Care este adevărul despre îngeri ?

Fascinaţi de îngeri

„«Toţi» avem îngeri care ne îndrumă paşii, care ne păzesc . . . Dacă nu-i deranjăm şi ne prezentăm, ca nişte copii, plini de încredere, de iubire şi de recunoştinţă umilă, atunci ei vor revărsa o mulţime de binecuvântări asupra noastră. Ei se joacă cu noi. Ne poartă de grijă. Ne vindecă, ne ating, ne mângâie prieteneşte cu mâinile lor invizibile şi vor încerca întotdeauna să ne îndeplinească dorinţele.“ Fragment din cartea „Angel Letters“.Trebuie să recunoaşteţi că această concepţie la modă despre îngeri este foarte atrăgătoare. Potrivit concepţiei numite de unii „noua spiritualitate“, fiecare dintre noi am fost încredinţaţi cel puţin unui înger, a cărui datorie este aceea de a ne mângâia şi de a ne ocroti de rău. Se spune că îngerul vostru este nu numai puternic, ci şi plin de iubire. El nu pretinde ascultare sau închinare şi niciodată nu vă va judeca, nici nu vă va mustra cu asprime. El este întotdeauna lângă voi, devotat vouă, urmărind binele vostru, dornic să vă împlinească orice dorinţă. În prezent, mulţi cred cu sinceritate în aceste lucruri. Bineînţeles că credinţa în îngeri nu este deloc ceva nou. Îngerii au jucat un rol important în credinţele religioase încă din timpurile antice. Lucrul acesta se observă în artă. Reprezentări ale heruvimilor, un tip de îngeri, împodobeau în antichitate tabernacolul şi templul iudeilor. Bisericile şi catedralele creştinătăţii sunt decorate cu îngeri. Muzeele sunt pline cu picturi şi sculpturi care înfăţişează îngeri.

Popularitatea îngerilor

În ultimul timp, îngerii au devenit foarte populari în unele ţări. Filmele prezintă adesea îngerii ca fiind oameni care au murit şi care s-au întors pe pământ pentru a face fapte bune. Într-un film, îngerii ajută o echipă de base-ball care pierdea meciurile. Într-un alt film, un înger păzitor îl ajută pe un adolescent să-şi răzbune prietena ucisă. Tema îngerului care îi ajută pe oameni se regăseşte din plin într-un program cu priză la public prezentat de televiziunea americană.

Există o mulţime de cântece despre îngeri. În ultimele decenii, în Statele Unite a ajuns să se vorbească despre îngeri în 1 din 10 cântece la modă. Pe la mijlocul anilor ’90, în America s-au deschis peste 120 de „buticuri cu îngeri“. Aceste magazine vând figurine, pandantive şi articole de papetărie înfăţişând îngeri — ba vând chiar şi jucării pentru sugari împodobite cu imagini ale îngerilor. În cadrul unor seminare şi în paginile unor buletine, oamenii sunt învăţaţi cum să intre în legătură cu aceste fiinţe cereşti. Revistele, ziarele şi talk show-urile prezintă povestiri despre întâlniri cu îngeri.

Sute de cărţi

În plus, există şi cărţi despre îngeri. Pe rafturile unei mari librării din New York se găsesc peste 500 de cărţi diferite despre îngeri, în special despre îngeri păzitori. Aceste cărţi promit că le vor arăta cititorilor cum să intre în legătură cu îngerii păzitori, cum să afle numele lor, cum să vorbească cu ei şi cum să le ceară ajutorul. Cărţile conţin multe povestiri care arată că îngerii au apărut atunci când oamenii aveau nevoie de ajutor: i-au luat din calea unei maşini, i-au vindecat pe cei cu boli fatale, i-au mângâiat pe cei aflaţi în suferinţă şi i-au ocrotit pe soldaţi pe câmpul de luptă. Îngerii fac aceste servicii „fără să pretindă vreun gest care să arate căinţă, convertire sau loialitate doctrinală“. Rareori însă aceste „întâlniri“ din prezent îi determină pe oameni să facă schimbări în viaţă. Cei care pretind că s-au întâlnit cu un înger rămân, de obicei, doar cu un sentiment plăcut.

Într-o epocă ce se caracterizează prin stres şi situaţii critice, aceste povestiri pot părea ca o extraordinară veste bună. Însă sunt ele demne de încredere? Are importanţă acest lucru?

Verificaţi povestirile

În fata povestirilor din prezent despre întâlniri cu îngeri, oamenii reacţionează diferit. Mai întâi sunt cei care cred în ele. Ei argumentează că aceste povestiri trebuie să fie adevărate întrucât sunt atât de numeroase şi atât de răspândite. Apoi sunt cei care le privesc cu scepticism. Ei spun că nu există dovezi clare care să susţină aceste afirmaţii şi argumentează că o concepţie nu este neapărat adevărată pentru că este răspândită. La urma urmei, oamenii credeau mai demult în sirene. Apoi mai sunt cei care adoptă o poziţie neutră. Exprimând această concepţie neutră, cartea Angels — Opposing Viewpoints (Păreri contradictorii despre îngeri) afirmă: „Mulţi susţin că au văzut îngeri. Acest lucru nu poate fi dovedit; povestirile sunt considerate adevărate printr-o credinţă oarbă. Însă nici scepticii nu pot dovedi că ele sunt false şi puţini sunt cei care încearcă acest lucru“.

Mulţi oameni sunt de acord că Biblia este o sursă demnă de încredere în ce priveşte informaţiile referitoare la domeniul spiritelor. Ea ne poate ajuta să analizăm povestirile din prezent despre îngeri. După cum probabil ştiţi, Biblia ne asigură că îngerii sunt creaturi spirituale reale, puternice şi măreţe. Biblia conţine relatări despre îngeri care au transmis mesaje şi care i-au salvat pe slujitorii lui Dumnezeu, ocrotindu-i împotriva răului. — Psalmul 104:1, 4; Luca 1:26–33; Faptele 12:6–11.

Biblia ne spune că există şi îngeri răi. Aceste creaturi spirituale îi înşală şi îi induc în eroare pe oameni, îndepărtându-i de Dumnezeu (2 Corinteni 11:14). Pe bună dreptate, Biblia dă următorul avertisment: „Să nu daţi crezare oricărui duh exprimare inspirată, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu“ (1 Ioan 4:1). De exemplu, înainte să dăm crezare prezicerilor cuiva care s-a autoproclamat profet, ar fi înţelept să comparăm ceea ce declară acesta cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care ar putea susţine că-l reprezintă. Cu siguranţă că ne-am aştepta ca relatările din prezent despre apariţii ale îngerilor să rămână în picioare în faţa unei examinări asemănătoare. Prin urmare, în ce măsură aceste povestiri din prezent despre întâlniri cu îngeri sunt în armonie cu ceea ce este consemnat în Biblie?

Îngerii nu sunt ceea ce cred mulţi

Pentru început, să clarificăm două concepţii greşite despre îngeri care sunt larg răspândite. Contrar cu ceea ce cred mulţi, îngerii nu şi-au început viaţa ca oameni. Ei au existat în ceruri cu mult înainte ca Dumnezeu să creeze viaţă pe pământ. Biblia spune că atunci când Dumnezeu ‘a întemeiat pământul . . . toţi fiii îngereşti ai lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie’. — Iov 38:4–7.

O altă concepţie greşită din prezent este aceea că îngerii tolerează nelegiuirea. În realitate, îngerii fideli susţin normele drepte ale lui Dumnezeu şi acţionează în armonie cu poruncile sale. Ei se află în serviciul lui Dumnezeu, nu în serviciul oamenilor. — Psalmul 103:20.

Îngerii sunt interesaţi de bunăstarea noastră spirituală

Printre actualele povestiri despre îngeri, cel mai des întâlnite sunt relatările în care îngerii îi salvează pe oameni. Într-un best-seller citim despre o fată care este dusă afară dintr-o casă în flăcări de o mână nevăzută, binevoitoare. Într-o altă carte se vorbeşte despre doi studenţi care s-au împotmolit cu maşina în zăpadă din cauza viscolului. Deodată, apare un camion şi îi remorchează, ducându-i într-un loc sigur, fără să lase însă nici o urmă pe zăpadă! Într-o altă povestire este vorba despre Ann, care are cancer. Cu trei zile înainte ca ea să meargă la spital pentru operaţie, un necunoscut, un bărbat înalt, apare la uşa ei. Acesta se prezintă sub numele de Thomas şi spune că a fost trimis de Dumnezeu. Thomas îşi ridică mâna, iar Ann simte cum o lumină albă, fierbinte trece prin trupul ei. Când merge la spital să facă operaţia, medicii rămân uimiţi. Tumoarea canceroasă dispăruse!

Aceste povestiri dau naştere în mod clar la o întrebare: Dacă toţi au un înger păzitor, de ce unii oameni sunt salvaţi, în timp ce mulţi alţii nu? Milioane de oameni au murit din cauza bolilor, a războaielor, a foametei şi a dezastrelor naturale. Cu siguranţă că mulţi dintre ei s-au rugat cu sinceritate pentru ajutor. De ce nu i-a salvat nici un înger păzitor?

Biblia ne ajută să răspundem la această întrebare. Ea ne arată că Dumnezeu nu este părtinitor (Faptele 10:34). Apoi ne arată că, deşi sunt interesaţi de bunăstarea noastră fizică, îngerii loiali ai lui Dumnezeu sunt mult mai interesaţi de bunăstarea noastră spirituală. Apostolul Pavel a indicat acest lucru printr-o întrebare: „Nu sunt îngerii oare toţi duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea?“ (Evrei 1:14). Ajutorul fizic aduce numai foloase temporare, pe când cel spiritual poate aduce foloase eterne.

Multe povestiri despre îngeri par copilăreşti. Se spune că îngerii au ajutat-o pe o mamă obosită să schimbe cearşafurile de pe pat, i-au amintit unui cumpărător să cumpere chibrituri şi i-au ajutat pe şoferi să găsească loc de parcare. O tânără femeie din Scoţia a spus chicotind: „În ultimele trei săptămâni mi-am parcat maşina pe strada St. Mary într-un loc interzis şi l-am rugat pe îngerul meu să o învăluie cu dragoste şi compasiune. În cazul în care vreun poliţist s-ar apropia de maşină, acesta să fie atât de copleşit de dragoste, încât să-mi lase maşina în pace. Până acum n-am primit nici o amendă“. Nu este deloc de mirare că unii aseamănă îngerul păzitor din prezent cu o zână sau cu Moş Crăciun pentru adulţi.

Îngerii fideli nu contrazic Cuvântul lui Dumnezeu

Cărţile despre îngeri sunt pline de zicale şi de sfaturi despre care se presupune că provin din domeniul spiritelor. De exemplu, se zice că o carte conţine învăţăturile transmise de arhanghelul Mihail unei femei din Colorado (SUA). Printre „proverbele“ spuse de Mihail se numără şi acesta: „Toate căile duc la Dumnezeu. Toate credinţele, toate adevărurile pline de lumină duc la Dumnezeu“. În schimb, Isus a spus că în materie de religie nu există decât două căi şi că numai una dintre ele duce spre obţinerea favorii lui Dumnezeu şi spre viaţă veşnică. Cealaltă cale duce la dezaprobare şi distrugere eternă (Matei 7:13, 14). În mod clar, nu pot fi adevărate ambele afirmaţii.

Care este poziţia acestor „îngeri“ ai „noii spiritualităţi“ în ce priveşte căsătoria şi moralitatea? Dintr-o carte cititorul află că „îngerul“ lui Roseann i-a spus acesteia: „Trebuie să intri în legătură cu mulţi, iar drumul vieţii tale nu mai este alături de [soţul tău]. Îl iubeşti şi te iubeşte, dar a venit timpul să vă despărţiţi“. Roseann a divorţat. Însă Biblia arată că Dumnezeu urăşte divorţul fără un motiv întemeiat (Maleahi 2:16). Într-o altă povestire se spune că un cuplu comitea adulter, cei doi crezând că îngerii se bucură când îi văd făcând acest lucru şi îi învăluie cu o aură. Însă Biblia spune: „Să nu comiţi adulter“. — Exodul 20:14.

S-ar putea oare ca aceste mesaje din prezent să constituie o actualizare a Bibliei? În nici un caz! Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă. Iată ce le-a scris apostolul Pavel unor creştini din secolul I: „Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel care v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă evanghelie. Nu este alta; dar sunt unii care vă tulbură şi voiesc să strice Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă vestească o altă evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema“. — Galateni 1:6–8.

„Chemaţi-i pe toţi îngerii!“

Ar trebui să-i chemăm pe îngeri în ajutor când ne confruntăm cu probleme sau când suntem în pericol? Subiectul multor cărţi este exact acesta. Iată două exemple. Se spune că în paginile cărţii Ask Your Angels (Roagă-i pe îngerii tăi) li se arată cititorilor „cum pot să folosească puterea îngerilor pentru a se regăsi şi pentru a-şi atinge obiectivele“. Altă carte asemănătoare este Calling All Angels!: 57 Ways to Invite an Angel Into Your Life (Chemaţi-i pe toţi îngerii! 57 de modalităţi de a-l invita pe un înger în viaţa voastră).

