Epistola lui Pavel catre Coloseni - Capitolul 2 : 1 - 23

1 Căci vreau să înţelegeţi ce luptă mare duc pentru voi şi pentru cei din Laodiceea, precum şi pentru toţi cei care nu mi-au văzut faţa în carne,
2 pentru ca inima lor să fie mângâiată şi ei să fie uniţi armonios în iubire, ca să dobândească o mare bogăţie  înţelegerea clară şi sigură a adevărului  şi să dobândească o cunoştinţă exactă a secretului sacru al lui Dumnezeu, şi anume Cristos.
3 În el sunt ascunse cu grijă toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei.
4 Spun aceasta pentru ca nimeni să nu vă amăgească cu argumente convingătoare.
5 Căci, deşi sunt absent în carne, sunt totuşi cu voi în spirit, bucurându-mă şi văzând ordinea care este printre voi şi tăria credinţei voastre faţă de Cristos.
6 De aceea, aşa cum l-aţi primit pe Cristos Isus, Domnul, aşa să continuaţi să umblaţi în unitate cu el,
7 înrădăcinaţi şi zidiţi în el şi întăriţi în credinţă, aşa cum aţi fost învăţaţi, abundând în credinţă când aduceţi mulţumiri.
8 Luaţi seama să nu vă fure cineva prin filozofie şi amăgire deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit lucrurilor elementare ale lumii şi nu potrivit lui Cristos.
9 Pentru că în el locuieşte trupeşte toată plinătatea naturii divine.
10 Astfel, voi aveţi plinătate prin el, care este capul oricărei guvernări şi autorităţi.
11 Prin legătura voastră cu el aţi fost, de asemenea, circumcişi cu o circumcizie nefăcută de mâini, ci prin dezbrăcarea de corpul cărnii, prin circumcizia care este a lui Cristos,
12 căci aţi fost îngropaţi cu el în botezul lui, iar prin legătura voastră cu el aţi fost şi sculaţi din morţi împreună cu el, prin credinţa voastră în lucrarea lui Dumnezeu, care l-a sculat din morţi.
13 Mai mult decât atât, deşi eraţi morţi în greşelile voastre şi în necircumcizia cărnii voastre, Dumnezeu v-a dat viaţă împreună cu el. El ne-a iertat cu bunăvoinţă toate greşelile
14 şi a şters documentul scris de mână care consta din decrete şi care era împotriva noastră. El l-a îndepărtat din cale pironindu-l pe stâlpul de tortură.
15 Dezgolind guvernările şi autorităţile, el le-a expus în văzul tuturor ca învinse, conducându-le într-o procesiune triumfală prin intermediul stâlpului de tortură.
16 Nimeni deci să nu vă judece cu privire la mâncare şi la băutură sau cu privire la vreo sărbătoare, la ţinerea lunii noi sau a unui sabat,
17 fiindcă acestea sunt o umbră a lucrurilor viitoare, dar realitatea este a lui Cristos.
18 Să nu vă răpească premiul niciun om care-şi găseşte plăcerea într-o falsă umilinţă şi într-o formă de închinare a îngerilor, „sprijinindu-se pe“ lucrurile pe care le-a văzut, umflat de mândrie fără vreun motiv întemeiat, prin gândirea lui carnală,
19 nerămânând ataşat de cap, de cel din care tot corpul, hrănit şi unit armonios prin încheieturile şi ligamentele lui, continuă să crească cu creşterea pe care o dă Dumnezeu.
20 Dacă aţi murit împreună cu Cristos faţă de lucrurile elementare ale lumii, de ce  ca şi cum aţi trăi în lume  vă mai supuneţi acestor decrete:
21 „Nu lua, nu gusta, nu atinge!“
22 cu privire la lucruri care, prin folosire, sunt toate destinate distrugerii, conform poruncilor şi învăţăturilor omeneşti?
23 Acele lucruri sunt în aparenţă înţelepte, printr-o formă de închinare după propria voinţă şi o falsă umilinţă, prin tratarea cu asprime a corpului, dar n-au nicio valoare în lupta împotriva dorinţelor cărnii.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters