Criza locuintelor - Exista o solutie ?

Toţi avem nevoie de o casă „Fiecare om are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător pentru păstrarea sănătăţii şi bunăstării lui şi a familiei sale, deci are dreptul şi la . . . locuinţă.“ Declaraţia universală a drepturilor omului, articolul 25. Tot mai mulţi oameni pleacă de la ţară şi se stabilesc într-un loc pe care acum îl numesc casă. Sute de familii locuiesc la marginea oraşelor, în parcuri de rulote numite parqueaderos, unde plătesc o chirie mică. Aici serviciile de bază, precum asigurarea unor rezerve de apă potabilă, evacuarea apei menajere şi ridicarea gunoiului, dacă există, sunt primitive. Un reporter a spus despre un astfel de loc că este „atât de sărac, încât până şi lucrătorii agricol] îşi permit să-l închirieze“.Cu trei ani în urmă, când autorităţile au desfiinţat câteva astfel de locuri, unele familii şi-au vândut rulota şi s-au mutat în centrul oraşului în case, apartamente sau garaje deja ticsite de oameni. Alţii pur şi simplu şi-au strâns lucrurile şi au căutat alt loc unde puteau trăi liniştiţi şi pe care să-l poată numi casă.Vă gândiţi cumva la vreo zonă din America Centrală sau America de Sud? Mai gândiţi-vă puţin. Aţi putea întâlni o astfel de parcare în apropierea oraşului Mecca din sudul Californiei (SUA), la mai puţin de o oră de mers cu maşina, la est de bogatul oraş Palm Springs. Deşi se spune că în prezent, în Statele Unite, numărul proprietarilor de locuinţe este mai mare ca oricând şi că venitul mediu al unei familii în 2002 a fost de aproximativ 42 000 de dolari, se estimează că mai bine de cinci milioane de familii americane trăiesc încă în condiţii mizere.Situaţia este mult mai gravă în ţările în curs de dezvoltare. În ciuda numeroaselor programe politice, sociale şi religioase, criza locuinţelor se accentuează. Un fenomen global Numărul celor ce trăiesc în cartiere sărace este estimat la peste un miliard în lumea întreagă. Specialiştii brazilieni în probleme de urbanism se tem că, în Brazilia, mahalalele, sau favelele, „se vor extinde şi vor fi mai populate decât oraşele la marginea cărora s-au format“. În unele oraşe nigeriene, mai bine de 80% din populaţie trăieşte în mahalale sau ocupă ilegal locuinţe. „Dacă nu se vor lua măsuri concrete, numărul celor ce stau în cartiere sărace va ajunge, conform estimărilor, la circa două miliarde în următorii 30 de ani“, a afirmat secretarul-general al ONU, Kofi Annan, în 2003.Dar astfel de statistici reci nu dezvăluie adevărata faţă a lucrurilor, suferinţa cruntă pe care o îndură oamenii sărmani din cauza condiţiilor inumane de locuit. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, peste 50% din cei ce trăiesc în ţări în curs de dezvoltare nu dispun de nici un fel de instalaţii sanitare, 33% nu au acces la apă potabilă, 25% nu au condiţii adecvate de locuit, iar 20% nu dispun de servicii medicale moderne. Majoritatea oamenilor din ţările dezvoltate nu s-ar îndura să-şi lase nici măcar animalele de companie să trăiască în asemenea condiţii. Un drept universal Condiţiile adecvate de locuit sunt o necesitate umană fundamentală. Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1948, arată că fiecare om are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător, inclusiv la condiţii adecvate de locuit. Într-adevăr, cu toţii avem nevoie de o locuinţă decentă. Mai aproape de zilele noastre, în 1996, câteva ţări au adoptat un document ce avea să fie cunoscut drept Agenda Habitat a ONU. Acesta conţine angajamentul clar de a oferi locuinţe adecvate tuturor. Mai apoi, la 1 ianuarie 2002, ONU a întărit acest angajament conferind agendei valoare de statut şi transformând-o într-un program al ONU.Ironia este că, în timp ce unele dintre cele mai bogate naţiuni îşi exprimă dorinţa de a înfiinţa colonii pe lună şi de a explora planeta Marte, tot mai mulţi locuitori săraci ai acestor ţări nu-şi pot permite o locuinţă decentă aici, pe pământ. Cum vă afectează pe voi această problemă? Putem spera că vom avea fiecare o locuinţă confortabilă? Cauzele crizei de locuinţe La marginea unui mare oraş african trăieşte Josephine, o femeie de 36 de ani, împreună cu cei trei băieţi ai ei, care au între şase şi unsprezece ani. Ca să supravieţuiască, ea strânge recipiente de plastic goale şi le vinde la fabrica de reciclare a deşeurilor, aflată în apropiere. Această muncă istovitoare îi aduce mai puţin de doi dolari pe zi. Cu banii câştigaţi îi e greu să-şi hrănească micuţii şi să le plătească taxele şcolare.La sfârşitul zilei, ea se întoarce la aşa-zisa ei casă. Pereţii sunt din lut, cărămizi de noroi uscate la soare şi surcele. Bucăţi de fier ruginit, acoperite cu tablă şi plastic ce stau să cadă, ţin loc de acoperiş. Pietre, bucăţi de lemn şi foi de metal vechi sunt stivuite pe acoperiş pentru ca vântul puternic să nu-l dea jos. Pe post de uşă şi ferestre stau saci de iută rupţi, care nu fac faţă intemperiilor, darămite musafirilor nepoftiţi!Însă nici măcar această modestă locuinţă nu-i aparţine. Josephine şi copiii ei trăiesc cu teama de a nu fi daţi afară din casă. Pe terenul pe care se află umila lor locuinţă va trece şoseaua din apropiere, care se va extinde. Din nefericire, asemenea situaţii sunt astăzi o realitate în multe ţări. Case periculoase „Copiilor le este ruşine cu locuinţele lor sărăcăcioase, . . . membrii familiei se îmbolnăvesc des şi . . . aşteaptă ca dintr-o clipă-n alta la uşa lor să bată un oficial sau proprietarul de drept al casei şi să-i dea afară“, spune Robin Shell, înalt funcţionar care se ocupă de un program internaţional privind asigurarea de locuinţe.Trăind în asemenea condiţii, părinţii îşi fac griji pentru siguranţa şi sănătatea copiilor lor. Ei se spetesc muncind, dar nu pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de trai. Îşi dedică timpul şi îşi canalizează energia spre satisfacerea necesităţilor de bază ale copiilor lor: hrană şi adăpost.Cineva care nu este afectat de această problemă poate trage uşor concluzia că cei săraci ar putea ieşi din această situaţie dacă ar avea mai multă iniţiativă. Dar simplul fapt de a le spune oamenilor să depună mai multe eforturi nu este o soluţie. Cauzele acestei crize sunt adânci, scăpând de sub control. Specialiştii afirmă că principalele cauze sunt creşterea demografică, urbanizarea rapidă, dezastrele naturale, tulburările politice şi sărăcia de care omenirea nu mai scapă. Ele sunt o povară pe umerii oamenilor sărmani, făcându-le viaţa grea. Creşterea demografică Se estimează că, în fiecare an în lume, numărul celor care au nevoie de locuinţă este de 68–80 de milioane. Potrivit Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie, în 2001 existau peste 6,1 miliarde de oameni, iar până în 2050 se aşteaptă ca numărul lor să crească la 7,9–10,9 miliarde. Şi mai îngrijorător este că, în următoarele două decenii, 98% din această creştere se va înregistra în ţările în curs de dezvoltare. Aceste cifre arată că problema asigurării de locuinţe este foarte dificilă. Însă ea pare mai complicată dacă luăm în considerare că în majoritatea ţărilor, oraşele suprapopulate se extind cel mai repede. Urbanizarea masivă Marile oraşe, de pildă New York, Londra şi Tokyo, sunt privite adesea drept simboluri ale creşterii economice. Prin urmare, mii de oameni din zonele rurale pleacă anual spre astfel de „păşuni mai verzi“, în dorinţa de a se instrui şi de a-şi găsi o slujbă.În China, de exemplu, economia este înfloritoare. Într-un raport se afirmă că în câteva zeci de ani, numai în oraşele mari ale ţării vor fi necesare mai bine de 200 de milioane de locuinţe noi. Această cifră reprezintă aproximativ dublul numărului actual de locuinţe din Statele Unite. Ce program privind asigurarea de locuinţe ar putea ţine pasul cu această cerere?Potrivit Băncii Mondiale, „în oraşele din ţările în curs de dezvoltare, se întemeiază anual circa 12–15 milioane de familii, fiind nevoie de tot atâtea locuinţe“. Întrucât nu există destule locuinţe la un preţ convenabil, oamenii sărmani se văd obligaţi să-şi găsească adăpost pe unde pot, adesea în locuri pe care nimeni nu le-ar numi casă. Dezastre naturale, tulburări politice Sărăcia i-a mânat pe mulţi în zone expuse inundaţiilor, torentelor de noroi şi cutremurelor. Se estimează că în Caracas (Venezuela), peste o jumătate de milion de oameni „trăiesc ilegal în case aflate pe versanţi abrupţi, afectaţi mereu de alunecări de teren“. Să ne aducem aminte de anul 1984, când, în urma accidentului din Bhopal (India), câteva mii de oameni şi-au pierdut viaţa şi mai mulţi au fost răniţi. Care a fost principala cauză? Periferia oraşului se extinsese, ajungând până la aproape cinci metri de o fabrică.Tulburările politice, de exemplu, războaiele civile, sunt în mare parte responsabile de criza locuinţelor. Un raport dat publicităţii în 2002 de o grupare care susţine drepturile omului arăta că, după toate probabilităţile, în 1984–1999, în timpul războiului civil din Turcia, 1,5 milioane de oameni, cu precădere ţărani, au fost forţaţi să se mute din ţinutul natal în sud-estul ţării. Mulţi dintre ei s-au aciuat pe unde au putut. Unii s-au mutat cu rudele şi cu vecinii lor în case improvizate, în spaţii închiriate, în ferme sau pe şantiere. Despre câteva familii se spune că locuiau în grajduri, câte 13 sau mai multe persoane într-o încăpere, că foloseau o baie comună şi o singură cişmea aflată în curte. „Ne-am săturat de viaţa asta!“, a spus un refugiat. „Trăim ca animalele într-un grajd!“ Stagnare pe plan economic Nu putem ignora nici legătura dintre condiţiile de locuit şi starea economică a celor nevoiaşi. Potrivit raportului Băncii Mondiale menţionat anterior, numai în 1988, în ţările în curs de dezvoltare, 330 de milioane de locuitori de la oraş erau consideraţi săraci  şi nu era speranţă de mai bine în următorii ani. Dacă oamenii sunt prea săraci ca să-şi poată satisface necesităţile de bază, de pildă hrana şi îmbrăcămintea, cum şi-ar putea ei permite să închirieze sau să construiască o casă decentă?Din cauza dobânzilor mari şi a inflaţiei, multe familii nu-şi permit să împrumute de la bănci. Preţurile piperate pe care le plătesc pentru unele servicii nu le permit oamenilor să-şi ridice nivelul de trai. Rata şomajului, chiar de 20% în unele ţări, constituie un impediment în calea satisfacerii necesităţilor de bază.Din aceste motive, şi nu numai, sute de milioane de oameni de pretutindeni sunt obligaţi să trăiască în condiţii dintre cele mai mizere: în autobuze vechi, în containere şi în cutii de carton, sub scări de bloc, în adăposturi din folii de plastic sau bucăţi de mobilă veche. Chiar şi zonele industriale abandonate au devenit „casă“ pentru unii. Ce măsuri se iau? Nenumărate persoane, organizaţii şi guverne preocupate de această situaţie au depus eforturi serioase pentru a soluţiona criza locuinţelor. În Japonia, au fost înfiinţate câteva societăţi pentru a ajuta la construirea de case la un preţ convenabil. Un program privind asigurarea de locuinţe, iniţiat în Africa de Sud în 1994, a contribuit la ridicarea a peste un milion de case cu patru camere. În Kenya, există un plan ambiţios de a construi anual 150 000 de locuinţe în zone urbane şi de două ori mai multe în zone rurale. Alte ţări, precum Madagascarul, s-au străduit să găsească metode de a construi locuinţe ieftine.Au fost înfiinţate organizaţii internaţionale, de pildă UN-HABITAT, pentru a arăta angajamentul pe care şi-l ia întreaga lume „de a preveni şi de a ameliora problemele apărute în urma urbanizării masive“. Unele organizaţii nonprofit şi neguvernamentale încearcă şi ele să dea o mână de ajutor. O organizaţie nonprofit a ajutat mai bine de 150 000 de familii din diferite ţări să-şi îmbunătăţească nivelul de trai. Se estimează că, până în acest an (2005), ea a ajutat un milion de oameni să găsească o locuinţă simplă şi decentă, la un preţ convenabil.Multe astfel de organizaţii le-au pus la dispoziţie informaţii utile celor ce trăiesc sub limita decenţei pentru a-i ajuta să facă tot ce pot în situaţia în care se află sau chiar să-şi ridice nivelul de trai. Aşadar, dacă sunteţi în nevoie, puteţi primi ajutor. Există însă şi unele lucruri pe care le puteţi face personal pentru a vă uşura situaţia.Indiferent că puteţi sau nu să vă îmbunătăţiţi situaţia, există puţine speranţe ca vreun om sau vreo organizaţie omenească să elimine cauzele acestei crize mondiale. Comunitatea internaţională nu poate ţine pasul cu nevoia tot mai mare de dezvoltare economică. În plus, nu reuşeşte să le ofere ajutor tuturor celor în nevoie. În fiecare an se nasc milioane de copii într-o sărăcie lucie. Putem spera că se va găsi o soluţie viabilă la această problemă? CASA ŞI SĂNĂTATEA Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a ne bucura de o sănătate excelentă, casa noastră ar trebui să aibă cel puţin următoarele: ▪ Acoperiş bun pentru a face faţă ploii ▪ Pereţi şi uşi rezistente pentru a ţine piept intemperiilor şi pentru a nu le permite animalelor să intre în casă. ▪ Plase la ferestre şi uşi pentru a ţine afară insectele, mai ales ţânţarii ▪ Tende care să protejeze pereţii de arşiţa verii CASELE TRADIŢIONALE DIN SATUL AFRICAN Casele tradiţionale au făcut parte multă vreme din peisajul african. Erau de dimensiuni şi forme variate. Unele comunităţi, precum Kikuyu şi Luo (Kenya), preferau casele cu pereţi circulari şi cu acoperiş conic din stuf. Altele, inclusiv populaţia masai din Kenya şi Tanzania, construiau case în formă rectangulară. În zonele de coastă din estul Africii, unele case aveau acoperiş din stuf ce atingea pământul, aducând cu un stup.Fiindcă aveau la dispoziţie cam toate materialele de construcţii, localnicii nu se confruntau cu o criză a locuinţelor. Din pământ şi apă făceau noroi, iar în apropiere erau multe păduri de unde puteau aduce lemn, iarbă, stuf şi frunze de bambus. Astfel, indiferent de nivelul de trai, familiile îşi puteau face propria casă.E limpede că astfel de case aveau neajunsurile lor. Cum cele mai multe acoperişuri erau făcute din materiale inflamabile, ele puteau lua foc oricând. În plus, oricine putea intra în casă făcând o gaură în zidul din noroi. Nu e surprinzător aşadar că astăzi, în multe regiuni, casele tradiţionale africane sunt încet, încet înlocuite cu alte construcţii mai rezistente. Locuinţe pentru toţi: un vis împlinit La portile oraşului Nairobi (Kenya) se află Complexul Gigiri al ONU, un frumos teren de 56 ha unde este amplasat şi sediul central al UN-HABITAT. Acest complex este un simbol al dorinţei lumii de a soluţiona criza mondială a locuinţelor. O plimbare pe Gigiri Nature Trail, ce străbate acest complex, ne oferă dovada de netăgăduit a ceea ce se poate realiza prin eforturi conjugate şi cu fonduri suficiente. Un teren viran a fost transformat într-un loc funcţional, iar angajaţii şi vizitatorii se pot bucura de un peisaj splendid.La doar câţiva kilometri se întinde o mahala, o zonă destul de nouă aflată în expansiune. Aceasta este o sumbră aducere-aminte a cât de greu de rezolvat este actuala criză a locuinţelor. Cocioabele, făcute din noroi, ramuri de copac şi bucăţi de metal, ocupă fiecare în jur de 16 m2. Cărările care le separă au un miros greu din cauza apelor reziduale. Locatarii plătesc pentru apă aproape de cinci ori mai mult decât plăteşte omul de rând din Statele Unite. Majoritatea celor aproximativ 40 000 de locuitori ai acestei zone au între 20 şi 40 de ani. Nu sunt nişte oameni leneşi şi nici nu le lipseşte motivaţia. De fapt, au venit în Nairobi să-şi găsească o slujbă. În contrast izbitor, conducătorii lumii se reunesc în apropiere într-un loc curat, funcţional, cu împrejurimi frumoase pentru a discuta despre viitorul celor săraci, vecinii lor. Potrivit secretarului-general al Naţiunilor Unite, tristul adevăr este că „lumea are resursele, metodele şi puterea“ de a îmbunătăţi semnificativ viaţa celor nevoiaşi. Ce trebuie făcut? Domnul Kofi Annan afirmă: „Sper ca . . . toţi cei care au un cuvânt de spus în această problemă să învingă apatia şi lipsa motivaţiei politice care au fost o barieră în calea progresului“. Dar este realistă această speranţă? Ar putea oare politicienii lumii să renunţe la propriile interese şi să-şi unească eforturile pentru a găsi o soluţie benefică pentru toţi? Există totuşi Cineva care are resursele, metodele şi puterea de a pune capăt crizei actuale, dar care, mai presus de toate, are compasiune şi hotărârea de a trece la acţiune în scurt timp. De fapt, guvernul său a şi elaborat un program detaliat prin care problema locuinţelor va fi pentru totdeauna rezolvată. Un nou program Creatorul nostru, Iehova Dumnezeu, a arătat în Biblie ce intenţionează să facă. El promite: „Eu creez ceruri noi şi un pământ nou“ (Isaia 65:17). Aceasta înseamnă o schimbare uriaşă! Noile „ceruri“ guvernamentale vor realiza tot ceea ce actualele guverne umane nu pot să realizeze. Sub domnia Regatului lui Dumnezeu, sau a guvernului său, toţi cei care vor alcătui noua societate umană de pe pământ se vor bucura de sănătate, siguranţă şi respect de sine. Cu multă vreme în urmă, lui Isaia i s-a spus că viitorii membri ai acestei noi societăţi pământeşti vor fi strânşi „în zilele din urmă“ (Isaia 2:1–4). Înseamnă că aceste schimbări bat la uşă!  Matei 24:3–14; 2 Timotei 3:1–5.În alte versete din Isaia, capitolul 65, se spune că Dumnezeu promite locuinţe permanente pentru toţi cei care vor trăi atunci. „Vor construi case şi le vor locui“, ne spune el. „Nu vor construi case, ca altul să locuiască în ele“ (Isaia 65:21, 22). Imaginaţi-vă că veţi avea în sfârşit un acoperiş deasupra capului, că veţi locui în siguranţă, într-un mediu curat, într-un paradis! Cui nu i-ar plăcea să trăiască în asemenea condiţii? Dar cum putem fi siguri de ceea ce ne promite Dumnezeu? O promisiune în care putem avea încredere Când i-a creat pe Adam şi Eva, Dumnezeu nu i-a abandonat într-un loc pustiu. El i-a dus în grădina Edenului, un parc superb cu aer curat, cu apă şi hrană din belşug (Geneza 2:8–15). Lui Adam i-a zis ‘să umple pământul’; pământul nu trebuia să fie suprapopulat (Geneza 1:28). Încă de la început, scopul lui Dumnezeu a fost ca toţi să se bucure de ordine şi armonie şi să aibă la dispoziţie numai lucruri bune.După o vreme, în zilele lui Noe, oamenii au devenit violenţi şi imorali, ‘pământul stricându-se înaintea lui Dumnezeu’ (Geneza 6:11, 12). A închis Dumnezeu ochii la această situaţie? Nicidecum. El a luat imediat măsuri. De dragul numelui său şi spre folosul dreptului Noe şi al urmaşilor săi, Dumnezeu a adus un potop, curăţând pământul. Iar când Noe şi familia lui au ieşit din arcă, păşind în noua lor „casă“, li s-a spus şi lor să se răspândească pe faţa pământului, ‘să se înmulţească şi să umple pământul’.  Geneza 9:1.Mai târziu, Dumnezeu le-a dat israeliţilor moştenirea pe care i-o promisese strămoşului lor Avraam. Ţara Promisă a fost descrisă drept ‘o ţară bună şi întinsă, o ţară unde curge lapte şi miere’ (Exodul 3:8). Din cauza neascultării, israeliţii au rătăcit 40 de ani prin pustiu, fără să aibă o locuinţă stabilă. Însă, fidel promisiunii sale, Dumnezeu le-a oferit în cele din urmă o ţară în care să locuiască. Relatarea inspirată spune: „DOMNUL le-a dat odihnă de jur împrejur. . . . Din toate cuvintele bune pe care DOMNUL le spusese casei lui Israel, nici unul n-a rămas neîmplinit: toate s-au împlinit“.  Iosua 21:43–45. În sfârşit o casă! Cuvintele lui Iehova din Isaia, capitolul 65, nu sunt nicidecum promisiuni deşarte. În calitate de Creator al tuturor lucrurilor, el are negreşit puterea de a face tot ceea ce trebuie pentru a curăţa pământul şi pentru a-şi împlini scopul originar cu privire la pământ (Isaia 40:26, 28; 55:10, 11). Mai mult decât atât, Biblia ne asigură că el doreşte să facă acest lucru (Psalmul 72:12, 13). El a luat măsuri în trecut pentru a le oferi oamenilor drepţi condiţii bune de locuit, şi la fel va face şi în viitorul apropiat.De fapt, când a venit pe pământ, Fiul său, Isus Cristos, şi-a învăţat continuatorii să se roage ‘să se facă voinţa lui Dumnezeu, precum în cer, aşa şi pe pământ’ (Matei 6:10). El a spus că întreg pământul va fi un paradis (Luca 23:43). Gândiţi-vă ce înseamnă asta! Nu vor mai fi mahalale, oamenii nu vor mai ocupa ilegal locuinţe, nu vor mai fi daţi afară din casele lor şi nimeni nu va mai fi nevoit să doarmă pe străzi. Ce timpuri! Sub conducerea Regatului lui Dumnezeu, cu toţii vom avea în sfârşit o casă! CASELE ÎN VECHIUL ISRAEL După toate probabilităţile, israeliţii preferau, asemenea canaaniţilor care au locuit înaintea lor în Canaan, casele de piatră, întrucât acestea erau mai solide şi ofereau mai multă siguranţă (Isaia 9:10; Amos 5:11). În această zonă de câmpie, la construirea caselor se foloseau cărămizi din noroi, uscate la soare sau arse în cuptor. Acoperişurile erau de obicei plate. Unele case aveau o încăpere chiar pe acoperiş. În multe curţi puteai vedea un cuptor dar, uneori, şi o fântână sau un rezervor de apă.  2 Samuel 17:18.În Legea mozaică existau câteva prevederi privind locuinţele. De maximă importanţă era siguranţa. Trebuia construit un parapet de jur împrejurul acoperişului pentru a se preveni accidentele. A zecea poruncă îi avertiza pe israeliţi să nu râvnească la casa semenului lor. Cine era nevoit să-şi vândă casa avea dreptul, cel puţin pentru un timp, să o răscumpere. Exodul 20:17; Leviticul 25:29–33; Deuteronomul 22:8.In Israel, instruirea spirituală ocupa un loc de seamă. Taţii, mai ales, erau sfătuiţi să-şi înveţe copiii cerinţele lui Dumnezeu când erau acasă. În casă, nu trebuiau ţinuţi cu nici un chip idoli.  Deuteronomul 6:6, 7; 7:26. PRIMELE CASE Biblia nu specifică dacă primul om, Adam, a trăit într-o casă. În Geneza 4:17 se spune totuşi despre Cain că „a construit o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh“. Această cetate era, după standardele actuale, un oraş fortificat. Nu se menţionează însă ce fel de construcţii se făceau pe atunci. Probabil că în acel oraş trăiau urmaşii lui Cain.În vechime, un tip de adăpost foarte răspândit era cortul. Un urmaş al lui Cain, Iabal, a fost numit „tatăl celor care locuiesc în corturi şi păzesc vitele“ (Geneza 4:20). Corturile erau, fără îndoială, mult mai uşor de ridicat şi de mutat.Odată cu trecerea timpului, multe civilizaţii au întemeiat oraşe cu case mult mai impresionante. Ruinele oraşului Ur, de pildă, unde a trăit şi patriarhul Avram (Avraam), dovedesc că unii locuitori se bucurau de confortul unor case tencuite, văruite, cu 13–14 camere. Astfel de case erau de invidiat în acele timpuri.