Exodul - Capitolul 12 : 1 - 51

1 Atunci Iehova le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului:
2 „Luna aceasta va fi pentru voi începutul lunilor. Ea va fi pentru voi prima dintre lunile anului.
3 Vorbeşte întregii adunări a lui lsrael şi spune-i: «În a zecea zi a acestei luni, fiecare să ia un miel pentru casa strămoşească, un miel de fiecare casă.
4 Dar, dacă familia este prea mică pentru mielul acela, atunci să-l ducă în casa lui împreună cu vecinul lui din apropiere, după numărul sufletelor. Să socotiţi cât poate mânca fiecare din miel.
5 Mielul vostru să fie fără defect, un mascul de un an. Puteţi alege dintre berbecii tineri sau dintre capre.
6 Să-l păstraţi până în a paisprezecea zi a acestei luni, iar toată congregaţia lui Israel să-l înjunghie între cele două seri.
7 Să ia puţin din sângele lui şi să stropească cei doi uşori şi partea de sus a uşii de la casele în care îl vor mânca.
8 Să mănânce carnea în noaptea aceea. Să o mănânce friptă la foc, cu turte nedospite şi cu ierburi amare.
9 Să nu mâncaţi nimic din el crud sau fiert, gătit în apă, ci fript la foc: capul împreună cu picioarele şi cu măruntaiele.
10 Să nu lăsaţi nimic din el până dimineaţă, iar ceea ce rămâne din el până dimineaţă să ardeţi în foc.
11 Iată cum să-l mâncaţi: să aveţi şoldurile încinse, sandalele în picioare şi toiagul în mână şi să-l mâncaţi în grabă. Este Paştele lui Iehova.
12 În noaptea aceea voi trece prin ţara Egiptului, voi lovi pe fiecare întâi născut din ţara Egiptului, de la om până la animal, şi voi executa judecăţi asupra tuturor dumnezeilor Egiptului. Eu sunt Iehova.
13 Sângele vă va servi drept semn pe casele în care veţi fi. Eu am să văd sângele şi am să trec pe deasupra voastră, iar plaga nimicitoare nu va veni peste voi când voi lovi ţara Egiptului.
14 Ziua aceasta să vă servească drept aducere-aminte şi s-o ţineţi ca sărbătoare pentru Iehova în toate generaţiile voastre. Să o sărbătoriţi. Aceasta este o lege pe timp indefinit.
15 Şapte zile să mâncaţi turte nedospite. Da, în prima zi să scoateţi aluatul dospit din casele voastre, fiindcă oricine va mânca ceva dospit, din prima zi până în a şaptea, sufletul acela trebuie nimicit din Israel.
16 În prima zi să ţineţi o adunare sfântă şi să ţineţi o adunare sfântă şi în a şaptea zi. Nu se va face nicio muncă în aceste zile. Numai atât cât trebuie să mănânce fiecare suflet, numai atât se va putea pregăti.
17 Să ţineţi Sărbătoarea Turtelor Nedospite, deoarece chiar în ziua aceasta voi scoate armatele voastre din ţara Egiptului. Să ţineţi ziua aceasta în toate generaţiile voastre; este o lege pe timp indefinit.
18 În prima lună, în a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi turte nedospite până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii.
19 Şapte zile să nu se găsească aluat dospit în casele voastre, fiindcă cine va mânca ceva dospit, indiferent că este locuitor străin sau israelit din naştere, sufletul acela trebuie nimicit din adunarea lui Israel.
20 Să nu mâncaţi nimic dospit. Să mâncaţi turte nedospite în toate locurile în care veţi locui»“.
21 Moise i-a chemat imediat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Alegeţi-vă şi luaţi-vă oi şi capre după familiile voastre şi înjunghiaţi animalele pentru jertfa pascală.
22 Să luaţi un mănunchi de isop, să-l înmuiaţi în sângele care este în lighean şi să stropiţi partea de sus a uşii şi cei doi uşori cu o parte din sângele din lighean. Nici unul dintre voi să nu iasă pe uşa casei sale până dimineaţă.
23 Când Iehova va trece ca să-i lovească pe egipteni şi va vedea sângele pe partea de sus a uşii şi pe cei doi uşori, Iehova va trece pe deasupra intrării şi nu va lăsa să intre nimicirea în casele voastre şi să vă lovească.
