Ar trebui sa va fie teama de viitor ?

De ce şi-au pierdut mulţi speranţa

Văzând ce se întâmplă în lume, oamenii privesc viitorul cu teamă. În tot mai multe oraşe, camere de supraveghere urmăresc îndeaproape ce se petrece pe străzi. Din cauza unor eventuale acte teroriste, multe aeroporturi aglomerate seamănă cu nişte tabere militare. Pe internet, din ce în ce mai mulţi hoţi şi pedofili îşi caută victimele, care nici nu bănuiesc ce li s-ar putea întâmpla. În plan ecologic, poluarea, despăduririle, dispariţia speciilor şi încălzirea globală ameninţă viaţa pe planeta noastră.

Cu doua sau trei generaţii în urmă, nimeni nu se gândea că lucrurile vor lua o astfel de turnură. În prezent însă, aceste probleme stârnesc îngrijorare la nivel mondial. Pe bună dreptate se întreabă mulţi încotro se îndreaptă lumea şi ce fel de viaţă îi aşteaptă pe ei şi pe copiii lor. Va veni timpul când ne va fi frică să urcăm în autobuz, în tren sau în avion? Având în vedere că preţurile cresc tot mai mult, iar resursele pământului scad, oare vor reuşi generaţiile viitoare să beneficieze de îngrijire medicală de calitate, să aibă hrană sănătoasă şi suficient carburant?„Viitorul pare înspăimântător“, a spus ministrul sănătăţii din British Columbia (Canada) cu privire la creşterea costurilor medicale. S-au tras semnale de alarmă şi cu privire la hrană şi combustibil. De ce? Ca să nu mai depindă într-o măsură atât de mare de combustibilii fosili, unele ţări investesc din greu în biocarburanţi, precum etanolul, care se extrag din plante. Prin urmare, pentru prima oară în istorie, stomacul omului se luptă cu rezervorul automobilului pentru roadele câmpului. Una dintre consecinţe se face deja simţită: inflaţia preţurilor la alimente.

În plus, prăpastia dintre bogaţi şi săraci se adânceşte tot mai mult, agravând tensiunile sociale. „Prima decadă a secolului al XXI-lea cunoaşte progrese uriaşe privind bunăstarea omului, dar şi lipsuri extreme“, precizează un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. „În unele ţări foarte sărace, speranţa de viaţă a ajuns să fie egală cu jumătate din cea înregistrată în ţările bogate.“ Cauzele sunt, în principal, bolile şi haosul în plan social şi economic, evident în ţările instabile politic.Dacă luăm în calcul şi încălzirea globală, care poate genera deşertificări pe suprafeţe tot mai întinse şi fenomene meteo extreme tot mai numeroase, nu ne mai surprinde de ce mulţi oameni bine informaţi sunt îngrijoraţi cu privire la ziua de mâine. Revista Bulletin of the Atomic Scientists, care a creat aşa-zisul ceas al judecăţii de apoi, a dat glas temerilor legate de viitorul sumbru al omenirii. Motivul? „Oamenii de ştiinţă observă efectele în lanţ ale încălzirii globale asupra complexelor ecosisteme ale planetei noastre“, a precizat revista.Dar să fie perspectivele noastre chiar aşa de sumbre? Oare speranţa noastră de a avea un viitor fericit depinde doar de marii oameni de afaceri, de conducătorii politici şi religioşi şi de oamenii de ştiinţă? Unii îşi zic: „N-avem ce face! Noi ne-am creat problemele, noi să ni le rezolvăm“. Alţii însă consideră că problemele depăşesc capacitatea oamenilor de a găsi soluţii şi că singura noastră speranţă sigură de viitor rămâne la Dumnezeu. Dacă aşa stau lucrurile, ce asigurare avem că Dumnezeu este interesat de noi şi că ne va salva de la autodistrugere? La aceste întrebări vom răspunde în următoarele articole.

Ne pot garanta oamenii un viitor fericit?

Tocmai v-aţi mutat într-o casă nouă, frumoasă. E făcută din cărămidă şi pare a fi rezistentă. De fapt, e chiar casa visurilor voastre! Viitorul vă surâde. Dar, după câţiva ani, încep să iasă la iveală unele defecte grave la structura casei. N-aveţi ce face şi trebuie să o demolaţi. Vi se frânge inima! Nu sunteţi însă singurii în această situaţie. Aceleaşi probleme au apărut şi la celelalte case din zonă. Se fac unele investigaţii şi se constată cauza problemelor: incompetenţa arhitectului şi folosirea unor cărămizi cu defecte. Asemenea acestei case, lumea are mari probleme. În pofida numeroaselor experimente sociale şi politice, precum şi a uluitoarelor progrese înregistrate de ştiinţă şi tehnologie, însăşi structura societăţii pare să se dezintegreze. În multe ţări, nelegiuirea şi anarhia sunt la ordinea zilei. Vor încerca oare oamenii, împinşi de disperare, să soluţioneze problemele şi să aducă în existenţă o guvernare mai bună? Să vedem ce au spus referitor la trecutul omului unele figuri marcante ale acestei lumi.

„Am încercat tot ce s-a putut“

În dorinţa de a face lumea mai bună, marii gânditori, de la Platon, filozof grec, la Karl Marx, filozof şi economist socialist german, au elaborat numeroase ideologii politice. Rezultatul? Iată ce se spune într-un articol apărut în periodicul New Statesman: „N-am eradicat sărăcia şi n-am adus pacea în lume. Dimpotrivă. Se pare că am realizat exact contrariul. Şi asta nu pentru că n-am încercat. Am încercat tot ce s-a putut: şi comunism, şi economie de piaţă; am început cu Liga Naţiunilor şi am ajuns la politica de intimidare nucleară. Am purtat însă prea multe războaie ca să mai credem că ştim cum se pune capăt războiului, iar oraşele noastre par mai degrabă scena unor permanente lupte“. Articolul continua: „La începutul secolului al XX-lea eram entuziaşti crezând că oamenii de ştiinţă ne vor salva, însă la sfârşitul lui, nu mai credeam niciun cuvânt spus de ei“.În 2001, Eric Hobsbawm, profesor emerit de istorie socio-economică la Universitatea din Londra, scria că sistemele politice actuale „traversează o perioadă în care activitatea omului are un impact uriaş asupra mediului şi planetei“. Pentru a soluţiona sau a reduce problemele, „trebuie să se ia măsuri care, mai mult ca sigur, nu vor obţine suficiente voturi şi nici nu vor satisface preferinţele consumatorilor. Perspectivele nu sunt deloc încurajatoare nici pentru democraţie, nici pentru planetă“.Întrezărind catastrofele ce pândesc omenirea, Stephen Hawking, celebru astrofizician şi autor al unor best-seller-uri, a pus următoarea întrebare: „Într-o lume în care este haos pe plan politic, social şi ecologic, mai poate oare supravieţui omul încă 100 de ani?“.

De ce atâtea eşecuri?

Doar Biblia explică de ce încercarea omului de a se autoguverna a eşuat în mod lamentabil. Mai întâi de toate, Biblia face o evaluare sinceră a stării omului. Să analizăm următoarele patru adevăruri fundamentale.Toţi suntem imperfecţi. „Toţi au păcătuit şi nu ajung la gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3:23). Aşa cum defectele interne ale cărămizilor pot slăbi rezistenţa unei clădiri, expunând-o riscului de a se prăbuşi, la fel şi imperfecţiunea umană moştenită poate slăbi structura societăţii. Imperfecţiunea se poate manifesta sub forma tendinţei spre corupţie, necinste, lăcomie şi abuz de putere. Dar aceasta nu este nicidecum ceva nou. Cu circa trei mii de ani în urmă, un scriitor înţelept al Bibliei a făcut următoarea observaţie: „Un om stăpâneşte peste alt om spre paguba lui“ (Eclesiastul 8:9).Conducătorii guvernamentali şi magistraţii recunosc că aceste imperfecţiuni şi slăbiciuni există şi încearcă să le compenseze printr-o mulţime de legi. Însă ei ştiu foarte bine că nimeni nu poate impune prin lege iubirea faţă de semeni şi nici dorinţa de a respecta legile.

Moartea stăpâneşte peste noi. „Nu vă puneţi încrederea în nobili, nici în fiul omului pământean, în care nu este salvare. Spiritul lui sau forţa de viaţă iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile“ (Psalmul 146:3, 4). Considerat unul dintre cei mai înţelepţi conducători ai tuturor timpurilor, regele Solomon al anticului Israel a văzut cât de inutilă s-a dovedit munca lui grea. El a scris: „Am urât toată truda cu care mă trudeam sub soare, pentru că urma s-o las omului care va veni după mine. Şi cine ştie dacă el va fi înţelept sau nebun? Totuşi va ajunge stăpân peste toată truda mea . . . Şi aceasta este deşertăciune“ (Eclesiastul 2:18, 19).Nu stă în puterea noastră să ne guvernăm bine singuri. „Nu-i aparţine omului pământean calea sa. Nu poate omul care umblă nici măcar să-şi conducă paşii.“ (Ieremia 10:23) Chiar dacă oamenii ar fi fost perfecţi, potrivit scopului iniţial al lui Dumnezeu ei nu ar fi avut nici dreptul, nici capacitatea de a se guverna singuri în mod eficient. De ce, de pildă, pe oameni îi irită chiar şi numai gândul că alt om sau grup de oameni le spune ce trebuie să facă sau le stabileşte norme morale ori etice? Deoarece am fost creaţi să căutăm îndrumare în viaţă la o autoritate superioară nouă. Iar Cel ce are această autoritate este Dumnezeu (Isaia 33:22; Faptele 4:19; 5:29).Oamenii sunt influenţaţi de un conducător invizibil. „Întreaga lume zace în puterea celui rău“, Satan Diavolul (1 Ioan 5:19). Ce poate face un simplu angajat dacă într-o companie toată conducerea este coruptă? Aproape nimic. La fel stau lucrurile şi cu problemele cauzate de conducătorii acestei lumi, creaturile spirituale rele, invizibile, care acţionează sub conducerea lui Satan. Referindu-se la aceşti conducători, Biblia foloseşte termeni precum ‘guvernări’, ‘autorităţi’, ‘conducători mondiali ai acestui întuneric’ şi ‘forţe spirituale rele din locurile cereşti’ (Efeseni 6:12).Însă Biblia nu ne dezvăluie doar eşecurile omului şi cine sunt conducătorii nevăzuţi ai lumii. Ea ne aduce şi o veste bună, mai exact ne spune care este soluţia la toate problemele noastre, oferindu-ne astfel o speranţă luminoasă.

Creatorul ne va salva

Dacă ar fi să găsim singuri soluţii la problemele noastre, n-am reuşi niciodată. Nici chiar cel mai inteligent, mai puternic ori mai bogat om nu are capacitatea de a schimba măcar una dintre cele patru realităţi menţionate în acest articol. Dar, aşa cum se va arăta în articolul care urmează, Creatorul nostru nici nu ne-a dat uitării, nici nu ne-a abandonat. De fapt, în calitate de Suveran de drept al pământului, el va înlătura toate obstacolele ce stau în calea fericirii noastre (1 Ioan 4:8). Dar ceea ce e mai important, el va face acest lucru în curând! De unde ştim?

OAMENII NU VOR DISTRUGE PĂMÂNTUL!

Scopul Creatorului a fost ca pământul să fie o locuinţă sigură, paşnică pentru oameni temători de Dumnezeu. Există numeroase dovezi biblice în acest sens. Vă prezentăm câteva dintre ele.
„Tu ai aşezat pământul pe temeliile lui şi el nu se va clătina pe timp indefinit, da, niciodată.“ (Psalmul 104:5)

„Tu ai întărit pământul ca să rămână în picioare.“ (Psalmul 119:90)

„O generaţie trece, o generaţie vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna.“ (Eclesiastul 1:4)

„Pământul va fi plin de cunoştinţa lui Iehova aşa cum fundul mării este acoperit de ape.“ (Isaia 11:9)

„Iehova este Cel ce a întocmit pământul, Făuritorul lui, Cel ce l-a întărit, care nu l-a creat în zadar, care l-a întocmit să fie locuit.“ (Isaia 45:18)

Aşa cum s-a arătat în numărul trecut al acestei reviste, evenimentele mondiale şi condiţiile sociale indică în mod clar că trăim în „zilele din urmă“ ale actualei lumi (2 Timotei 3:1; Matei 24:3–7). Dar sfârşitul nu va veni în urma unui holocaust nuclear, nici în urma ciocnirii pământului cu un asteroid şi nici în urma unei alte catastrofe în care cei buni ar muri împreună cu cei răi. Din contră, sfârşitul va avea loc în urma acţiunii lui Dumnezeu întreprinse împotriva celor răi, inclusiv a celor care continuă să promoveze guvernarea umană (Psalmul 37:10; 2 Petru 3:7). În acelaşi timp, Dumnezeu va pune capăt tuturor suferinţelor cauzate de duşmanii lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 1:6–9).Apoi, Creatorul va soluţiona problemele legate de guvernare acordând autoritate deplină asupra pământului unui guvern numit în Biblie „regatul lui Dumnezeu“ (Luca 4:43). Aşa cum vom vedea, acest guvern mondial ne ajută să privim ziua de mâine cu alţi ochi.

