Intaia epistola a lui Petru - Capitolul 2 : 1 - 25

1 Înlăturaţi, aşadar, orice răutate, orice înşelătorie, ipocrizie şi invidie şi orice fel de bârfeli
2 şi, ca nişte prunci nou-născuţi, să doriţi cu ardoare laptele nefalsificat al cuvântului, pentru ca prin el să creşteţi spre salvare,
3 dacă aţi gustat că Domnul este bun.
4 Venind la el ca la o piatră vie, respinsă, într-adevăr, de oameni, dar aleasă şi preţioasă înaintea lui Dumnezeu,
5 şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi drept casă spirituală pentru o preoţie sfântă, ca să oferiţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos.
6 Căci în Scriptură se spune: „Iată că pun în Sion o piatră, aleasă, o piatră unghiulară de temelie, preţioasă. Cine manifestă credinţă în ea nicidecum nu va fi dezamăgit“.
7 Pentru voi deci el este preţios, fiindcă sunteţi credincioşi. Dar, pentru cei ce nu cred, „aceeaşi piatră pe care au respins-o zidarii a devenit capul unghiului“,
8 „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere“. Ei se poticnesc pentru că nu ascultă de cuvânt. Şi tocmai pentru aceasta au fost desemnaţi.
9 Dar voi sunteţi „un neam ales, o preoţie regală, o naţiune sfântă, un popor care să fie o proprietate specială, ca să anunţaţi pretutindeni virtuţile“ celui care v-a chemat din întuneric la lumina sa minunată.
10 Căci odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu. Eraţi cei cărora nu li se arătase îndurare, dar acum sunteţi cei cărora li s-a arătat îndurare.
11 Iubiţii mei fraţi, vă îndemn ca pe nişte străini şi locuitori temporari să vă abţineţi de la dorinţele carnale, căci ele luptă împotriva sufletului.
12 Să aveţi o purtare excelentă printre naţiuni, pentru ca, în ceea ce vorbesc despre voi ca despre nişte răufăcători, ele, datorită lucrărilor voastre bune la care sunt martore, să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua inspecţiei sale.
13 De dragul Domnului, supuneţi-vă oricărei creaţii omeneşti: fie regelui ca superior,
14 fie guvernatorilor ca trimişi ai lui pentru a-i pedepsi pe răufăcători, dar pentru a-i lăuda pe cei ce fac binele.
15 Căci voinţa lui Dumnezeu este aceasta: ca, făcând binele, să reduceţi la tăcere vorbirea ignorantă a oamenilor fără minte.
16 Purtaţi-vă ca oameni liberi, având totuşi libertatea nu ca paravan al răutăţii, ci ca sclavi ai lui Dumnezeu. 17 Onoraţi oameni de orice fel, iubiţi întreaga comunitate a fraţilor, temeţi-vă de Dumnezeu, daţi-i onoare regelui!
18 Servitorii să le fie supuşi stăpânilor lor cu toată teama cuvenită, nu numai celor buni şi rezonabili, ci şi celor greu de mulţumit.
19 Căci, dacă cineva suportă lucruri dureroase şi suferă pe nedrept deoarece caută să aibă o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu, lucrul acesta îi este plăcut Lui.
20 Fiindcă ce merit este dacă suportaţi când păcătuiţi şi sunteţi pălmuiţi? Dar, dacă suportaţi când faceţi binele şi suferiţi, lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.
21 De fapt, la această cale aţi fost chemaţi, fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcaţi cât mai exact pe urmele lui.
22 El n-a comis păcat, iar în gura lui nu s-a găsit înşelătorie.
23 Când era insultat, nu răspundea cu insulte. Când suferea, nu ameninţa, ci întotdeauna se lăsa în grija celui care judecă drept.
24 El însuşi a purtat păcatele noastre în corpul său, pe stâlp, ca să terminăm cu păcatele şi să trăim pentru dreptate. Şi „prin rănile lui aţi fost vindecaţi“.
25 Căci eraţi ca nişte oi care rătăceau, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters