Geneza - Capitolul 6 : 1 - 22

1 Când oamenii au început să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fiice,
2 fiii adevăratului Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii, pe cele pe care le-au ales.
3 Atunci Iehova a zis: „Spiritul meu nu va avea răbdare la nesfârşit cu omul, căci el nu este decât carne. De aceea, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“.
4 Nefilimii erau pe pământ în acele zile, dar şi după aceea, când fiii adevăratului Dumnezeu au continuat să aibă relaţii cu fiicele oamenilor şi ele le-au născut fii: aceştia sunt puternicii de altădată, bărbaţii cu renume.
5 Iehova a văzut că răutatea omului era foarte mare pe pământ şi că orice înclinaţie a gândurilor inimii lui era tot timpul numai spre rău.
6 Şi lui Iehova i-a părut rău că-i făcuse pe oameni pe pământ şi s-a mâhnit în inima lui.
7 Astfel, Iehova a zis: „Am să-i şterg de pe faţa pământului pe oamenii pe care i-am creat, de la om până la animalul domestic, până la orice altă creatură care se mişcă şi până la creatura zburătoare a cerurilor, fiindcă îmi pare rău că i-am făcut“.
8 Dar Noe a găsit favoare în ochii lui Iehova.
9 Aceasta este istoria lui Noe. Noe era un om drept. El era ireproşabil printre oamenii din vremea lui. Noe umbla cu adevăratul Dumnezeu.
10 Cu timpul, lui Noe i s-au născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
11 Şi pământul s-a stricat sub privirile adevăratului Dumnezeu şi pământul s-a umplut de violenţă.
12 Atunci Dumnezeu s-a uitat spre pământ şi iată că era stricat, căci orice carne îşi stricase calea pe pământ.
13 Apoi Dumnezeu i-a zis lui Noe: „A venit timpul să nimicesc orice carne, căci pământul s-a umplut de violenţă din cauza lor, şi iată că îi voi nimici împreună cu pământul.
14 Fă-ţi o arcă din lemn de copac răşinos. Arca s-o faci cu compartimente şi s-o acoperi cu catran pe dinăuntru şi pe dinafară.
15 Iată cum s-o faci: lungimea arcei să fie de trei sute de coţi, lăţimea de cincizeci de coţi şi înălţimea de treizeci de coţi.
16 Să faci arcei un ţohar  şi până sus să mai fie un cot, iar intrarea arcei să fie pe partea laterală. Să-i faci primul nivel, al doilea nivel şi al treilea nivel.
17 Şi iată că eu voi aduce potopul de ape pe pământ ca să nimicesc orice carne de sub ceruri în care este forţă de viaţă. Tot ce este pe pământ va pieri.
18 Dar închei un legământ cu tine: să intri în arcă, tu, fiii tăi, soţia ta şi soţiile fiilor tăi împreună cu tine.
19 Din orice creatură vie, din orice carne, să aduci câte două în arcă pentru a rămâne în viaţă împreună cu tine. Să fie un mascul şi o femelă.
20 Dintre creaturile zburătoare după specia lor şi dintre animalele domestice după specia lor, dintre toate celelalte creaturi care se mişcă pe pământ, după specia lor, vor veni la tine câte două, ca să rămână în viaţă. 21 Şi tu să-ţi iei orice fel de hrană, orice este bun de mâncat. S-o strângi la tine şi ea să-ţi fie hrană ţie şi lor“.
22 Şi Noe a făcut potrivit cu tot ce-i poruncise Dumnezeu. A făcut întocmai.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters