Capitolul XVI - Asigură - i un viitor durabil familiei tale

Cand Iehova i-a unit pe Adam şi Eva prin căsătorie, Adam şi-a exprimat bucuria rostind cele mai vechi versuri care au fost consemnate în limba ebraică (Geneza 2:22, 23). Însă, Creatorul intenţiona mai mult decât doar să le producă plăcere copiilor săi umani. El dorea ca familiile şi cuplurile căsătorite să înfăptuiască voinţa sa. El i-a spus primei perechi: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ“ (Geneza 1:28). Ce misiune grandioasă şi bogat recompensată era aceasta! Cât de fericiţi ar fi fost atât ei, cât şi copiii pe care urmau să-i aibă Adam şi Eva dacă ar fi înfăptuit voinţa lui Iehova într-o deplină supunere!Astăzi, la fel, familiile sunt cu adevărat fericite când membrii lor colaborează pentru a înfăptui voinţa lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris: „Evlavia devoţiunea sfântă este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are promisiunea vieţii de acum şi a celei viitoare“ (1 Timotei 4:8). O familie care trăieşte în devoţiune sfântă şi care urmează îndrumarea lui Iehova pe care o conţine Biblia va găsi fericire în ‘viaţa de acum’ (Psalmii 1:1–3; 119:105; 2 Timotei 3:16). Chiar dacă un singur membru al familiei aplică principiile Bibliei, lucrurile stau mai bine decât dacă nici unul nu face aceasta.Această carte a prezentat multe principii biblice care contribuie la fericirea unei familii. Ai observat, probabil, că unele dintre ele apar de mai multe ori pe parcursul întregii cărţi. De ce? Deoarece ele reprezintă adevăruri pline de forţă care acţionează în folosul tuturor în diferite aspecte ale vieţii de familie. O familie care se străduieşte să aplice aceste principii biblice descoperă că devoţiunea sfântă, în realitate, „are promisiunea vieţii de acum“. Să revedem patru dintre aceste principii importante. VALOAREA STĂPÂNIRII DE SINE Regele Solomon a spus: „Cel care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri“ (Proverbele 25:28; 29:11). Faptul de ‘a fi stăpân pe sine’, sau de a exercita stăpânire de sine, este deosebit de important pentru cei care îşi doresc o căsnicie fericită. Cedarea în faţa unor emoţii cu efect distructiv, ca de exemplu mânia sau dorinţele senzuale imorale, va cauza prejudicii care vor avea nevoie de ani de zile pentru a fi reparate  dacă vor mai putea fi reparate.Desigur, nici un descendent al lui Adam nu-şi poate ţine sub control deplin carnea imperfectă (Romani 7:21, 22). Totuşi, stăpânirea de sine este un rod al spiritului (Galateni 5:22, 23). Prin urmare, spiritul lui Dumnezeu va produce în noi stăpânirea de sine dacă ne rugăm pentru această calitate, dacă aplicăm sfatul corespunzător care se găseşte în Scripturi şi dacă ne asociem cu cei care o manifestă, evitându-i pe cei care nu o manifestă (Psalmul 119:100, 101, 130; Proverbele 13:20; 1 Petru 4:7). O astfel de atitudine ne va ajuta să ‘fugim de fornicaţie’, chiar şi atunci când suntem ispitiţi (1 Corinteni 6:18, NW). Vom respinge violenţa şi vom evita abuzul de alcool sau vom învinge această problemă. Şi vom soluţiona cu mai mult calm provocările şi situaţiile dificile. Fie ca toţi, inclusiv copiii, să înveţe să cultive acest extrem de important rod al spiritului.  