Biblia,cuvîntul lui Dumnezeu sau al oamenilor ?

Lumea moderna este plină de probleme. Căsniciile se destramă. Violenţa în familie este foarte răspîndită. Sute de milioane de oameni suferă de foame. Criminalitatea a luat proporţii epidemice. Pacea şi securitatea sînt idealuri greu de atins. De ce a ajuns lumea în acest impas? Se poate ieşi din el? Pe lîngă faptul că oferă răspunsuri la aceste întrebări, Biblia oferă şi îndrumare în viaţa de zi cu zi. Aşadar, n-ar trebui să ne intereseze ce spune ea? Unii oameni sunt de părere că Biblia nu conţine altceva decît mituri, legende şi înţelepciune populară. Alţii însă cred că ea este Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu. Care punct de vedere este corect? Această carte, intitulată Biblia - Cuvîntul lui Dumnezeu sau al oamenilor?, vă va ajuta să găsiţi răspunsul. Vă invităm s-o examinaţi şi să vă faceţi o părere.

Capitolul XIV - Biblia şi dumneavoastră

Criticii moderni spun că Biblia este neştiinţifică şi contradictorie, că nu este decît o colecţie de mituri. Isus însă a declarat: „Cuvîntul tău al lui Dumnezeu este adevăr“ (Ioan 17:17). Faptele confirmă afirmaţia lui Isus mai degrabă decît pe cea a criticilor. Ele demonstrează istoricitatea Bibliei. În plus, remarcabila ei armonie, profeţiile ei adevărate, profunda sa înţelepciune şi sănătoasa ei influenţă asupra vieţii oamenilor, toate acestea demonstrează că Biblia este Cuvîntul scris al lui Dumnezeu. Aşa cum a scris apostolul Pavel: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă.“  2 Timotei 3:16. Faptul că Biblia este cuvîntul lui Dumnezeu şi nu al oamenilor are o profundă implicaţie. Înseamnă că Dumnezeu a comunicat într-adevăr cu oamenii. El a dat răspuns multora dintre întrebările noastre, arătîndu-ne modul de soluţionare a problemelor pe care le avem. Aceasta mai înseamnă că perspectivele de viitor descrise în Biblie sînt veridice. Regatul lui Dumnezeu deja guvernează şi, la momentul corespunzător, va acţiona pentru a îndepărta injustiţia, opresiunea şi suferinţele de pe pămînt.Acum se pune întrebarea: Cum veţi reacţiona la această informaţie? Informaţia că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu ar trebui cel puţin să vă îndemne să o studiaţi. Psalmistul promite fericire tuturor acelora care procedează aşa cum scrie el: „Fericit este omul care nu a umblat la sfatul celor răi (. . .) dar desfătarea lui este în legea lui Iehova şi în legea sa el citeşte în şoaptă zi şi noapte.“  Psalm 1:1, 2. Acceptaţi ajutorul Desigur că, citind Biblia, veţi găsi probabil lucruri pe care nu le veţi înţelege (2 Petru 3:16). O întîmplare relatată în cartea biblică a Faptelor arată că la aşa ceva vă puteţi aştepta. La puţin timp după moartea lui Isus, un etiopian citea profeţiile cărţii biblice a lui Isaia. Evanghelistul creştin Filip l-a întîlnit pe acel bărbat şi l-a întrebat: „Înţelegi tu, într-adevăr, ceea ce citeşti?“ Etiopianul nu înţelegea ceea ce citea, astfel că l-a rugat pe Filip să-i ajute să înţeleagă.  Fapte 8:30, 31.O doamnă din Statele Unite se afla într-o situaţie asemănătoare. Ea era o asiduă cititoare a Bibliei, însă nu a putut înţelege multe dintre învăţăturile biblice prin simpla citire a ei. Ea a putut să înţeleagă adevărurile biblice fundamentale, cum ar fi importanţa Regatului lui Dumnezeu şi multele binecuvîntări pe care Regatul le va aduce omenirii, numai după ce a întreţinut discuţii cu Martorii lui Iehova. Dacă îi veţi invita, Martorilor lui Iehova le va face o mare bucurie să vă ajute să înţelegeţi mai bine ceea ce citiţi în Biblie. Puneţi în aplicare sfatul Bibliei Noi vă îndemnăm nu numai să citiţi Biblia, ci să şi procedaţi în armonie cu ceea ce citiţi (Psalm 119:2). În plus, Biblia dă îndemnul: „Gustaţi şi vedeţi că Iehova este bun! Fericit este bărbatul robust care se refugiază în el“ (Psalm 34:8). Cu alte cuvinte, ea ne invită să-l punem pe Dumnezeu la încercare. Încercaţi să trăiţi în armonie cu principiile lui Dumnezeu, arătînd că vă puneţi încrederea în el pentru a cunoaşte ce lucruri v-ar putea fi de cel mai mare folos. Numai aşa veţi putea constata că într-adevăr aceasta este calea cea dreaptă. Cei care au o asemenea încredere în Dumnezeu sînt, într-adevăr, fericiţi.Unii afirmă că nimeni nu poate trăi după principiile biblice în această lume necinstită, imorală şi violentă. Adevărul este însă că mulţi fac lucrul acesta. Cine? Un tînăr din Africa a întîlnit un grup de genul acesta. El a scris: „Eu am observat pe parcursul a cîţiva ani trecuţi că aici în Zimbabwe voi, Martorii lui Iehova, sînteţi aceia care vă străduiţi, într-adevăr, să urmaţi propriul exemplu al lui Cristos. (. . .) Pînă acum sînteţi singurul grup care aţi reuşit să mă convingeţi de iubirea lui Dumnezeu şi de puterea evangheliei sale, prin însuşi modul vostru de viaţă şi nu numai verbal şi în scris. Voi şi predicaţi şi trăiţi evanghelia, în timp ce mulţi, mulţi oameni o predică, dar n-o trăiesc.“ Acceptaţi-i autoritatea Apostolul Pavel a spus că Biblia este „utilă pentru a instrui, pentru a mustra, pentru a îndrepta lucrurile“ (2 Timotei 3:16). Uneori însă ceea ce spune Biblia nu se bucură de popularitate. De exemplu, Biblia condamnă actele homosexuale, însă homosexualitatea este larg considerată ca un stil de viaţă acceptabil (Romani 1:24–27; 1 Corinteni 6:9–11; 1 Timotei 1:9–11). Biblia mai spune că viaţa unui copil nenăscut are valoare şi nu trebuie distrusă în mod deliberat, însă în lume se efectuează anual circa 50 de milioane de avorturi (Exod 21:22, 23; Psalm 36:9; 139:14–16; Ieremia 1:5). Dar ce vom face dacă ne vine greu să acceptăm ceea ce spune Biblia în aceste probleme?Creştinii au învăţat că a respecta Cuvîntul lui Dumnezeu este întotdeauna o procedură înţeleaptă. De ce? Deoarece aplicarea în practică a sfaturilor sale dă, mai devreme sau mai tîrziu, pentru toţi, cele mai bune rezultate (Proverbe 2:1–11). Trebuie să recunoaştem că oamenii nu au decît o înţelepciune foarte limitată. Rar se întîmplă ca ei să poată prevedea toate consecinţele faptelor lor. Profetul Ieremia recunoaşte: „Ştiu bine, o, Iehova, că nu-i aparţine omului pămîntesc calea sa. Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să–şi dirijeze pasul.“  Ieremia 10:23. Este suficient să privim în jurul nostru pentru a ne convinge de valabilitatea acestei afirmaţii. Majoritatea relelor pe care şi le provoacă lumea sînt consecinţe directe ale nerespectării sfaturilor Cuvîntului lui Dumnezeu. Pe tot parcursul secolelor, istoria zbuciumată a omenirii a dovedit că oamenii sînt incapabili să ia hotărîri corecte în materie de moralitate. Dumnezeu este infinit mai înţelept ca noi. De ce atunci să nu acceptăm mai degrabă ceea ce spune el, în loc să ne încredem în propria noastră înţelepciune?  Proverbe 28:26; Ieremia 17:9. Nimeni nu este perfect Biblia mai indică un domeniu în care noi trebuie să fim ajutaţi. Noi am moştenit cu toţii o înclinaţie spre păcat. „Înclinaţia inimii omului este rea din tinereţea lui“ (Geneza 8:21; Romani 7:21). Lucrul acesta este amplificat de faptul că trăim într-o lume care nu urmează principiile biblice. Noi avem, aşadar, nevoie de ajutor atît pentru a înţelege Biblia, cît şi pentru a pune în practică cele învăţate din ea. Iată de ce Biblia ne îndeamnă să ne întovărăşim cu aceia care doresc să trăiască în conformitate cu normele divine. Psalmistul a scris: „Am urît congregaţia răufăcătorilor şi nu şed cu cei răi. (. . .) Printre mulţimile adunate îl voi binecuvînta pe Iehova.“ Îar un alt Psalm spune: „Iată, ce bine şi ce plăcut este ca fraţii să locuiască împreună.“  Psalm 26:5, 12; 133:1.Întrunirile constituie o parte esenţială a închinării Martorilor lui Iehova. Martorii ţin mai multe întruniri săptămînale şi organizează periodic congrese în cursul cărora ei studiază împreună Biblia, urmărind să înţeleagă şi modul de a-i aplica principiile. Ei formează o «familie internaţională de fraţi» în cadrul căreia fiecare este îndemnat şi ajutat să respecte înaltele norme ale Bibliei (1 Petru 2:17). De ce n-aţi asista şi dumneavoastră la una dintre întrunirile lor, pentru a vă da seama în ce măsură v-ar putea ajuta şi pe dumneavoastră o asemenea societate?  Evrei 10:24, 25. Trăind conform Cuvîntului lui Dumnezeu Aşadar, cunoaşterea faptului că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu aduce cu sine binecuvîntări şi răspunderi. Noi beneficiem, într-adevăr, pentru a ne orienta în viaţa de toate zilele, de o îndrumare care nu poate fi găsită în nici o altă parte. Înţelegem, de asemenea, iubirea de care a dat dovadă Dumnezeu prin faptul că şi-a oferit propriul Fiu pentru a ne răscumpăra şi pentru a ne da speranţa de a trăi etern (Ioan 3:16). Noi înţelegem că în prezent Isus este Rege şi că nu peste mult timp el va înlătura răutatea de pe pămînt. Noi aşteptăm, de asemenea, plini de încredere «cerurile noi şi pămîntul nou», ale dreptăţii, promise chiar de Dumnezeu.  2 Petru 3:13. Totodată, să nu uităm că avem răspunderea de a studia Biblia şi de a ne înclina inima spre ceea ce spune ea. Dumnezeu însuşi ne adresează îndemnul: „Fiul meu, nu uita legea mea şi inima ta să respecte poruncile mele“ (Proverbe 3:1). Chiar dacă pentru cei mai mulţi Biblia nu este altceva decît cuvîntul oamenilor, noi ar trebui să lăsăm în mod curajos ca „Dumnezeu să fie găsit adevărat, chiar dacă orice om ar fi găsit mincinos“ (Romani 3:4). Lăsaţi-vă conduşi de înţelepciunea divină. „Încrede-te în Iehova din toată inima ta (. . .) în toate căile tale ţine seama de el“ (Proverbe 3:5, 6). Dînd în felul acesta atenţie Cuvîntului lui Dumnezeu, daţi dovadă de înţelepciune care vă va influenţa în bine viaţa atît acum, cît şi în toată eternitatea.

Capitolul XIII - „Cuvîntul lui Dumnezeu este viu“

În capitolul precedent ni s-a arătat că sfaturile Bibliei ne pot ajuta să rezolvăm problemele vieţii şi să evităm erorile. Infinita înţelepciune a acestora este o puternică dovadă de inspiraţie divină. Biblia însăşi spune: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă pentru a instrui, pentru a mustra, pentru a îndrepta lucrurile, pentru a disciplina în dreptate“ (2 Timotei 3:16). Dar Biblia nu se rezumă doar la a ne da sfaturi înţelepte. În calitate de Cuvînt al lui Dumnezeu, ea are, într-adevăr, şi puterea de a-i modela pe oameni. Poate Biblia într-adevăr să-l schimbe pe om? Da, ea îi poate chiar modela personalitatea, aşa cum o atestă acest sfat biblic: „Trebuie să dezbrăcaţi vechea personalitate, care se conformează liniei voastre de conduită de odinioară şi care este coruptă potrivit dorinţelor ei înşelătoare; dar (. . .) trebuie să fiţi înnoiţi în forţa care impulsionează mintea voastră şi să îmbrăcaţi noua personalitate, care a fost creată conform voinţei lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate.“  Efeseni 4:22–24.Este oare, într-adevăr, posibil să îmbraci o nouă personalitate? Da, este posibil! De fapt, uneori actul de a deveni creştin implică modificări de-a dreptul dramatice ale personalităţii (1 Corinteni 6:9–11). De exemplu, un băiat din America de Sud a rămas orfan la vîrsta de nouă ani. Crescînd lipsit de educaţia părintească, el s-a format cu serioase probleme de personalitate. El relatează: „Pe la vîrsta de 18 ani eram complet dependent de droguri şi petrecusem deja un timp la închisoare, deoarece furam pentru a-mi satisface viciul. Mătuşa mea însă era o Martoră a lui Iehova şi, în cele din urmă, mi-a putut oferi un ajutor. El explică: „Mătuşa mea a început să studieze Biblia cu mine şi, după şapte luni, am fost în stare să renunţ la droguri.“ El a mai renunţat şi la societatea pe care o avea mai înainte, făcîndu–şi acum prieteni noi dintre Martorii lui Iehova. El continuă: „Aceşti noi tovarăşi, împreună cu studiul meu biblic efectuat cu regularitate, m-au ajutat să fac progrese şi, în final, să îmi dedic viaţa serviciului lui Dumnezeu.“ Da, acest fost hoţ, dependent de drog, devine un creştin activ, şi această schimbare radicală a fost realizată prin intermediul puterii Bibliei. Într-adevăr, aşa cum spune apostolul Pavel: „Cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi exercită putere.“  Evrei 4:12. Modelare prin cunoştinţă Cum îl modelează Biblia pe om? Răspunsul îl aflăm din textul biblic: „Îndepărtaţi cu adevărat de la voi toate acestea: furia, mînia, răutatea, vorbirea ofensatoare, cuvintele obscene din gura voastră. Nu vă minţiţi unii pe alţii. Dezbrăcaţi vechea personalitate cu practicile ei şi îmbrăcaţi noua personalitate care, prin intermediul cunoştinţei exacte, se reînnoieşte conform imaginii Celui care a creat-o.“  Coloseni 3:8–10. Să observăm locul important pe care îl joacă cunoştinţa exactă biblică. Biblia arată caracteristicile de care trebuie să ne debarasăm, precum şi pe acelea pe care trebuie să le cultivăm. O asemenea cunoştinţă poate avea în sine un puternic efect, aşa ca în cazul unui tînăr din sudul Europei. Temperamentul său violent constituia pentru el o adevărată problemă. În timpul copilăriei el era încontinuu pe picior de război şi, ca o supapă a violenţei, practica boxul. Dar el tot nu–şi putea ţine sub control natura violentă. În timpul serviciului militar el a avut neplăceri din cauză că şi-a bătut un camarad. După terminarea stagiului militar el s-a căsătorit, dar îşi bătea soţia. Într-o dispută familială şi-a bătut chiar şi tatăl, trîntindu-l la pămînt. Un tînăr, într-adevăr, din cale afară de irascibil şi violent! Pînă la urmă însă el a studiat Biblia cu Martorii lui Iehova şi a primit sfaturi ca acesta: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. (. . .) Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, fiţi paşnici cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi voi înşivă, iubiţilor, ci faceţi loc mîniei“ (Romani 12:17–19). Aceasta l-a ajutat să înţeleagă cît de incorectă era înclinaţia temperamentului său violent. El a renunţat la box, deoarece înţelesese că este incompatibil cu personalitatea unui creştin paşnic. Dar el ducea încă o adevărată luptă cu caracterul său violent. El a fost însă ajutat de cunoaşterea tot mai profundă a principiilor biblice. Aceasta i-a sensibilizat conştiinţa care, la rîndul ei, a contracarat temperamentul său iute. Odată, după ce făcuse unele progrese în studiul său biblic, un necunoscut s-a înfuriat şi a început să-l insulte. Tînărul a simţit cum îl cuprinde furia. Dar imediat a simţit o altă forţă: un sentiment de ruşine; aceasta l-a împiedicat să–şi dea frîu liber mîniei. El «nu a întors rău pentru rău», ci mai degrabă şi-a stăpînit spiritul. Acum el este un om total schimbat, cu o nouă personalitate, graţie unei cunoştinţe exacte din Biblie. A învăţa să-l cunoaştem pe Dumnezeu Adevărat, mulţi oameni ştiu ce anume ar fi drept să facă, însă ei cedează slăbiciunii carnale. Evident, cunoştinţa exactă în sine cu privire la ceea ce este corect sau incorect nu este tot ce avem nevoie. Altceva i-a ajutat pe cei doi menţionaţi mai sus să se schimbe. Ce anume? Pasajul referitor la primul spune: „Îmbrăcaţi noua personalitate care, prin intermediul cunoştinţei exacte, se reînnoieşte conform imaginii Celui care a creat-o“ (Coloseni 3:10). De remarcat că, exact aşa cum iniţial Adam a fost creat după imaginea lui Dumnezeu, tot la fel, noua personalitate este creată după aceeaşi imagine (Geneza 1:26). Aşadar, cunoştinţa exactă care le-a ajutat celor doi tineri includea şi o cunoaştere a lui Dumnezeu. Lucrul acesta ne aminteşte de cuvintele lui Isus: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze în permanenţă cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care tu l-ai trimis, Isus Cristos.“  Ioan 17:3. Cum ne ajută cunoaşterea lui Dumnezeu să ne schimbăm personalitatea? Ea ne procură motivul s-o facem. Cînd, în urma studiului biblic, ajungem să îl cunoaştem pe Dumnezeu, învăţăm despre calităţile sale divine şi vedem iubirea pe care ne-a arătat-o. Aceasta ne determină ca şi noi să îl iubim pe el (1 Ioan 4:19). Atunci vom putea asculta de ceea ce Isus a zis că este prima şi cea mai mare poruncă: „Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta“ (Matei 22:37). Iubirea de Dumnezeu ne determină să dorim să îmbrăcăm noua personalitate plăcută lui. Ne determină să dorim să ne asemănăm tot mai mult cu el, chiar dacă ar trebui să ducem o luptă grea pentru a face lucrul acesta. Slăbiciuni adînc înrădăcinate În unele cazuri trebuie dusă o adevărată luptă. O tînără din America de Nord a trebuit să facă, într-adevăr, lucrul acesta pentru a învinge. Victimă a unui abuz sexual în copilărie, ea a crescut într-o familie violentă şi, în final, s-a îndreptat spre droguri. Drogurile erau însă costisitoare, aşa că ea s-a dedat la prostituţie pentru a le putea procura. Ea îi jefuia pe turişti, sfîrşind prin a petrece mai mult timp în închisoare şi tripouri decît acasă.Cînd au întîlnit-o Martorii lui Iehova, ea devenise  după repetate avorturi  mama unui copil nelegitim. Cu toate acestea, ei îi plăcea ceea ce spunea Biblia şi a început s-o studieze. Curînd şi-a stabilit o relaţie bună cu Dumnezeu şi a început să facă modificări în viaţă. O aştepta însă o luptă grea, deoarece vechea personalitate era adînc înrădăcinată. Într-o zi, simţindu-se jignită în urma unui sfat bine intenţionat, ea a întrerupt studiul biblic, întorcîndu-se înapoi, la căile sale incorecte. Dar ea nu putea uita adevărurile biblice care fuseseră implantate în ea şi a recunoscut: „Din cînd în cînd încercam sentimentul vinovăţiei şi îmi treceau prin minte cuvintele din 2 Petru 2:22: «Cîinele s-a întors la propria lui vărsătură şi scroafa care a fost scăldată s-a întors să se tăvălească în noroi.»“În final, această cunoştinţă a determinat-o să facă un alt hotărît efort. Ea relatează: „Am început să mă îndrept spre Iehova, rugîndu-mă adesea să mă ajute.“ Deşi a trebuit încă să ducă o luptă grea, acum noua personalitate a prins rădăcini mai profunde în ea. Odată, într-un moment de slăbiciune, ea a căzut din nou în beţie şi imoralitate. De data aceasta însă reacţia sa a dat de înţeles că într-adevăr făcuse schimbări. Era dezgustată de propria-i persoană. Ea a spus: „Am început să mă rog şi să studiez mult.“ În cele din urmă, Cuvîntul lui Dumnezeu a exercitat putere în viaţa ei, în aşa măsură încît ea a devenit o creştină activă, care duce o viaţă onorabilă şi curată. Sînt acum deja mai mulţi ani de cînd ea este total deosebită de femeia de odinioară, dedată la excese, depravată şi dependentă de droguri. Un popor modelat prin Cuvîntul lui Dumnezeu Forţa pe care a exercitat-o Biblia asupra vieţii unor oameni umili arată că ea este mai mult decît o simplă operă umană. În calitate de Cuvînt inspirat al lui Dumnezeu, ea este mijlocul prin care acţionează spiritul lui Dumnezeu. Acelaşi spirit care a făcut posibile miracolele lui Isus, ne ajută pe noi astăzi să ne învingem înclinaţiile incorecte şi să dezvoltăm o personalitate creştină. Într-adevăr, calităţile fundamentale pe care trebuie să le cultive un creştin  iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, amabilitatea, bunătatea, credinţa, blîndeţea şi stăpînirea de sine  sînt numite în Biblie „rodul spiritului“.  Galateni 5:22, 23.Astăzi acest spirit este activ nu numai în cîteva persoane, ci în milioane de oameni care sînt «învăţaţi de Iehova», bucurîndu-se de o «abundentă pace» provenită de la El (Isaia 54:13). Cine sînt aceştia? Isus ne-a dat posibilitatea de-ai identifica, spunînd: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). Iubirea creştină este un rod al spiritului şi aspectul esenţial al noii personalităţi creştine. Există oare vreun grup de oameni care dau dovadă de iubire în felul arătat de Isus? Să urmărim acest fragment al unei scrisori apărute în New Haven Register, un ziar Nord-American: „Chiar dacă prozelitismul lor vă exasperează sau vă irită, aşa cum mi se întîmplă şi mie, nu puteţi decît să admiraţi devotamentul, naturaleţea, exemplul proeminent al unui comportament uman şi modul sănătos de viaţă al acestor oameni.“ Ziarul german Münchner Merkur vorbea despre acelaşi grup de oameni, spunînd: „Ei sînt cei mai cinstiţi şi cei mai punctuali oameni din Republica Federală Germania în privinţa achitării impozitelor. Respectul lor faţă de legi se poate vedea atît din comportarea lor la volanul maşinii, cît şi din statisticile infracţionale.“ Despre cine vorbeau aceste două ziare? Despre acelaşi grup care se afla în discuţie pe paginile ziarului argentinian Herald din Buenos-Aires. Acest ziar spunea: „Martorii lui Iehova s-au dovedit pe parcursul anilor că sînt lucrători harnici, echilibraţi, organizaţi şi temători de Dumnezeu, felul de cetăţeni de care naţiunea are nevoie.“ Un studiu sociologic din Zambia, publicat în American Ethnologist, se referă la acelaşi grup, spunînd: „Martorii lui Iehova au înregistrat un mai mare succes decît membrii altor confesiuni în menţinerea stabilă a unităţii conjugale.“ Ziarul italian La Stampa a scris şi el despre Martorii lui Iehova, spunînd: „Ei sînt cei mai loiali cetăţeni pe care ni i-am putea dori. Ei nu caută să se eschiveze de la plata impozitelor sau de la legile care îi defavorizează. Idealurile morale ale iubirii faţă de aproapele, refuzul puterii, non-violenţa şi cinstea personală [care pentru cei mai mulţi creştini nu sînt decît „reguli de duminică“, bune doar pentru a fi predicate de la amvon] fac parte din viaţa lor «de toate zilele».“ Un profesor universitar din Africa de Sud, care a suferit discriminări rasiale din partea legilor în vigoare ale acestei ţări, i-a numit pe Martorii lui Iehova „oameni educaţi de înaltele norme biblice, pentru a fi cu adevărat «daltonişti»“. Explicînd lucrul acesta, el a mai spus: „Ei sînt oameni care se uită la persoana lăuntrică a altora, şi nu doar la culoarea pielii. Martorii lui Iehova formează astăzi unica şi adevărata fraternitate umană.“ Aceste comentarii demonstrează că există un grup de oameni care şi-au deschis inima la învăţăturile Bibliei şi asupra cărora acţionează spiritul lui Dumnezeu. Este demn de remarcat faptul că ei sînt unii şi aceiaşi cu oamenii pe care i-am identificat  într-unul din capitolele precedente  ca pe unii care ascultă de porunca lui Isus de a predica vestea bună a Regatului pretutindeni pe pămînt (Matei 24:14). De ce sînt Martorii lui Iehova deosebiţi sub aceste aspecte? În multe privinţe nu există nici o deosebire între ei şi ceilalţi oameni. Ei au aceleaşi slăbiciuni carnale, aceleaşi probleme financiare şi aceleaşi necesităţi fundamentale. Dar, ca grup, ei îl iubesc pe Dumnezeu şi acordă în mod serios atenţie Bibliei, permiţînd ca ea să exercite putere asupra vieţii lor.Martorii lui Iehova sînt în număr de cîteva milioane şi trăiesc în peste 200 de ţări. Printre ei se află oameni de orice rasă, de orice limbă şi orice stare socială care s-ar putea imagina. Ei sînt însă uniţi într-o paşnică fraternitate internaţională. Ei sînt buni cetăţeni, în indiferent ce ţară s-ar întîmpla să trăiască, dar în primul rînd şi înainte de toate ei sînt supuşi ai Regatului lui Dumnezeu, fiind cu toţii foarte activi în a face cunoscută altora vestea bună a acestui Regat. Chiar şi numai faptul că în această lume divizată şi plină de ură există un asemenea grup ca al Martorilor lui Iehova este un lucru într-adevăr remarcabil. Existenţa lor este o puternică dovadă că spiritul lui Iehova este încă activ în mijlocul omenirii, faptul acesta demonstrînd că Biblia este, într-adevăr, «vie şi exercită putere».

Capitolul XII - O incomparabilă sursă de înţelepciune

„Ce numeroase sînt lucrările tale, o, Iehova! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pămîntul este plin de produsele tale“ (Psalm 104:24). De la splendoarea vastului univers la gingaşa frumuseţe a unei flori, întreaga creaţie proclamă înţelepciunea fără asemănare a Creatorului ei. Realizările tehnice ale secolului al XX-lea par extrem de mici în comparaţie cu lucrările lui Dumnezeu. Dacă Biblia este într-adevăr Cuvîntul lui Dumnezeu, ar fi logic ca ea să fie caracterizată de o înţelepciune superioară celei omeneşti. Este oare astfel?Biblia acordă înţelepciunii un loc de frunte. Ea declară: „Înţelepciunea este cel dintîi lucru. Cîştigă înţelepciunea; şi cu tot ceea ce cîştigi, cîştigă pricepere“ (Proverbe 4:7). Recunoscînd că ea îi lipseşte omului adesea, Biblia dă acest îndemn: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, să o ceară încontinuu de la Dumnezeu, căci el dă tuturor cu generozitate.“  Iacob 1:5. În ce fel dă Dumnezeu «cu generozitate înţelepciunea»? Îndeosebi invitîndu-ne să citim Biblia, pentru a învăţa din ea. Cartea biblică a Proverbelor dă următorul îndemn: „Fiul meu, dacă vei primi cuvintele mele şi dacă vei face tezaur din propriile mele porunci, astfel încît să dai atenţie înţelepciunii (. . .) vei înţelege teama de Iehova şi vei găsi însăşi cunoştinţa despre Dumnezeu. Căci Iehova însuşi dă înţelepciune“ (Proverbe 2:1, 2, 5, 6). Cel care pune în aplicare sfaturile biblice şi constată valoarea lor practică îşi dă seama că Biblia reflectă într-adevăr înţelepciune divină. Declaraţii înţelepte Examinarea cîtorva versete ne va da o viziune mai precisă. Să dăm atenţie mai întîi acestei înţelepte afirmaţii: „Cei care sînt hotărîţi să fie bogaţi cad în ispită, într-un laţ şi în multe dorinţe absurde şi dăunătoare (. . .) Căci iubirea de bani este rădăcina oricărui fel de lucruri dăunătoare“ (1 Timotei 6:9, 10). Să comparăm acum această afirmaţie cu punctul de vedere modern care îi determină astăzi pe oameni — cel puţin în societatea occidentală  să facă din cîştigarea banilor principalul obiectiv al vieţii lor. Chiar dacă mulţi ajung să obţină bogăţia pe care o urmăresc, ei nu scapă de sentimentul de gol sufletesc şi lipsă de satisfacţie. Un psiholog a făcut următoarea observaţie: „A ajunge pe primul loc sau a deveni bogat lasă o senzaţie de nemulţumire şi nu dă deloc sentimentul de realizare şi nici acela că eşti într-adevăr iubit sau respectat.“Aceasta nu vrea să spună că simţul practic ar pretinde să nu ne intereseze deloc banii. Biblia arată o înţelepciune echilibrată atunci cînd afirmă: „Căci înţelepciunea este spre ocrotire, la fel cum este şi banul spre ocrotire; dar avantajul cunoştinţei este că înţelepciunea îi ţine în viaţă pe posesorii ei“ (Ecleziast 7:12). Fără să nege importanţa banilor, Biblia ne îndeamnă să nu-i considerăm atotimportanţi. Ei nu sînt decît un mijloc pentru un scop şi nu au decît o valoare limitată dacă nu sînt folosiţi cu înţelepciune. Următoarea declaraţie biblică se confirmă şi ea: „Cel care umblă cu înţelepţii va deveni înţelept; dar celui care are legături cu cei stupizi îi va merge rău“ (Proverbe 13:20). Am observat noi oare cît de multă influenţă exercită asupra noastră persoanele cu care ne asociem destinele? Presaţi de colegii lor, tinerii încep să bea, să se drogheze sau să adopte o conduită imorală. Dacă ne amestecăm printre cei care folosesc un limbaj murdar, vom sfîrşi prin a ne trezi că din gura noastră ies cuvinte murdare. La fel, asocierea cu oamenii necinstiţi ne va determina să devenim necinstiţi. Astfel, Biblia declară pe bună dreptate: „Asocierile rele strică obiceiurile folositoare.“  1 Corinteni 15:33.Pe de altă parte, este tot atît de adevărat că societatea bună ne poate fi folositoare. Faptul «de-a umbla cu cei înţelepţi» ne va face mai înţelepţi. Aşa cum se transmit obiceiurile rele, tot aşa se transmit şi cele folositoare. Îndrumîndu-ne să ne alegem cu grijă societatea, Biblia face încă o dată dovada înţelepciunii sale. Biblia conţine multe recomandări asemănătoare, destinate îndrumării noastre. Ea este o incomparabilă sursă de sfaturi. Într-adevăr, părerile ei se dovedesc întotdeauna folositoare, ele nu rămîn niciodată o simplă teorie şi nu ne lezează niciodată interesele. Biblia ni le oferă într-o gamă fără egal. Cei care le pun în aplicare şi constată de fiecare dată reuşita, ajung să considere Biblia ca pe o sursă excepţională de înţelepciune. Principii înţelepte Dar ce am putea face atunci cînd ne aflăm într-o situaţie despre care Biblia nu vorbeşte în mod special? Chiar şi atunci, în majoritatea situaţiilor ea ne furnizează largi principii directoare. De exemplu, numeroase sînt persoanele care, într-o zi sau alta, trebuie să decidă care anume le va fi atitudinea faţă de tutun. Este adevărat că Biblia nu spune nimic despre tutun, care, pe vremea lui Isus, era necunoscut în Orientul Mijlociu. Totuşi, ea prezintă principii folositoare pentru a putea lua o decizie înţeleaptă.Chiar dacă o considerăm doar o plăcere, inhalarea fumului de tutun face, de fapt, să pătrundă în plămînii fumătorului o mare doză de substanţe toxice. Fumătorul îşi murdăreşte trupul şi îmbrăcămintea, precum şi aerul înconjurător. În plus, tutunul creează o dependenţă de care adesea este foarte greu să te eliberezi. Ţinînd cont de cele de mai sus, să cercetăm acum Biblia, pentru a vedea ce atitudine să adoptăm faţă de tutun. Să analizăm mai întîi fenomenul dependenţei. Apostolul Pavel spune cu privire la alimente: „Nu mă voi lăsa adus sub autoritatea nici unuia“ (1 Corinteni 6:12). Pavel era liber să mănînce indiferent ce aliment, dar el mai ştia că unii dintre contemporanii săi aveau o conştiinţă foarte sensibilă. De aceea, el ne spune că nu era atît de „dependent“ de anumite alimente încît să nu poată renunţa la ele în cazul în care ar fi trebuit s-o facă pentru a nu-i poticni pe alţii. Cei care nu pot renunţa la fumat sau la faptul de a mesteca tutun nu pot nega că se află „sub autoritatea“ acestuia. Principiul care se desprinde din cuvintele lui Pavel referitoare la alimente se aplică deci tot atît de bine şi la tutun: nu trebuie să permitem să devenim sclavii unui obicei.Să vorbim acum despre murdărirea pe care o cauzează tutunul. În Biblie citim: „Să ne curăţăm de orice murdărire a cărnii şi a spiritului“ (2 Corinteni 7:1). Nu se poate nega că tutunul murdăreşte în mod grav carnea, mărturie fiind faptul că, în conformitate cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, el scurtează anual viaţa a peste un milion de persoane. Cei care respectă principiile biblice care recomandă abţinerea de la orice murdărire a cărnii sînt la adăpost de primejdia la care este expusă sănătatea prin folosirea tutunului, a drogurilor, precum şi a altor substanţe dăunătoare. Cuvinte folositoare Nu este deloc surprinzător că punerea în aplicare a sfaturilor biblice aduce cu sine foloase pe plan fizic. Sfaturile acestea provin de la Creatorul nostru care ne cunoaşte perfect natura şi necesităţile (Psalm 139:14–16). Ele contribuie întotdeauna la bunăstarea noastră fizică şi afectivă.Biblia ne porunceşte, de exemplu, să nu minţim. Minciuna este unul din cele şapte lucruri pe care le urăşte Iehova. De altfel, cartea Apocalips îi enumeră pe mincinoşi printre cei care nu vor intra în lumea nouă a lui Dumnezeu (Proverbe 6:19; Apocalips 21:8). Cu toate acestea, minciuna este un lucru foarte răspîndit. O revistă economică face constatarea: „Statele Unite cunosc cea mai deplorabilă explozie de fraudă, înşelăciune şi abuzuri asociate acestora din întreaga istorie.“Oricît de banal s-ar părea, minciuna este păgubitoare atît societăţii cît şi individului. Editorialistul Clifford Longley scrie pe bună dreptate: „Minciuna îl răneşte cît se poate de profund atît pe mincinos, cît şi pe cel minţit, deoarece ea taie legăturile vitale care pun spiritul uman în contact cu realitatea.“ The American Journal of Psychiatry explică: „Cel minţit poate fi expus unor grave prejudicii psihologice. Uneori, hotărîri importante în viaţă se pot baza pe informaţii false, considerate adevărate. Minciuna poate avea efecte nefaste şi asupra mincinosului însuşi.“ Nu ar fi oare de o sută de ori mai bine să spunem adevărul, aşa cum, în mod înţelept, ne recomandă Biblia? Abordînd de data aceasta problema dintr-un unghi pozitiv, Biblia ne invită să ne îngrijim de alţii, să dăm dovadă de iubire faţă de ei şi să le venim în ajutor. Următoarele cuvinte ale lui Isus sînt bine cunoscute: „Deci tot ce doriţi să vă facă vouă oamenii, să le faceţi şi voi la fel.“  Matei 7:12.Cu cît mai bună ar fi lumea dacă fiecare ar respecta această regulă! Conform unui studiu psihologic realizat în Statele Unite, oamenii s-ar simţi mai bine. Cele 1 700 de persoane intervievate au declarat că faptul de-a ajuta pe alţii le-a dat un sentiment de linişte şi de eliberare de tulburările legate de stres, cum ar fi durerile de cap şi pierderea vocii. Raportul încheia: „Se pare deci că faptul de a ne ocupa de alţii face parte din natura umană în egală măsură cu faptul de a ne ocupa de noi înşine.“5 Lucrul acesta ne aminteşte de porunca biblică: „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ (Matei 22:39; vezi Ioan 13:34, 35.) Iubirea de sine este un lucru natural. Totuşi, aşa cum ne învaţă Biblia, echilibrul afectiv nu poate fi atins decît îmbinînd iubirea de sine cu cea de aproapele. Căsătoria şi moralitatea Deşi sfaturile sale dovedesc o profundă înţelepciune, Biblia nu spune întotdeauna ceea ce le-ar plăcea oamenilor să audă. Adesea i se aduce acuzaţia că este demodată. De ce oare? Deoarece, dacă recomandările sale vizează fericirea noastră pe termen lung, aplicarea lor pretinde în general disciplină şi abnegaţie, calităţi care nu prea sînt pe gustul contemporanilor noştri.Să ne oprim acum asupra problemei căsătoriei şi moralităţii. Biblia stabileşte norme foarte stricte în aceste domenii. Ea prescrie monogamia: un singur soţ pentru o singură soţie. Cu excepţia unor cazuri extreme, care autorizează un divorţ sau o separare, ea prezintă căsătoria în general ca pe o legătură pe viaţă. „Nu aţi citit că cel care i-a creat, de la început i-a făcut de sex bărbătesc şi de sex femeiesc şi că a spus: «De aceea bărbatul va părăsi pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de soţia sa şi cei doi vor fi o singură carne»? Aşadar, ei nu mai sînt doi, ci o singură carne. Prin urmare, ceea ce a prins Dumnezeu în acelaşi jug, omul să nu despartă.“  Matei 19:4–6; 1 Corinteni 7:12–15. În plus, Biblia limitează intimitatea sexuală la cadrul căsătoriei, în afara căreia ea interzice orice intimitate de genul acesta. Ea spune: „Nici fornicatorii, nici idolatrii, nici adulterii, nici bărbaţii întreţinuţi pentru scopuri nenaturale, nici bărbaţii care se culcă cu bărbaţii (. . .) nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu.“  1 Corinteni 6:9, 10.Astăzi aceste norme sînt ignorate pe scară largă. David Mace, profesor de sociologie, prezintă acest lucru, spunînd: „Cultura noastră a suferit profunde transformări în decursul secolului al XX-lea; multe obiceiuri şi instituţii din trecut au fost zguduite din temelie. Căsătoria nu face nici ea excepţie.“ Moravurile uşoare sînt la ordinea zilei. Relaţiile sexuale între adolescenţi sînt considerate un lucru normal. Numeroase cupluri trăiesc împreună «de probă» înainte de a se căsători. Apoi, odată căsătoriţi, nu rareori se întîmplă ca partenerii să aibă relaţii extraconjugale. A fost oare propice fericirii acest laxism moral? Nicidecum; el a semănat mai degrabă tulburări al căror preţ ridicat a constat în cămine destrămate şi suferinţe, fără să mai vorbim de pandemia bolilor sexual transmisibile, direct imputabile slăbirii moravurilor, ca foarte răspînditele boli: blenoragia, sifilisul şi infecţiile cu Chlamidia  pentru a nu le cita decît pe acestea  care nu încetează să cîştige teren. În ultimii ani prostituţia şi homosexualitatea au accelerat propagarea SIDA. Asistăm, de asemenea, la o epidemie de stări de graviditate la fete abia ieşite din copilărie. Revista Ladies’ Home Journal scria: „Departe de-a le aduce oamenilor totala fericire, etalarea sexului, caracteristică anilor 60 şi 70, a cauzat multă suferinţă.“În prezent pot fi auzite reflecţii ca acelea ale profesorului de sociologie Carlfred B. Broderick: „Poate că sîntem acum destul de mari pentru a ne întreba dacă nu cumva societatea ar fi avantajată încurajînd abstinenţa preconjugală care corespunde cel mai bine necesităţilor concetăţenilor noştri, garantîndu-le dreptul la libertate: libertatea de boli şi graviditate nedorită.“8 Indiscutabil, practica a demonstrat că normele morale biblice sînt acelea care aduc cea mai mare fericire, şi aceasta de durată. Principii cu adevărat eficiente Căsătoria fiind destinată să dureze, este important să ştim cum am putea face din lucrul acesta o reuşită. Adesea poate fi auzită părerea că ar fi mai bine să pui capăt unei căsătorii nefericite, decît să suferi o viaţă întreagă. Există însă şi o altă soluţie: străduinţa de a rezolva problemele care cauzează nefericirea căsătoriei respective. Şi în acest domeniu Biblia se dovedeşte a fi un bun sfătuitor. După cum s-a spus deja, ea recomandă fidelitatea conjugală care este unul dintre fundamentele unei căsătorii fericite şi stabile. Un alt element fundamental constă în a recunoaşte că în cadrul căsătoriei nu poate exista decît un singur cap. Rolul acesta Biblia îl încredinţează bărbatului, invitînd femeia să–şi acorde sprijinul şi să nu rivalizeze cu el. La rîndul său, pentru a–şi îndeplini în mod corespunzător rolul, soţul este îndemnat să lucreze la bunăstarea soţiei sale şi să respingă egoismul. 1 Corinteni 11:3; 1 Timotei 2:11–14.Biblia se adresează soţului în felul următor: „Soţii trebuie să–şi iubească soţiile ca pe propriile lor corpuri. Cel care îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi, căci nici un om nu şi-a urît vreodată propria sa carne“ (Efeseni 5:28, 29). Un soţ plin de iubire îşi exercită autoritatea cu consideraţie. Deşi este capul familiei, el nu va uita că trebuie să ţină seamă de soţia sa, consultîndu-se cu ea. Căsătoria este o asociere a două persoane, nu o dictatură. Iată unul dintre sfaturile pe care Biblia le adresează soţiei: „Soţia să aibă un respect profund faţă de soţul ei“ (Efeseni 5:33). Ea îşi respectă soţul din cauza poziţiei acestuia şi dă expresie acestui respect prin faptul că îi acordă sprijinul ei. La fel, iubirea soţului faţă de soţia sa se măsoară prin grija pe care i-o poartă. Astăzi mulţi oameni consideră inacceptabil acest sfat. Totuşi, cuplurile a căror unitate se fundamentează pe iubire şi pe respectul recomandat de Biblie sînt întotdeauna fericite. Un fapt petrecut într-una din insulele Pacificului ilustrează întreaga valoare a sfaturilor biblice referitoare la căsătorie. După zece ani de convieţuire, soţul şi soţia au ajuns la convingerea că eşecul căsniciei lor era o realitate şi, în consecinţă, intenţionau să divorţeze. Femeia a întîlnit atunci un Martor al lui Iehova, cu care a început să studieze sfaturile pe care Biblia le adresează persoanelor căsătorite. Soţul relatează: „Pe măsură ce soţia mea descoperea principiile biblice, ea se străduia să le pună în aplicare. În decurs de cîteva săptămîni am început să observ unele schimbări.“ Trezindu-i-se curiozitatea, el a acceptat să studieze Biblia în acelaşi timp cu ea, astfel încît ajunse să ia cunoştinţă de instrucţiunile ce îi vizau pe soţi. Care a fost rezultatul? El explică: „Noi acum am descoperit pe ce se bazează o viaţă de familie cu adevărat fericită.“ Biblia dă sfaturi folositoare pentru a putea face faţă şi unei alte dificultăţi: sărăcia. Astfel, fumatul şi beţia, două obiceiuri care înghit micile venituri ale multor oameni, sînt contrare principiilor biblice (Proverbe 23:19–21). De altfel, Biblia recomandă hărnicia, deoarece un om care munceşte din greu găseşte mai frecvent posibilitatea de a–şi hrăni familia, decît un leneş sau unul care se lasă pradă disperării (Proverbe 6:6–11; 10:26). Ba mai mult, evitarea faptului de a-i «invidia pe cei care practică nedreptatea» ne împiedică să recurgem la infracţiuni sau la jocuri de noroc, pentru a ne mai uşura sărăcia (Psalm 37:1). Asemenea practici par să ofere o soluţionare imediată a dificultăţilor financiare, dar rodul lor de durată este foarte amar.Pot oare aceste sfaturi să îi ajute într-adevăr pe cei foarte săraci? Nu sînt ele mai degrabă nişte simple teorii idealiste? Sfatul dă rezultate, aşa cum multe experienţe de pe glob o demonstrează. Să luăm doar un exemplu: O creştină din Asia a rămas văduvă, fără nici un venit şi cu un copil pe care trebuia să-l crească. Cum a ajutat-o Biblia pe ea şi pe fiul ei? Ea era harnică, aşa cum sfătuieşte Biblia, şi a început să confecţioneze îmbrăcăminte şi s-o vîndă. Fiind cinstită şi de încredere, în conformitate cu alt sfat biblic, ea şi-a făcut repede clientelă (Coloseni 3:23). Apoi a transformat una dintre camerele mai mici ale locuinţei sale într-o sală de mese şi se scula pe la orele patru, în fiecare dimineaţă, pentru a prepara mîncare, pe care o vindea, completîndu–şi astfel veniturile. „Cu toate acestea“, spune ea, „noi ducem o viaţă simplă.“ Dar ea îşi aminteşte de sfatul bibic: „Dacă avem deci hrană şi îmbrăcăminte, ne vom mulţumi cu aceste lucruri.“  1 Timotei 6:8.Ea adaugă: „Deşi trăiesc aproape de graniţa sărăciei, nu am resentimente sau amărăciune. Adevărul biblic mi-a creat o concepţie pozitivă.“ În plus, ea a constatat că o remarcabilă promisiune făcută de Isus a fost eficace în cazul ei. El a spus: „Continuaţi deci să căutaţi mai întîi regatul şi dreptatea sa şi toate aceste alte lucruri necesităţile materiale vă vor fi adăugate“ (Matei 6:33). Ea a constatat că, punînd pe primul plan în viaţă serviciul adus lui Dumnezeu, întotdeauna şi-a putut satisface, într-un fel sau altul, necesităţile materiale. Experienţa acestei femei creştine, precum şi a altor nenumăraţi creştini săraci din punct de vedere material, constituie o mărturie în plus că sfatul Bibliei are într-adevăr o valoare practică. În acest capitol noi am atins doar în treacăt vasta bogăţie a sfaturilor şi îndemnurilor conţinute în Biblie şi am văzut numai cîteva cazuri de eficacitate ale acestora. Experienţele menţionate pot fi înmulţite de mii de ori. Ori de cîte ori urmează sfatul biblic, oamenii trag foloase. Cînd îl ignoră, au de suferit. Nici o altă culegere de sfaturi, antică sau modernă, nu este de un folos atît de permanent şi atît de aplicabil la oamenii tuturor raselor. Asemenea sfaturi înţelepte nu–şi pot avea originea în simpla înţelepciune populară. Faptul că Biblia este un bogat tezaur de înţelepciune dovedeşte cu putere că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu.

Capitolul XI - Biblia - un tot armonios

Imaginaţi-vă o bibliotecă de 66 de cărţi scrise în trei limbi diferite, pe parcursul a 1 600 de ani, de către aproximativ 40 de bărbaţi care locuiau în diferite ţări. Proveniţi din medii diferite, aceşti scriitori aveau fiecare propria lor personalitate, precum şi talente particulare. Dar atunci cînd, în final, cărţile lor au fost adunate la un loc, acestea s-au dovedit a fi o unică şi mare operă, străbătută de la început pînă la sfîrşit de o temă fundamentală. Este greu de imaginat, nu-i aşa? Cu toate acestea, Biblia corespunde perfect acestei descrieri. Toti cei care studiază în mod sincer Biblia nu pot decît să rămînă impresionaţi în faţa culegerii de cărţi care însă formează un ansamblu omogen. Doi factori contribuie la această omogenitate: de la început şi pînă la sfîrşit Biblia promovează închinarea la un singur Dumnezeu cu caracteristici neschimbătoare. Pe de altă parte, toate cărţile ce o compun dezvoltă una şi aceeaşi temă. Acest tot armonios oferă o dovadă convingătoare că Biblia este într-adevăr Cuvîntul lui Dumnezeu.Tema centrală a Bibliei apare în primele sale capitole, în cartea Genezei. Aici aflăm că primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au fost creaţi perfecţi şi puşi într-o grădină paradiziacă, Edenul, unde Eva a fost abordată de un şarpe care a contestat justeţea legilor divine şi, prin minciuni subtile, a determinat-o să păcătuiască. Adam a urmat-o pe Eva, căzînd şi el în neascultare faţă de Dumnezeu. Care au fost consecinţele? Amîndoi au fost expulzaţi din Eden şi condamnaţi la moarte. Cît despre noi, noi tragem consecinţele acestei răzvrătiri originare, deoarece primii noştri părinţi ne-au transmis păcatul şi moartea.  Geneza 3:1–7, 19, 24; Romani 5:12. În acea perioadă tragică, Dumnezeu a pronunţat o profeţie care oferea o bază pentru speranţă. Această profeţie a fost adresată unui şarpe, dar în auzul lui Adam şi Eva, care puteau astfel să o aducă la cunoştinţa copiilor lor. Dumnezeu a declarat: „Şi voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămînţa ta şi sămînţa ei. El îţi va strivi capul şi tu îi vei strivi călcîiul.“  Geneza 3:15; Romani 8:20, 21.Să observăm că acest verset introduce în scenă patru entităţi: şarpele, femeia, sămînţa şarpelui şi sămînţa femeii. Aceste entităţi aveau să joace un rol esenţial în decursul mileniilor ce aveau să urmeze. O duşmănie constantă trebuia să o situeze pe femeie şi sămînţa ei în opoziţie cu şarpele şi sămînţa lui. Această duşmănie avea să includă un neîncetat conflict între închinarea adevărată şi cea falsă, între conduita corectă şi răutate. La un moment dat şarpele avea să deţină o aparentă superioritate, strivind călcîiul seminţei femeii. Însă în final sămînţa femeii avea să acţioneze, strivind capul şarpelui, Dumnezeu însuşi urmînd să fie justificat, atunci cînd orice urmă a răzvrătirii originare va fi dispărut. Cine este această femeie şi cine este şarpele? Şi cine sînt seminţele lor? Cînd i-a dat naştere lui Cain, primul ei fiu, Eva a exclamat: „Am adus în existenţă un bărbat cu ajutorul lui Iehova“ (Geneza 4:1). Probabil că atunci credea că ea însăşi este femeia profeţită şi că fiul ei avea să devină sămînţa. Dar, întocmai ca şarpele, Cain era şi el rău. El a devenit un ucigaş, omorîndu-l pe Abel, fratele său mai mic (Geneza 4:8). Evident că profeţia ascundea o semnificaţie mai profundă, un simbolism pe care numai Dumnezeu era în măsură să-l explice, lucru pe care l-a şi făcut ulterior, într-un mod progresiv. Fiecare dintre cele 66 de cărţi ale Bibliei contribuie, dintr-un punct de vedere sau altul, la dezvăluirea semnificaţiei acestei prime profeţii biblice. Cine este şarpele? Să vedem în primul rînd cine este şarpele din Geneza 3:15. Relaterea spune că un şarpe propriu-zis i-a vorbit Evei în Eden. Însă şerpii nu vorbesc. Prin urmare, acel şarpe nu s-a putut exprima decît acţionat de o putere. Cine era această putere? Identitatea sa nu a fost pe deplin revelată decît în secolul I, pe vremea cînd Isus îşi efectua ministerul pe pămînt. Cu o anumită ocazie, Isus vorbea conducătorilor religioşi iudei plini de propria lor dreptate. Aceştia se lăudau că sînt fii ai lui Avraam, chiar atunci cînd se împotriveau cu înverşunare adevărului predicat de Isus. El le-a zis: „Voi sînteţi de la tatăl vostru Diavolul şi doriţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru. El a fost un ucigaş cînd a început şi nu a persistat în edevăr, pentru că nu există adevăr în el. Cînd spune o minciună, el vorbeşte potrivit propriilor sale înclinaţii, căci este mincinos şi tatăl minciunii.“  Ioan 8:44.Isus s-a exprimat cu putere şi fără ocolişuri, descriindu-l pe Diavol drept un „ucigaş“ şi „tatăl minciunii“. Primele minciuni consemnate în Biblie nu sînt oare toate pronunţate de şarpe în Eden? Cel de la care proveneau era, evident, „tatăl minciunii“. În plus, aceste minciuni au cauzat moartea lui Adam şi a Evei, ceea ce a făcut din acest străvechi mincinos un ucigaş. Prin urmare, puterea căreia Iehova i-a adresat în realitate această profeţie şi care se ascundea îndărătul şarpelui în Eden nu era, în mod evident, altcineva decît Satan Diavolul.Unii oameni se întreabă: Dacă Dumnezeu este bun, de ce a creat el o asemenea creatură cum este Diavolul? Explicaţiile lui Isus ne permit să răspundem şi acestei întrebări. El a spus despre Satan că „a fost un ucigaş cînd a început“. Astfel, această creatură a devenit Satan, nume care derivă dintr-un termen ebraic avînd sensul de „împotrivitor“. Nu Dumnezeu l-a creat pe Satan. Dimpotrivă, un înger altădată fidel a devenit el însuşi Satan lăsînd ca o dorinţă incorectă să se dezvolte în inima lui.  Deuteronom 32:4; vezi Iov 1:6–12; 2:1–10; Iacob 1:13–15. Sămînţa şarpelui Dar cine este «sămînţa sau descendenţa şarpelui»? Cuvintele lui Isus ne ajută din nou să rezolvăm o parte a enigmei. El le-a spus conducătorilor religioşi iudei: „Voi sînteţi de la tatăl vostru, Diavolul, şi doriţi să împliniţi dorinţele tatălui vostru.“ Aceşti iudei descindeau din Avraam, lucru cu care tocmai se făleau. Totuşi, conduita lor rea făcea din ei fii spirituali ai lui Satan, iniţiatorul păcatului.Scriind spre sfîrşitul secolului I, apostolul Ioan a stabilit cu claritate cine anume aparţinea seminţei Şarpelui, Satan: „Cel care practică păcatul provine de la Diavolul pentru că Diavolul a păcătuit de la început. (. . .) Copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului se evidenţiează prin faptul acesta: Oricine nu practică dreptatea, nu provine de la Dumnezeu şi nici acela care nu îl iubeşte pe fratele său“ (1 Ioan 3:8, 10). Aşa cum au demonstrat faptele, sămînţa şarpelui a fost foarte activă pe tot parcursul istoriei! Cine este sămînţa femeii? Dar cine să fie oare «sămînţa sau descendenţa femeii»? Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări ce s-au ridicat vreodată, deoarece sămînţa femeii este aceea care va strivi în final capul lui Satan şi va înlătura jalnicele efecte ale răzvrătirii originare. În secolul al XX-lea înaintea erei noastre, Dumnezeu a dat fidelului Avraam un indiciu capital asupra identităţii acestei seminţe. Deoarece Avraam manifesta o mare credinţă, Dumnezeu i-a făcut mai multe promisiuni cu privire la sămînţa ce i se va naşte. Una dintre acestea lăsa clar să se înţeleagă că «sămînţa femeii» care va «strivi capul şarpelui» trebuia să provină dintre copiii patriarhului. Dumnezeu i-a zis: „Şi sămînţa ta va lua în stăpînire poarta duşmanilor săi. Şi prin intermediul seminţei tale toate naţiunile pămîntului se vor binecuvînta, în mod cert, datorită faptului că ai ascultat de glasul meu.“  Geneza 22:17, 18.De-a lungul anilor, promisiunea pe care Iehova i-a făcut-o lui Avraam a fost repetată fiului său Isaac şi nepotului său Iacob (Geneza 26:3–5; 28:10–15). Cu timpul, descendenţii lui Iacob au format 12 triburi. Unul dintre ele, Iuda, a primit această promisiune specială: „Sceptrul nu se va îndepărta de Iuda, nici toiagul de conducător dintre picioarele sale, pînă cînd va veni Şilo, şi lui îi va aparţine ascultarea popoarelor“ (Geneza 49:10). După toate aparenţele, Sămînţa trebuia să provină din tribul lui Iuda. La sfîrşitul secolului al XVI-lea înaintea erei noastre, cele 12 triburi ale lui Israel au fost organizate într-o naţiune care avea să constituie poporul special al lui Dumnezeu. În acest scop Dumnezeu a încheiat cu israeliţii un legămînt solemn şi le-a dat un cod de legi. Aceste măsuri serveau mai ales pregătirii unui popor în vederea venirii Seminţei (Exod 19:5, 6; Galateni 3:24). De atunci, duşmănia lui Satan faţă de Sămînţa femeii s-a manifestat prin ostilitatea naţiunilor faţă de poporul ales al lui Dumnezeu.Ultimul indiciu care descoperă familia ce va aduce în existenţă Sămînţa a fost dat în secolul al XI-lea î.e.n. Dumnezeu i s-a adresat atunci lui David, cel de al doilea rege al Israelului, promiţîndu-i că Sămînţa va veni prin linia lui şi că tronul acestei Seminţe va fi „ferm stabilit pe timp indefinit“ (2 Samuel 7:11–16). De acum Sămînţa putea fi numită pe bună dreptate fiul lui David. Matei 22:42–45. În anii care au urmat, Dumnezeu i-a inspirat pe profeţi spre a furniza detalii suplimentare asupra Seminţei ce trebuia să vină. Astfel, în secolul al VIII-lea î.e.n., Isaia a scris: „Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat; şi domnia princiară va fi pe umărul său. Şi va fi numit cu numele de Sfătuitor Minunat, Dumnezeu Puternic, Tată Etern, Prinţ al Păcii. Abundenţa domniei princiare şi a păcii asupra tronului lui David şi asupra regatului său nu va avea sfîrşit.“  Isaia 9:6, 7.Cu privire la această Sămînţă Isaia a mai profeţit: „Şi va trebui să judece cu dreptate pe cei de condiţie umilă şi va trebui să mustre cu rectitudine în favoarea celor blînzi ai pămîntului (. . .). Şi într-adevăr, lupul va locui temporar împreună cu mielul şi leopardul însuşi se va culca împreună cu iedul, iar viţelul şi leul tînăr cu coamă şi animalul bine hrănit, toţi împreună (. . .). Nu se va face nici un rău şi nu se va cauza nici o distrugere pe tot muntele meu sfînt; căci, în mod cert, pămîntul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova, aşa cum apele acopăr însăşi marea“ (Isaia 11:4–9). Ce bogate binecuvîntări avea să aducă această sămînţă! În secolul al VI-lea î.e.n. Daniel consemna şi el o profeţie în legătură cu Sămînţa. El anunţa momentul cînd cineva asemănător unui fiu al omului avea să se prezinte în cer şi să primească „stăpînire şi demnitate şi un regat, ca să îi servească toate popoarele, grupurile naţionale şi limbile“ (Daniel 7:13, 14). Astfel, viitoarea Sămînţă avea să moştenească un regat ceresc şi să–şi exercite autoritatea peste întregul pămînt. Enigma este dezlegată Identitatea Seminţei a fost, în sfîrşit, dezvăluită abia la începutul erei noastre. În anul 2 î.e.n. un înger i s-a arătat unei tinere evreice, o descendentă a regelui David, numită Maria. El a anunţat-o că ea va da naştere unui copil total diferit de ceilalţi, spunînd: „Acesta va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt; şi Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său, şi el va domni pentru totdeauna ca rege peste casa lui Iacob şi nu va exista sfîrşit al regatului său“ (Luca 1:32, 33). În sfîrşit, îndelunga aşteptare cu privire la „Sămînţă“ s-a încheiat.În anul 29 era noastră (dată semnalată de către Daniel cu mult timp înainte), Isus a fost botezat. Spiritul sfînt a coborît atunci peste el şi Dumnezeu l-a recunoscut ca Fiu (Daniel 9:24–27; Matei 3:16, 17). Apoi, timp de trei ani şi jumătate, Isus a depus mărturie iudeilor, proclamînd: „Regatul cerurilor s-a apropiat“ (Matei 4:17). În timpul acesta, el a împlinit un număr atît de mare din profeţiile Scripturilor ebraice, încît nu mai încăpea nici o umbră de îndoială că el era într-adevăr Sămînţa promisă. Primii creştini au înţeles perfect lucrul acesta. Pavel le-a explicat creştinilor din Galatia: „Acum promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei sale. Nu se spune «şi seminţelor», ca şi cum ar fi vorba de mai multe, ci ca şi cum este vorba de una singură: «Şi seminţei tale», care este Cristos“ (Galateni 3:16). Isus era acela care avea să devină «Prinţul Păcii» anunţat de Isaia. După venirea sa în Regatul său, el avea să instaureze justiţia şi dreptatea pe tot pămîntul. Cine este femeia? Dar cine este femeia menţionată deja în Eden şi a cărei sămînţă este Isus? Puterea care se ascundea îndărătul şarpelui era o creatură spirituală. Nu ar fi deloc surprinzător ca această femeie să fie şi ea de natură spirituală şi nu umană. Apostolul Pavel vorbea în felul următor despre o „femeie“ cerească: „Dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră“ (Galateni 4:26). Alte texte scripturale arată că „Ierusalimul de sus“ exista deja de mii de ani. Este vorba despre organizaţia cerească a lui Iehova, formată din creaturi spirituale. Din ea a venit Isus pentru a juca rolul de «sămînţă a femeii». Numai o femeie de natură spirituală era în măsură să îndure timp de mii de ani duşmănia «şarpelui originar».  Apocalips 12:9; Isaia 54:1, 13; 62:2–6.Această succintă analiză a desfăşurării străvechii profeţii din Geneza 3:15 depune o mărturie convingătoare despre admirabila armonie a Bibliei. Un fapt într-adevăr remarcabil este că această profeţie nu poate fi clarificată decît dacă se pun în relaţie evenimentele şi declaraţiile din secolele XX, XI, VIII şi VI înaintea erei noastre cu declaraţiile şi evenimentele din secolul I era noastră. Faptul acesta nu poate fi un rezultat al unei simple întîmplări, ci la mijloc trebuie să fi existat o mînă care dirija lucrurile.  Isaia 46:9, 10. Ce semnifică pentru noi toate acestea? Ce însemnătate au pentru noi toate acestea? Isus este membrul principal al «seminţei femeii». Aşa cum anunţase deja profeţia din Geneza 3:15, Şarpele «va strivi» călcîiul Seminţei. Aceasta s-a întîmplat atunci cînd Isus a murit pe stîlpul de tortură. Dar o strivire a călcîiului nu este de durată. Aparentul succes al Şarpelui s-a transformat rapid în înfrîngere atunci cînd Isus a fost înviat. (Aşa cum am văzut în capitolul 6, există dovezi de netăgăduit ale învierii sale.) Moartea lui Isus a făcut posibilă salvarea oamenilor drepţi. În acest sens Sămînţa a început să se dovedească a fi o binecuvîntare, conform celor promise de Dumnezeu lui Avraam. Dar care este situaţia cu profeţiile care anunţau că Isus va guverna dintr-un regat ceresc asupra întregului său domeniu pămîntesc? Într-o palpitantă viziune profetică menţionată în capitolul 12 al cărţii Apocalips, instaurarea acestui regat este prefigurată de naşterea în cer a unui copil de sex bărbătesc. În acest Regat, Sămînţa promisă intra în posesia puterii sub numele de Mihael, nume care înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?“ Azvîrlindu-l pentru totdeauna din cer pe „şarpele originar“, Mihael demonstrează că nimeni nu poate contesta pe drept suveranitatea lui Iehova. Astfel citim: „Şi balaurul cel mare a fost azvîrlit, şarpele originar, cel numit Diavol şi Satan, care induce în eroare întregul pămînt locuit; el a fost azvîrlit jos pe pămînt.“  Apocalips 12:7–9. Această eliberare pentru ceruri a dat naştere la un timp de strîmtorare pe pămînt. Atunci a răsunat un strigăt de triumf: „Acum a venit salvarea şi puterea şi regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea Cristosului său.“ În plus, citim: „De aceea, bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ele! Vai de pămînt şi de mare, deoarece Diavolul a coborît la voi cu mare mînie, ştiind că are o scurtă perioadă de timp.“  Apocalips 12:10, 12.Se poate oare determina momentul cînd această profeţie trebuia să se realizeze? Tocmai lucrul acesta doreau discipolii să-l afle atunci cînd l-au întrebat pe Isus despre «semnul prezenţei sale şi al încheierii sistemului de lucruri», întrebare pe care am examinat-o deja în capitolul 10 (Matei 24:3). Aşa cum am putut vedea, faptele dovedesc, fără posibilitate de îndoială, că prezenţa lui Isus în puterea Regatului său ceresc a început în 1914. De atunci «vaiurile» n-au încetat să se abată asupra «pămîntului»!Dar să reţinem că strigătul auzit în cer anunţa că lui Satan nu i-a mai rămas decît „o scurtă perioadă de timp“. Prima profeţie, aceea din Geneza 3:15, se apropie în mod inevitabil de apogeul ei. Identificarea şarpelui, a femeii şi respectiv a seminţelor a fost efectuată. Seminţei i-a fost «strivit călcîiul», dar ea s-a restabilit. În curînd va începe strivirea Şarpelui (şi a seminţei sale) sub domnia lui Cristos Isus, Regele deja întronat de către Dumnezeu. Aceste evenimente vor antrena extraordinare schimbări pe scena pămîntească. Cei ce vor constitui sămînţa lui Satan vor dispărea împreună cu el. Întocmai cum a profeţit psalmistul, „încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi şi, în mod sigur, vei da atenţie locului său şi el nu va mai fi“ (Psalm 37:10). Ce radicală schimbare va fi aceasta! Atunci se vor împlini şi aceste cuvinte ale psalmistului: „Dar cei blînzi vor stăpîni pămîntul şi într-adevăr îşi vor găsi bucuria desăvîrşită în abundenţa păcii.“Psalm 37:11.Astfel, «Prinţul Păcii» va introduce omenirea într-o eră a păcii. Aceasta este promisiunea Bibliei, aşa cum am remarcat în Isaia 9:6, 7. În această epocă marcată de scepticism mulţi oameni consideră nerealistă o asemenea promisiune. Dar ce altă soluţie propun oamenii? Nici una! Biblia, Cuvîntul infailibil al lui Dumnezeu, anunţă însă cît se poate de clar această promisiune. Dacă analizăm bine lucrurile, cei nerealişti sînt tocmai scepticii (Isaia 55:8–11). Ei îl ignoră pe Dumnezeu, care a inspirat Biblia, şi care este totodată realitatea supremă.

Capitolul X - O profeţie biblică pe care o vedem împlinindu-se

V-aţi întrebat vreodată de ce este astăzi viaţa atît de diferită de ceea ce era ea în urmă cu un secol? Sub anumite aspecte ea s-a îmbunătăţit. În numeroase ţări tratarea unor boli care altădată erau mortale este un lucru obişnuit, iar majoritatea oamenilor dispun de un nivel de trai pe care strămoşii lor nici nu şi l-ar fi închipuit. Pe de altă parte însă secolul nostru a cunoscut cele mai teribile războaie şi atrocităţi din istorie. Fericirea omenirii, dacă nu chiar existenţa ei, este compromisă de explozia demografică, de poluare şi de stocarea la scară planetară a unui vast arsenal de arme nucleare, bacteriologice şi chimice. De ce este secolul al XX-lea diferit de secolele precedente? Această  întrebare este în legătură cu o remarcabilă profeţie biblică ce se realizează sub ochii noştri. Fiind o dovadă a inspiraţiei divine a Bibliei, împlinirea acestei profeţii enunţate de către Isus ne descoperă faptul că ne aflăm în ajunul unor dramatice schimbări pe scena mondială. Ce conţine această profeţie, şi de unde ştim că este în curs de realizare? Marea profeţie a lui Isus Cu puţin înaintea morţii lui Isus, Biblia ni-i prezintă pe discipolii săi vorbind despre marile construcţii ale templului din Ierusalim, ale căror dimensiuni şi aparentă durabilitate îi impresionau. Atunci Isus le-a zis: „Nu vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun: Nu va fi lăsată aici piatră pe piatră care să nu fie doborîtă.“  Matei 24:1, 2.Aceste cuvinte aveau de ce să-i surprindă pe discipolii care, puţin după aceea, veniră să-l întrebe pe Isus: „Spune-ne: Cînd vor avea loc aceste lucruri, şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ (Matei 24:3). Răspunsul lui Isus este menţionat în capitolele 24 şi 25 ale Evangheliei lui Matei, precum şi în capitolele 13 din Marcu şi 21 din Luca. Incontestabil, este vorba despre cea mai importantă profeţie enunţată de Isus în decursul vieţii sale pămînteşti. În realitate, discipolii nu se interesau doar de un singur lucru. În primul rînd, ei au întrebat: „Cînd vor avea loc aceste lucruri?“ Cu alte cuvinte: Cînd va fi distrus Ierusalimul şi templul său? Dar ei mai doreau să cunoască şi semnul care va marca prezenţa lui Isus ca Rege al Regatului ceresc al lui Dumnezeu, precum şi apropiatul sfîrşit al sistemului de lucruri.În răspunsul său Isus a avut în vedere aceste două întrebări. Multe dintre cuvintele sale s-au realizat în secolul I, în anii care au precedat teribila distrugere a Ierusalimului din anul 70 al erei noastre (Matei 24:4–22). Însă profeţia sa trebuie să îmbrace o semnificaţie mai amplă în viitor, mai precis în epoca noastră. Ce anunţa, aşadar, Isus? Conform versetelor 7 şi 8, mai întîi el a declarat: „Se va ridica naţiune contra naţiune şi regat contra regat şi va fi lipsă de alimente şi vor fi cutremure de pămînt dintr-un loc în altul. Toate aceste lucruri sînt un început al durerilor strîmtorării.“ Nu încape nici o îndoială că prezenţa lui Isus ca Rege ceresc avea să fie marcată de mari tulburări pe pămînt. Lucrul acesta este, de altfel, confirmat şi de viziunea a patru călăreţi ai Apocalipsului, o profeţie paralelă consemnată în această carte (Apocalips 6:1–8). Primul dintre aceşti călăreţi îl reprezintă chiar pe Isus ca pe un rege victorios. Ceilalţi călăreţi în montura lor prefigurează evenimentele care aveau să se producă pe pămînt în momentul cînd Isus avea să–şi înceapă guvernarea: războaie, foamete şi moarte prematură cauzată de diferiţi agenţi. Vedem noi aceste două profeţii împlinindu-se în zilele noastre? Războaie Să examinăm aceste profeţii mai îndeaproape. Isus declară mai întîi că „se va ridica naţiune contra naţiune şi regat contra regat“. Această profeţie anunţă război. Al doilea călăreţ al Apocalipsului prefigurează şi el războiul. Noi citim: „Şi a ieşit un cal de culoarea focului; şi celui care stătea călare pe el i s-a admis să ia pacea de pe pămînt, pentru a se înjunghia unii pe alţii; şi i s-a dat o sabie mare“ (Apocalips 6:4). Dar, avînd în vedere faptul că oamenii se luptă între ei de mii de ani, de ce aceste cuvinte vizează în mod deosebit epoca noastră?Să nu uităm că războaiele nu constituie în sine semnul prezenţei lui Isus. Semnul pretinde ca ansamblul elementelor profetice enumerate de Isus să se împlinească în aceeaşi perioadă de timp. Totuşi, de vreme ce războiul este menţionat în primul rînd, ne putem aştepta ca realizarea acestei părţi a semnului să se impună atenţiei. Şi trebuie să recunoaştem că războaiele secolului al XX-lea sînt fără precedent. Nici unul dintre războaiele trecutului, oricît de crud şi distrugător ar fi fost, nici nu s-a apropiat măcar, în ce priveşte distrugerile, de cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea. Primul le-a costat viaţa pe aproximativ 14 milioane de persoane, cifră superioară populaţiei multor ţări. Nu încape nici o îndoială că «s-a admis să se ia pacea de pe pămînt, pentru a se înjunghia unii pe alţii».Conform profeţiei, personajul războinic care este al doilea călăreţ al Apocalipsului primeşte „o sabie mare“. Ce simbolizează aceasta? Că armele de război aveau să devină mult mai eficiente. Cu ajutorul tancurilor, al aviaonelor, al gazelor de luptă, al submarinelor, al artileriei capabile să lanseze obuze la mai mulţi kilometri, omul a devenit mai iscusit în a–şi ucide semenii. De la primul conflict mondial comunicaţiile radio, radarul, rachetele sofisticate, armele chimice şi bacteriologice, aruncătoarele de flăcări, napalmul, noile tipuri de bombe, rachetele balistice intercontinentale, submarinele nucleare, avioanele de înaltă tehnologie şi enormele cuirasate au făcut ca «sabia mare» să fie şi mai distrugătoare. Un început al durerilor strîmtorării Primele versete ale profeţiei lui Isus se încheie prin cuvintele: „Aceste lucruri sînt un început al durerilor strîmtorării.“ Lucrul acesta a fost deosebit de adevărat cu privire la primul război mondial, al cărui sfîrşit, în 1918, n-a adus o pace durabilă. El a fost numaidecît urmat de conflicte mai limitate, dar foarte violente, în Etiopia, în Libia, în Spania, în Rusia, în India, precum şi în alte ţări. Apoi a izbucnit cel de al doilea război mondial, un conflict înspăimîntător care a secerat aproape 50 de milioane de vieţi printre soldaţi şi civili.În ciuda acordurilor de pace sporadice şi a cîtorva momente de acalmie, omenirea este şi acum o victimă a războiului. Un raport întocmit în 1987 stabileşte că din 1960 au avut loc 81 de conflicte majore care au făcut 12 555 000 de victime, bărbaţi, femei şi copii. În anul 1987 s-au înregistrat mai multe războaie decît în oricare an din istorie.1 În plus, cheltuielile militare, care se ridică astăzi la 1 000 de miliarde de dolari pe an, apasă greu asupra economiei mondiale.2 Profeţia lui Isus, care anunţă că „se va ridica naţiune contra naţiune şi regat contra regat“, este într-adevăr în curs de împlinire. Calul roşu al războiului îşi continuă în mod nemilos galopul de jur-împrejurul globului. Dar să vedem acum al doilea aspect al semnului. Lipsă de alimente Isus a făcut următoarea prezicere: „Şi va fi lipsă de alimente (. . .) dintr-un loc în altul.“ Aşa cum se poate vedea, aceste cuvinte corespund galopului celui de al treilea dintre cei patru călăreţi ai Apocalipsului. Despre el noi citim: „Am văzut şi iată un cal negru; şi cel care stătea călare pe el avea o balanţă în mînă. Şi am auzit un glas ca din mijlocul celor patru creaturi vii, zicînd: «Un litru de grîu pentru un dinar şi trei litri de orz pentru un dinar; şi să nu faci rău uleiului de măsline şi vinului»“ (Apocalips 6:5, 6). Incontestabil  mari lipsuri de alimente! S-ar putea oare ca această profeţie să fie în curs de împlinire, de vreme ce unele ţări beneficiază de un ridicat nivel de viaţă? O simplă privire asupra situaţiei mondiale risipeşte orice îndoială. Pe tot parcursul istoriei foametea a mers mînă în mînă cu războaiele şi catastrofele naturale. Nu este, aşadar, deloc surprinzător faptul că foametea este caracteristică secolului al XX-lea, care a suferit peste măsură de multe războaie şi catastrofe. Din 1914 încoace, această plagă a lovit numeroase regiuni ale globului, înregistrîndu- se peste 60 de importante crize alimentare, şi aceasta în locuri îndepărtate unele de altele cum ar fi Grecia, Ţările de Jos, U.R.S.S., Nigeria, Ciad, Chile, Peru, Bangladesh, Bengal, Kampuchia, Etiopia şi Japonia. Unele dintre aceste crize de alimente au durat mai mulţi ani, făcînd milioane de victime. Deşi crizele alimentare majore aveau de obicei un mare răsunet, în final ele încetau, iar supravieţuitorii reveneau, încetul cu încetul, la un mod de viaţă relativ normal. Însă un alt fel de foamete, şi mai sinistră, îşi face apariţia în secolul al XX-lea. Mai puţin spectaculoasă, ea trece adesea neobservată, în ciuda persistenţei ei an de an. Este vorba de flagelul malnutriţiei. Acest serios flagel, care afectează o cincime a populaţiei mondiale, face între 13 şi 18 milioane de victime anual.Cu alte cuvinte, tipul acesta de foamete înghite tot la două zile un număr de oameni egal cu numărul victimelor bombei atomice lansate asupra Hiroşimei. Tot la doi ani numărul deceselor cauzate de foamete este mai mare decît acela al soldaţilor căzuţi în cele două războaie mondiale. A existat, aşadar, „lipsă de alimente (. . .) dintr-un loc în altul“ din 1914 încoace? Fără discuţie! Cutremure de pămînt La 13 ianuarie 1915, în timp ce primul război mondial bîntuia de abia cîteva luni, un cutremur de pămînt a zguduit munţii Abruzzi din Italia, făcînd 32 610 victime. Această teribilă catastrofă ne aminteşte că, la prezenţa lui Isus, războaiele şi lipsurile de alimente trebuie să fie însoţite de „cutremure de pămînt dintr-un loc în altul“. La Fel ca războiul şi foametea, cutremurul din munţii Abruzzi nu era decît „un început al durerilor strîmtorării“.Secolul al XX-lea a fost secolul cutremurelor de pămînt. Dezvoltarea mijloacelor de informaţii a dat oamenilor posibilitatea să ia repede cunoştinţă despre ravagiile provocate de ele. Iată cîteva cifre: În 1920 un seism a costat viaţa a 200 000 de oameni în China; în 1923 un altul a făcut aproximativ 99 300 victime în Japonia. În 1935 un alt cutremur a ucis 25 000 de persoane într-o regiune care, actualmente, aparţine Pakistanului, în timp ce, în 1939, 32 700 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un seism în Turcia. În Peru, în 1970, un cutremur de pămînt a cauzat moartea a 66 800 de persoane, iar în 1976 aproximativ 240 000 de persoane (800 000 conform altor surse) au pierit la Tangşan în China. În timpurile mai apropiate nouă, în 1988, un violent seism a costat viaţa a 25 000 de persoane în Armenia. S-ar putea oare pune la îndoială faptul că „cutremure de pămînt“ s-au produs „dintr-un loc în altul“? «Plagă mortală» Profeţia lui Isus mai comportă un aspect: bolile. În consemnarea sa, evanghelistul Luca citează cuvintele lui Isus, spunînd: „Şi, dintr-un loc în altul epidemii“ (Luca 21:11). Şi aici această declaraţie este în armonie cu viziunea profetică referitoare la cei patru călăreţi ai Apocalipsului. Al patrulea călăreţ se numeşte Moartea şi reprezintă diferitele cauze ale morţii premature, inclusiv «plaga mortală (. . .) şi fiarele sălbatice ale pămîntului».  Apocalips 6:8.În 1918 şi 1919 peste un miliard de oameni au contractat gripa spaniolă şi 20 de milioane au murit. Această boală a pretins un mult mai greu tribut în vieţi omeneşti decît războiul cel mare însuşi. În plus, «plaga mortală» sau «ciuma» continuă să lovească generaţia actuală, în ciuda remarcabilelor progrese ale medicinei. De ce oare? Printre altele, deoarece ţările cele mai sărace nu beneficiază întotdeauna de progresele ştiinţei. Oamenii săraci suferă şi mor de boli pe care nu le pot trata din lipsă de bani. Astfel, în jur de 150 de milioane de oameni sînt atinşi de malarie şi 200 de milioane suferă de bilharzioză. Boala lui Chagas o au aproximativ 10 milioane de persoane. Patruzeci de milioane sînt atinşi de cecitatea rîurilor. În fiecare an milioane de copii mor din cauza diareei acute. Tuberculoza şi lepra figurează şi astăzi printre afecţiunile greu de rezolvat. Dar cei care suferă în cea mai mare măsură de pe urma «epidemiilor» care bîntuie „dintr-un loc în altul“ sînt săracii acestei lumi.Nici oamenii înstăriţi însă nu sînt la adăpost. Gripa, de exemplu, îi loveşte atît pe săraci cît şi pe bogaţi. În 1957 o formă de gripă a ucis 70 000 de oameni numai în Statele Unite. În Germania se estimează că o persoană din şase va contracta mai devreme sau mai tîrziu un cancer. În plus, bolile sexual-transmisibile îi ating atît pe bogaţi, cît şi pe săraci. Blenoragia, boală contagioasă considerată ca fiind cea mai frecventă în Statele Unite, loveşte în anumite regiuni ale Africii pînă la 18,9% din populaţie. Sifilisul, infecţiile cu Chlamidiae şi herpesul genital nu sînt decît alte «ciume» pandemice transmise pe cale sexuală. În ultimii ani SIDA, o altă «plagă mortală», a îmbogăţit şi ea lista «ciumelor». SIDA a devenit terorizantă, deoarece la ora cînd s-au scris aceste rînduri nu s-a întrevăzut nici un remediu pentru această afecţiune care face din ce în ce mai multe victime. Doctorul Jonathan Mann, director al Programului Special pentru SIDA din cadrul OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), a declarat: „Se estimează că astăzi cifra totală a purtătorilor virusului imuneficienţei umane (HIV) se situează între cinci şi zece milioane.“ Conform raportului, virusul SIDA face cîte o nouă victimă în fiecare minut. Incontestabil, aceasta este o «plagă mortală»! Să analizăm acum un alt aspect al profeţiei: moartea provocată de animale sălbatice. „Fiarele sălbatice ale pămîntului“ Cînd ziarele zilelor noastre vorbesc despre animalele sălbatice, o fac pentru a semnala speciile ameninţate cu dispariţia sau pe cale de dispariţie. „Fiarele sălbatice ale pămîntului“ sînt cele care ar avea de ce să se teamă de om şi nu invers. Cu toate acestea, în unele ţări animalele sălbatice, cum ar fi tigrii în India, cauzează încă, cu regularitate, pierderi de vieţi omeneşti.Biblia ne atrage însă atenţia asupra unor animale sălbatice de alt gen, animale care, în ultimii ani, au dat naştere unei reale frici. Profetul Ezechiel i-a asemănat pe oamenii violenţi cu animalele sălbatice atunci cînd a declarat: „Prinţii lui din mijlocul lui sînt ca lupii care sfîşie prada, vărsînd sînge, distrugînd suflete cu scopul de a obţine un cîştig nedrept“ (Ezechiel 22:27). Cînd Isus anunţa o «creştere a nelegiuirii», el prevedea în realitate că «animalele sălbatice» de felul acesta vor intra în acţiune pe pămînt în timpul prezenţei sale (Matei 24:12). Scriitorul biblic Pavel adaugă că, „în zilele din urmă“, oamenii vor fi „iubitori de bani (. . .) fără stăpînire de sine, cruzi, neiubitori de bine“ (2 Timotei 3:1–3). S-a constatat oare lucrul acesta din 1914 încoace? Categoric. Dacă locuiţi la oraş, ştiţi deja că aşa stau lucrurile în aproape toate oraşele mari ale planetei. În cazul că vă îndoiţi de aceste lucruri, examinaţi aceste cîteva extrase din ziare recente. Columbia: „Poliţia a înregistrat anul trecut (. . .) aproximativ 10 000 de asasinate şi 25 000 de atacuri cu mîna înarmată.“ Victoria, Australia: „O fulgerătoare înmulţire a delictelor grave.“ Statele Unite: „Spre un număr record de crime la New York.“ „Anul trecut, dintre oraşele mari cu cea mai înaltă rată de asasinate, Detroitul (Michigan) a depăşit Gary (Indiana), înregistrînd 58 de crime la 100 000 de locuitori.“Zimbabwe: „Uciderea copiilor mici atinge un nivel critic.“ Brazilia: „Criminalitatea este atît de mare, iar armele atît de obişnuite, încît violenţa din faptul divers nu mai trezeşte nici o reacţie.“ Noua Zeelandă: „Agresiunile sexuale şi violenţa constituie mereu principala preocupare a poliţiei.“ „Violenţa printre neo-zeelandezi nu poate fi calificată nicidecum altfel decît barbarie.“ Spania: „Spania în luptă cu criminalitatea în creştere.“ Italia: „După cîteva înfrîngeri, Mafia siciliană renaşte din propria-i cenuşă, declanşînd un val de asasinate.“ Acestea nu sînt decît cîteva dintre citatele din ziare apărute cu puţin înaintea publicării acestei cărţi. Evident că „fiarele sălbatice“ dau astăzi tîrcoale pe întregul pămînt, semănînd frica şi nesiguranţa. Predicarea veştii bune Care avea să fie starea religiilor pe parcursul perioadei care avea să marcheze prezenţa lui Isus? Isus a profeţit pe de-o parte amplificarea activităţii religioase: „Se vor ridica mulţi profeţi falşi şi vor induce în eroare pe mulţi“ (Matei 24:11). Pe de altă parte, el a prezis că, în ansamblul creştinătăţii, interesul oamenilor faţă de Dumnezeu va fi în declin: „Iubirea celor mai mulţi se va răci.“  Matei 24:12.Aceste declaraţii descriu în mod exact ceea ce se petrece astăzi în sînul creştinătăţii. Pe de-o parte, bisericile proeminente sînt periclitate pretutindeni, părăsite de credincioşi. În ţările Europei de Nord şi în Anglia, ţări puternic ancorate în protestantism, religia este practic moartă. În acelaşi timp, Biserica Catolică are de înfruntat şi ea o penurie de preoţi şi indiferenţa enoriaşilor. Pe de altă parte, asistăm la o crescîndă mişcare religioasă marginală. Cultele de inspiraţie orientală proliferează, în timp ce predicatori avizi storc milioane de dolari de la telespectatori. Ce vom spune acum despre adevăratul creştinism, acela pe care l-a predat Isus ca învăţătură şi pe care l-au predicat apostolii săi? El avea să existe mereu pe parcursul prezenţei lui Isus; dar cum avea să fie recunoscut? Datorită anumitor caracteristici. În marea sa profeţie, Isus a menţionat una dintre ele: Creştinii se vor angaja într-o lucrare mondială de predicare, lucru pe care l-a anunţat în următorii termeni: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfîrşitul.“  Matei 24:14.Această predicare atinge în prezent proporţii extraordinare. Astăzi, mişcarea religioasă cunoscută sub numele de Martorii lui Iehova se consacră celei mai intense lucrări de predicare din toată istoria creştinismului (Isaia 43:10, 12). Din 1919, în timp ce principalele religii ale creştinătăţii politizau, aducîndu–şi aportul lor la sprijinirea Societăţii Naţiunilor, care de fapt era destinată eşecului, Martorii lui Iehova se pregăteau în vederea acestei campanii mondiale de predicare. Pe vremea aceea, Martorii lui Iehova nu erau decît aproximativ 10 000 la număr, dar ei erau conştienţi de amploarea sarcinii care îi aştepta şi au început s-o îndeplinească în mod curajos. Înţelegînd faptul că separarea clerului de laici este contrară Bibliei şi modelului apostolic, ei îi învaţă pe toţi oamenii, fără excepţie, să vorbească semenilor lor despre Regatul lui Dumnezeu. Ei au devenit astfel o organizaţie de predicatori. Cu timpul, aceşti predicatori trebuiau să facă faţă unei opoziţii virulente. În Europa ei au fost ţinta diferitelor tipuri de regimuri totalitare. În Statele Unite şi în Canada ei au dus lupte judiciare şi au înfruntat gloatele. În alte ţări ei au trebuit să facă faţă fanaticelor prejudecăţi religioase şi persecuţiilor barbare din partea unor dictatori tiranici. În anii din urmă ei au trebuit să ţină seama de manifestarea crescîndă a scepticismului şi a înclinaţiei spre plăceri. Ei s-au dovedit însă perseverenţi, astfel încît, la ora actuală, ei sînt în număr de peste trei milioane şi jumătate, în 212 ţări. Vestea bună nu a cunoscut niciodată pînă acum o asemenea răspîndire. Nu este oare aceasta o împlinire magistrală a acestui element al semnului? Ce semnificaţie au toate acestea? Noi putem afirma fără nici o umbră de îndoială că sîntem martori ai împlinirii marelui semn prezentat de Isus. Aceasta este o dovadă în plus că Biblia a fost într-adevăr inspirată de Dumnezeu. Nici un om n-ar fi putut prezice cu atît timp înainte evenimentele care aveau să se deruleze în secolul nostru al XX-lea. Astfel, realizarea acestui semn are semnificaţia faptului că noi trăim în epoca prezenţei lui Isus şi a încheierii sistemului de lucruri (Matei 24:3). Ce importanţă are aceasta? Ce implică prezenţa lui Isus? Ce este sistemul de lucruri care se încheie? Pentru a cunoaşte aceste lucruri trebuie să examinăm o altă dovadă solidă a faptului că Biblia este o carte de inspiraţie divină: remarcabila ei armonie internă. Această examinare, care constituie obiectul capitolului următor, ne va arăta, de asemenea, în ce fel se apropie chiar în acest moment tema centrală a Bibliei de extraordinarul ei apogeu.