1 Fraţilor, chiar dacă un om face un pas greşit înainte să-şi dea seama, voi, care sunteţi calificaţi spiritualiceşte, căutaţi să-l îndreptaţi pe un astfel de om în spiritul blândeţii, menţinându-ţi privirea asupra ta însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2 Continuaţi să vă purtaţi poverile unii altora şi astfel veţi împlini legea lui Cristos. 3 Căci, dacă cineva crede că este ceva, când nu este nimic, se amăgeşte singur. 4 Ci fiecare să dovedească ce este lucrarea lui şi atunci va avea motiv de exultare numai cu privire la sine, nu comparându-se cu alţii. 5 Căci fiecare îşi va purta propria sarcină. 6 Mai mult decât atât, cel căruia i se dă învăţătură în cuvânt să împartă toate lucrurile bune cu cel care dă această învăţătură. 7 Nu vă lăsaţi induşi în eroare: Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Fiindcă ce seamănă omul, aceea va şi secera!
8 Pentru că cine seamănă pentru carne va secera din carnea sa putrezirea, dar cine seamănă pentru spirit va secera din spirit viaţă veşnică. 9 Să nu renunţăm deci să facem ce este bine, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. 10 Astfel, cât avem timp favorabil, să facem ce este bine faţă de toţi, dar mai ales faţă de cei înrudiţi cu noi în credinţă. 11 Vedeţi cu ce litere mari v-am scris cu mâna mea! 12 Toţi cei care vor să facă impresie bună în carne caută să vă oblige să vă circumcideţi, numai ca să nu fie persecutaţi pentru stâlpul de tortură al lui Cristos, Isus. 13 Căci nici chiar cei care se circumcid nu respectă Legea, ci vor ca voi să fiţi circumcişi ca să aibă un motiv de laudă în carnea voastră. 14 Niciodată să nu mi se întâmple să mă laud cu altceva decât cu stâlpul de tortură al Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea a fost ţintuită pe stâlp pentru mine, iar eu pentru lume! 15 Căci nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci o nouă creaţie este ceva. 16 Iar peste toţi cei care vor umbla cum se cuvine, potrivit acestei reguli de conduită, să fie pace şi îndurare, da, peste Israelul lui Dumnezeu! 17 De-acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, fiindcă port pe corp semnele de sclav al lui Isus. 18 Bunătatea nemeritată a Domnului nostru Isus Cristos să fie cu spiritul pe care îl manifestaţi, fraţilor! Amin!
  |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu