Epistola lui Pavel catre Efeseni - Capitolul 4 : 1 - 32

1 De aceea, eu, cel întemniţat în Domnul, vă implor să umblaţi într-un mod demn de chemarea cu care aţi fost chemaţi,
2 cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, suportându-vă unii pe alţii în iubire,
3 străduindu-vă să păstraţi unitatea spiritului în legătura păcii.
4 Este un singur corp şi un singur spirit, aşa cum este şi o singură speranţă la care aţi fost chemaţi.
5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.
6 Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toţi, prin toţi şi în toţi.
7 Fiecăruia dintre noi i-a fost dată bunătatea nemeritată aşa cum a măsurat Cristos darul.
8 De aceea, el spune: „Când a urcat în înălţimi, a dus cu el captivi. A dat oameni ca daruri“.
9 Şi ce altceva înseamnă „a urcat“ decât că a şi coborât în regiunile de jos, adică pe pământ?
10 Cel care a coborât este şi cel care a urcat cu mult deasupra tuturor cerurilor, ca să dea plinătate tuturor lucrurilor.
11 El i-a dat pe unii ca apostoli, pe unii ca profeţi, pe unii ca evanghelizatori, pe unii ca păstori şi învăţători, 12 în vederea îndreptării sfinţilor, pentru a le sluji altora, pentru a zidi corpul lui Cristos,
13 până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea exactă a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos,
14 ca să nu mai fim nişte copii mici, aruncaţi în toate părţile ca de valuri şi purtaţi încoace şi-ncolo de orice vânt de învăţătură prin şiretenia oamenilor, prin viclenie în născocirea nelegiuirii.
15 Ci, spunând adevărul, să creştem prin iubire în toate lucrurile în cel care este capul, Cristos.
16 Din el, tot corpul armonios îmbinat şi făcut să colaboreze prin toate încheieturile care dau ce este necesar, după lucrarea fiecărui mădular în măsura potrivită  contribuie la creşterea corpului, pentru ca acesta să se zidească pe sine în iubire.
17 Iată deci ce spun şi mărturisesc în Domnul: nu mai umblaţi cum umblă naţiunile în deşertăciunea minţii lor, 18 având mintea întunecată şi fiind înstrăinaţi de viaţa de la Dumnezeu, din cauza neştiinţei care este în ei, din cauza insensibilităţii inimii lor.
19 Pierzându-şi orice simţ moral, ei s-au dedat la o conduită libertină ca să practice cu lăcomie necurăţia sub toate formele ei.
20 Dar voi n-aţi învăţat că aşa este Cristosul,
21 dacă, bineînţeles, l-aţi auzit şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi prin el
22 că trebuie să vă dezbrăcaţi de vechea personalitate care corespunde purtării voastre de altădată şi care se strică potrivit dorinţelor ei amăgitoare
23 şi că trebuie să fiţi înnoiţi în forţa care vă îndrumă mintea
24 şi să vă îmbrăcaţi cu noua personalitate care a fost creată după voinţa lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate.
25 De aceea, acum, că aţi înlăturat minciuna, spuneţi adevărul fiecare aproapelui său, pentru că suntem mădulare unii altora.
26 Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi! Să nu apună soarele peste mânia voastră
27 şi să nu-i faceţi loc Diavolului!
28 Hoţul să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească din greu, făcând cu mâinile lui o muncă bună, ca să aibă ce să-i dea celui în nevoie.
29 Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun pentru zidire, după cum este nevoie, ca să le dea celor care-l aud ce este folositor.
30 De asemenea, nu întristaţi spiritul sfânt al lui Dumnezeu, cu care aţi fost sigilaţi pentru ziua eliberării prin răscumpărare.
31 Orice amărăciune răutăcioasă, furie, mânie, strigăt şi vorbire jignitoare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice răutate.
32 Şi fiţi buni unii cu alţii, plini de o tandră compasiune, iertându-vă cu mărinimie unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu, prin Cristos, v-a iertat cu mărinimie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters