească. Apoi, părinţii iau iniţiativa, căutând împreună cu copiii un alt mod de a se destinde.“  Masaaki, supraveghetor itinerant din Japonia. Alte forme de destindere ▪ „Tinerii simt nevoia să fie cu cei de-o seamă cu ei, de aceea am încercat mereu ca fiica noastră să se bucure de o companie sănătoasă, dar sub supravegherea noastră. Întrucât în congregaţie sunt mulţi tineri exemplari, am încurajat-o să se împrietenească cu ei.“  Elisa, Italia. ▪ „Ne interesează mult felul în care se destind copiii noştri. Le creăm un cadru sănătos, ieşind la o plimbare, la un grătar, la un picnic sau la reuniuni cu creştini de toate vârstele. Astfel, copiii noştri nu vor avea niciodată impresia că dacă nu sunt cu cei de vârsta lor nu se distrează cu adevărat.“  John, Marea Britanie. ▪  „Ne simţim de minune când suntem cu fraţii noştri creştini. Copiilor mei le place să joace fotbal, aşa că, din când în când, organizăm ieşiri la fotbal în grup.“  Juan, Spania. ▪ „Ne încurajăm copiii să înveţe să cânte la instrumente muzicale. Facem şi lucruri distractive împreună: Jucăm tenis, volei, mergem cu bicicleta, citim şi stăm împreună cu prietenii.“  Mark, Marea Britanie. ▪ „Ne-am făcut obiceiul să mergem la bowling cu prietenii noştri. În plus, încercăm să ne programăm unele activităţi deosebite o dată pe lună, în care sunt implicaţi toţi membrii familiei. Ca să nu apară nici un fel probleme, noi, părinţii trebuie să fim mereu atenţi la ceea ce fac copiii noştri.“  Danilo, Filipine. ▪ „De multe ori e mai interesant să iei parte la unele evenimente decât să stai lipit de scaun şi să te uiţi la un film. Suntem la curent cu toate evenimentele culturale din localitatea noastră. Ne plac expoziţiile de artă, saloanele de maşini şi concertele. Când mergem în astfel de locuri putem şi vorbi între noi. Avem grijă totodată să nu acordăm prea multă atenţie distracţiilor. Ele ne pot răpi timpul. Suntem conştienţi că, dacă sunt prea multe, ele îşi pot pierde din farmec.“  Judith, Africa de Sud. ▪ „Nu cred că ceea ce e bun pentru alţi copii e bun şi pentru copiii mei şi încerc să-i fac să înţeleagă asta. Dar, eu şi soţul meu îi ajutăm să găsească forme de destindere sănătoasă. Facem tot ce putem ca ei să nu ajungă vreodată să ne zică: «Noi nu ieşim nicăieri şi nu facem nimic». Mergem în parc sau organizăm reuniuni la noi acasă unde îi invităm pe fraţii din congregaţia noastră.“  Maria, Brazilia.