Miracolele lui Isus Cristos istorie sau mit ?

„Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.“  Matei 14:25. Pentru  milioane de oameni din întreaga lume, credinţa în miracolele înfăptuite de Isus Cristos este aproape la fel de importantă cum este credinţa în însuşi Dumnezeu. Scriitorii Evangheliei  Matei, Marcu, Luca şi Ioan  descriu aproximativ 35 de miracole ale lui Isus. Relatările lor sugerează însă că el a înfăptuit mult mai multe acte supranaturale.  Matei 9:35; Luca 9:11.Aceste miracole nu au fost făcute pentru divertisment. Ele constituiau o parte intrinsecă a afirmaţiei lui Isus că el era Fiul lui Dumnezeu, mult aşteptatul Mesia (Ioan 14:11). Moise înfăptuise semne miraculoase atunci când s-a prezentat înaintea naţiunii Israel aflate în robie (Exodul 4:1–9). În mod logic, era de aşteptat ca Mesia, cel despre care s-a profeţit că va fi mai mare decât Moise, să efectueze şi el unele semne care să confirme că avea sprijinul divin (Deuteronomul 18:15). Astfel, Biblia îl numeşte pe Isus un „Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră evreii prin lucrări de putere, minuni şi semne“.  Faptele 2:22. În trecut, oamenii, în general, acceptau fără nici o reţinere portretul biblic al lui Isus de înfăptuitor de miracole. Însă în ultimele decenii, relatările Evangheliei au ajuns sub focul criticilor. În cartea sa Deceptions and Myths of the Bible, Lloyd Graham face referire la relatarea biblică despre Isus umblând pe apă şi merge atât de departe, încât afirmă: „Îţi trebuie multă ignoranţă ca să crezi literalmente aşa ceva, totuşi milioane de persoane o fac, literalmente. Şi apoi ne întrebăm ce s-a întâmplat cu lumea noastră. La ce lume mai bună vă puteţi aştepta având în vedere o astfel de ignoranţă?“ Imposibil? Însă astfel de critici nu sunt rezonabile. The World Book Encyclopedia defineşte un miracol drept „un eveniment care nu poate fi explicat cu ajutorul legilor cunoscute ale naturii“. Potrivit acestei definiţii, un televizor color, un telefon celular sau un computer laptop ar fi fost considerate miracole doar cu un secol în urmă! Are rost să fim dogmatici şi să considerăm imposibil un lucru pentru simplul motiv că nu îl putem explica potrivit cunoştinţelor ştiinţifice actuale?Un alt aspect care merită luat în considerare este că, în limba greacă, limba în care a fost scris în original „Noul Testament“, cuvântul folosit pentru „miracol“ este dýnamis  un cuvânt care, în esenţă, înseamnă „putere“. El mai este redat prin „lucrări puternice“ , „aptitudine“ sau „capacitate“ (NW) (Luca 6:19; 1 Corinteni 12:10; Matei 25:15). Biblia afirmă că miracolele lui Isus erau o manifestare a ‘puterii maiestuoase a lui Dumnezeu’ (Luca 9:43, NW). Ar fi oare imposibile astfel de lucrări pentru un Dumnezeu atotputernic  Unul care deţine o ‘abundenţă de energie dinamică’?  Isaia 40:26. Dovezi ale autenticităţii O examinare atentă a celor patru evanghelii oferă dovezi suplimentare în favoarea credibilităţii lor. În primul rând, aceste relatări se deosebesc net de basme şi de legende. Să ne oprim, de exemplu, la istorisirile false despre Isus care au circulat în secolele ulterioare morţii lui. Cartea apocrifă „Evanghelia lui Toma“ spune: „Când acest băiat, Isus, avea cinci ani . . . , el s-a dus prin sat şi un băieţel care fugea s-a ciocnit de umărul lui. Isus s-a enervat foarte tare şi i-a spus: «Nu-ţi vei mai continua drumul», iar copilul a căzut jos imediat şi a murit“. Nu este greu să vedem în această istorioară ceea ce efectiv este  un produs al ficţiunii. În plus, copilul capricios şi răutăcios descris aici nu seamănă deloc cu acel Isus prezentat în Biblie.  Compară cu Luca 2:51, 52.Acum să analizăm relatările evangheliei autentice. Din ele lipsesc exagerările şi nuanţele fictive. Isus a efectuat miracole ca răspuns la unele necesităţi reale, nu pentru a satisface un simplu capriciu (Marcu 10:46–52). Isus nu şi-a folosit niciodată puterea în propriul său folos (Matei 4:2–4). Şi nici nu şi-a folosit-o pentru a încerca să iasă în evidenţă. De fapt, atunci când curiosul rege Irod a dorit ca Isus să efectueze un „semn“ miraculos pentru el, „Isus nu i-a răspuns nimic“.  Luca 23:8, 9. Miracolele lui Isus sunt totodată într-un puternic contrast cu lucrările prestidigitatorilor, ale magicienilor şi ale vindecătorilor prin credinţă. Lucrările lui puternice l-au glorificat întotdeauna pe Dumnezeu (Ioan 9:3; 11:1–4). Miracolele sale nu erau însoţite de ritualuri emoţionante, de formule magice, de manifestări spectaculoase, de şarlatanie şi de hipnotism. Atunci când Isus a întâlnit un cerşetor orb pe nume Bartimeu care striga: „Rabuni, să-mi capăt vederea“, Isus i-a spus simplu: „«Du-te! Credinţa ta te-a mântuit.» Îndată orbul şi-a căpătat vederea“.  Marcu 10:46–52.Relatările evangheliei arată că Isus şi-a înfăptuit lucrările miraculoase fără a recurge la recuzită, la puneri în scenă special concepute sau la trucaje de lumină. Ele erau efectuate în public, deseori în faţa multor martori oculari (Marcu 5:24–29; Luca 7:11–15). Spre deosebire de eforturile vindecătorilor prin credinţă moderni, încercările sale de a vindeca nu au eşuat niciodată din cauză că vreunui bolnav îi lipsea, chipurile, credinţa. Matei 8:16 spune: „A vindecat pe toţi cei care erau bolnavi“. În cartea sa “Many Infallible Proofs:” The Evidences of Christianity („Multe probe infailibile“: Dovezile creştinismului), eruditul Arthur Pierson spune despre miracolele lui Cristos: „Numărul lor, caracterul instantaneu şi complet al vindecărilor pe care le-a înfăptuit şi absenţa oricărui eşec chiar şi în încercarea de a învia morţii realizează un contrast enorm între aceste miracole şi pretinsele minuni ale acestei epoci sau a oricărei alteia“. Confirmare laică Pierson aduce încă un argument care susţine relatările evangheliei atunci când afirmă: „Nici o confirmare a miracolelor din Scriptură nu este mai remarcabilă decât tăcerea duşmanilor“. Conducătorii iudei aveau motive foarte puternice să dorească a-l discredita pe Isus, însă miracolele sale erau atât de bine cunoscute, încât adversarii nu îndrăzneau să le nege. Tot ce puteau face era să atribuie aceste acte puterilor demonice (Matei 12:22–24). După secole de la moartea lui Isus, scriitorii Talmudului iudaic au continuat să-i atribuie lui Isus puteri miraculoase. Potrivit cărţii Jewish Expressions on Jesus, ei l-au respins ca pe unul care „urma practicile magice“. Oare s-ar fi făcut un astfel de comentariu dacă ar fi fost cât de cât posibil ca miracolele lui Isus să fie respinse drept simple mituri?Alte dovezi provin de la Eusebiu, un istoric al bisericii, din secolul al IV-lea. În cartea sa Istoria Bisericii de la Cristos la Constantin, el îl citează pe un anumit Quadratus care i-a trimis împăratului o scrisoare de apărare a creştinismului. Quadratus scria: „Lucrările Salvatorului nostru au fost întotdeauna vizibile, întrucât au fost adevărate  oamenii care fuseseră vindecaţi şi cei înviaţi dintre morţi fuseseră văzuţi nu numai în momentul când au fost vindecaţi sau înviaţi, ci erau întotdeauna acolo, nu numai când Salvatorul era printre noi, dar şi la mult timp după plecarea Sa; de fapt, unii dintre ei au supravieţuit până în timpul meu“. Eruditul William Barclay observa: „Quadratus spune că unii oameni asupra cărora s-au efectuat miracole mai trăiau chiar şi în timpul său şi puteau fi consideraţi efectiv o dovadă. Dacă acest lucru nu ar fi fost adevărat, nimic nu ar fi fost mai uşor pentru guvernul roman decât să le califice drept minciuni“. Credinţa în miracolele lui Isus este rezonabilă, raţională şi în deplină armonie cu dovezile. Cu toate acestea, miracolele lui Isus nu constituie istorie moartă. Evrei 13:8 ne aminteşte: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci“. Da, azi el este viu în ceruri, capabil să-şi folosească puterile miraculoase într-un mod mult mai grandios decât a făcut-o atunci când a fost pe pământ ca om. În plus, relatările evangheliei cu privire la miracolele sale 1) le dau creştinilor de astăzi lecţii practice, 2) dezvăluie aspecte fascinante ale personalităţii lui Isus şi 3) îndreaptă atenţia spre un timp din viitorul apropiat când vor avea loc evenimente şi mai spectaculoase!Pentru a ilustra aceste aspecte, următorul articol se va concentra asupra a trei relatări biblice bine cunoscute. „A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galileea . . . Şi la nuntă a fost invitat şi Isus cu ucenicii săi. Când s-a terminat vinul, mama lui Isus I-a zis: «Nu mai au vin».“ Acest incident a oferit cadrul pentru primul miracol al lui Isus.  Ioan 2:1–3.Nu era oare o astfel de problemă prea nesemnificativă, prea banală pentru a fi adusă în atenţia lui Isus? Un biblist explică: „În Orient, ospitalitatea era o datorie sacră . . . Adevărata ospitalitate, mai ales la o petrecere de nuntă, pretindea să existe supraabundenţă. Dacă la o petrecere de nuntă s-ar fi [terminat] rezervele, familia şi tânăra pereche nu ar mai fi putut şterge niciodată ruşinea“. Ca urmare, Isus a trecut la acţiune. El a observat „şase vase de piatră pentru apă, puse după obiceiul de curăţire al iudeilor“. Spălarea rituală înainte de masă era ceva obişnuit la iudei şi fusese necesară o mare cantitate de apă pentru a satisface necesităţile celor prezenţi. „Umpleţi vasele cu apă!“, le-a poruncit Isus celor care îi serveau pe invitaţi. Isus nu era „mai-marele mesei“, însă el a vorbit direct şi cu autoritate. Relatarea spune că „mai-marele mesei . . . a gustat apa devenită vin“.  Ioan 2:6–9; Marcu 7:3.S-ar putea să pară ciudat că o situaţie atât de obişnuită cum e o nuntă să fie cadrul pentru primul miracol al lui Isus, însă întâmplarea dezvăluie multe despre Isus. El era celibatar, iar în câteva ocazii ulterioare le-a vorbit discipolilor săi despre avantajele celibatului (Matei 19:12). Însă prezenţa sa la o nuntă arăta că el nu era nici pe departe împotriva căsătoriei. El era echilibrat şi susţinea aranjamentul căsătoriei, considerând-o ceva onorabil în ochii lui Dumnezeu. Compară cu Evrei 13:4. Isus nu era ascetul posac pe care l-au reprezentat mai târziu artiştii bisericii. El s-a bucurat evident de compania oamenilor şi nu era împotriva reuniunilor sociale (compară cu Luca 5:29). Acţiunile lui le-au oferit astfel un precedent continuatorilor săi. Isus le-a demonstrat personal că ei nu trebuiau să fie exagerat de sobri sau de posomorâţi ca şi cum dreptatea ar pretinde să nu te bucuri. Dimpotrivă, creştinilor li s-a poruncit mai târziu: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!“ (Filipeni 4:4). Creştinii de astăzi sunt atenţi să menţină destinderea între limite rezonabile. Ei îşi găsesc bucuria în serviciul lui Dumnezeu, însă, urmând exemplul lui Isus, îşi fac timp din când în când pentru a se bucura de compania altora într-un cadru social.Observaţi, de asemenea, sentimentele tandre ale lui Isus. El nu era obligat să înfăptuiască un miracol. Nu exista nici o profeţie în legătură cu aceasta care trebuia să fie împlinită. După cât se pare, Isus a fost pur şi simplu mişcat de îngrijorarea mamei sale şi de situaţia neplăcută în care se afla cuplul care se căsătorea. El a avut consideraţie faţă de sentimentele lor şi a vrut să îi scutească de unele sentimente de stânjeneală. Nu vă întăreşte acest fapt încrederea că Cristos se interesează în realitate de voi  chiar şi în ce priveşte problemele cotidiene?  Compară cu Evrei 4:14–16. Întrucât în fiecare vas „încăpeau câte două sau trei măsuri“ de apă, miracolul lui Isus implica un volum mare de vin  probabil 390 de litri (105 galoane) (Ioan 2:6)! De ce era necesară o cantitate atât de uriaşă? Isus nu a vrut să promoveze beţia, un lucru condamnat de Dumnezeu (Efeseni 5:18). Dimpotrivă, el a demonstrat generozitate divină. Întrucât vinul era o băutură obişnuită, orice surplus putea fi folosit cu alte ocazii. Compară cu Matei 14:14–20; 15:32–37.Primii creştini au imitat exemplul de generozitate al lui Isus (compară cu Faptele 4:34, 35). Iar poporul de astăzi al lui Iehova este, de asemenea, îndemnat să facă „o practică din a da“ (Luca 6:38, ). Însă primul miracol efectuat de Isus are şi o valoare profetică. Acesta îndreaptă atenţia spre un viitor când Dumnezeu va oferi cu generozitate un „ospăţ de mâncăruri gustoase, un ospăţ de vinuri vechi“, eliminând complet foametea. Isaia 25:6.Ce se poate spune însă despre multele miracole înfăptuite de Isus care implicau vindecarea fizică? Ce învăţăminte putem trage din ele? Făcând bine în sabat „Scoală-te, . . . ridică-ţi patul şi umblă!“ Isus i-a adresat aceste cuvinte unui om care fusese bolnav timp de 38 de ani. Relatarea evangheliei continuă: „Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla“. Este surprinzător că nu toţi s-au bucurat de această schimbare de situaţie. Relatarea spune: „Iudeii prigoneau pe Isus . . . fiindcă făcuse aceste lucruri în ziua sabatului“.  Ioan 5:1–9, 16.Sabatul a fost menit să fie o zi de odihnă şi de bucurie pentru toţi (Exodul 20:8–11). Până în timpul lui Isus însă, el devenise un labirint de reguli opresive, elaborate de oameni. Eruditul Alfred Edersheim scria că în lungile secţiuni cu privire la Sabat din Talmud „se discutau pe un ton serios, ca despre ceva de importanţă religioasă vitală, chestiuni care este greu de imaginat că ar putea fi luate în considerare de o minte sănătoasă“ (The Life and Times of Jesus the Messiah). Rabinii atribuiau o importanţă capitală unor reguli neînsemnate şi arbitrare care controlau practic orice aspect al vieţii iudeilor  deseori cu o impasibilă lipsă de consideraţie faţă de sentimentele umane. O regulă pentru sabat prevedea: „Dacă o clădire se prăbuşeşte peste un om şi există dubii dacă el este sau nu acolo, sau dacă este viu sau mort, sau dacă este un păgân sau un israelit, ei pot să îndepărteze dărâmăturile de deasupra lui. Dacă îl găsesc viu, ei pot continua să îndepărteze dărâmăturile de deasupra lui; dar dacă [el este] mort, să îl abandoneze“.  Tratatul Yoma 8:7, Mişna, tradus în engleză de Herbert Danby. Cum privea Isus o „despicare a firului de păr“ atât de minuţioasă? Când a fost criticat pentru că a vindecat în sabat, el a spus: „Tatăl Meu lucrează până acum, şi Eu de asemenea lucrez“ (Ioan 5:17). Isus nu efectua o muncă laică în ideea de a se îmbogăţi. În schimb, el făcea voinţa lui Dumnezeu. Exact aşa cum leviţilor le era permis să-şi continue serviciul sacru în sabat, Isus putea pe drept să-şi îndeplinească însărcinările primite de la Dumnezeu în calitate de Mesia, fără să violeze Legea lui Dumnezeu.  Matei 12:5.Vindecările efectuate de Isus în ziua sabatului i-au demascat totodată pe scribii şi pe fariseii iudei ca fiind ‘prea drepţi’  rigizi şi dezechilibraţi în gândirea lor (Eclesiastul 7:16). În mod sigur, nu era voinţa lui Dumnezeu ca faptele bune să fie limitate la anumite zile ale săptămânii; şi Dumnezeu nici nu a intenţionat ca sabatul să fie un exerciţiu de respectare a regulilor lipsit de sens. În Marcu 2:27, Isus a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru sabat“. Isus iubea oamenii, nu regulile arbitrare. Aşadar, este bine ca, astăzi, creştinii să nu fie extrem de rigizi sau să aibă o mentalitate axată pe reguli. Cei care au autoritate în congregaţie se reţin să-i împovăreze pe alţii cu reguli şi metode exagerate, concepute de oameni. Exemplul lui Isus ne încurajează totodată să căutăm ocazii de a face binele. De exemplu, un creştin nu ar trebui niciodată să considere că el va împărtăşi adevărurile biblice doar atunci când este în ministerul formal din casă în casă sau când se află pe podium. Creştinul, spune apostolul Petru, trebuie să fie ‘totdeauna gata să răspundă oricui îi cere socoteală de nădejdea care este în el’ (1 Petru 3:15). Facerea binelui nu este limitată de timp. O lecţie de compasiune Un alt miracol extraordinar este consemnat în Luca 7:11–17. Relatarea spune că „Isus Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi popor mult“. În sud-estul satului arab al actualului Nein pot fi văzute până în ziua de astăzi cimitire. „Când S-a apropiat de poarta cetăţii“, el a observat o scenă zgomotoasă. „Iată, duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al mamei lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate.“ H. B. Tristram observa că „modul în care se desfăşoară o ceremonie funebră nu s-a schimbat“ din timpurile antice, adăugând: „Am văzut că femeile merg înaintea sicriului, cortegiul fiind condus de bocitoare. Ele îşi agită braţele în aer, îşi smulg părul cu cele mai sălbatice gesturi de durere şi strigă în gura mare numele mortului“.  Eastern Customs in Bible Lands.În mijlocul unui haos atât de zgomotos păşea o văduvă a cărei înfăţişare era însăşi întruchiparea durerii. Soţul ei fiind deja mort, ea îşi considera fiul, după cuvintele scriitorului Herbert Lockyer, drept „sprijinul bătrâneţilor ei şi mângâierea în singurătatea ei  suportul şi stâlpul casei. Odată cu pierderea unicului său fiu, până şi ultima proptea care îi mai rămăsese s-a prăbuşit“ (All the Miracles of the Bible). Cum a reacţionat Isus? Potrivit expresivelor cuvinte ale lui Luca, „Domnul, când a văzut-o, a fost cuprins de milă faţă de ea şi i-a zis: «Nu plânge!»“ Expresia „cuprins de milă“ provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă literalmente „intestine“; înseamnă „a fi mişcat în părţile cele mai lăuntrice“ (Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words). Da, Isus a fost mişcat până în adâncurile fiinţei sale. Foarte probabil că însăşi mama lui Isus era văduvă la data respectivă, deci el cunoştea probabil durerea cauzată de pierderea tatălui său adoptiv, Iosif (compară cu Ioan 19:25–27). Văduva nu a trebuit să-l implore pe Isus. În mod spontan, el „S-a apropiat şi S-a atins de sicriu“, în pofida faptului că sub Legea mozaică atingerea unui cadavru făcea pe cineva necurat (Numeri 19:11). Cu ajutorul puterilor sale miraculoase, Isus putea îndepărta însăşi sursa necurăţiei! „El a zis: «Tinere, scoală-te, îţi spun!» Şi mortul s-a ridicat şi a început să vorbească. Şi Isus l-a dat înapoi mamei lui.“Ce mişcătoare lecţie de compasiune! Creştinii nu trebuie să imite atitudinile lipsite de iubire şi reci care se manifestă în „zilele din urmă“ actuale (2 Timotei 3:1–5). Dimpotrivă, 1 Petru 3:8 îndeamnă: „În sfârşit, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, suferind împreună cu alţii, plini de dragoste frăţească, miloşi“. Când o cunoştinţă suferă din cauza morţii sau a îmbolnăvirii grave a unui membru al familiei sale, noi nu putem să efectuăm o înviere sau să-l vindecăm pe cel bolnav. Însă putem oferi un ajutor practic şi mângâiere, poate prin simplul fapt că suntem prezenţi şi plângem împreună cu ei. Romani 12:15. Această înviere impresionantă înfăptuită de Isus îndreaptă totodată atenţia spre viitor  un timp când „toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele“ (Ioan 5:28, 29). Pe întregul pământ, cei îndoliaţi vor simţi personal compasiunea lui Isus atunci când mamele, taţii, copiii şi prietenii care au murit se vor întoarce din morminte! Învăţămintele trase din miracole Este clar deci că miracolele lui Isus au fost mai mult decât palpitante manifestări de putere. Ele l-au glorificat pe Dumnezeu, stabilind un model pentru creştini, care sunt îndemnaţi să-l ‘slăvească pe Dumnezeu’ (Romani 15:6). Ele au încurajat practicarea binelui, manifestarea generozităţii şi a compasiunii. Ceva mai important, ele au fost o avanpremieră a puternicelor lucrări care vor fi efectuate în timpul Domniei Milenare a lui Cristos.Când era pe pământ, Isus şi-a înfăptuit lucrările puternice într-un spaţiu geografic relativ restrâns (Matei 15:24). Ca Rege glorificat, jurisdicţia sa se va extinde la nivel mondial (Psalmul 72:8). Cei care au fost vindecaţi sau înviaţi în mod miraculos de el în trecut au murit în cele din urmă. Sub domnia sa cerească, păcatul şi moartea vor fi îndepărtate complet, deschizând calea spre viaţă veşnică (Romani 6:23; Apocalipsa 21:3, 4). Da, miracolele lui Isus indică spre un viitor glorios. Martorii lui Iehova au ajutat milioane de persoane să dezvolte o speranţă reală în ce priveşte faptul de a avea parte de acest viitor. Până la venirea acelui timp, miracolele lui Isus Cristos ne oferă o minunată anticipare a ceea ce va avea loc în curând!