Epistola lui Pavel catre Efeseni - Capitolul 2 : 1 - 22

1 Mai mult, pe voi Dumnezeu v-a făcut vii, deşi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,
2 în care umblaţi odinioară potrivit sistemului acestei lumi, potrivit conducătorului autorităţii aerului, spiritul care lucrează acum în fiii neascultării.
3 Printre ei, şi noi toţi ne purtam odinioară după dorinţele cărnii noastre, făcând lucrurile pe care le doreau carnea şi gândurile, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
4 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, în marea sa iubire cu care ne-a iubit
5 ne-a dat viaţă cu Cristos chiar când eram morţi în greşeli  prin bunătate nemeritată aţi fost salvaţi 
6 şi ne-a ridicat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti, în unitate cu Cristos Isus,
7 pentru ca în sistemele viitoare să fie arătată neasemuita bogăţie a bunătăţii sale nemeritate, în bunăvoinţa sa faţă de noi, în unitate cu Cristos Isus.
8 De fapt, prin această bunătate nemeritată aţi fost salvaţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu vine prin lucrări, pentru ca nimeni să nu aibă motiv de laudă.
10 Căci suntem lucrarea mâinilor sale şi am fost creaţi în unitate cu Cristos Isus pentru lucrări bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte ca să umblăm în ele.
11 De aceea, aduceţi-vă întotdeauna aminte că odinioară eraţi oameni ai naţiunilor în ce priveşte carnea, că eraţi numiţi necircumcişi de către cei circumcişi de mâini în carne.
12 Amintiţi-vă că în timpul acela eraţi fără Cristos, înstrăinaţi de poporul Israel şi străini de legămintele promisiunii, că nu aveaţi speranţă şi eraţi fără Dumnezeu în lume.
13 Dar acum, în unitate cu Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos.
14 Căci el este pacea noastră, el, care din cele două grupuri a făcut unul singur şi a dărâmat zidul din mijloc care le separa.
15 Prin carnea sa a înlăturat duşmănia, Legea, care consta din porunci şi decrete, pentru ca din cele două popoare să creeze, în unitate cu el, un singur om nou, făcând pace,
16 şi ca să împace pe deplin cu Dumnezeu amândouă popoarele într-un singur corp, prin stâlpul de tortură, fiindcă a nimicit duşmănia prin el însuşi.
17 El a venit şi v-a anunţat vestea bună a păcii vouă, celor de departe, şi pace celor de aproape,
18 fiindcă, prin el, noi, ambele popoare, avem cale liberă la Tatăl printr-un singur spirit.
19 Cu siguranţă deci, voi nu mai sunteţi străini, nici locuitori străini, ci concetăţeni ai sfinţilor şi membri ai casei lui Dumnezeu,
20 fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, Cristos Isus însuşi fiind piatra unghiulară de temelie.
21 În unitate cu el, întreaga clădire, armonios îmbinată, creşte ca să fie un templu sfânt pentru Iehova.
22 În unitate cu el, şi voi sunteţi zidiţi împreună ca să fiţi un loc în care să locuiască Dumnezeu prin spirit.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters