Poate fi „Crăciunul” sărbătoarea nașterii lui Cristos ?

Creştinismul în acest „timp al sfârşitului”, este atacat şi murdărit de cei ce i se opun mai mult ca în toate vremurile. Acest lucru noi nu-l vom putea opri, dar oare câte din practicile aşa numitului creştinism contemporan au într-adevăr rădăcini sau corespondenţă în drumul deschis de acela spre care fiecare creştin priveşte, adică Isus Cristos?În acest material, prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu și al evidențelor istoriei, vom încerca să răspundem la intrebarea „Poate fi Crăciunul sărbătoarea nașterii lui Cristos?". Pentru început, vă îndemnăm să căutaţi în scrierile creştine ale apostolilor lui Isus şi ale însoţitorilor lor şi nu veţi găsi niciunde cuvântul „Crăciun”. Data naşterii lui Isus nu este menţionată nicăieri, şi cu atât mai puţin sunt îndemnaţi creştinii să o sărbătorească. Chiar Origene din Alexandria (ce a trăit între anii 185-254 A.D.), care este sărbătorit ca unul din „primii părinţi ai bisericii”, a declarat că „în Scripturi numai păcătoşii, şi nu sfinţii, îşi sărbătoresc ziua de naştere”. De altfel, sărbătoarea Crăciunului nu e atât de veche pe cât aţi crede. Nu datează de pe vremea lui Isus, şi a apostolilor săi. Autorii Sfintelor Scripturi n-au menţionat niciodată data naşterii lui Isus, deşi, în mod evident, ar fi putut să o cunoască. Ce menţionează, totuşi, aceştia este data morţii sale. Această dată este exactă - a paisprezecea zi a lunii evreieşti Nisan. Isus le-a poruncit discipolilor săi să sărbătorească acea dată, dar nici Isus şi nici apostolii săi nu menţionează să fi sărbătorit vreodată data naşterii sale. Auguste Hollard spune întocmai în Les Origines des Fêtes Chrétiennes: “Primii creştini nici măcar n-aveau ideea sărbătoririi aniversării naşterii lui Isus: aniversarea morţii sale îi interesa mai mult, precum şi cea a învierii sale, adică a victoriei sale asupra morţii.”Mai mult decât atât, Isus Cristos nu şi-a instruit nicăieri discipolii să-i celebreze ziua de naştere umană, fie în ziua legală, fie la o dată oarecare, aceasta fiind un caz de adăugare la Cuvântul lui Dumnezeu. În Proverbele 30:5,6 este scris: „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. N-ADĂUGA NIMIC LA CUVINTELE LUI, ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.”. Când a fost născut Isus? Toţi creştinii vor fi de acord că Biblia este singura istorie demnă de încredere cu privire la acest subiect şi, din fericire, ea nu ne lasă în îndoială cu privire la timpul anului când a fost născut fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos. Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, servea în templu ca preot în ce-a dea opta ceată a preoţiei numită cea a lui „Abia”. Informaţii în acest sens se regăsesc în evidenţele templului, unde slujea Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. Dat fiind că numărul de preoţi era din ce în ce mai mare, aceştia erau împărţiţi în 24 de „cete”, iar fiecare ceată slujea de două ori la templu, o săptămână în fiecare jumătate de an, apoi era înlocuit de altul. Zaharia aparţinea de ceata lui Abia, care era al optulea curs (Ca referinţa avem I Cronici cap. 24). Dat fiind că anul evreiesc începea primăvara, cu luna nouă apropiindu-se de echinocţiul de primăvară, al optulea curs sau săptămână ar fi fost la sfârşitul primăverii. În timpul acela îngerul Domnului l-a înştiinţat că soţia lui, Elisabeta, va naşte curând un copil care va fi numit Ioan (Luca cap. 1). Aşadar, atunci când îngerul lui Iehova a vizitat-o pe Maria, verişoara Elisabetei, aceasta era în luna a şasea de sarcină; acest fapt a avut loc în perioada anului din luna decembrie. Luca 1:26,27 ne spune: „În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într'o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. Iar versetul 36 adaugă: „Iată că Elisaveta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună”. Prin urmare, înregistrarea arată că în acea perioadă din decembrie a rămas însărcinată Maria, cea care avea să devină mama lui Isus. De aceea, Isus nu a fost născut în decembrie, ci de fapt nouă luni mai târziu, în jurul ultimei decade a lunii septembrie sau a primei decade a lunii octombrie.Atunci când s-a născut Isus păstorii se aflau pe câmp păzindu-şi turmele. Aceasta se întâmpla toamna, înaintea anotimpului ploios şi nu în decembrie când turmele se aflau la iernat în stâne (Luca cap. 2).Referitor la botezul lui Isus în râul Iordan, acesta a avut loc aproape de timpul când el a împlinit vârsta de 30 de ani şi acest fapt nu s-a întâmplat desigur în toiul iernii. De altfel Betleemul, aflându-se în regiunea muntoasă din Palestina, se află la aproximativ 810m peste nivelul mării şi, prin urmare, are o climă destul de friguroasă la sfârşitul lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie. Aşadar toate Scripturile sunt foarte clare, dovedind că Isus n-a fost născut nicidecum în jurul lui 25 decembrie sau în jurul lui 7 ianuarie.De aceea este greşit să sărbătorim oricare din aceste date ca ziua de naştere a lui Isus. Iar apostolul Pavel mustră pe aceia care întocmai ca şi unii creştini galateni au fost prinşi într-un păcat asemănător, este vorba de Galateni 4:10,11: „Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi”. Cum a fost acceptată data de 25 Decembrie în mod universal pentru celebrarea Crăciunului? O privire spre păgânismul din vechime arată că înainte cu mii de ani să fie născut Cristos, oamenii se închinau soarelui, ca la izvorul vieţii şi al nemuririi. Tradiţiile de Crăciun din zilele noastre au început în timpul petrecerilor păgâne de iarna din perioada precreştina, organizată de oamenii din nordul Scandinaviei pentru a-l onora pe JUL, zeul păgân al imoralităţii şi fertilităţii. În luna decembrie era organizată o petrecere de 12 zile. Unui buştean mare, considerat ca fiind idol, i se dădea foc si acest foc era menţinut 12 zile. În fiecare zi era ars ca jertfă un om sau un animal. Distracţii sălbatice si nebuneşti însoţeau sacrificii zilnice. Romanii, în aceiași perioadă a anului, sărbătoreau o altă sărbătoare, numită Saturnalia, în onoarea zeului Saturn. În anul 270 d.H. împăratul roman Aurelian, a oficializat această sărbătoare, punând deoparte săptămâna dintre 17 şi 24 decembrie care culmina cu oferirea cadourilor în ziua de 25 decembrie pentru a celebra naşterea zeului soarelui. Invadând Marea Britanie, soldaţii romani au adus cu ei tradiţiile lor păgâne şi desfrânate. Înrădăcinându-se în Anglia, Saturnalia a devenit cunoscută sub denumirea de ˝Festivalul Nebunilor˝, condus de domnul dezmăţului. Istoria lumii, ˝Pe drumul spre civilizaţie˝, pagina 164, spune: „Sărbătoarea lui Saturn, Saturnalia, era un festival de iarnă care dura o săptămână, începând cu ziua a douăzeci şi cincia a lunii decembrie, şi era celebrată cu dansuri, schimburi de daruri şi arderi de lumânări. Saturnalia a fost preluată mai târziu de creştini ca şi Crăciun al lor şi i s-a dat o nouă semnificaţie”. Sărbătorirea a devenit populară după consiliul de la Niceea convocat de împăratul Constantin în anul 325 A.D. Thus Cullmann, o autoritate ecleziastică, spune: “25 decembrie, ca aniversare a naşterii lui Hristos, e atestată la Roma din anul 336 şi ar fi trebuit să fie deja sărbătorită mult mai devreme, sub domnia lui Constantin cel Mare.” Şi cu toate acestea primii creştini nu au avut nimic de-a face cu această sărbătoare păgână. „Crăciunul nu se afla printre primele sărbători ale Bisericii. Ireneu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători. Augustin arată că sărbătoarea nu era derivată din uzul apostolic şi nici nu fusese aprobată de vreun consiliu anterior” spune Enciclopedia Catolică.Cu toate acestea, creştinul care cunoaşte Sfintele Scripturi ştie cât de condamnată este venerarea soarelui în ochii lui Dumnezeu. De fiecare dată când se menţionează în Scripturile inspirate este condamnat ca fiind una dintre cursele prin care Satan distrage credinţa oamenilor de la Creator şi o îndreaptă către un lucru creat.În Deuteronomul 4:19, de exemplu, suntem avertizaţi: „ Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti”. Iar la Deuteronom 17:3-5 Dumnezeu condamnă pe cel care se închină “după soare, lună sau toată oştirea cerurilor” şi ne spune că se face vinovat de o asemenea “urâciune” încât merită să moară!Având aceste dovezi, un creştin cu siguranţă va şti ce atitudine să ia. Ce ar trebui să facă creștinii? Faptul că data naşterii lui Isus nu e menţionată în Scripturi, deşi acestea menţionează în mod explicit data morţii sale, ar trebui să fie un avertisment pentru creştini. Nimic din Sfintele Scripturi nici măcar un cuvânt nu indică faptul că ar trebui să sărbătorim ziua de naştere a lui Hristos. Într-adevăr, dacă se intenţiona să facem asta, Documentul Divin ar fi specificat măcar data.Contrar acestei zile care datorează atât de mult credinţelor păgâne, există o singură sărbătoare pe care creştinii trebuie să o păstreze. Acea sărbătoare nu este cea a naşterii lui Isus, ci a morţii sale. Data este precisă - data de 14 Nisan conform calendarului evreiesc. Acesta nu este iarna, ci primăvara. În privinţa acestei sărbători unice stabilite de Isus, acesta a spus la Luca 22:19: “să faceţi lucrul acesta spre pomenirea mea” Această afirmaţie n-a fost niciodată făcută despre naşterea lui Isus. Comemorarea morţii sale, primăvara, e singura sărbătoare pe care Biblia porunceşte creştinilor să o păstreze. Creştinii din timpurile trecute aveau dreptate să respingă sărbătoarea păgână peste care a fost gravat numele lui Cristos. Adevăraţii creştini o vor respinge, de asemenea, sărbătorind nu renaşterea soarelui, oricum ar fi fost redenumită, ci numai moartea lui Cristos. Vor face asta deoarece sunt de acord cu apostolul Petru, care ne avertizează la 1 Petru 4:3, prin cuvintele “ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor.” Într-un contrast deplin, cu cele amintite despre sărbătoarea Crăciunului, putem afirma pe deplin convinşi că adevăratul creştinism se ghidează după alte concepte. El face bine semenilor săi 365 zile pe an, nu doar o zi, ci cultivă comori spirituale mult mai importante care duc spre viaţa veşnică.