Psalmul 119:1, 2. O ATITUDINE CORECTĂ FAŢĂ DE AUTORITATE Al doilea principiu important este recunoaşterea autorităţii. Pavel a descris ordinea corectă a lucrurilor când a spus: „Vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos“ (1 Corinteni 11:3). Aceasta înseamnă că bărbatul este în fruntea familiei, soţia sa îl sprijină în mod loial, iar copiii ascultă de părinţii lor (Efeseni 5:22–25, 28–33; 6:1–4). Aminteşte-ţi însă că autoritatea duce la fericire numai atunci când este exercitată în mod corect. Bărbaţii care trăiesc în devoţiune sfântă ştiu că autoritatea nu înseamnă dictatură. Ei îl imită pe Isus, Capul lor. Deşi Isus avea să fie „Cap peste toate lucrurile“, el „n-a venit să I se slujească, ci El să slujească“ (Efeseni 1:22; Matei 20:28). În mod asemănător, un creştin îşi exercită autoritatea nu ca să tragă el însuşi foloase, ci ca să se îngrijească de interesele soţiei sale şi ale copiilor săi.  1 Corinteni 13:4, 5.În ce priveşte rolul său, soţia care manifestă devoţiune sfântă nu-şi concurează soţul şi nici nu caută să-l domine. Ea este fericită să-l susţină şi să colaboreze cu el. Biblia vorbeşte uneori despre soţie ca fiind „proprietatea“ soţului ei, nelăsând nici o îndoială în ce priveşte faptul că el este capul ei (Geneza 20:3). Prin intermediul căsătoriei, soţia intră sub incidenţa ‘legii soţului ei’ (Romani 7:2). În acelaşi timp, Biblia o numeşte „ajutor“ şi „întregire“ (Geneza 2:20). Ea completează calităţile şi aptitudinile care-i lipsesc soţului ei, oferindu-i acestuia sprijinul necesar (Proverbele 31:10–31). De asemenea, Biblia spune că soţia este o ‘parteneră’, o persoană care lucrează umăr la umăr cu tovarăşul ei de viaţă (Maleahi 2:14). Aceste principii scripturale îi ajută pe soţi să-şi înţeleagă reciproc poziţia şi să se trateze reciproc cu respectul şi demnitatea cuvenite. ‘FIŢI GRABNICI LA ASCULTARE’ În această carte se subliniază de multe ori necesitatea de a comunica. De ce? Pentru că problemele se pot rezolva mai uşor atunci când persoanele îşi vorbesc şi se ascultă cu adevărat una pe cealaltă. S-a subliniat de multe ori ideea potrivit căreia comunicarea trebuie să aibă loc în ambele sensuri. Discipolul Iacov a exprimat acest lucru în felul următor: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire“.  Iacov 1:19.Este, de asemenea, important să fim atenţi la felul în care vorbim. Cuvintele nechibzuite, provocatoare la ceartă sau marcate de un spirit critic caustic nu constituie o comunicare reuşită (Proverbele 15:1; 21:9; 29:11, 20). Chiar dacă ceea ce spunem este adevărat, dacă este exprimat într-un mod plin de asprime, de mândrie sau de insensibilitate, este posibil să facă mai mult rău decât bine. Vorbirea noastră trebuie să fie plăcută, ‘dreasă cu sare’ (Coloseni 4:6). Cuvintele noastre trebuie să fie asemenea unor „mere de aur într-un coşuleţ de argint“ (Proverbele 25:11). Familiile care învaţă să comunice bine întreprind un pas mare spre dobândirea fericirii. ROLUL VITAL AL IUBIRII Cuvântul „iubire“ apare de multe ori pe tot parcursul acestei cărţi. Vă mai amintiţi la ce fel de iubire ne-am referit în primul rând? Este adevărat că iubirea romantică (în greceşte, éros) joacă un rol important în căsătorie, iar în căsătoriile reuşite, soţul şi soţia cultivă afecţiunea profundă şi prietenia (în greceşte, philía). Însă, de o importanţă chiar mai mare este iubirea reprezentată prin termenul grecesc agápe. Aceasta este iubirea pe care o cultivăm pentru Iehova, pentru Isus şi pentru semenii noştri (Matei 22:37–39). Aceasta este iubirea pe care o manifestă Iehova faţă de omenire (Ioan 3:16). Este minunat că putem să manifestăm acelaşi fel de iubire faţă de partenerul nostru de căsătorie şi faţă de copiii noştri!  1 Ioan 4:19.În căsnicie, această iubire superioară constituie cu adevărat „o legătură perfectă a unităţii“ (Coloseni 3:14). Ea uneşte cuplul şi îi face pe cei doi să dorească să facă ce este cel mai bine atât unul pentru celălalt, cât şi pentru copiii lor. Când familiile se confruntă cu situaţii grele, iubirea îi ajută pe membrii acestora să soluţioneze lucrurile în mod unit. Pe măsură ce cuplul înaintează în vârstă, iubirea îi ajută să-şi acorde reciproc sprijin şi să continue să se aprecieze unul pe celălalt. „Iubirea . . . nu îşi caută propriile interese. . . . Ea suportă totul, crede totul, speră totul, suferă totul. Iubirea nu trece niciodată.“ 1 Corinteni 13:4–8.Legătura conjugală este puternică îndeosebi când este consolidată nu doar de iubirea dintre partenerii conjugali, ci, în primul rând, de iubirea pentru Iehova (Eclesiastul 4:9–12). De ce? Ei bine, apostolul Ioan a scris: „Aceasta este dragostea de Dumnezeu, să păzim poruncile Lui“ (1 Ioan 5:3). Astfel, un cuplu ar trebui să-şi instruiască copiii în devoţiune sfântă nu pur şi simplu pentru că nutreşte o iubire profundă pentru copiii, ci pentru că aceasta este porunca lui Iehova (Deuteronomul 6:6, 7). Ei trebuie să se ferească de imoralitate nu numai pentru că se iubesc unul pe celălalt, ci, îndeosebi, pentru că îl iubesc pe Iehova, care „îi va judeca pe fornicatori şi pe adulteri“ (Evrei 13:4,). Chiar dacă unul dintre parteneri cauzează probleme grave în căsnicie, iubirea pentru Iehova îl va determina pe celălalt să continue să urmeze principiile Bibliei. Sunt, cu adevărat, fericite acele familii în care iubirea unuia pentru celălalt este consolidată de iubirea pentru Iehova! FAMILIA CARE ÎNFĂPTUIEŞTE VOINŢA LUI DUMNEZEU Întreaga viaţă a creştinului se axează pe înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu (Psalmul 143:10). Aceasta înseamnă, în realitate, devoţiune sfântă. Înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu le ajută familiilor să păstreze în obiectiv lucrurile cu adevărat importante (Filipeni 1:9, 10). De exemplu, Isus a avertizat: „Am venit să întorc pe fiu împotriva tatălui său, pe fiică împotriva mamei sale şi pe noră împotriva soacrei sale. Şi omul va avea ca vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui“ (Matei 10:35, 36). Conform avertismentului lui Isus, mulţi dintre continuatorii săi au fost persecutaţi de membrii familiilor lor. Ce situaţie tristă, dureroasă! Cu toate acestea, nu trebuie să lăsăm ca legăturile de familie să fie mai presus de iubirea noastră pentru Iehova Dumnezeu şi pentru Isus Cristos (Matei 10:37–39). Dacă perseverăm, în pofida opoziţiei din partea familiei, oponenţii îşi pot schimba atitudinea când văd efectele bune ale devoţiunii sfinte (1 Corinteni 7:12–16; 1 Petru 3:1, 2). Chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, nu vom obţine foloase durabile dacă încetăm să-i slujim lui Dumnezeu din cauza opoziţiei.Înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu îi va ajuta pe părinţi să ia decizii corecte. De exemplu, în unele comunităţi părinţii tind să-şi considere copiii o investiţie şi contează pe faptul că aceştia îi vor îngriji la bătrâneţe. Deşi se cuvine şi este potrivit ca părinţii în vârstă să fie îngrijiţi de copiii lor deveniţi adulţi, această optică nu trebuie să-i determine pe părinţi să-şi orienteze copiii spre un mod de viaţă materialist. Părinţii nu le fac nici un serviciu copiilor lor dacă îi cresc învăţându-i să preţuiască bunurile materiale mai mult decât lucrurile spirituale.  1 Timotei 6:9.Un excelent exemplu în acest sens este Eunice, mama tânărului prieten al lui Pavel, Timotei (2 Timotei 1:5). Deşi a fost căsătorită cu un necredincios, Eunice, împreună cu bunica lui Timotei, Lois, l-a crescut cu succes pe Timotei, învăţându-l să urmărească devoţiunea sfântă (2 Timotei 3:14, 15). Când Timotei a fost destul de mare, Eunice i-a permis să plece de acasă şi să se înroleze în lucrarea de predicare a Regatului ca însoţitor al lui Pavel într-o călătorie misionară (Faptele 16:1–5). Cât de fericită trebuie să fi fost ea când fiul ei a devenit un misionar remarcabil! Devoţiunea sfântă dovedită de el ca adult a pus într-o lumină favorabilă instruirea pe care a primit-o de timpuriu. Cu siguranţă că veştile despre ministerul fidel al lui Timotei i-au adus Eunicei satisfacţie şi bucurie, chiar dacă îi era dor să-l vadă acasă.  Filipeni 2:19, 20. FAMILIA ŞI VIITORUL TĂU Isus a fost crescut într-o familie temătoare de Dumnezeu şi, ca adult, a manifestat cuvenita preocupare a unui fiu faţă de mama sa (Luca 2:51, 52; Ioan 19:26). Cu toate acestea, principalul obiectiv al lui Isus a fost acela de a îndeplini voinţa lui Dumnezeu, iar acest lucru însemna pentru el să le dea oamenilor posibilitatea de a se bucura de viaţa veşnică. El a făcut acest lucru când şi-a oferit viaţa umană perfectă ca răscumpărare pentru omenirea păcătoasă.  Marcu 10:45; Ioan 5:28, 29.După ce Isus a murit, Iehova l-a ridicat la viaţă cerească şi i-a conferit o mare autoritate, instalându-l, în cele din urmă, ca Rege în Regatul ceresc (Matei 28:18; Romani 14:9; Apocalipsa 11:15). Jertfa lui Isus a făcut posibil ca unii oameni să fie aleşi ca să guverneze împreună cu el în acel Regat. De asemenea, ea i-a oferit restului omenirii animate de dreptate posibilitatea de a se bucura de o viaţă perfectă pe un pământ readus la condiţii paradiziace (Apocalipsa 5:9, 10; 14:1, 4; 21:3–5; 22:1–4). Unul dintre cele mai mari privilegii pe care le avem astăzi este acela de a le vorbi semenilor noştri despre această glorioasă veste bună.  Matei 24:14.Aşa cum a arătat apostolul Pavel, o viaţă dusă în devoţiune sfântă are promisiunea că oamenii vor putea moşteni aceste binecuvântări în viaţa „viitoare“. Cu siguranţă, aceasta este cea mai bună modalitate de a găsi fericirea! Aminteşte-ţi că „lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac“ (1 Ioan 2:17). Aşadar, fie că eşti copil sau părinte, soţ sau soţie, fie că eşti un adult fără partener cu sau fără copii, străduieşte-te să înfăptuieşti voinţa lui Dumnezeu. Chiar dacă asupra ta se exercită presiuni sau dacă te confrunţi cu greutăţi foarte mari, nu uita niciodată că eşti slujitorul Dumnezeului celui viu. Astfel, fie ca acţiunile tale să-l bucure pe Iehova (Proverbele 27:11). Şi fie ca modul tău de a te comporta să aibă drept consecinţă fericirea, în prezent, şi viaţa veşnică, în lumea nouă viitoare! CUM POT CONTRIBUI ACESTE PRINCIPII BIBLICE . . . LA FERICIREA FAMILIEI TALE? Stăpânirea de sine poate fi cultivată.  Galateni 5:22, 23. Având o atitudine corectă faţă de autoritate, atât soţul, cât şi soţia caută binele familiei lor.  Efeseni 5:22–25, 28–33; 6:4. Comunicarea include şi faptul de a asculta.  Iacov 1:19. Iubirea pentru Iehova va consolida o căsnicie.  1 Ioan 5:3. Înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu constituie cel mai important obiectiv pentru o familie.  Psalmul 143:10; 1 Timotei 4:8.