Un viitor sigur sub domnia lui Dumnezeu

În curand, toate îngrijorările legate de viitor se vor risipi, deoarece Dumnezeu va prelua controlul asupra pământului instalând la conducere propriul său guvern, Regatul lui Dumnezeu. Tocmai la acest viitor minunat se gândea Isus Cristos când i-a învăţat pe discipolii lui să se roage: „Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Matei 6:9, 10).Regatul lui Dumnezeu nu va colabora cu conducătorii politici, nici nu se va folosi de ei. Dimpotrivă, va îndepărta orice urmă de guvernare umană independentă, aşa cum arată următoarea profeţie a lui Daniel referitoare la „zilele din urmă“, perioadă în care trăim noi (2 Timotei 3:1). Daniel spune: „În zilele acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat care nu va fi nimicit niciodată. . . . El va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate omeneşti şi el însuşi va dăinui pe timp indefinit“ (Daniel 2:44). Aceste cuvinte nu le aduc mângâiere şi nici speranţă celor ce preferă guvernarea umană. Însă pentru toţi cei care doresc ca Dumnezeu să-şi exercite suveranitatea prin Regatul său, ele insuflă speranţă.

Un viitor minunat!

Când Regatul lui Dumnezeu va guverna peste tot pământul, supuşii lui nu vor fi divizaţi pe criterii politice, rasiale, religioase sau naţionale. Dimpotrivă, ei vor forma o familie mondială, unită prin adevărul religios şi iubirea adevărată (Ioan 13:34, 35; 17:3, 17). Sub domnia Regatului, „cel drept va înflori şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună“ (Psalmul 72:7).Mai mult, sub Regatul lui Dumnezeu, oamenii ascultători vor ajunge la perfecţiune pe plan mintal şi fizic, iar bolile, suferinţa şi moartea vor dispărea (Revelaţia 21:3, 4). Rezultatul? Planeta noastră va deveni un paradis în toate privinţele, împlinindu-se astfel scopul iniţial al lui Dumnezeu declarat în Eden (Geneza 1:28).

Unica veste cu adevărat bună

Când a prezentat semnul complex al „încheierii acestui sistem“, Isus a inclus un element deosebit de important (Matei 24:3–7). El a spus: „Această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul“ (Matei 24:14).În armonie cu voinţa lui Dumnezeu, în anul 2007, aproape şapte milioane de Martori ai lui Iehova din 236 de ţări le-au împărtăşit semenilor lor mesajul despre Regat. Bucuroşi, ei au petrecut în această lucrare peste 1,4 miliarde de ore din timpul lor liber. De ce sunt Martorii ferm convinşi că promisiunile din Biblie se vor împlini? Răspunsul este foarte simplu. Aşa cum reiese din articolul ce urmează, Dumnezeu este întotdeauna fidel cuvântului său (Romani 3:4).

Un viitor de care puteţi fi şi voi siguri

Vă aflaţi la o răscruce de drumuri. Pe un indicator scrie „Încredeţi-vă în oameni şi în promisiunile lor“, pe celălalt, „Încredeţi-vă în Dumnezeu şi în Regatul său“. Pe care drum o veţi lua?Cel mai înţelept ar fi să ne încredem în Dumnezeu. „Cel ce mă ascultă va locui în siguranţă şi frica de nenorocire nu-l va tulbura“, ne promite el (Proverbele 1:33). Ascultăm de Creatorul nostru dacă punem în practică învăţăturile Bibliei, convinşi fiind că sunt demne de încredere (2 Timotei 3:16). Există motive întemeiate pentru o astfel de încredere? Bineînţeles! Aşa cum am văzut în cel de-al doilea articol al acestei serii, numai Biblia explică cu exactitate de ce oamenii nu reuşesc să se guverneze singuri. Nu sunteţi de acord că ceea ce afirmă Biblia se potriveşte perfect cu realitatea?

Şi profeţiile biblice sunt exacte. De exemplu, Biblia a profeţit stările de lucruri îngrozitoare care aveau să marcheze „zilele din urmă“. Iar noi le vedem cu ochii noştri (Matei 24:3–7; 2 Timotei 3:1–5). Biblia a mai prezis că oamenii vor pune în pericol însăşi sănătatea planetei. Însă Dumnezeu ‘îi va distruge pe cei ce distrug pământul’, se spune în Revelaţia 11:18.Acum aproape 2 000 de ani, când au fost aşternute în scris aceste cuvinte, nimeni nu se gândea la poluarea aerului, a mărilor şi a solului, nici la încălzirea globală ori la dispariţia speciilor, fenomene cauzate de activitatea omului. Dar în prezent, ele sunt realităţi! Într-adevăr, Dumnezeu nu minte. Cuvântul său scris s-a împlinit întotdeauna în cele mai mici detalii (Tit 1:2; Evrei 6:18). De fapt, Dumnezeu îşi pune pecetea numelui său pe fiecare declaraţie.

Un nume în care vă puteţi încrede

Aşa cum o semnătură autentifică un document, numele lui Dumnezeu, Iehova, constituie o garanţie că toate promisiunile consemnate în Biblie se vor împlini. „În sfântul său nume ne încredem“, a spus un scriitor biblic care a simţit, în mai multe rânduri, grija iubitoare a lui Dumnezeu (Psalmii 33:21; 34:4, 6).Punând în legătură numele lui Dumnezeu cu grija sa părintească, Proverbele 18:10 afirmă: „Numele lui Iehova este un turn tare. Cel drept fuge în el şi găseşte ocrotire“. În mod asemănător, în Romani 10:13 se spune: „Oricine va chema numele lui Iehova va fi salvat“. Bineînţeles, noi nu folosim numele lui Dumnezeu ca şi cum ar fi o amuletă care ne păzeşte de rău. Dimpotrivă, Dumnezeu este cel ce salvează, iar cei ce îl cheamă în felul descris de versetul amintit fac acest lucru pentru că se încred pe deplin în el şi îi cunosc bine reputaţia de persoană integră. Iată ce declară Iehova în Psalmul 91:14: „Pentru că are afecţiune faţă de mine, îl voi scăpa. Îl voi ocroti pentru că îmi cunoaşte numele“.

UN NUME, DAR ŞI O GARANŢIE

Numele lui Dumnezeu, Iehova, nu este un simplu nume. În ce sens? Acest nume înseamnă „El face să devină“. Cu alte cuvinte, în iubirea, puterea şi înţelepciunea sa, Dumnezeu poate deveni tot ceea ce consideră că este necesar pentru a-şi îndeplini scopul şi a-şi împlini promisiunile. De exemplu, el poate deveni Salvatorul celor drepţi, Nimicitorul celor răi, Ascultătorul rugăciunii ori Tată iubitor, adică tot ceea ce alege să devină.„Eu sunt Cel Divin . . . , Cel ce spune de la început sfârşitul . . . , Cel ce spune: «Hotărârea mea va rămâne în picioare şi voi face tot ce-mi place»“, spune Iehova (Isaia 46:9, 10). Deoarece Dumnezeu este loial scopului său şi este în joc numele, sau reputaţia lui, Cuvântul său scris se împlineşte cu siguranţă. „Dumnezeu nu este om ca să mintă.“ (Numerele 23:19)Numele Iehova este complet diferit de titlurile Atotputernic, Creator, Dumnezeu şi Domn. El apare de aproximativ şapte mii de ori în textul original al Sfintelor Scripturi. Dumnezeu şi-a dat acest nume. Iată ce citim în Exodul 3:15: „Iehova . . . este numele meu în etern“ (Sânta Scriptură, 1874).

Întrebaţi-vă: În cine mă încred? În Dumnezeu sau în oameni? Martorii lui Iehova au ales să se încreadă în Dumnezeu şi în Regatul său, dar nu pentru că ar fi mânaţi de sentimentalism sau de credulitate, ci pentru că au o convingere puternică, bazată pe cunoştinţa exactă din Biblie (Evrei 11:1; 1 Ioan 4:1). Ca urmare, ei nu privesc spre viitor cu teamă, ci ‘se bucură în speranţa’ ce le-a fost pusă înainte. Şi voi puteţi avea parte de acest viitor luminos! (Romani 12:12)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters