Ne pot ajuta " Sfintii " ?

Interesul lumi de azi pentru sfinti Activitatea caritabilă a Maicii Tereza în calitate de misionară catolică este considerată întruchiparea sfinţeniei. Alte religii au şi ele eroii lor. Totuşi, nici unul dintre ei nu este recunoscut oficial cum sunt cei canonizaţi de Biserica Romano-Catolică.Pe parcursul pontificatului său, papa Ioan Paul al II-lea a canonizat peste 450 de persoane, mai multe decât au canonizat toţi ceilalţi papi din secolul al XX-lea la un loc. De ce li se acordă o astfel de devoţiune „sfinţilor“, majoritatea nefiind prea cunoscuţi de catolici în general? Teologul Lawrence Cunningham, de la Universitatea Notre Dame, ne dă unele explicaţii: „Oamenii manifestă un mare interes faţă de ideea sfinţeniei în această lume. Sfinţii sunt o dovadă că şi în prezent se poate duce o viaţă de erou“. În plus, se crede că „sfinţii“ sunt mijlocitori între cei vii şi Dumnezeu. Dacă se descoperă relicve ale unui „sfânt“, acestea sunt venerate, crezându-se că posedă puteri miraculoase. În Catehismul Conciliului de la Trent, publicat în secolul al XVI-lea cu scopul de a se reafirma dogma catolică, se menţionau următoarele: „Suntem îndreptăţiţi să spunem că, prin onorarea sfinţilor «care se odihnesc în Domnul», prin invocarea lor pentru a mijloci în favoarea noastră şi prin venerarea relicvelor lor sacre şi a cenuşii lor, gloria lui Dumnezeu nu scade, ci, dimpotrivă, tinde să crească în aceeaşi măsură în care şi speranţa creştinului este reînsufleţită şi întărită, iar el este încurajat să imite virtuţile sfinţilor“ (The Catechism of the Council of Trent, 1905). Desigur, adevăraţii creştini doresc să trăiască în virtute, să se apropie de Dumnezeu în modul aprobat de el şi să primească ajutorul său (Iacov 4:7,8). Prin urmare, cine sunt cei cu adevărat sfinţi, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu? Şi ce rol joacă ei? Cum ne pot ajuta adevaratii sfinti ? Cui i se aplică termenul grecesc tradus în unele versiuni ale Bibliei prin „sfânt“? „Folosit la plural cu referire la credincioşi, termenul îi denumeşte pe toţi aceştia, nu numai pe cei care dau dovadă de o sfinţenie deosebită sau pe cei care au murit şi despre care se spune că au înfăptuit acte remarcabile de sfinţenie“, se afirmă în An Expository Dictionary of New Testament Words. Prin urmare, apostolul Pavel s-a referit la toţi creştinii din secolul I când a vorbit despre adevăraţii sfinţi. De exemplu, el a adresat o scrisoare ‘congregaţiei lui Dumnezeu care era în Corint, precum şi tuturor sfinţilor care erau în toată [provincia romană] Ahaia’ (2 Corinteni 1:1). Mai târziu, Pavel a scris o scrisoare ‘tuturor acelora care erau în Roma ca iubiţi de Dumnezeu, chemaţi să fie sfinţi’ (Romani 1:7). Bineînţeles, aceşti oameni sfinţi nu muriseră încă şi nici nu se remarcau printr-o comportare virtuoasă care să-i eclipseze pe ceilalţi credincioşi. Însă cum au ajuns ei să fie numiţi sfinţi? Sfinţiţi de Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu arată că o persoană nu poate fi declarată sfântă de oameni sau de o organizaţie. Iată ce spun Scripturile: „[Dumnezeu] ne-a salvat şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită lucrărilor noastre, ci datorită propriului său scop şi bunătăţii sale nemeritate“ (2 Timotei 1:9). O persoană sfântă are chemarea lui Iehova datorită bunătăţii Sale nemeritate şi în armonie cu scopul Său. Cei sfinţi din congregaţia creştină sunt membrii unui „legământ nou“. Sângele vărsat al lui Isus Cristos validează acest legământ şi îi sfinţeşte pe participanţi (Evrei 9:15; 10:29; 13:20, 24). Întrucât sunt curaţi în ochii lui Iehova, ei alcătuiesc o ‘preoţie sfântă şi oferă jertfe spirituale demne de a fi acceptate de Dumnezeu prin Isus Cristos’. — 1 Petru 2:5, 9. Invocarea sfinţilor ca mediatori Convinşi că „sfinţii“ le pot conferi credincioşilor o mare putere, milioane de oameni îi venerează folosind relicve sau invocându-i ca mediatori. Este aceasta o învăţătură biblică? În Predica de pe munte, Isus şi-a învăţat discipolii cum să se apropie de Dumnezeu: „Trebuie deci să vă rugaţi astfel: «Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău»“ (Matei 6:9). Aşadar, este corect să ne rugăm numai lui Iehova Dumnezeu. Unii teologi folosesc textul din Romani 15:30 ca să susţină credinţa în rolul de mijlocitori al „sfinţilor“. Aici se spun următoarele: „Vă îndemn . . ., fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin iubirea spiritului, să vă străduiţi cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine“. Îi îndemna Pavel pe acei credincioşi să i se roage lui sau să invoce numele lui în încercarea de a se apropia de Dumnezeu? Nicidecum! Deşi Biblia ne îndeamnă să ne rugăm pentru adevăraţii sfinţi, nu găsim nicăieri că Dumnezeu ne-ar porunci să ne rugăm lor sau prin intermediul lor. — Filipeni 1:1, 3, 4. Cu toate acestea, Dumnezeu a desemnat un Mijlocitor prin intermediul căruia să-i adresăm rugăciunile. „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa“, a spus Isus Cristos. „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin intermediul meu.“ El a mai spus: „Orice lucru veţi cere în numele meu, eu îl voi face, pentru ca Tatăl să fie glorificat în legătură cu Fiul. Dacă cereţi vreun lucru în numele meu, eu îl voi face“ (Ioan 14:6, 13, 14). Putem avea convingerea că Iehova ascultă rugăciunile adresate în numele lui Isus. În Biblie se spune referitor la Isus: „El poate şi să-i salveze complet pe cei care se apropie de Dumnezeu prin intermediul lui, deoarece este întotdeauna viu ca să pledeze pentru ei“. — Evrei 7:25. Dacă Isus este gata să intervină în favoarea noastră, de ce închinătorii din creştinătate îi invocă adesea pe „sfinţi“ când se roagă? În cartea The Age of Faith (Epoca credinţei), istoricul Will Durant vorbeşte despre originea acestei practici. El arată că, deşi oamenilor le era teamă de Dumnezeul Atotputernic, iar Isus părea mai accesibil, „nimeni nu îndrăznea să i se adreseze lui Isus direct, după ce îi ignorase cu desăvârşire Fericirile. S-a considerat mai înţelept ca o persoană să-şi prezinte rugăciunea în faţa unui sfânt, despre care se credea că prin canonizare ajunsese la cer, şi să-l implore pe acel sfânt să medieze între ea şi Cristos“. Sunt aceste concepţii corecte? Biblia ne spune că prin Isus avem „libertate de exprimare şi acces cu încredere“ la Dumnezeu în rugăciune (Efeseni 3:11, 12). Atotputernicul Dumnezeu nu este prea departe de noi ca să ne audă rugăciunile. Psalmistul David s-a rugat plin de încredere: „Tu, care asculţi rugăciunea, la Tine vor veni toţi oamenii“ (Psalmul 65:2). Iehova nu conferă putere prin relicvele „sfinţilor“ decedaţi, ci toarnă spiritul său sfânt peste cei care îl cer cu credinţă. Isus a explicat: „Dacă voi, cu toate că sunteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl din cer le va da spirit sfânt celor care i-l cer!“ — Luca 11:13. Rolul celor sfinţi Sfinţii cărora le-a scris Pavel au murit cu multe secole în urmă, iar, în timp, ei aveau să primească „coroana vieţii“, adică învierea la viaţă cerească (Revelaţia 2:10). Cei care i se închină lui Iehova Dumnezeu sunt conştienţi că venerarea adevăraţilor sfinţi este o practică nebiblică şi că nu constituie o protecţie împotriva bolilor, a dezastrelor naturale, a instabilităţii economice, a îmbătrânirii sau a morţii. Prin urmare, v-aţi putea întreba: Se interesează sfinţii lui Dumnezeu cu adevărat de noi? Ne putem aştepta să facă ceva în favoarea noastră? Cei sfinţi ocupă un loc central într-o profeţie consemnată de Daniel. În secolul al VI-lea î.e.n., el a avut o viziune impresionantă, a cărei împlinire continuă şi în zilele noastre. El a văzut ieşind din mare patru fiare înfiorătoare, care simbolizează guvernele umane, incapabile să satisfacă necesităţile reale ale omenirii. Daniel a profeţit atunci următoarele: „Dar sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veac în veac“. — Daniel 7:17, 18. Pavel a vorbit şi el despre această „moştenire pentru sfinţi“, ce reprezintă privilegiul de a fi comoştenitori cu Cristos în cer (Efeseni 1:18–21). Datorită sângelui vărsat al lui Isus, 144 000 de sfinţi urmau să aibă posibilitatea de a fi înviaţi la glorie cerească. Apostolul Ioan a declarat: „Fericit şi sfânt este oricine are parte de prima înviere; asupra acestora moartea a doua nu are autoritate, ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni ca regi împreună cu el pe parcursul celor o mie de ani“ (Revelaţia 20:4, 6; 14:1, 3). În viziune, Ioan a auzit o armată de creaturi cereşti cântând înaintea glorificatului Isus: „Cu sângele tău ai cumpărat pentru Dumnezeu oameni din orice trib şi limbă şi popor şi naţiune şi ai făcut din ei un regat şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi ei vor domni ca regi peste pământ“ (Revelaţia 5:9, 10). Cât de încurajator este acest lucru! Iehova însuşi i-a ales cu mare grijă pe aceşti bărbaţi şi femei. Mai mult decât atât, ei i-au slujit cu fidelitate pe pământ, înfruntând practic orice încercare cu care se pot confrunta oamenii (1 Corinteni 10:13). Prin urmare, putem fi convinşi că aceşti sfinţi înviaţi vor fi conducători plini de îndurare şi de empatie, care vor lua în considerare slăbiciunile şi limitele noastre. Binecuvântările de care vor avea parte supuşii Regatului În curând, Regatul va trece la acţiune şi va îndepărta toată suferinţa şi răutatea de pe pământ. Atunci oamenii vor avea posibilitatea să se apropie de Dumnezeu mai mult ca oricând. Ioan a scris: „Atunci am auzit o voce puternică de la tron zicând: «Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, şi el va locui cu ei, şi ei vor fi popoarele sale. Şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei»“. Astfel oamenii vor avea parte de numeroase binecuvântări, întrucât profeţia spune în continuare: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“. — Revelaţia 21:3, 4. Ce bucurie va fi atunci! Rezultatele guvernării perfecte a lui Isus Cristos şi a celor 144 000 de sfinţi sunt descrise şi în Mica 4:3, 4: „Iehova va judeca între multe popoare, va hotărî între popoare puternice, până departe. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa să facă război; ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura DOMNULUI oştirilor a vorbit“. Cei sfinţi le adresează oamenilor invitaţia de a gusta din aceste binecuvântări. Adevăraţii sfinţi, reprezentaţi în mod simbolic printr-o mireasă, spun: „Vino!“ În continuare, versetul spune: „Şi oricine aude să zică: «Vino!» Şi oricui îi este sete să vină; oricine vrea, să ia apa vieţii gratis“ (Revelaţia 22:17). Ce simbolizează „apa vieţii“? Printre altele, ea simbolizează cunoştinţa exactă despre scopurile lui Dumnezeu. Isus a spus într-o rugăciune adresată lui Dumnezeu: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Pentru a obţine această cunoştinţă este necesar un studiu biblic regulat. Ce fericiţi putem fi că prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu avem posibilitatea să cunoaştem adevărata identitate a celor sfinţi şi modul în care îi va folosi Dumnezeu pentru a aduce foloase eterne omenirii!