Suntem stapani pe viitorul nostru ?

Cine îţi hotărăşte viitorul? „Omul, ca oricare alt animal, n-are nici o putere asupra sorţii sale“, scrie evoluţionistul John Gray. Shmuley Boteach, autorul cărţii An Intelligent Person’s Guide to Judaism, exprimă o părere complet diferită: „Omul nu este un animal şi, prin urmare, este întotdeauna stăpân pe soarta sa“.Mulţi împărtăşesc opinia lui Gray, considerând că soarta familiei umane este controlată de forţe oarbe. Alţii cred că omul a fost creat de Dumnezeu cu capacitatea de a-şi hotărî viitorul.Există şi oameni care consideră că viitorul le este controlat de forţe umane puternice. În cartea sa The Implications of Determinism, Roy Weatherford afirmă că „majoritatea oamenilor, mai cu seamă majoritatea femeilor care au trăit de-a lungul timpului, n-au avut nici o putere, sau control, asupra vieţii lor, din motive lesne de înţeles cum ar fi oprimarea şi exploatarea omului“. Speranţele multora într-un viitor fericit au fost năruite de puteri militare şi politice rivale. De-a lungul timpului, mulţi s-au simţit neputincioşi la gândul că destinul le este hotărât de forţe supranaturale. Boteach afirmă: „Vechii greci erau obsedaţi de ideea că orice speranţă e zadarnică de vreme ce omul nu se poate împotrivi sorţii implacabile“. Ei credeau că soarta omului este în mâna unor zeiţe capricioase care stabilesc nu numai ziua morţii, ci şi de câtă suferinţă va avea parte fiecare om în viaţă.Concepţia că destinul ne e hotărât de o forţă supranaturală este foarte răspândită în zilele noastre. De exemplu, mulţi cred în kísmet, sau soartă. Ei spun că Dumnezeu stabileşte dinainte atât finalul tuturor acţiunilor umane, cât şi clipa morţii fiecărui om. Există şi doctrina predestinării, care susţine că „salvarea sau condamnarea definitivă a fiecărui om a fost hotărâtă încă de la crearea lumii“ de către Atotputernicul Dumnezeu. Mulţi aşa-zişi creştini şi-au însuşit această învăţătură. Credeţi că soarta v-a fost deja stabilită de forţe asupra cărora nu aveţi nici o putere? Sau există o fărâmă de adevăr în cuvintele dramaturgului englez William Shakespeare: „Dar omul ştie a-şi struni destinul“ (Julius Caesar, actul I, scena 2, în româneşte de Tudor Vianu)? Să vedem ce are de spus Biblia în această privinţă. Putem fi stăpâni pe destinul nostru? Ne este destinul stabilit dinainte? Ne influenţează în vreun fel viitorul alegerile pe care le facem în viaţă? Să presupunem că omul are în mâini propriul destin. În cazul acesta, ar putea fi cineva predeterminat să realizeze ceva anume sau să ocupe o anumită poziţie? Şi cum ar putea Dumnezeu să-şi înfăptuiască voinţa pe pământ dacă oamenii ar fi liberi să-şi hotărască singuri destinul? Biblia oferă răspunsuri clare la aceste întrebări. Predestinarea şi voinţa liberă  sunt ele incompatibile? Biblia spune cu privire la felul în care am fost creaţi de Iehova Dumnezeu: „Dumnezeu a creat pe om după chipul Său . . . i-a creat de sex masculin şi de sex feminin“ (Geneza 1:27). Fiind făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu, avem capacitatea de a reflecta calităţi divine, cum ar fi iubirea, dreptatea, înţelepciunea şi puterea. De asemenea, Dumnezeu ne-a înzestrat cu voinţă liberă, sau libertate de alegere. Acest dar de la Dumnezeu ne deosebeşte de celelalte creaturi de pe pământ. Suntem liberi să alegem dacă să urmăm sau nu legile morale ale lui Dumnezeu. Profetul Moise a spus în acest sens: „Chem azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege deci viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El: căci aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care Domnul a jurat că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov“. Deuteronomul 30:19, 20. Libertatea de alegere nu înseamnă însă libertate absolută. Ea nu ne scuteşte de obligaţia de a respecta legile morale şi fizice pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru ca în univers să domnească ordinea şi pacea. Aceste legi au fost date pentru binele nostru şi orice încălcare a lor poate avea consecinţe grave. Gândiţi-vă numai la ce ni s-ar putea întâmpla dacă am alege să ignorăm legea gravitaţiei şi am sări de pe acoperişul unei clădiri înalte!  Galateni 6:7.Libertatea de alegere atrage după sine o responsabilitate pe care creaturile lipsite de această libertate n-o au. Autorul Corliss Lamont pune următoarea întrebare: „Mai putem să-i considerăm pe oameni răspunzători din punct de vedere moral şi să-i pedepsim pentru faptele lor greşite dacă pornim de la premisa . . . că alegerile şi acţiunile lor sunt predeterminate?“ Bineînţeles că nu. Animalele conduse de instinct nu pot fi trase la răspundere pentru ceea ce fac, aşa cum nici computerele nu pot fi considerate răspunzătoare pentru operaţiile pe care au fost programate să le execute. Aşadar, întrucât avem libertate de alegere, suntem răspunzători de acţiunile noastre. Ar fi o dovadă de nedreptate şi de lipsă de iubire dacă Iehova Dumnezeu ar stabili înainte de a ne naşte ce vom face în viaţă, iar apoi ne-ar cere socoteală pentru faptele noastre! El nu procedează aşa pentru că „este iubire“ şi pentru că „toate căile Lui sunt drepte“ (1 Ioan 4:8; Deuteronomul 32:4). Întrucât ne-a dat libertate de alegere, el nu avea cum „să stabilească de la începutul lumii cine va fi salvat şi cine va fi condamnat“, aşa cum susţin cei ce cred în predestinare. Libertatea de alegere exclude predestinarea.Biblia arată cu claritate că destinul nostru depinde de alegerile pe care le facem în viaţă. De exemplu, Dumnezeu le adresează răufăcătorilor următorul îndemn: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea şi de la răutatea faptelor voastre . . . şi nu vă voi face nici un rău“ (Ieremia 25:5, 6). Această invitaţie ar fi lipsită de sens dacă Dumnezeu ar stabili dinainte destinul fiecărui om. În plus, Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Căiţi-vă deci şi întoarceţi-vă, ca să vă fie şterse păcatele, pentru ca să vină perioade de înviorare de la persoana lui Iehova“ (Faptele 3:19). De ce le-ar cere Iehova oamenilor să se căiască şi să se întoarcă de la calea lor greşită dacă ar şti dinainte că aceştia nu pot face nimic pentru a-şi schimba destinul? Scripturile vorbesc despre unii oameni pe care Dumnezeu îi invită să guverneze în cer ca regi împreună cu Isus Cristos (Matei 22:14; Luca 12:32). Totuşi, Biblia spune că ei pot pierde acest privilegiu dacă nu perseverează până la sfârşit (Revelaţia 2:10). De ce le-ar mai face Dumnezeu această invitaţie dacă a stabilit dinainte că nu vor fi aleşi? Să vedem şi ce le-a scris apostolul Pavel colaboratorilor săi: „Dacă practicăm păcatul în mod intenţionat după ce am primit cunoştinţa exactă a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate“ (Evrei 10:26). Avertismentul acesta n-ar avea nici un rost dacă Dumnezeu le-ar fi stabilit dinainte destinul. Dar nu i-a predeterminat Dumnezeu cel puţin pe unii oameni să fie regi cu Cristos? Predeterminare  a unor persoane sau a unui grup? Apostolul Pavel a scris: „Dumnezeu ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti în comuniune cu Cristos, aşa cum ne-a ales în comuniune cu el înainte de întemeierea lumii . . . Căci el ne-a predeterminat spre adopţiunea ca fii pentru el însuşi prin Isus Cristos, după buna plăcere a voinţei sale“ (Efeseni 1:3–5). Ce anume a predeterminat Dumnezeu, şi ce înseamnă a fi ales „înainte de întemeierea lumii“?În acest pasaj se spune că Dumnezeu a ales câţiva descendenţi ai primului om, Adam, pentru a domni în ceruri cu Cristos (Romani 8:14–17, 28–30; Revelaţia 5:9, 10). Însă, ideea că Iehova Dumnezeu a predeterminat anumiţi oameni să primească acest privilegiu cu mii de ani înainte ca ei să se nască este incompatibilă cu faptul că oamenii sunt înzestraţi cu libertate de alegere. Dumnezeu n-a predeterminat persoane individuale, ci un grup, sau o clasă de oameni. Să ilustrăm: Să presupunem că un guvern decide să înfiinţeze o anumită instituţie. Stabileşte dinainte rolul instituţiei, atribuţiile şi numărul membrilor ei. După un timp, instituţia începe să funcţioneze, iar personalul acesteia declară: „Guvernul a hotărât cu câţiva ani în urmă ce trebuie să facem. Acum ne începem munca“. Aţi putea trage concluzia că acel guvern a stabilit cu câţiva ani înainte cine anume va lucra în instituţia respectivă? Cu siguranţă, nu. În mod asemănător, Iehova a stabilit dinainte înfiinţarea unei „instituţii“ speciale în vederea anulării efectelor păcatului adamic. El a predeterminat clasa de oameni care vor activa în cadrul acelei „instituţii“, însă nu şi pe fiecare membru al ei. Aceştia aveau să fie aleşi ulterior, iar aprobarea lor depindea de alegerile pe care urmau să le facă în viaţă.La ce lume s-a referit Pavel când a scris: „Dumnezeu ne-a ales în comuniune cu el înainte de întemeierea lumii“? Lumea despre care vorbeşte Pavel aici nu este lumea pe care Dumnezeu a întemeiat-o când i-a creat pe Adam şi pe Eva. Lumea aceea a fost „foarte bună“, fără urmă de păcat sau de nelegiuire (Geneza 1:31). Atunci nu era nevoie de o „eliberare“ din păcat.  Efeseni 1:7. Pavel se referea la lumea care a venit în existenţă după ce Adam şi Eva s-au răzvrătit în Eden — o lume foarte diferită de cea pe care Dumnezeu a avut-o la început în vedere. A fost lumea care a început odată cu naşterea copiilor lui Adam şi ai Evei, o lume înstrăinată de Dumnezeu şi sclavă păcatului şi descompunerii. Era o lume formată din oameni care, spre deosebire de Adam şi Eva care au păcătuit cu voia, aveau posibilitatea de a fi răscumpăraţi.  Romani 5:12; 8:18–21.Iehova Dumnezeu a găsit imediat o soluţie la situaţia creată în urma răzvrătirii din Eden. În momentul în care a apărut această problemă, el a predeterminat o „instituţie“ specială Regatul mesianic condus de Isus Cristos în vederea răscumpărării omenirii din păcatul adamic (Matei 6:10). Dumnezeu a făcut aceasta „înainte de întemeierea lumii“ care putea fi răscumpărată, şi anume înainte ca răzvrătiţii Adam şi Eva să aibă copii. De obicei, oamenii au nevoie de un plan de acţiune pentru a realiza ce îşi propun. Predestinarea porneşte de la premisa că Dumnezeu are un plan amănunţit în care tot ce se întâmplă în univers este stabilit dinainte. Roy Weatherford scrie că „mulţi filozofi consideră că absenţa unei descrieri detaliate a fiecărui eveniment este incompatibilă cu Maiestatea lui Dumnezeu“. Are în realitate nevoie Dumnezeu să stabilească dinainte fiecare eveniment?Având o putere şi o înţelepciune infinite, Iehova poate soluţiona orice situaţie neprevăzută apărută în urma exercitării liberului arbitru de către creaturile sale (Isaia 40:25, 26; Romani 11:33). El o poate face spontan şi fără un plan detaliat! Spre deosebire de oameni, care au limite şi sunt supuşi greşelii, Dumnezeul Atotputernic nu are nevoie de un plan amănunţit, prin care să stabilească dinainte destinul fiecărui om (Proverbele 19:21). Conform mai multor traduceri ale Bibliei, la Efeseni 3:11 se arată că Dumnezeu are un ‘scop etern’, nu un plan stabilit. Cum ne putem influenţa viitorul Dumnezeu are un scop predeterminat cu pământul. În Revelaţia 21:3, 4 citim: „Iată! Cortul lui Dumnezeu este cu oamenii, şi el va locui cu ei, şi ei vor fi popoarele sale. Şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi. Lucrurile anterioare au trecut“. Într-adevăr, planeta noastră va deveni un paradis, aşa cum şi-a propus Iehova de la început (Geneza 1:27, 28). Veţi fi acolo? Aceasta depinde de alegerile pe care le faceţi în prezent. Iehova nu v-a stabilit dinainte destinul.Graţie jertfei de răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos, oricine exercită credinţă în el poate primi viaţă veşnică (Ioan 3:16, 17; Faptele 10:34, 35). Biblia spune: „Cel care exercită credinţă în Fiul are viaţă veşnică; cel care nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa“ (Ioan 3:36). Puteţi alege viaţa învăţând din Biblie despre Dumnezeu şi voinţa sa, precum şi despre Fiul său şi aplicând apoi în viaţă lucrurile învăţate. Cei care acţionează în armonie cu adevărata înţelepciune din Cuvântul lui Dumnezeu primesc asigurarea că ‘vor trăi liniştiţi şi fără să se teamă de vreun rău’.  Proverbele 1:20, 33.