Însă nici un pasaj din Biblie nu ne îndeamnă să-i chemăm pe îngeri în ajutor. Isus a arătat clar acest lucru în rugăciunea model. El a spus: „Voi, deci, aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri . . .»“ (Matei 6:9). În mod asemănător, apostolul Pavel a scris: „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri“. — Filipeni 4:6.

În numele îngerilor

„Noua spiritualitate“ pune un mare accent pe învăţarea numelui îngerilor. Cărţile cu priză la cititori prezintă presupusele nume a mii de îngeri. De ce? În nici un caz pentru a satisface simpla curiozitate a cititorilor; ele sunt prezentate pentru a-i chema. Acest lucru are o strânsă legătură cu magia. În Encyclopedia of Angels se afirmă că, împreună cu ritualurile, obiectele magice şi invocările, „folosirea «numelor puterii», adică a numelor unor anumite spirite, generează vibraţii puternice care deschid uşa dintre domeniul fizic şi cel al spiritelor, dându-i posibilitatea magicianului să . . . comunice cu spiritele“. Însă Biblia afirmă cu claritate: „Să nu practicaţi magia“. — Leviticul 19:26,.

Biblia dezvăluie numele a numai doi îngeri fideli, Mihail şi Gabriel (Daniel 12:1; Luca 1:26). Dezvăluind aceste nume, Biblia arată că îngerii sunt persoane spirituale unice. De ce nu a dat mai multe nume? Probabil pentru a-i împiedica pe oameni să-i înalţe pe îngeri într-o poziţie de onoare care nu li se cuvine — lucru la care îngerii nu îndrăznesc să aspire. Astfel, când Iacov i-a cerut unui înger să-şi dezvăluie numele, îngerul a refuzat (Geneza 32:29). Îngerul care i s-a arătat lui Iosua s-a identificat nu printr-un nume, ci în calitate de ‘Căpetenie a oştirii DOMNULUI’ (Iosua 5:14). În mod asemănător, când tatăl lui Samson i-a cerut unui înger să-i spună numele lui, acesta i-a spus: „Pentru ce Îmi ceri Numele? El este minunat“ (Judecătorii 13:17, 18). Îngerii fideli ai lui Dumnezeu doresc ca noi să-l onorăm pe Dumnezeu şi să apelăm la el, nu la ei.

„Întâlniri“ din prezent cu îngeri şi extratereştri

În zilele noastre, mulţi oameni susţin că au văzut îngeri şi că au vorbit cu ei. Alţii spun că au intrat în contact cu extratereştri. În cartea Angels — An Endangered Species (Îngerii: o specie pe cale de dispariţie) sunt enumerate elementele comune ale acestor relatări, susţinându-se că ambele genuri de relatări ar putea avea o explicaţie comună. Vă prezentăm pe scurt câteva dintre aceste elemente comune menţionate în carte.

1. Şi îngerii, şi extratereştrii vin din alte lumi.

2. Şi unii, şi alţii sunt forme de viaţă superioară, fie pe plan spiritual, fie pe plan tehnologic.

3. Genul prietenos se prezintă sub forma unui tânăr frumos, bun şi plin de compasiune.

4. Nici îngerii, nici extratereştrii nu au probleme cu limba, vorbind foarte bine în limba celui ce îi ascultă.

5. Şi unii, şi alţii sunt maeştri în ce priveşte zborul.

6. Atât îngerii, cât şi extratereştrii apar învăluiţi într-o lumină strălucitoare.

7. Şi unii, şi alţii sunt complet îmbrăcaţi, purtând, de obicei, robe sau tunici strânse pe corp. Culoarea favorită este alb sau albastru.

8. În general, şi îngerii, şi extratereştrii au aceeaşi înălţime ca şi oamenii.

9. Şi unii, şi alţii îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia disperată în care se află omenirea şi planeta noastră.

10. Dovezile întâlnirilor atât cu îngeri, cât şi cu extratereştri constau în mărturia celui care i-a văzut.

Adevărul despre îngeri

Dupa cum am văzut, concepţiile şi povestirile despre îngeri care sunt astăzi la modă nu sunt întotdeauna în armonie cu ceea ce ne învaţă Biblia. Are vreo importanţă faptul că există această neconcordanţă? Există vreun pericol dacă acceptăm credinţele privitoare la îngeri împărtăşite de mulţi? Categoric, da!

Să examinăm, de exemplu, atitudinea încurajată de „noua spiritualitate“. Cărţile din prezent despre îngeri încurajează pasivitatea copilărească, nu folosirea capacităţii de gândire. Rareori cititorii sunt îndemnaţi să facă ceva pentru a-şi rezolva problemele sau să caute să înţeleagă ce spune Biblia şi să-l cunoască pe Dumnezeu. Cărţile despre îngeri ne dau asigurarea că noi trecem prin viaţă alături de un înger blând şi iubitor şi că nu avem nici un motiv să fim neliniştiţi, întrucât trăim într-un univers fericit, unde totul este aşa cum trebuie să fie. Când apare o problemă nu trebuie decât să aşteptăm intervenţia îngerilor. Dar, dacă lucrurile stau aşa, de ce ne spune Biblia ‘să luptăm din greu pentru credinţă’? — Iuda 3,.

Multe cărţi despre îngeri măgulesc vanitatea oamenilor. Ele se concentrează asupra eului propriu. Potrivit acestor cărţi, îngerii din zilele noastre vor ca noi să ştim cât de frumoşi şi de fericiţi suntem. Deşi este bine să avem o părere bună despre noi înşine, o idee principală a „noii spiritualităţi“ este să ne iubim pe noi înşine necondiţionat. Un scriitor spune că prima poruncă şi cea mai importantă este „să te iubeşti ca Domn“. Cât de diferite sunt aceste cuvinte de cele spuse de Isus! El a zis: „«Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gândirea ta.» Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă“ (Matei 22:36–39). Vom găsi cea mai mare fericire în viaţă dacă vom căuta să punem interesele lui Dumnezeu mai presus de interesele noastre.

Faptul de a-i pune pe îngeri în centrul atenţiei este în contradicţie cu adevăratul creştinism. Apostolul Pavel a condamnat închinarea la îngeri (Coloseni 2:18). A te închina înseamnă „a acorda onoare sau veneraţie unei divinităţi ori puteri supranaturale“. Însă multe dintre cărţile la modă despre îngeri exact aceasta îi îndeamnă pe cititori: să-i onoreze şi să-i venereze pe îngeri. Amintiţi-vă însă ce s-a întâmplat când Satan i-a cerut lui Isus să facă un singur act de închinare în faţa sa. Isus i-a răspuns: „Să te închini lui Iehova, Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti!“ (Luca 4:8). Apoi, când apostolul Ioan s-a aruncat la picioarele unui înger, acesta i-a spus: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt rob împreună cu tine şi cu fraţii tăi care au mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!“ — Apocalipsa 19:10.

Cum vă pot ajuta îngerii

Lui Dumnezeu trebuie să-i cerem să ne îndrume şi să ne ajute, nu îngerilor. El doreşte şi este bucuros să-şi reverse dragostea asupra tuturor celor care se conformează cerinţelor sale drepte. Apostolul Ioan le-a scris colaboratorilor săi creştini următoarele: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că dobândim lucrurile pe care I le-am cerut fiindcă i le-am cerut lui“. — 1 Ioan 5:14, 15.

Există multe lucruri pe care nu le ştim despre îngerii fideli ai lui Dumnezeu. Însă ştim că ei îi slujesc lui Dumnezeu, acţionând în armonie cu scopul şi îndrumarea lui. Ei sunt dornici să declare adevărul despre Dumnezeu (Apocalipsa 14:6, 7). Ei nu doresc ca noi să ne închinăm lor. Întrucât nu-i putem vedea, nu ştim în ce măsură îi foloseşte Dumnezeu ca să-i ajute pe membrii poporului său în problemele cotidiene. Însă ştim că Iehova Dumnezeu îi ocroteşte şi îi îndrumă pe membrii poporului său ca grup.

Ce exemplu excelent ne oferă îngerii fideli! Ei îl glorifică şi îl laudă pe Dumnezeu (Psalmul 148:2). Deşi au o mare capacitate intelectuală şi spirituală, ei manifestă un respect profund faţă de suveranitatea lui Iehova (Iuda 9). Ei sunt profund interesaţi de realizarea scopurilor lui Dumnezeu (1 Petru 1:11, 12). Toate aceste lucruri le aflăm din Biblie, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Da, Biblia este cartea care ne spune adevărul despre îngeri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters