Apocalipsa - Capitolul 14 : 1 - 20

1 M-am uitat şi iată că Mielul stătea pe muntele Sion şi cu el erau o sută patruzeci şi patru de mii care aveau scrise pe frunte numele său şi numele Tatălui său. 2 Şi am auzit un sunet venind din cer, ca vuietul multor ape şi ca zgomotul unui tunet puternic. Sunetul pe care l-am auzit era ca al unor cântăreţi care se acompaniază la harpă, care cântă la harpele lor. 3 Ei cântă un fel de cântare nouă înaintea tronului şi înaintea celor patru creaturi vii şi a bătrânilor. Nimeni nu putea să înveţe această cântare decât cei o sută patruzeci şi patru de mii care au fost cumpăraţi de pe pământ. 4 Ei sunt cei care nu s-au pângărit cu femei, ci sunt virgini. Ei îl urmează neîncetat pe Miel oriunde merge şi au fost cumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel, 5 iar în gura lor nu s-a găsit minciună. Ei sunt fără pată. 6 Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o veste bună veşnică pentru a o anunţa ca mesaj îmbucurător locuitorilor pământului şi la orice naţiune, trib, limbă şi popor. 7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-i glorie, pentru că a sosit ora judecăţii sale! Închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele de ape!“ 8 Şi a urmat un alt înger, al doilea, care zicea: „A căzut! A căzut Babilonul cel Mare, cetatea care a făcut ca toate naţiunile să bea din vinul mâniei, vinul fornicaţiei ei!“ 9 Şi a urmat un alt înger, al treilea, care zicea cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi imaginii ei şi primeşte un semn pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, care este turnat nediluat în paharul mâniei sale, şi va fi chinuit cu foc şi sulf sub privirile sfinţilor îngeri şi sub privirile Mielului. 11 Fumul chinului lor se ridică pentru totdeauna şi veşnic. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi imaginii ei şi cei ce primesc semnul numelui ei. 12 Aici este nevoie de perseverenţa sfinţilor, cei care respectă poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus“. 13 Şi am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Fericiţi sunt cei care mor de acum înainte în unitate cu Domnul! Da, spune spiritul, să se odihnească de muncile lor grele, fiindcă lucrurile pe care le-au făcut îi însoţesc“. 14 Şi m-am uitat şi iată: un nor alb. Pe nor stătea cineva care semăna cu un fiu al omului, cu o coroană de aur pe cap şi cu o seceră ascuţită în mână. 15 Şi din sanctuarul templului a ieşit un alt înger, care striga cu glas tare către cel ce stătea pe nor: „Înfige-ţi secera şi seceră, pentru că a sosit ora secerişului, căci secerişul pământului este copt!“ 16 Şi cel ce stătea pe nor şi-a trecut secera peste pământ şi pământul a fost secerat. 17 Şi din sanctuarul templului, care este în cer, a ieşit un alt înger, care avea şi el o seceră ascuţită. 18 Şi din altar a ieşit un alt înger şi el avea autoritate asupra focului. El a strigat cu glas tare către cel care avea secera ascuţită, zicând: „Înfige-ţi secera ascuţită şi culege ciorchinii viţei-de-vie a pământului, pentru că strugurii ei s-au copt!“ 19 Şi îngerul şi-a trecut secera peste pământ, a cules viţa-de-vie a pământului şi a aruncat-o în marele teasc al mâniei lui Dumnezeu. 20 Teascul a fost călcat în picioare în afara oraşului, iar din teasc a ieşit sânge până la frâiele cailor, pe o distanţă de o mie şase sute de stadii.