Exista intr - adevar un Dumnezeu ?

Există un Dumnezeu? Ce răspund unii oameni de ştiinţă Profesorul de fizică Ulrich Becker, de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, a făcut următorul comentariu referitor la existenţa lui Dumnezeu: „Cum aş putea să exist fără un creator? Nu cunosc nici un răspuns mai convingător dat vreodată“.Sunt aceste cuvinte în contradicţie cu concepţiile sale ştiinţifice? Iată ce răspuns a dat profesorul, răspuns care ne îndeamnă la reflectare: „Dacă ai descoperit cum se învârteşte o rotiţă dintr-un «ceas», ai putea face o speculaţie în legătură cu modul în care se mişcă celelalte rotiţe, însă nu ai dreptul să spui că această speculaţie este ştiinţifică şi e mai bine să nu răspunzi la întrebarea cine a strâns arcul“.Contrar părerii unora, mulţi oameni de ştiinţă care se bucură de o bună reputaţie nu exclud ideea existenţei unui Dumnezeu  o Inteligenţă Superioară care stă la baza creării universului şi a omului. Să luăm alte două exemple în acest sens. Când a fost întrebat despre părerea sa referitoare la existenţa lui Dumnezeu, profesorul de matematică John Fornaess, de la Universitatea din Princeton, a răspuns astfel: „Cred că există un Dumnezeu şi că Dumnezeu organizează universul la toate nivelurile, de la particulele elementare până la fiinţe şi la superroiurile de galaxii“.Profesorul de fizică Henry Margenau, de la Universitatea Yale, a spus că este convins că legile naturii au fost create de Dumnezeu, după care a adăugat: „Dumnezeu a creat universul din nimic printr-o acţiune care a adus în existenţă şi timpul“. Apoi a făcut observaţia că, în cartea The Mystery of Life’s Origin (Misterul originii vieţii), trei oameni de ştiinţă declară că o explicaţie plauzibilă pentru originea vieţii ar fi existenţa unui Creator. Venind în sprijinul acestei opinii, astronomul Fred Hoyle a declarat că atunci când credem că prima celulă a venit în existenţă din întâmplare este ca şi cum am crede că o tornadă care se abate cu violenţă asupra unui depozit de fier vechi, unde sunt aruncate peste tot bucăţi dintr-un avion Boeing 747, ar putea construi un Boeing 747. La aceste răspunsuri pot fi adăugate şi cuvintele lui Pavel, un scriitor biblic: „Însuşirile nevăzute ale Lui Dumnezeu, puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El“.  Romani 1:20.Da, Dumnezeu există cu adevărat! Dar de ce permite el ca omenirea să se găsească în starea jalnică de azi? Care este scopul său cu privire la pământ? Putem şti cu exactitate cine este adevăratul Dumnezeu? Care este scopul lui Dumnezeu? Multi oameni care au îndoieli în legătură cu existenţa unui Dumnezeu atotputernic şi iubitor pun aceste întrebări: Dacă există Dumnezeu, de ce a permis el de-a lungul istoriei să fie atâta suferinţă şi răutate? De ce permite el această stare jalnică de lucruri pe care o vedem în prezent în jurul nostru? De ce nu face ceva ca să pună capăt războaielor, crimelor, nedreptăţilor, sărăciei şi altor suferinţe care iau proporţii într-un ritm alarmant în atât de multe ţări de pe glob?Unii au sugerat că Dumnezeu a creat universul, i-a pus pe oameni pe pământ, după care i-a lăsat să-şi vadă singuri de treburi. Potrivit acestei concepţii, Dumnezeu nu ar trebui învinovăţit pentru problemele şi suferinţele pe care oamenii şi le-au provocat din cauza lăcomiei lor sau a unei proaste administrări. Totuşi, unii resping această teorie. De exemplu, profesorul de fizică Conyers Herring, care recunoaşte că crede într-un Dumnezeu, spune următoarele: „Resping ideea unui Dumnezeu care cu mult timp în urmă a pornit un imens mecanism, după care a rămas un simplu spectator în timp ce omenirea se luptă cu această enigmă. Un motiv pentru care resping această idee ar fi faptul că experienţa mea de om de ştiinţă nu-mi oferă nici un motiv să cred că ar exista vreun model al universului comparabil cu un «mecanism» care să fie, în fond şi la urma urmei, cel corect. Teoriile noastre ştiinţifice . . . vor putea fi mereu rafinate tot mai mult, însă sunt sigur că acestea se vor dovedi întotdeauna imperfecte. Sunt de părere că e mai bine să crezi în forţa vie care face ca această îmbunătăţire să fie mereu posibilă“. Dumnezeu are un scop Scopul iniţial al lui Dumnezeu era ca pământul să fie locuit de oameni drepţi, perfecţi. Iată ce a scris profetul Isaia: „Aşa vorbeşte DOMNUL, care a creat cerurile, însuşi Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a creat nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit“.  Isaia 45:18.În loc să populeze pământul cu oameni creaţi în mod direct, Dumnezeu şi-a propus să umple pământul prin intermediul procreării oamenilor. Când Adam şi Eva s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, scopul său iniţial nu s-a schimbat. Acest lucru a impus însă modificarea unor detalii pentru ca scopul său cu privire la oameni şi la pământ să se împlinească în mod complet. Timp de aproximativ 6 000 de ani, Dumnezeu le-a permis oamenilor să acţioneze independent de directa sa îndrumare. Primii noştri părinţi au ales prin propria lor voinţă să facă acest lucru (Geneza 3:17–19; Deuteronomul 32:4, 5). Această permisiune ca oamenii să acţioneze independent de îndrumarea lui Dumnezeu şi, ca urmare, să guverneze ei şi nu Dumnezeu avea să demonstreze incapacitatea omului de a-şi dirija paşii, precum şi incapacitatea de a guverna cu succes peste semenii săi.Bineînţeles, Iehova ştia dinainte că lucrurile vor avea acest sfârşit. El i-a inspirat pe scriitorii biblici să aştearnă acest lucru în scris. De exemplu, profetul Ieremia a scris: „Ştiu, DOAMNE, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii“.  Ieremia 10:23. Înţeleptul Solomon a scris despre rezultatele dezastruoase obţinute atunci când oamenii încearcă să-i domine pe semenii lor, aşa cum au şi făcut-o de-a lungul secolelor. „Toate acestea le-am văzut şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este un timp când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit.“  Eclesiastul 8:9.Cu toate acestea, departe de a fi „un simplu spectator în timp ce omenirea se luptă cu această enigmă“, Dumnezeul Atotputernic a avut motive întemeiate când a permis să treacă aceşti mii de ani fără să intervină în mod direct în viaţa majorităţii oamenilor. Pentru un scop bun Ultimii 6 000 de ani din istoria omenirii par a fi o perioadă de timp îndelungată dacă o comparăm cu durata noastră medie de viaţă, care este de mai puţin de 100 de ani. Însă, potrivit orarului lui Dumnezeu şi a concepţiei sale referitoare la trecerea timpului, aceste mii de ani sunt ca şase zile — mai puţin de o săptămână! Apostolul Petru a explicat următorul lucru: „Preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani ca o zi“.  2 Petru 3:8.Apoi, Petru respinge orice acuzaţie de neglijenţă sau de amânare din partea lui Dumnezeu, spunând în continuare: „Domnul nu Îşi amână făgăduinţa, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare faţă de voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă“.  2 Petru 3:9. Prin urmare, când anii alocaţi se vor încheia, Creatorul va pune capăt proastei administrări a frumoasei noastre planete. El îi va fi permis omului un timp mai mult decât suficient ca să-şi demonstreze incapacitatea de a guverna sau de a pune capăt războaielor, violenţei, sărăciei, bolilor şi altor cauze ale suferinţei. Prin această experienţă se va confirma ceea ce le-a indicat Dumnezeu oamenilor la început, şi anume, că ei trebuie să urmeze îndrumarea divină ca să aibă succes.  Geneza 2:15–17.În conformitate cu împlinirea unei profeţii biblice, noi trăim acum în partea finală a „zilelor din urmă“ ale acestui sistem de lucruri nelegiuit (2 Timotei 3:1–5, 13; Matei 24:3–14). Această perioadă în care Dumnezeu tolerează guvernarea independentă a omului, precum şi răutatea şi suferinţa se apropie de sfârşit (Daniel 2:44). În curând, asupra noastră se va abate cel mai mare necaz la care această lume a fost martoră vreodată, culminând cu „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic“, adică Armaghedonul (Apocalipsa 16:14, 16). Acest război condus de Dumnezeu nu va distruge lucrarea lui Dumnezeu, pământul, ci îi va „distruge pe cei care distrug pământul“. Apocalipsa 11:18. Regatul de O Mie de Ani al lui Dumnezeu Când Armaghedonul va lua sfârşit, pe pământ vor fi milioane de supravieţuitori (Apocalipsa 7:9–14). Atunci se va fi împlinit profeţia consemnată în Proverbele 2:21, 22: „Oamenii drepţi vor locui ţara şi oamenii integri vor rămâne în ea; dar cei răi vor fi nimiciţi din ţară şi cei necredincioşi vor fi smulşi din ea“.Scopul lui Dumnezeu este ca după războiul drept de la Armaghedon să urmeze o perioadă specială de o mie de ani (Apocalipsa 20:1–3). Această perioadă va constitui Domnia de O Mie de Ani a Fiului lui Dumnezeu, Cristos Isus, în calitate de Rege al Regatului ceresc al lui Dumnezeu (Matei 6:10). În timpul acestei fericite guvernări a Regatului asupra pământului, milioane de oameni vor fi înviaţi din moartea în care au adormit pentru a li se alătura milioanelor de supravieţuitori ai Armaghedonului (Faptele 24:15). Toţi aceştia vor fi aduşi la perfecţiune. La sfârşitul Domniei de O Mie de Ani a lui Cristos, întregul pământ va fi umplut, în cele din urmă, cu bărbaţi şi femei perfecte, cu toţii descendenţi ai lui Adam şi ai Evei. Scopul lui Dumnezeu va fi fost îndeplinit în mod glorios şi cu succes. Da, scopul lui Dumnezeu este acela de a „«şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.» Cel care stătea pe scaunul de domnie a zis: «Iată, Eu fac toate noi»“ (Apocalipsa 21:4, 5). În mod cert, acest scop se va împlini într-un viitor foarte apropiat.  Isaia 14:24, 27. Să-l identificăm pe singurul Dumnezeu adevărat Aproape de când există pe pământ, oamenii au avut o mulţime de dumnezei. Au fost atât de mulţi, încât este greu să fie dată o cifră exactă în ce priveşte mulţimea de zei şi de zeiţe la care s-au închinat oamenii pe întregul pământ  aceasta ar ajunge însă de ordinul milioanelor.După ce am stabilit că există un Dumnezeu, acum ne punem următoarea întrebare: Care dintre toţi dumnezeii la care s-au închinat oamenii pe tot pământul în trecut şi dintre cei la care se închină în prezent este adevăratul Dumnezeu? Nu există decât un singur Dumnezeu adevărat care poate fi identificat, după cum reiese clar din Biblie, mai precis din Ioan 17:3: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu“. Un nume care îl identifică Ar fi logic să credem că orice dumnezeu care are o personalitate ar avea nevoie şi de un nume personal care să-l deosebească de alţi dumnezei ce au şi ei un nume. Ar fi de preferat ca acest nume să fie un nume pe care şi l-a dat dumnezeul respectiv, nu unul inventat de închinătorii săi.Însă, în această privinţă, apare un fapt foarte greu de înţeles. În timp ce majoritatea religiilor bine formate le-au atribuit nume personale dumnezeilor lor, evreii şi principalele biserici ale creştinătăţii nu l-au identificat pe dumnezeul la care se închină cu un nume personal distinctiv. Dimpotrivă, acestea au recurs la titluri cum ar fi Domnul, Dumnezeu, Atotputernicul şi Tatăl.Iată ce a declarat David Clines în paginile publicaţiei Theology: „Aproximativ între secolele al V-lea şi al II-lea î.e.n., Dumnezeu a suferit un accident tragic: şi-a pierdut numele. Mai exact, evreii au renunţat să mai folosească numele personal al lui Dumnezeu, Yahweh, şi au început să se refere la Yahweh folosind diverse perifraze: Dumnezeu, Domnul, Numele, Cel Sfânt, Prezenţa şi chiar Locul. Chiar şi în textele biblice unde era scris Yahweh, cititorii pronunţau Adonai. După ce templul a fost distrus ultima oară, până şi rarele ocazii în care era folosit numele în cadrul slujbelor religioase au dispărut şi s-a uitat chiar şi modul în care se pronunţa acest nume“. Totuşi, nimeni nu poate spune cu exactitate când au încetat evreii tradiţionalişti să pronunţe numele lui Dumnezeu, înlocuindu-l cu cuvintele ebraice folosite pentru Dumnezeu şi Domnul Suveran. Aşadar, se pare că primul pas esenţial care ar trebui întreprins atunci când căutăm identitatea „singurului Dumnezeu adevărat“ este acela de a afla care este numele lui. O asemenea căutare nu este deloc dificilă, întrucât numele Dumnezeului Atotputernic, Creatorul, este precizat în mod clar şi simplu în Psalmul 83:18: „Să cunóscă că tu, al căruĭ nume este IEHOVA, tu numaĭ Escĭ cel Pré-înalt preste tot pămêntul“. —Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, 1911. Iehova sau Iahve? Deşi numele Iehova apare în Sfânta Scriptură (1911) şi în alte traduceri ale Bibliei, unii preferă să folosească numele Iahve în loc de Iehova. Care dintre aceste nume este cel corect?Majoritatea manuscriselor biblice antice au fost scrise în limba ebraică. În Scripturile ebraice, numele divin apare de aproape 7 000 de ori şi este scris sub formă de patru consoane: YHWH, adică IHVH dacă îl transliterăm în limba română. Acest cuvânt format din patru consoane este numit, în general, Tetragrama, care derivă din două cuvinte greceşti ce înseamnă „patru litere“. Acum se pune întrebarea care este pronunţia corectă, întrucât primele scrieri ebraice conţineau numai consoane, fără să existe vocale care să-l îndrume pe cititor. Prin urmare, dacă pronunţia Tetragramei devine Iehova sau Iahve depinde de vocalele pe care cititorul le pune între cele patru consoane. În prezent, mulţi ebraişti preferă forma „Iahve“, considerând-o pronunţia corectă. Cu toate acestea, dacă se urmăreşte criteriul consecvenţei se preferă forma „Iehova“. În ce sens? Pronunţia „Iehova“ este acceptată în limba română de secole. Cei care nu sunt de acord cu folosirea acestei pronunţii ar trebui să nu fie de acord nici cu folosirea pronunţiei larg acceptate „Ieremia“ şi nici chiar cu pronunţia „Isus“. Pronunţia „Ieremia“ ar trebui să fie schimbată în Yirmeyáh sau Yirmeyáhu, acestea fiind pronunţiile ebraice originale, iar „Isus“ ar deveni Yeshúa‛ (în limba ebraică) sau Iesoús (în limba greacă). Aşadar, mulţi cercetători ai Bibliei, printre care se numără şi Martorii lui Iehova, consideră că criteriul consecvenţei vine în sprijinul pronunţiei „Iehova“, bine cunoscută deja în limba română, precum şi a echivalentelor acesteia în alte limbi. Chiar contează? Unii ar putea argumenta că nu contează dacă i te adresezi Dumnezeului Atotputernic folosind un nume personal sau nu, şi că ei sunt mulţumiţi să vorbească despre Dumnezeu sau să i se adreseze lui Dumnezeu folosind termeni ca Tatăl sau, pur şi simplu, Dumnezeu. Însă ambii termeni sunt titluri, nu nume, şi în nici un caz nu sunt personale sau distinctive. În timpurile biblice, cuvântul Dumnezeu (’Elohím, în limba ebraică) era folosit pentru a descrie un dumnezeu oarecare  chiar şi pe dumnezeul păgân al filistenilor numit Dagon (Judecătorii 16:23, 24). Prin urmare, când un evreu îi spunea unui filistean că el, evreul, i se închina lui „Dumnezeu“, acesta nu îl identifica pe adevăratul Dumnezeu la care se închina el. Deosebit de interesant este un comentariu făcut în 1874 în lucrarea The Imperial Bible-Dictionary: „[Iehova] este în toate cazurile un nume propriu, identificându-l pe Dumnezeu ca persoană şi numai pe el, în timp ce Elohim are mai mult caracterul unui substantiv comun, care într-adevăr îl identifică de obicei, dar nu neapărat şi întotdeauna, pe Cel Suprem. . . . Evreul ar putea spune acest Elohim, adică adevăratul Dumnezeu, pentru a-l deosebi de toţi dumnezeii falşi; însă el nu zice niciodată acest Iehova, întrucât Iehova este numele numai al adevăratului Dumnezeu. El spune de repetate ori Dumnezeul meu . . .; dar niciodată Iehova al meu, întrucât, atunci când spune Dumnezeul meu, el spune Iehova. El vorbeşte despre Dumnezeul lui Israel, însă niciodată despre Iehova al lui Israel, întrucât nu este alt Iehova. El vorbeşte despre Dumnezeul cel viu, dar niciodată despre Iehova cel viu, întrucât el nu poate concepe că Iehova ar putea fi altfel decât viu“. Calităţile adevăratului Dumnezeu Bineînţeles, atunci când cunoaştem numele unei persoane nu înseamnă că o cunoaştem bine. Cei mai mulţi dintre noi cunosc numele unor politicieni renumiţi. S-ar putea să ne fie bine cunoscute chiar şi numele unor bărbaţi sau femei de seamă din alte ţări. Însă simpla cunoaştere a numelui lor  chiar şi a pronunţiei corecte  nu înseamnă că îi cunoaştem personal sau că ştim ce fel de persoane sunt aceştia. În mod asemănător, pentru a-l cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat trebuie să ajungem să-i cunoaştem şi să-i apreciem calităţile.Deşi este adevărat că oamenii nu-l vor putea vedea niciodată pe adevăratul Dumnezeu, el a consemnat pentru noi în mod binevoitor în paginile Bibliei o mulţime de detalii referitoare la personalitatea sa (Exodul 33:20; Ioan 1:18). Unii profeţi evrei au primit prin inspiraţie divină viziuni despre curţile cereşti ale Dumnezeului Atotputernic. Descrierile lor ne înfăţişează nu numai o mare onoare şi o maiestate şi putere impresionante, ci şi linişte, ordine, frumuseţe şi un cadru plăcut.  Exodul 24:9–11; Isaia 6:1; Ezechiel 1:26–28; Daniel 7:9; Apocalipsa 4:1–3. Iehova Dumnezeu i-a enumerat lui Moise câteva dintre calităţile sale atrăgătoare, după cum este consemnat în Exodul 34:6, 7: „DOMNUL, DOMNUL Dumnezeu este plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi adevăr; El care Îşi ţine îndurarea până în mii de generaţii, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul“. Nu sunteţi de acord că faptul de a cunoaşte aceste calităţi ale lui Dumnezeu ne apropie de el şi ne face să dorim să cunoaştem mai multe despre el ca persoană?Chiar dacă nici un om nu îl va putea vedea vreodată pe Iehova Dumnezeu în gloria sa extraordinară, în Biblie este consemnat faptul că, atunci când Isus Cristos a fost ca om pe pământ, el a reflectat în realitate acel gen de persoană care este Iehova Dumnezeu, Tatăl său ceresc. Cu o anumită ocazie, Isus a spus următoarele: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai“.  Ioan 5:19. Aşadar, de aici putem deduce că bunătatea, compasiunea, blândeţea şi căldura de care a dat dovadă Isus, precum şi faptul că iubea fierbinte dreptatea şi ura răutatea sunt toate calităţi pe care Isus le-a observat la Tatăl său, Iehova Dumnezeu, când s-a aflat alături de acesta în curţile cereşti înainte de a veni ca om pe pământ. Prin urmare, când ajungem să înţelegem cu adevărat întreaga semnificaţie a numelui Iehova, avem cu siguranţă toate motivele să iubim şi să binecuvântăm acest nume sacru, să-l lăudăm şi să-l preamărim şi să ne încredem în el.Procesul prin care dobândim în acest mod cunoştinţă despre singurul Dumnezeu adevărat este, de fapt, un proces care nu se sfârşeşte niciodată, după cum reiese cu claritate din Ioan 17:3. În acest verset, timpul corect al verbului grecesc „a cunoaşte“ folosit în original ne ajută foarte mult, întrucât este vorba despre un timp prezent durativ. Iată cum este redat versetul în Sfintele Scripturi  Traducerea Lumii Noi: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care tu l-ai trimis, Isus Cristos“. Într-adevăr, asimilarea în permanenţă a cunoştinţei despre singurul Dumnezeu adevărat, Iehova, şi despre Fiul său, Isus Cristos, este un proces care nu se va sfârşi niciodată. Adevăratul Dumnezeu s-a revelat Aşadar, adevăratul Dumnezeu se deosebeşte cu uşurinţă de mulţimea de dumnezei falşi. El este atotputernicul Creator al universului, inclusiv al pământului şi al omenirii de pe acesta. Are un nume personal unic: Iehova, sau Iahve. Nu face parte dintr-o misterioasă Trinitate. El este un Dumnezeu al iubirii şi îi doreşte creaţiei sale umane numai binele. Însă el este şi un Dumnezeu al dreptăţii şi nu-i va tolera la nesfârşit pe cei care continuă să distrugă pământul şi să instige la război şi violenţă.Iehova ne-a dezvăluit că este hotărât nu numai să înlăture de pe pământ răutatea şi suferinţa, ci şi să facă din el un paradis în care cei cu inima sinceră să poată trăi fericiţi pentru totdeauna (Psalmul 37:10, 11, 29, 34). Dumnezeul Atotputernic l-a instalat acum pe Fiul său, Isus, ca Rege ceresc al Regatului Său, iar în curând Isus va instaura acea lume nouă a dreptăţii şi va restabili condiţiile paradiziace pe pământ. Daniel 2:44; Matei 6:9, 10.