24 Să respectaţi lucrul acesta, fiindcă este o dispoziţie pentru tine şi pentru fiii tăi pe timp indefinit.
25 Când veţi intra în ţara pe care Iehova v-o va da, aşa cum a spus, şi atunci va trebui să îndepliniţi acest serviciu.
26 Când fiii voştri vă vor zice: «Ce înseamnă acest serviciu pentru voi?»,
27 să spuneţi: «Este jertfa de Paşte pentru Iehova, care a trecut pe deasupra caselor fiilor lui Israel în Egipt, când i-a lovit pe egipteni, dar a scăpat casele noastre»“. Atunci poporul s-a plecat şi s-a prosternat.
28 Apoi fiii lui Israel s-au dus şi au făcut aşa cum le poruncise Iehova lui Moise şi lui Aaron. Au făcut întocmai.
29 La miezul nopţii, Iehova i-a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al faraonului, care stătea pe tronul lui, până la întâiul născut al deţinutului din groapa închisorii şi până la toţi întâii născuţi ai animalelor.
30 Atunci faraonul s-a sculat noaptea, el, toţi slujitorii lui şi toţi ceilalţi egipteni, şi un mare strigăt a izbucnit printre egipteni, pentru că nu era casă în care să nu fie un mort.
31 Noaptea, el i-a chemat imediat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi ceilalţi fii ai lui Israel, duceţi-vă şi slujiţi-i lui Iehova aşa cum aţi spus!
32 Luaţi-vă şi turmele şi cirezile, aşa cum aţi spus, şi duceţi-vă! Şi binecuvântaţi-mă şi pe mine“.
33 Egiptenii grăbeau poporul, fiindcă voiau să-i scoată mai repede din ţară, „căci“, ziceau ei, „suntem cu toţii ca morţi!“
34 Atunci poporul şi-a dus aluatul încă nedospit, purtându-l pe umăr în albiile de frământat înfăşurate în mantii.
35 Şi fiii lui Israel au făcut după cuvântul lui Moise: le-au cerut egiptenilor obiecte de argint, obiecte de aur şi mantii.
36 Iehova a făcut ca poporul să găsească favoare în ochii egiptenilor şi ei le-au dat ce au cerut. Şi i-au jefuit pe egipteni.
37 Fiii lui Israel au plecat din Ramses la Sucot, în număr de şase sute de mii de bărbaţi, care mergeau pe jos, fără a socoti şi copiii.
38 Şi o mulţime de oameni de tot felul au urcat cu ei, precum şi turme şi cirezi, foarte multe animale.
39 Au început să coacă turte, turte nedospite, din aluatul pe care îl aduseseră din Egipt, căci nu dospise, fiindcă fuseseră izgoniţi din Egipt şi nu putuseră să zăbovească, nici nu-şi pregătiseră hrană.
40 Şederea fiilor lui Israel, care au locuit în Egipt, a fost de patru sute treizeci de ani.
41 La sfârşitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate armatele lui Iehova au ieşit din ţara Egiptului.
42 Aceasta este o noapte care trebuie ţinută pentru Iehova, fiindcă i-a scos din ţara Egiptului. Aceasta este o noapte pe care toţi fiii lui Israel trebuie s-o ţină pentru Iehova în toate generaţiile lor.
43 Şi Iehova le-a mai spus lui Moise şi lui Aaron: „Iată legea referitoare la Paşte: Nici un străin nu va putea mânca din el.
44 Dar acolo unde este un sclav cumpărat cu bani, trebuie să-l circumcideţi. Numai atunci va putea şi acesta să mănânce din el.
45 Locuitorul temporar şi lucrătorul tocmit nu vor putea să mănânce din el.
46 Se va mânca într-o singură casă. Să nu duci nimic din carne afară din casă şi să nu-i zdrobiţi niciun os.
47 Toată adunarea lui Israel să-l ţină.
48 Dacă un locuitor străin locuieşte la tine şi vrea să ţină Paştele pentru Iehova, toţi cei de sex bărbătesc din casa lui să fie circumcişi. Numai atunci va putea să se apropie să-l ţină. Să devină ca un israelit din naştere. Dar niciun necircumcis nu poate să mănânce din el.
49 Să fie o singură lege pentru israelitul din naştere şi pentru locuitorul străin care locuieşte în mijlocul vostru“.
50 Toţi fiii lui Israel au făcut deci aşa cum le-a poruncit Iehova lui Moise şi lui Aaron. Au făcut întocmai.
51 Chiar în ziua aceea, Iehova i-a scos din ţara Egiptului pe fiii lui Israel împreună cu armatele lor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters