Evanghelia dupa Matei - Capitolul 12 : 1 - 50

1 În timpul acela, Isus a trecut în sabat prin lanurile de grâu. Discipolilor săi li s-a făcut foame şi au început să smulgă spice şi să mănânce.
2 Văzând aceasta, fariseii i-au zis: „Uite că discipolii tăi fac ce nu este permis să se facă în sabat“.
3 El le-a zis: „N-aţi citit ce a făcut David când lui şi bărbaţilor care erau cu el li s-a făcut foame?
4 Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi cum au mâncat pâinile de prezentare, ceea ce nici lui nu-i era permis să mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor?
5 Sau n-aţi citit în Lege că în zilele de sabat preoţii profanează sabatul în templu şi rămân totuşi nevinovaţi?
6 Dar vă spun că aici este unul mai mare decât templul.
7 Totuşi, dacă aţi fi înţeles ce înseamnă: «Îndurare vreau, nu jertfă», nu i-aţi fi condamnat pe cei nevinovaţi.
8 Pentru că Fiul omului este Domn al sabatului“.
9 După ce a plecat de acolo, s-a dus în sinagoga lor.
10 Şi iată că acolo era un om cu o mână uscată. Atunci ei l-au întrebat: „Este permis să vindeci în sabat?“, ca să-l poată acuza.
11 El le-a zis: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie şi-i cade într-o groapă în sabat, n-o apucă şi n-o scoate afară?
12 Cu cât deci este mai de preţ un om decât o oaie! De aceea este permis să faci bine în sabat“.
13 Atunci i-a zis omului: „Întinde-ţi mâna!“ El a întins-o şi ea i s-a vindecat, s-a făcut sănătoasă ca mâna cealaltă.
14 Dar fariseii au ieşit şi s-au sfătuit împotriva lui ca să-l omoare.
15 Aflând aceasta, Isus a plecat de acolo. Şi mulţi l-au urmat, iar el i-a vindecat pe toţi,
16 însă le-a poruncit cu tărie să nu dezvăluie cine este,
17 ca să se împlinească ce se spusese prin profetul Isaia, care a zis:
18 „Iată! Slujitorul meu pe care l-am ales, cel iubit de mine, pe care sufletul meu l-a aprobat! Voi pune spiritul meu peste el şi el va face naţiunile să înţeleagă ce este dreptatea.
19 El nu se va certa, nu va striga şi nimeni nu-i va auzi glasul pe drumurile mari.
20 El nu va zdrobi trestia frântă şi nu va stinge fitilul care fumegă, până nu va face să triumfe dreptatea.
21 Şi naţiunile vor spera în numele său“.
22 Atunci i-au adus un bărbat demonizat, orb şi mut. El l-a vindecat, iar mutul vorbea şi vedea.
23 Şi toate mulţimile erau uluite şi ziceau: „Nu cumva acesta este Fiul lui David?“
24 Auzind aceasta, fariseii au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu ajutorul lui Beelzebub, conducătorul demonilor“.
25 Cunoscându-le gândurile, el le-a zis: „Orice regat dezbinat împotriva lui însuşi este pustiit şi orice oraş sau casă dezbinată împotriva ei înseşi nu va dăinui.
26 Tot aşa, dacă Satan îl scoate afară pe Satan, el s-a dezbinat împotriva lui însuşi. Şi cum va dăinui regatul lui?
27 Iar, dacă eu scot demonii cu ajutorul lui Beelzebub, fiii voştri cu ajutorul cui îi scot? De aceea, ei vor fi judecătorii voştri.
28 Dar, dacă eu scot demonii cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu, regatul lui Dumnezeu a venit peste voi.
29 Sau cum poate cineva să pătrundă în casa unui om puternic şi să pună mâna pe bunurile lui dacă nu-l leagă mai întâi pe omul acela puternic? Abia apoi îi va jefui casa.
30 Cine nu este de partea mea este împotriva mea şi cine nu strânge cu mine risipeşte.
31 De aceea, vă spun: Orice fel de păcat şi de blasfemie li se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva spiritului nu se va ierta.
32 De pildă, celui care spune un cuvânt împotriva Fiului omului i se va ierta, dar celui care vorbeşte împotriva spiritului sfânt nu i se va ierta nici în acest sistem, nici în cel viitor.
33 Sau faceţi ca pomul să fie bun şi rodul lui bun, sau faceţi ca pomul să fie rău şi rodul lui rău, pentru că pomul se cunoaşte după rodul lui.
34 Pui de vipere, cum puteţi să spuneţi lucruri bune, când sunteţi răi? Căci din plinătatea inimii vorbeşte gura. 35 Omul bun scoate lucruri bune din tezaurul lui bun, dar omul rău scoate lucruri rele din tezaurul lui rău.
36 Vă spun că oamenii vor da socoteală în Ziua Judecăţii de orice cuvânt nefolositor pe care-l rostesc,
37 fiindcă prin cuvintele tale vei fi declarat drept şi prin cuvintele tale vei fi condamnat“.
38 Atunci unii dintre scribi şi farisei i-au răspuns, zicând: „Învăţătorule, vrem să vedem un semn de la tine“. 39 Răspunzând, el le-a zis: „O generaţie rea şi adulteră caută fără încetare un semn, dar nu i se va da alt semn, decât semnul profetului Iona.
40 Căci, aşa cum Iona a fost în pântecele peştelui uriaş trei zile şi trei nopţi, tot aşa Fiul omului va fi în inima pământului trei zile şi trei nopţi.
41 Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată împreună cu această generaţie şi o vor condamna, pentru că ei s-au căit la predicarea lui Iona, dar iată că aici este unul mai mare decât Iona.
42 Regina sudului va fi sculată din morţi la judecată împreună cu această generaţie şi o va condamna, pentru că ea a venit de la marginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon, dar iată că aici este unul mai mare decât Solomon.
43 Când un spirit necurat iese dintr-un om, el cutreieră prin locuri aride în căutarea unui loc de odihnă, dar nu-l găseşte.
44 Atunci el zice: «Mă voi întoarce la casa mea, din care am ieşit». Şi, la venire, o găseşte goală, măturată şi împodobită.
45 Atunci se duce şi ia cu el alte şapte spirite mai rele decât el şi, după ce intră, locuiesc acolo. Şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi. Aşa se va întâmpla şi cu această generaţie rea“.
46 Pe când le vorbea încă mulţimilor, iată că mama şi fraţii săi s-au oprit afară, căutând să-i vorbească.
47 Cineva i-a zis atunci: „Iată că mama ta şi fraţii tăi stau afară şi caută să-ţi vorbească“.
48 Răspunzând, el i-a zis celui care îi vorbea: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?“
49 Şi, întinzându-şi mâna spre discipolii săi, a zis: „Iată! Mama mea şi fraţii mei!
50 Fiindcă, cine face voinţa Tatălui meu care este în cer, acela îmi este frate, soră şi mamă“.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters