Folosirea crucii în religie

Există însă şi lucruri neînsufleţite care, dacă sînt venerate, duc la încălcarea poruncilor lui Dumnezeu. Un loc proeminent printre aceste lucruri îl ocupă crucea. Secole în şir ea a fost folosită de membrii creştinătăţii ca element al închinării. În The New Encyclopœdia Britannica crucea este denumită „principalul simbol al religiei creştine“. La un proces judecat la un tribunal din Grecia, Biserica Ortodoxă Greacă a declarat chiar că aceia care neagă ’Sfînta Cruce‘ nu sînt creştini. Dar este crucea cu adevărat un simbol creştin? De unde provine această concepţie?Instrumentul folosit pentru a–l omorî pe Isus este menţionat în pasaje biblice cum sînt cele din Matei 27:32 şi 40. Aici cuvîntul grecesc stauròs este tradus în diferite versiuni biblice româneşti prin „cruce“. Dar ce însemna stauròs în secolul I, cînd au fost redactate Scripturile greceşti? În An Expository Dictionary of New Testament Words, W.E. Vine, autorul lui, spune: „STAURÒS (. . .) înseamnă, în primul rînd, un par sau stîlp vertical. Pe acesta răufăcătorii erau executaţi prin ţintuire. Atît, substantivul [stauròs] cît şi verbul stauroō  a fixa pe un stîlp sau par , se deosebesc, la origine, de forma ecleziastică a crucii formată din două bîrne. Forma acesteia din urmă îşi are originea în Caldeea şi a fost folosită ca simbol al zeului Tamuz [sub forma misticului Tau, iniţiala numelui său] în ţara aceea şi în ţările vecine, inclusiv Egiptul.“ W.E. Vine spune în continuare: „Spre mijlocul secolului al III–lea e.n. bisericile fie s–au îndepărtat de anumite doctrine ale credinţei creştine, fie le–au denaturat. Pentru a spori prestigiul sistemului ecleziastic apostat, au fost primiţi în biserici păgînii, însă fără o convertire prin credinţă, ci permiţîndu–li–se să–şi păstreze însemnele şi simbolurile păgîne. Astfel, Tau sau T a fost adoptată sub forma ei cea mai răspîndită, adică cu bîrna transversală coborîtă, ca să reprezinte crucea lui Cristos.“ În The Companion Bible, sub titlul „Crucea şi crucificarea“, se spune: „Cuvîntul englezesc ’cross‘ cruce este o traducere a cuvîntului latinesc crux; dar cuvîntul grecesc stauròs nu mai înseamnă crux, aşa cum cuvîntul «băţ» nu înseamnă «cîrjă». Homer foloseşte cuvîntul stauròs cu privire la un par sau stîlp obişnuit, adică o singură bîrnă. De fapt acesta este sensul şi întrebuinţarea cuvîntului respectiv la toţi clasicii greci. El nu apare nicăieri cu sensul de două bîrne suprapuse transversal (. . .) Nu există nici un cuvînt în textul grecesc din Noul Testament care măcar să sugereze două bîrne.“ În Biblie este folosit încă un cuvînt, xylon, care se referă la obiectul pe care a murit Isus. Acest cuvînt ne ajută să dovedim că stauròs era un stîlp vertical fără bară transversală. La fel se afirmă şi în The Companion Bible: „Cuvîntul [xylon] (. . .) desemnează, în general, un buştean tăiat sau un par, folosit drept combustibil sau într–un alt scop. (. . .) Întrucît acest din urmă cuvînt [xylon] este folosit în locul primului, stauròs, reiese că sensul unuia este identic cu al celuilalt. (. . .) De aici şi folosirea cuvîntului xylon (. . .) în legătură cu modul în care a murit Domnul nostru, şi redarea lui prin «copac» în Fapte 5:30; 10:39; 13:29; Galateni 3:13; 1 Petru 2:24 King James Version.“În lucrarea franceză Dictionnaire Encyclopédique Universel se spune astfel: „De multă vreme credem că crucea, considerată ca simbol religios, le–a fost specifică creştinilor. Dar nu aşa stau lucrurile.“ În cartea Dual Heritage The Bible and the British Museum găsim următoarea explicaţie: „Faptul că în textul grecesc din Noul Testament nu există cuvîntul «cruce» ar putea să–i şocheze pe unii. Cuvîntul tradus prin «cruce» este întotdeauna cuvîntul grecesc stauròs care înseamnă «stîlp» sau «par vertical». Crucea nu a fost iniţial un simbol creştin, ci provine din Egipt şi de la Constantin.“ De asemenea, în New Catholic Encyclopedia se afirmă: „Reprezentarea morţii lui Cristos ca răscumpărător pe Golgota nu apare în arta simbolistică a primelor secole de creştinism. Influenţaţi de interzicerea imaginilor cioplite, consemnată în Vechiul Testament, primii creştini nu au vrut să înfăţişeze nici măcar instrumentul care a cauzat moartea Domnului. (. . .) Crucea a început să fie reprezentată în timpul lui Constantin.“ Crucea lui Constantin Constantin a fost împăratul roman care a convocat conciliul de la Niceea în 325 e.n. şi i–a determinat pe participanţii de acolo să adopte doctrina nescripturală potrivit căreia Cristos este Dumnezeu. El a făcut aceasta pentru a–şi consolida imperiul alcătuit din păgîni şi creştini apostaţi. Iată ce se spune despre el în The New Encyclopœdia Britannica: „În ajunul victoriei lui Constantin asupra lui Maxentius, în 312, el a avut o viziune a «semnului ceresc» al crucii, pe care el l–a luat drept o garanţie divină a triumfului său.“ În lucrare se mai spune că, după victorie, Constantin a instituit venerarea crucii.Dar a dat oare Dumnezeu un semn, şi încă un semn păgîn, unui conducător păgîn care nu îndeplinea voinţa sa? Isus i–a mustrat pe propriii săi conaţionali pentru faptul că voiau semne (Matei 12:38–40). În plus, acel conducător păgîn vărsa sînge nevinovat ca să dobîndească supremaţia politică şi, prin intrigi politice, a pus la cale asasinarea rudelor sale şi a celorlalţi asociaţi ai săi. Spre deosebire de el, Isus a zis: „Regatul meu nu face parte din această lume. Dacă regatul meu ar face parte din această lume, subordonaţii mei ar fi luptat“ (Ioan 18:36). Iată de ce el a poruncit lui Petru: „Pune sabia la locul ei, căci toţi aceia care apucă sabia, de sabie vor pieri.“  Matei 26:52. În cartea Strange Survivals se spun următoarele despre Constantin şi crucea sa: „Nu există nici o îndoială că politica îi caracteriza comportarea: simbolul instituit de el era o satisfacţie pentru creştinii din armata sa, pe de o parte, şi pentru gali [păgîni], pe de altă parte. (. . .) Pentru aceştia din urmă, crucea era garanţia favorii din partea zeului soarelui, adorat de ei. Nu, ’semnul ceresc‘ al lui Constantin nu avea nici o legătură cu Dumnezeu sau cu Cristos, ci era impregnat de păgînism. Să venerăm instrumentul morţii? Chiar dacă ignorăm dovezile şi presupunem că Isus a fost omorît pe cruce, trebuie aceasta să fie venerată? Nu, deoarece Isus a fost executat ca criminal, asemenea oamenilor care au fost ţintuiţi împreună cu el, iar modul în care a murit el a creat o imagine complet eronată despre persoana sa. Creştinii din secolul I nu au vrut nicidecum să considere drept sacru instrumentul cu care a fost executat el. Venerarea acestui instrument ar fi însemnat slăvirea faptei nelegiuite comise cu instrumentul respectiv: asasinarea lui Isus.Dacă cel mai apropiat prieten al tău ar fi executat pe baza unei acuzaţii false, ai face tu o imagine instrumentului de execuţie (de pildă, laţul călăului sau scaunul electric sau carabinele plutonului de execuţie) şi apoi ai săruta–o, ai arde lumînări înaintea ei sau ai purta–o la gît ca podoabă sacră? Aşa ceva ar fi de neconceput. La fel stau lucrurile şi cu adorarea crucii. Simplul fapt că crucea este de origine păgînă agravează situaţia.Venerarea crucii nu este de origine creştină. Ea nu dovedeşte iubirea de Dumnezeu sau de Cristos, ci este o batjocură la adresa lor. Ea violează poruncile lui Dumnezeu cu privire la idolatrie. Ea glorifică un simbol păgîn, prezentîndu–l drept creştin (Exod 20:4, 5; Psalm 115:4–8; 1 Corinteni 10:14). A considera drept sacru un simbol păgîn este o violare a poruncii lui Dumnezeu: „Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce asociere există între dreptate şi nelegiuire? (. . .) «Încetaţi să atingeţi lucrul necurat.» “  2 Corinteni 6:14, 17. Ţineţi ferm la Cuvîntul inspirat Bisericile spun că asemenea practici, printre care se numără şi venerarea crucii, fac parte din „tradiţia sacră“. Dar cînd tradiţia intră în conflict cu Cuvîntul lui Dumnezeu, aceia care îl iubesc pe Dumnezeu resping tradiţia. Lucrurile de care avem realmente nevoie pentru adevărata închinare sînt deja incluse în Cuvîntul lui Dumnezeu, după cum arată şi scrisoarea lui Pavel către Timotei: „Din fragedă copilărie cunoşti scrierile sfinte care pot să te facă înţelept pentru salvare, prin credinţa în legătură cu Cristos Isus. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă pentru a instrui, pentru a mustra, pentru a îndrepta lucrurile, pentru a disciplina în dreptate, astfel încît omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet echipat pentru orice lucrare bună“ (2 Timotei 3:15–17). Nicăieri în Biblie nu se spune că tradiţiile care sînt în contradicţie cu Cuvîntul lui Dumnezeu sînt indispensabile pentru salvare.Contradicţia dintre Scriptură şi tradiţia omenească nu este un lucru nou. Pe parcursul perioadei de la încheierea redactării Scripturilor ebraice pînă la venirea lui Isus conducătorii religioşi evrei au adăugat multe tradiţii orale cărora, mai tîrziu, le–au dat o formă scrisă care nu era inspirată de Dumnezeu. Acele tradiţii intrau deseori în conflict cu Scripturile. Iată de ce le–a zis Isus conducătorilor religioşi: „Dar voi de ce încălcaţi porunca lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre? (. . .) Aţi făcut fără efect Cuvîntul lui Dumnezeu din cauza tradiţiei voastre.“ El a aplicat Cuvîntul lui Dumnezeu la cazul lor cînd a spus: „Zadarnic continuă ei să mi se închine, deoarece ei îi învaţă pe oameni porunci omeneşti drept doctrine“ (Matei 15:1–6, 9). În învăţăturile sale Isus nu a citat niciodată din aceste tradiţii. Sursa lui de referinţă era Cuvîntul scris şi inspirat al lui Dumnezeu.  Matei 4:4–10; Marcu 12:10; Luca 10:26. Dumnezeu nu a lăsat păstrarea ’cuvîntului vieţii‘ în mîinile nesigure ale tradiţionaliştilor religioşi (Filipeni 2:16). În schimb, prin puterea spiritului său sfînt, el a inspirat scrierea Bibliei, astfel ca, „prin mîngîierea din Scripturi, să avem speranţă“ (Romani 15:4). A spune că Biblia este incompletă şi că trebuie să ne bazăm şi pe gîndirea nestatornică a oamenilor imperfecţi şi neinspiraţi înseamnă a nega puterea lui Dumnezeu. În mod indiscutabil, Creatorul sublim şi atotputernic al universului a putut să elaboreze o carte! El a făcut aceasta ca să putem avea o ancoră solidă pentru speranţă şi să nu trebuiască să depindem de tradiţii omeneşti care îi fac pe oameni să încalce poruncile lui Dumnezeu. De aceea, Cuvîntul lui Dumnezeu spune: „Să nu treceţi peste ceea ce este scris“ (1 Corinteni 4:6). Cei care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vor respecta acest sfat. — Vezi şi Proverbe 30:5, 6. „Să respectăm poruncile sale“ „Iată ce înseamnă iubirea faţă de Dumnezeu: să respectăm poruncile sale“, se spune în 1 Ioan 5:3. Cînd conducătorii religioşi înlătură aceste porunci sau le ignoră, sau pun în locul lor tradiţiile contradictorii ale oamenilor, ei îi conduc pe semenii lor contrar voinţei lui Dumnezeu. Ca exemplu, să analizăm un principiu fundamental al Creştinismului: iubirea. Ea a constituit o parte importantă a învăţăturii lui Isus. El a zis: „Să–l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“  Matei 22:39.Cît de importantă este această iubire? Isus i–a învăţat pe discipoli că adevăraţii creştini pot fi identificaţi prin iubirea pe care o au unul faţă de celălalt. El a zis: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v–am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:34, 35). Este adevărat că Legea dată Israelului antic includea porunca de ’a–ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi‘ (Levitic 19:18). Dar noutatea din porunca lui Isus o constituia fraza „cum v–am iubit eu“. Aceasta conferea mai multă forţă iubirii creştine, deoarece un creştin trebuia să fie dispus chiar să–şi jertfească viaţa pentru colaboratorii săi în credinţă, aşa cum a făcut şi Isus. Aşadar, adevăraţii slujitori de azi ai lui Dumnezeu pot fi identificaţi după legătura unificatoare, de nezdruncinat, a iubirii la scară mondială. Cine demonstrează actualmente o asemenea ascultare de poruncile lui Dumnezeu privitoare la iubire? Cine sînt cei care au fost persecutaţi, întemniţaţi, aruncaţi în lagăre de concentrare sau executaţi pentru faptul că nu au vrut să ridice arma împotriva tovarăşilor lor de credinţă şi nici chiar împotriva necredincioşilor din alte ţări? Istoria acestui secol răspunde: numai Martorii lui Iehova. Pe de altă parte, religiile creştinătăţii au încălcat cu regularitate poruncile lui Dumnezeu privitoare la iubire. În toate războaiele acestui secol clericii bisericilor creştinătăţii şi–au condus enoriaşii pe ambele fronturi ca să se măcelărească reciproc cu milioanele. Protestanţii i–au ucis pe fraţii lor protestanţi, catolicii, pe fraţii lor catolici, deşi cu toţii pretindeau că sînt creştini. Însă Cuvîntul lui Dumnezeu spune: „Dacă cineva declară: «Eu îl iubesc pe Dumnezeu» şi totuşi îşi urăşte fratele, este un mincinos. Fiindcă acela care nu îşi iubeşte fratele, pe care l–a văzut, nu poate să–l iubească pe Dumnezeu, pe care nu l–a văzut. Şi iată porunca pe care o avem de la el: cine îl iubeşte pe Dumnezeu trebuie să îşi iubească şi fratele.“  1 Ioan 4:20, 21. În Cuvîntul lui Dumnezeu se mai spune: „Copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului se evidenţiază prin faptul acesta: oricine nu practică dreptatea nu provine de la Dumnezeu şi nici acela care nu îl iubeşte pe fratele său. (. . .) Să ne iubim unii pe alţii; nu asemenea lui Cain, care provenea de la cel rău şi l–a ucis pe fratele său“ (1 Ioan 3:10–12). Membrii bisericilor creştinătăţii pretind că sînt copii ai lui Dumnezeu, dar ei nu pot dovedi lucrul acesta, deoarece încalcă în mod flagrant poruncile date de Dumnezeu cu privire la iubire şi ’îşi ucid fratele‘. Ei nu pot fi decît copii ai ’celui rău‘. De aceea, Cuvîntul lui Dumnezeu îi îndeamnă pe cei sinceri din aceste religii: „Ieşiţi din ea, poporul meu, dacă nu vreţi să participaţi împreună cu ea la păcatele ei şi dacă nu vreţi să primiţi o parte din plăgile ei“ (Apocalips 18:4). În curînd Dumnezeu îşi va executa sentinţele asupra tuturor religiilor false. Cei care vor rămîne ataşaţi de ele vor împărtăşi soarta lor (Apocalips 17:16). Însă „cel care înfăptuieşte voinţa lui Dumnezeu rămîne pentru totdeauna“. 1 Ioan 2:17. ORIGINEA CRUCII Cu mult timp înaintea erei creştine, diferite forme de cruci erau folosite ca simboluri religioase în aproape orice loc de pe pămînt Crux Ansata era folosită de egiptenii antici ca simbol al vieţii viitoare Crux Quadrata simboliza cele patru elemente, din care, după cîte se credea, au fost create toate lucrurile Crux Gammata despre care se credea că este un simbol al focului sau al soarelui, deci al vieţii Crucea latină care cunoaşte o mare răspîndire în creştinătate Această cruce este o monogramă a primelor două litere greceşti din cuvîntul „Cristos“