Tema lunii Aprilie - Anul 2011 - O răscumpărare în schimbul multora

Una din învăţăturile vitale predată peste tot în Biblie este cea a răscumpărării, pe care Dumnezeu a furnizat-o prin Isus Cristos, pentru oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu şi au credinţă în El. De exemplu, să luăm cuvintele lui Isus de la Matei 20:28: „Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi”. Isus a făcut şi alte declaraţii cu aceeaşi valabilitate; tot aşa au făcut şi apostolii Săi. Profeţii dinaintea timpului lui Isus au scris cu privire la această îngrijire a lui Dumnezeu foarte importantă şi iubitoare, ce are ca rezultat binecuvântarea pentru oameni, răscumpărarea. Acesta este unul dintre adevărurile de bază ale cuvântului lui Dumnezeu.Acest cuvânt, răscumpărare, înseamnă ceva care izbăveşte sau eliberează, furnizând eliberare. În Biblie, cuvântul se foloseşte adesea pentru eliberarea din necaz, primejdie sau nenorocire. Un astfel de exemplu se găseşte la Isaia 43:3, unde citim: „Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău, …Eu am dat Egiptul ca preţul tău de răscumpărare”. Dumnezeu a dat Egiptul, Etiopia şi Seba ca o răsplată sau un preţ de răscumpărare cuceritorului persan al Babilonului, pentru eliberarea poporului Său din Babilon (comparaţi Ezechiel 29:17-20; Estera 1:1-3). În acest din urmă caz, cuvântul răscumpărare nu este folosit pentru a arăta răscumpărarea sau eliberarea din păcat sau din moartea datorată păcatului. „Răscumpărarea în schimbul multora” menţionată de Isus la Matei 20:28 desemnează de asemenea o eliberare sau o salvare. Psalmii 49:6, 7 declară: „Ei se încred în avuţia lor şi se fălesc cu mulţimea bogăţiilor lor; nici unul dintre ei nu poate să-şi răscumpere fratele prin nici un fel de mijloace, nici să-i dea lui Dumnezeu un preţ de răscumpărare pentru el”. Această scriptură este în armonie cu altele şi scoate în relief faptul că „răscumpărarea” este o izbăvire împlinită nu prin bogăţie sau prin abilitatea omului, ci printr-o îngrijire a lui Dumnezeu. Învăţătura Scripturală a răscumpărării este că Iehova Dumnezeu a trimis pe Fiul Său Isus Cristos pe pământ, furnizând prin El şi moartea Sa un preţ de răscumpărare. În felul acesta, oamenii care au credinţă în îngrijirea lui Dumnezeu pot veni în armonie cu El şi, servindu-L cu credincioşie, pot primi darul vieţii, fiind eliberaţi de păcatul moştenit şi de moartea eternă, ca rezultat al păcatului. Ca urmare a acestui lucru, este scris la Romani 6:23: „Plata păcatului este moartea, însă darul pe care îl dă Dumnezeu este viaţa veşnică prin Cristos Isus, Domnul nostru”.Răscumpărarea este acţiunea pe care Dumnezeu o îndeplineşte în realizarea acestei izbăviri a omenirii prin Cristos. Răscumpărarea însăşi este cea care serveşte ca preţ de răscumpărare, lucrul preţios cu care se face răscumpărarea sau eliberarea, anume „omul Isus Cristos”. Nevoia omului după un preţ de răscumpărare este arătată prin faptul că toţi oamenii sunt născuţi imperfecţi şi păcătoşi, aşa cum a mărturisit chiar credinciosul David, care a declarat: „Iată, am fost născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmii 51:5). Dacă oamenii păcătoşi urmează să primească viaţă veşnică, atunci trebuie să vină eliberarea din această condamnare a păcatului şi a morţii şi aceasta va veni de la Creator, deoarece omul a fost şi este neputincios în această privinţă. De asemenea, aceasta este parte a scopului exprimat al lui Iehova că oamenii vor primi viaţă veşnică, aşa cum a declarat Isus Cristos la Ioan 17:3: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică, ca ei să asimileze cunoştinţă despre Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi despre Acela pe care L-ai trimis Tu, Isus Cristos”. Pentru a se împlini acest scop de a da viaţă oamenilor, este necesar un preţ de răscumpărare. Ceea ce este cumpărat cu preţul de răscumpărare este identificat în declaraţia lui Iehova Dumnezeu către perfectul Adam, referitor la ce urma să fie pierdut prin păcat şi neascultare: „vei muri negreşit”. (Geneza 2:17). Ceea ce s-a pierdut a fost viaţa umană perfectă împreună cu drepturile şi perspectivele ei pământeşti. Ceea ce este răscumpărat sau redobândit este ceea ce a fost pierdut, anume viaţa umană perfectă împreună cu drepturile şi perspectivele ei pământeşti. Legea dreaptă a lui Dumnezeu din Deuteronomul 19:21 era că aceea ce se pierdea trebuia să fie înlocuit cu acelaşi lucru; de aceea, trebuia sacrificată o viaţă umană perfectă pentru o viaţă umană perfectă pierdută. Cine putea furniza răscumpărarea necesară?Furnizorul răscumpărării este Iehova Dumnezeu, Izvorul vieţii, Creatorul. Isus, singurul Său Fiu născut, a spus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut, …Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume”. (Ioan 3:16,17). Justiţia a fost îndeplinită prin moartea suferită de omenire, pedeapsa dreaptă a păcatului. Aşadar, răscumpărarea este o expresie a îndurării lui Dumnezeu, a bunătăţii Sale nemeritate faţă de omenire. Ce lucru preţios şi bun putea exista, care i-a plăcut lui Dumnezeu să-l folosească pentru răscumpărarea acelora care apreciază bunătatea Sa iubitoare?Acesta a fost Fiul Său iubit. La 1Timotei 2:5, 6, citim: „Omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine ca răscumpărare corespunzătoare”. Referitor la naşterea Sa ca om, relatarea din Matei 1:22, 23, ne spune: „Toate acestea s-au întâmplat de fapt ca să se împlinească ce spusese Iehova prin profetul Său, când a zis: Iată că fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel”. Că Acesta avea să fie Răscumpărătorul sau Eliberatorul de păcat şi moarte, a spus îngerul lui Iehova, în versetul 21: „El îşi va scăpa poporul de păcatele lui”. Cu privire la El, apostolul Petru a explicat de asemenea la Faptele 4:12: „În nimeni altul nu este salvare, căci nu este sub cer nici un alt nume care să fi fost dat printre oameni, prin care putem fi salvaţi”. Dintre toate creaturile credincioase ale lui Dumnezeu din cer, Lui i-a plăcut să folosească pe Cel mai drag, trimiţându-L pe pământ, pentru a deveni un om perfect, îndeplinind astfel, pe lângă alte lucruri, şi lucrarea de răscumpărare. Evrei 2:9, declară: „Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, încoronat cu glorie şi cu onoare fiindcă a suferit moartea, pentru ca, prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, el să guste moartea pentru fiecare om”. Cât de adevărat a fost strigătul bucuros al lui Ioan Botezătorul, atunci când L-a văzut pe Acesta apropiindu-se: „Iată, Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii!” – Ioan 1:29. Viaţa umană perfectă pe care Isus a depus-o în moarte este acel lucru preţios ce îndeplineşte răscumpărarea a ceea ce păcatul lui Adam, al neascultării, a pierdut pentru toţi urmaşii săi. Sângele lui Isus vărsat în moarte, viaţa Sa umană pe care a oferit-o de bună voie ca jertfă, aceasta înseamnă răscumpărarea. Ea a fost furnizată aici pe pământ la moartea lui Isus. Ea a fost prezentată în cer ca o jertfă de răscumpărare pentru păcat, de Cristos Cel înviat şi glorificat, căci El a fost înviat ca o creatură spirit, nemuritor, nemaifiind un fiu uman al lui Dumnezeu. Viaţa Sa umană perfectă, cu toate drepturile şi perspectivele ei, a fost pusă în moarte, dar nu pentru păcat şi nici ca pedeapsă. Ea n-a fost luată înapoi de Isus la învierea Sa, căci El a fost înviat ca o creatură spirit divină. După ce Tatăl ceresc a dat Fiului Său credincios răsplata vieţii nemuritoare în spirit, viaţa umană jertfită a rămas în vigoare, un lucru de valoare cu putere de cumpărare, deci cu putere de răscumpărare. Valoarea vieţii umane perfecte era acum disponibilă pentru a fi folosită în interesul oamenilor credincioşi ce aveau nevoie să fie răscumpăraţi. Aceste adevăruri minunate sunt făcute clare la Evrei 9:24-26, după cum urmează:„Cristos n-a intrat într-un loc sfânt făcut de mâini, care este o copie a realităţii, ci chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi înaintea persoanei lui Dumnezeu. Şi nu ca să Se ofere de mai multe ori, aşa cum intră marele preot an de an în locul sfânt cu un sânge care nu este al său. Altfel, ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la întemeierea lumii. Dar acum El s-a dezvăluit o dată pentru totdeauna la încheierea acestor sisteme de lucruri, ca să îndepărteze păcatul prin jertfirea Lui însuşi”.Observăm că prin păcat Adam a pierdut viaţa umană perfectă, a fost condamnat în mod drept la moarte şi în cele din urmă a murit, iar toţi descendenţii săi au moştenit păcatul şi moartea de la el. Dumnezeu L-a făcut pe Fiul Său iubit un om perfect, Isus a fost credincios, a mers în moarte, iar după aceea a fost înviat prin puterea lui Dumnezeu şi a fost înălţat la cer, acolo prezentând lui Dumnezeu meritul sau valoarea vieţii Sale umane perfecte. Dar cum lucrează aceasta în interesul oamenilor credincioşi? Cum răscumpără aceasta pe „mulţi”? Acestea sunt întrebări bune, ce merită un răspuns din Biblie. Luca 3:38 îl numeşte pe Adam „fiul lui Dumnezeu”. Ca fiu uman al lui Dumnezeu, Adam a fost perfect, deoarece Iehova Dumnezeu l-a creat şi „lucrările Lui sunt desăvârşite”. (Deuteronomul 32:4). Adam n-a fost făcut să fie ascultător de Dumnezeu în mod automat, ca un robot. Nu, ci el putea alege să asculte de Făcătorul Său şi să se bucure de binecuvântările vieţii care îi fusese dată, sau putea să nu asculte, în mod voluntar, şi să-şi piardă viaţa şi orice drept la ea. Astfel, chiar dacă el a fost perfect, credincioşia sa a fost supusă probei. Atunci când a păcătuit, Adam a încetat să mai fie fiul lui Dumnezeu, devenind un păcătos intenţionat. „Adam nu a fost înşelat.” (1Timotei 2:14). Astfel, sentinţa morţii pentru păcatul ales cu voia a trecut asupra lui Adam, iar la timpul potrivit el a murit. Toţi copiii săi, atât strămoşii noştri cât şi noi, am fost născuţi după păcatul său.Descendenţii imperfecţi ai lui Adam au putut alege sau să servească pe Dumnezeu cât mai bine cu putinţă, sau să-şi împietrească inimile împotriva bunătăţii Sale, în timpul puţinilor ani de viaţă ai lor. Iosua a zis izraeliţilor imperfecţi: „Alegeţi astăzi pe cine veţi servi; …în ceea ce mă priveşte, eu şi casa mea vom servi pe Iehova”. (Ios. 24:15). Dar chiar şi cei care şi-au folosit mintea şi inima pentru închinarea adevăratului Dumnezeu au fost neputincioşi să câştige viaţă veşnică pentru ei, fără acţiunea lui Dumnezeu în interesul lor. Romani 5:12 arată de ce: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit”. Ca om perfect, Isus s-a aflat într-o poziţie asemănătoare cu cea ocupată cândva de omul perfect Adam în grădina Edenului. La Evrei 5:8, 9, este spus referitor la Isus: „Deşi era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit şi, după ce a fost făcut perfect, a primit ca responsabilitate salvarea veşnică a tuturor celor care ascultă de El”. Perfecţiunea, nu doar a organismului uman, ci şi a devotamentului faţă de Tatăl Său, a fost dovedită de Isus printr-o ascultare ireproşabilă. Din pricina aceasta, El a fost înălţat şi a fost făcut Mare Preot, pentru a intra „chiar în cer”, unde a oferit valoarea jertfei Sale umane perfecte în interesul „tuturor celor care Îl ascultă”. În contrast cu Adam, care a adus moartea asupra întregii omeniri prin călcarea legii lui Dumnezeu, Isus, ca Marele Preot glorificat, prezentând în cer acest preţ de răscumpărare, se află în poziţia de a-i elibera pe cei credincioşi dintre descendenţii lui Adam de neputinţa moştenită, sub care toţi sunt născuţi. Prin răscumpărarea Sa El îi cumpără, îi răscumpără din păcat şi moarte, aplicând meritul jertfei Sale în interesul lor, ca ei să poată avea o stare dreaptă înaintea Tatălui, prin Fiul. – 1Corinteni 6:20, 7:23. CINE ESTE RĂSCUMPĂRAT ? Omul Adam nu se află printre cei răscumpăraţi. De ce? Deoarece el a fost un păcătos cu voia, a fost condamnat la moarte în mod drept, a murit pentru că a meritat şi Dumnezeu nu-şi va revoca judecata Sa dreaptă dându-i viaţă lui Adam. El a avut viaţă perfectă şi a pierdut-o premeditat. Nu există nici o îngrijire pentru Adam în răscumpărarea lui Dumnezeu. Dar în contrast cu ceea ce a făcut Adam marii sale familii născute după el, Isus Cristos răscumpără cu un preţ de răscumpărare corespunzător pe oamenii care cred. El compensează condamnarea moştenită a celor „mulţi” care cred din familia lui Adam, aplicând în interesul lor meritul acestui preţ de răscumpărare, iar aceştia sunt cei răscumpăraţi. – Matei 20:28.Vor primi aceasta atât iudeii, cât şi neiudeii? Da, deoarece Romani 5:18 declară: „Tot aşa, un singur act de justificare a făcut să fie declaraţi drepţi pentru viaţă oameni de orice fel”. Galateni 3:13 arată iudeilor că „prin cumpărare, Cristos ne-a eliberat din blestemul legii”; Romani 4:11 vorbeşte neamurilor care exercită credinţă ca „acei ce au credinţă şi care au fost consideraţi drepţi, deşi sunt necircumcişi”. Deci, calea de acţiune a unui individ hotărăşte dacă el va primi sau nu foloase, în cele din urmă, din jertfa de răscumpărare a lui Cristos. Cei răi cu voia şi împietriţi faţă de îngrijirea lui Iehova, nu primesc obligatoriu meritul răscumpărării şi viaţa, ci aşa cum este declarat la Ioan 3:36: „Cine exercită credinţă în Fiul are viaţă veşnică; cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”. În felul acesta este arătată imparţialitatea lui Iehova, Marele Răscumpărător. Baza pentru învierea morţilor care se află în amintirea lui Dumnezeu şi obţinerea vieţii în final, este aceeaşi îngrijire de răscumpărare. Isus a dat „răscumpărarea corespunzătoare pentru toţi”, toţi cei care intră în legământ cu Dumnezeu prin Isus ca mijlocitor. „Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus, care S-a dat pe Sine ca răscumpărare corespunzătoare pentru toţi.” – 1Timotei 2:5, 6.Răscumpărarea pune asupra acelora care vor să beneficieze de aceasta o obligaţie şi un privilegiu minunat. „Ghimpele care produce moartea este păcatul.” (1Corinteni 15:56). De aceea, pentru ca oamenii să fie salvaţi de moartea datorată păcatului, ei trebuie să se informeze despre mila lui Dumnezeu prin Isus Cristos, apoi să aibă credinţă în îngrijirea pe care El a făcut-o. Această credinţă înseamnă a avea încredere deplină într-o asemenea îngrijire, a da tot meritul lui Dumnezeu pentru aceasta şi a demonstra această convingere devotându-se lui Dumnezeu şi informând şi pe alţii despre răscumpărare. O asemenea cale de acţiune urmată de oamenii cu bunăvoinţă, îi identifică pe ei ca fiind acei „mulţi” pentru care a murit Cristos, inclusiv „mulţimea mare” descrisă la Apocalipsa 7:14, care spune despre ei: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare. Ei şi-au spălat robele şi le-au albit în sângele Mielului.”. Credinţa se bazează pe dovezi solide. Cuvântul Dumnezeului Celui Prea Înalt este baza demnă de încredere pentru credinţă. Cuvântul Său face clară îngrijirea de răscumpărare şi astfel face posibilă credinţa în preţul de răscumpărare furnizat de Isus. Oamenii cu bunăvoinţă din zilele noastre, care profită de această îngrijire şi care rămân statornici în această credinţă, Îl vor găsi pe Isus Cristos ca „Părinte veşnic” al lor. (Isaia 9:6). Viaţa lor veşnică pe pământ sub Împărăţia lui Dumnezeu va fi spre lauda singurului Dumnezeu Adevărat, Iehova, al cărui scop prin Isus Cristos este declarat de acest Fiu iubit, la Marcu 10:45: „Că nici Fiul omului n-a venit ca să i se slujească, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi”.