Tema lunii Februarie - Anul 2011 - Originea zilei de Sfântul Valentin

Ziua de 14 Februarie, sau “Sfântul Valentin” se apropie cu pași repezi. Și o dată cu ea își fac apariția toate celelalte lucruri specifice tuturor sărbătorilor așa numite “creștine”. De altfel, apropierea acestei sărbători se poate vedea cel mai bine în multitudinea de inimioare care au apărut pe piață sub formă de pernuțe, căni, jucării, lumânări, felicitări, flori, felurite cadouri, etc.Este foarte adevărat că acei “creştini” care ţin această de sărbătoare, ar putea spune: “ce este atât de greșit să sărbătorim o zi a dragostei? Nu spunea Isus Cristos că trebuie sa ne iubim unii pe alții”? Oare se rezumă această sărbătoare doar la atât? Este normal şi corect ca un creştin să aibă o viaţă deosebită în unele zile, iar în restul zilelor modul lui de viaţă să nu mai conteze? Chiar li se cere creştinilor să celebreze această sărbătoare?Este cu adevărat această sărbătoare plăcută lui Dumnezeu şi cerută de El? Ne apropie ea mai mult de Dumnezeu şi de spiritul adevărului sau ne conduce spre spiritul lumii decăzute în patimi, vicii, idolatrie, desfrânare şi alte caracteristici ale întunericului? Dacă cineva cercetează amănunțit secolele de creștere excesivă în domeniul tradiției acumulate în jurul celebrării zilei 14 Februarie, cunoscută ca Sfântul Valentin, descoperă faptul că și aceasta, ca și multe alte sărbători ale creștinătății, și-a avut originea în mitologia păgână și a închinării la diavol. Descoperirea poate zăpăci pe unii, dar o persoană sinceră vrea să știe adevărul chiar dacă la început acesta doare. Vechii greci, care credeau că zeitatea Pan era zeul turmelor și al păstorilor, au pus bazele zilei de Sfântul Valentin. În ceea ce privește originea lui Pan, unul din miturile grecești spune că atunci când s-a născut, avea coarne, barbă și coadă. Nasul lui înconvoiat, picioarele de capră și faptul că era acoperit cu păr, a speriat-o atât de tare pe mama lui încât aceasta a fugit când l-a văzut prima dată. Vocea lui înspăimântătoare l-a făcut un iubitor al zgomotului și al revoltei; picturile îl ilustrează ca o creatură voluptoasă și senzuală care dansează. Aceaste lucruri sunt descoperite, mai cu seamă, de Dicționarul lui Smith despre greci și din Biografia și Mitologia romană.Noul Dicționar Internațional al lui Webster explică mai departe că o dată cu ridicarea Imperiului Roman, acest zeu grec, Pan, a devenit identificat de romani ca Faunus. Ca și grecii, romanii credeau că acest zeu avea o înfățișare de capră, era foarte atrăgător și era cel care apăra rodnicia vieții animale. Lupercus era un alt nume pentru acest zeu roman, iar Luperca, soția lui, în formă de lupoaică, se presupunea că îi îngrijise pe Romulus și Remus, fondatorii și constructorii Romei. Preoții care slujeau în templul acestui zeu demon erau cunoscuți ca luperci. Îmbrăcați doar în piei de capră, acești preoți, în mijlocul lunii Februarie, înconjurau Dealul Palatin, pe care era construită Roma, și loveau cu bicele din piele de capră pe toate femeile pe care le întâlneau, în convingerea că aceasta le-ar asigura fertilitatea și nașterea ușoară. „Se acceptă în general”, scrie D.R. Barton în „Istoria Naturală”, că Ziua de Sfântul Valentin „provine din ritualurile păgâne incluzând Lupercalia, o colecție de ceremonii, prevăzute în cea mai mare parte pentru a implora fertilitatea și nașterea ușoară printre femei, ceremonii care, în Roma antică, erau celebrate în luna Februarie în onoarea zeităților Pan și Juno Februata”. Existau și alte ritualuri mistice și sexuale care însoțeau aceste sărbători antice, în care femeile tinere erau date bărbaților printr-un fel de loterie. Numele fetelor erau amestecate într-o cutie și apoi erau luate de bărbați cum se nimerea șansa. Desigur, toate acestea au mers peste secole înainte ca așa numiții „sfinți” valentini să se fi născut.În Ilustrațiile lui Shakespeare, Mr. Douce precizează faptul că, atunci când clerul bisericii catolice a început să preia controlul asupra Romei, el a preluat aceste superstiții păgâne despre Luperealia, la fel cum a făcut de fapt cu toate celelalte sărbători precreștine. Obiceiurilor păgâne li s-au dat nume noi, într-un efort de a le acoperi cu o respectabilitate creștină. Mai târziu, jocul a fost extins, lăsând fetele la rândul lor, să extragă numele băieților din cutie. „Un obicei asemănător”, spune Enciclopedia lui M'Clintock and Strong, „a fost urmat în toată Europa în ajunul zilei de 14 Februarie până curând, persoana aleasă devenind Valentin pentru cea care a ales-o pentru un an de zile.” În efortul lor de a transforma acest adaos de închinare la demoni în folosul bisericii, ierarhia a redenumit această ocazie după unul din „sfinții” ei numit Valentin (vezi Viața Sfinților, de Rev. Alban Butler). Acel Valentin a cărui onoare a fost să aibă o celebrare păgână numită după el, nu este clarificat de înregistrările istorice. Stadler-Ginal în Heiligenlexicon enumeră în sfârșit 52 de Sfinți Valentin. Enciclopedia Catolică reduce lista la trei presupuși, dar este incapabilă să rămână la unul anume.În decursul Evului Mediu, ajunul zilei lui Valentin și ziua următoare erau celebrate cu multă zbenguială, aceeași care marca sărbătoarea originală păgână. Literatura franceză și engleză a secolelor XIV și XV o menționa ca pe o ocazie special consacrată îndrăgostiților, aceasta fiind considerată perioada anului când păsările se împerecheau. Multele superstiții crezute la acea vreme arată caracterul demonic al celebrării. Chiflele de Sfântul Valentin, asemănătoare chiflelor fierbinți în formă de cruce, erau folosite, iar lucrarea lui Hislop, Cele Două Babiloane, stabilește faptul că folosirea acestora provine din idolatria caldeeană antică. Ducând mai departe sentimentele păgâne ale ocaziei, sunt multe poeme și eseuri scrise pentru a glorifica sărbătoarea dragostei din luna Februarie. De exemplu, Charles Lamb a scris odată: „Salutare întoarcerii sărbătorii, vechi episcop Valentin! Mare este numele tău în rubrică, tu venerabil arc flamen al lui Hymen.” Flamenul lui Hymen ar fi un preot păgân al lui Hymen, zeul căsătoriei. Pe lângă aceasta, păgânismul este și mai vizibil în forma lui Cupidon, zeul fertilității, reprezentat ca un băiat cu aripi, care se presupune că personifică iubirea umană în forma sau forța ei fizică. Introducerea felicitărilor de Sfântul Valentin pe parcursul ultimului secol, a îmbrăcat sentimentele vechilor mitologii în ornamente de dantelă și le-a pus în versuri.Și mai recent, sărbătoarea a degenerat într-o parodie a dragostei. Această sărbătoare nu mai este rezervată doar pentru cei aflați la pubertate, ci acum este o ocazie pentru mai multă distracție pentru copii. Cu toate acestea, celebrarea zilei Sfântului Valentin nu s-a schimbat în scopul ei de bază păgân. Ea continuă pe calendarul religios ca o formă de închinare la diavol în nume, formă și practică. Ziua Sfântului Valentin este o dezonoare pentru Atotputernicul Dumnezeu Iehova. Nu este deloc greu să înțelegem, decât dacă nu vrem, că această sărbătoare închinată „Sfântului Valentin” își are rădăcinile în păgânism. Scriitorii grecești creștini ai Scripturii nu menționează această festivitate în nici una din scrierile lor. Să urmărim cuvintele apostolului Pavel: „Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile, jertfesc demonilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi părtași cu demonii. Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul demonilor; .... Sau vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? Suntem noi mai puternici decât El?” „Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii?” – 1 Corinteni 10:20-22; 2 Corinteni 6:15, 16.De asemenea nu există nici o înregistrare în evanghelii sau în celelalte scripturi grecești care să afirme ca Isus Cristos sau vreunul din ucenicii săi credincioși au sărbătorit această zi. Doar păgânii au fost aceia care au urmat astfel de practici idolatre. Creştinii din timpurile trecute aveau dreptate să respingă astfel de sărbători păgâne. Adevăraţii creştini le vor respinge, de asemenea. Vor face asta deoarece sunt de acord cu apostolul Petru, care ne avertizează la 1 Petru 4:3, prin cuvintele “ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor”. Cei care se mărturisesc a fi creştini, ar trebui să studieze cuvântul lui Dumnezeu, adică Biblia, şi să cerceteze toate lucrurile ca să se asigure că ceea ce fac sau urmează să facă este în armonie cu voia lui Dumnezeu şi este plăcut Lui. “Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu luaţi parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osândiţi-le!” – Efeseni 5:10-11. Având aceste dovezi, un creştin cu siguranţă va şti ce atitudine să ia!