1 Îţi poruncesc solemn înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care trebuie să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi, şi prin manifestarea sa şi prin regatul său: 2 predică cuvântul şi fă lucrul acesta cu sentimentul urgenţei în timpuri prielnice, în timpuri dificile, mustră, ceartă, îndeamnă cu îndelunga răbdare şi arta de a preda. 3 Căci va fi un timp când nu vor suporta învăţătura sănătoasă, ci, potrivit dorinţelor lor, îşi vor strânge învăţători care să le gâdile urechile 4 şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr, îndreptându-se spre istorisiri neadevărate. 5 Tu însă rămâi lucid în toate lucrurile, suferă răul, fă lucrarea unui evanghelizator, înfăptuieşte-ţi pe deplin serviciul! 6 Căci eu sunt deja turnat ca ofrandă de băutură, iar timpul potrivit pentru eliberarea mea este foarte aproape. 7 M-am luptat lupta cea bună, am alergat cursa până la capăt, am păzit credinţa. 8 De acum înainte îmi este rezervată coroana dreptăţii, pe care Domnul, judecătorul cel drept, mi-o va da ca răsplată în ziua aceea, dar nu numai mie, ci şi tuturor celor care au iubit manifestarea sa. 9 Să faci tot posibilul să vii la mine repede! 10 Căci Dima m-a părăsit, pentru că a iubit actualul sistem, şi s-a dus la Tesalonic, iar Crescens în Galatia şi Tit în Dalmaţia. 11 Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu şi adu-l cu tine, căci îmi este de folos pentru slujire. 12 Pe Tihic l-am trimis la Efes. 13 Când vii, adu mantia pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum şi sulurile, mai ales pergamentele. 14 Alexandru, meşterul arămar, mi-a făcut multe rele. Iehova îi va plăti după faptele lui. 15 Păzeşte-te şi tu de el, căci s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre. 16 La prima mea apărare nimeni n-a stat alături de mine, ci toţi m-au părăsit să nu li se pună asta la socoteală , 17 însă Domnul a stat lângă mine şi mi-a dat putere, pentru ca, prin mine, predicarea să fie făcută pe deplin şi toate naţiunile s-o audă. Şi am fost scăpat din gura leului. 18 Domnul mă va elibera de orice rău şi mă va salva pentru regatul său ceresc. A lui să fie gloria pentru totdeauna şi veşnic! Amin! 19 Transmiteţi salutările mele Priscăi, lui Aquila şi familiei lui Onisifor! 20 Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav la Milet. 21 Să faci tot posibilul să vii înainte de iarnă! Te salută Eubul, Pudens, Linus, Claudia şi toţi fraţii. 22 Domnul să fie cu spiritul pe care-l manifestaţi! Bunătatea sa nemeritată să fie cu voi!
  |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu