Epistola lui Pavel catre Tit - Capitolul 2 : 1 - 15

1 Tu însă continuă să vorbeşti lucrurile care sunt în armonie cu învăţătura sănătoasă.
2 Bărbaţii în vârstă să fie cumpătaţi în obiceiuri, serioşi, cu o minte sănătoasă, sănătoşi în credinţă, în iubire, în perseverenţă.
3 De asemenea, femeile în vârstă să aibă o purtare care li se potriveşte unor sfinţi, să nu fie calomniatoare, nici înrobite de mult vin, ci să-i înveţe pe alţii ce este bine,
4 ca să le ajute pe cele tinere să-şi vină în fire şi să-şi iubească soţii, să-şi iubească copiii,
5 să aibă o minte sănătoasă, să fie caste, gospodine, bune, supuse soţilor lor, ca să nu fie vorbit de rău cuvântul lui Dumnezeu.
6 De asemenea, îndeamnă-i mereu pe bărbaţii mai tineri să aibă o minte sănătoasă,
7 arătându-te tu însuţi în toate un exemplu de lucrări bune, dovedind integritate în predare, seriozitate,
8 o vorbire sănătoasă care nu poate fi condamnată, astfel încât cel ce se împotriveşte să se ruşineze, neavând de spus nimic rău despre noi.
9 Sclavii să le fie supuşi stăpânilor lor în toate şi să le facă pe plac, să nu le întoarcă vorba,
10 să nu fure, ci să arate o mare fidelitate în toate privinţele, ca să împodobească învăţătura Salvatorului nostru, Dumnezeu, în toate lucrurile.
11 Pentru că bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, care aduce salvare pentru oameni de orice fel, s-a arătat, 12 învăţându-ne să respingem tot ce este lipsit de pietate şi dorinţele lumeşti şi să trăim cu judecată sănătoasă, cu dreptate şi cu devoţiune sfântă în actualul sistem,
13 în timp ce aşteptăm fericita speranţă şi manifestarea glorioasă a marelui Dumnezeu şi a Salvatorului nostru, Cristos Isus,
14 care s-a dat pe sine pentru noi ca să ne elibereze de orice fel de nelegiuire şi să-şi cureţe un popor care să fie al lui, zelos pentru lucrări bune.
15 Continuă să vorbeşti aceste lucruri, să îndemni şi să mustri cu toată autoritatea de a porunci. Nimeni să nu te dispreţuiască!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters