Geneza - Capitolul 39 : 1 - 23

1 Iosif a fost dus jos, în Egipt, iar Potifar, un demnitar egiptean de la curtea faraonului, şeful gărzii personale, l-a cumpărat din mâna ismaeliţilor care îl aduseseră acolo.
2 Dar Iehova a fost cu Iosif şi de aceea el reuşea în toate şi a fost pus peste casa stăpânului său, egipteanul.
3 Stăpânul său a văzut că Iehova era cu el şi că Iehova făcea să reuşească în mâna lui tot ce înfăptuia.
4 Iosif găsea favoare în ochii lui şi îi slujea neîncetat, astfel că stăpânul său l-a numit peste casa lui şi i-a dat pe mână tot ce avea.
5 Şi, din momentul în care stăpânul l-a numit peste casa lui şi i-a dat în grijă tot ce avea, Iehova a binecuvântat casa egipteanului datorită lui Iosif, iar binecuvântarea lui Iehova a venit peste tot ce avea el, în casă şi pe câmp.
6 În cele din urmă, el a lăsat în mâna lui Iosif tot ce avea şi nu purta grija niciunuia dintre lucrurile lui, în afară de pâinea pe care o mânca. Pe lângă aceasta, Iosif s-a făcut frumos la trup şi frumos la chip.
7 După aceste lucruri, soţia stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi-i zicea: „Culcă-te cu mine!“
8 Însă el refuza şi-i zicea soţiei stăpânului său: „Iată că stăpânul meu nu poartă grija nici unui lucru pe care îl fac în casa lui şi mi-a dat în mână tot ce are.
9 Nu este nimeni mai mare ca mine în casa aceasta şi el nu mi-a interzis nimic în afară de tine, pentru că eşti soţia lui. Cum aş putea să fac un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“
10 Şi, cu toate că ea îi vorbea lui Iosif zi de zi, el n-a ascultat de ea, ca să se culce cu ea sau să stea cu ea.
11 Dar într-o zi, la fel ca-n alte zile, el a intrat în casă pentru a-şi face munca şi niciunul dintre oamenii casei nu era acolo.
12 Atunci ea l-a apucat de veşmânt, zicând: „Culcă-te cu mine!“ Însă el şi-a lăsat veşmântul în mâna ei, a luat-o la fugă şi a ieşit afară.
13 Când a văzut că îşi lăsase veşmântul în mâna ei şi fugise afară,
14 ea a început să-şi strige oamenii casei şi să le zică: „Uitaţi-vă, ne-a adus un bărbat, un evreu, ca să ne facă de batjocură! El a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am început să strig cât mă ţinea gura.
15 Şi, când a auzit că am ridicat glasul şi am început să strig, şi-a lăsat veşmântul lângă mine, a luat-o la fugă şi a ieşit afară“.
16 După aceea, a pus veşmântul lui lângă ea şi l-a ţinut acolo până când stăpânul lui s-a întors acasă.
17 Atunci i-a spus aceste cuvinte: „Slujitorul evreu pe care l-ai adus la noi a venit la mine ca să mă facă de batjocură.
18 Dar, când am ridicat glasul şi am început să strig, şi-a lăsat veşmântul lângă mine şi a fugit afară“.
19 Când stăpânul lui a auzit cuvintele soţiei sale, care i-a zis: „Slujitorul tău mi-a făcut asta şi asta“, s-a aprins de mânie.
20 Atunci stăpânul lui Iosif l-a luat şi l-a aruncat în închisoarea în care erau păziţi întemniţaţii regelui şi el a rămas acolo, în închisoare.
21 Însă Iehova a fost în continuare cu Iosif şi i-a arătat bunătate iubitoare, făcându-l să găsească favoare în ochii comandantului închisorii.
22 Astfel, comandantul închisorii i-a dat în mâna lui Iosif pe toţi întemniţaţii din închisoarea aceea şi ei făceau totul aşa cum poruncea el.
23 Comandantul închisorii nu se mai ocupa de absolut nimic din ce era în mâna lui, pentru că Iehova era cu Iosif şi Iehova făcea să reuşească tot ce înfăptuia el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters