A doua epistola a lui Pavel catre Corinteni - Capitolul 6 : 1 - 18

1 Deoarece colaborăm cu el, vă implorăm de asemenea să nu acceptaţi bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu ca să-i rataţi scopul.
2 Căci el zice: „Într-un timp de bunăvoinţă te-am auzit şi într-o zi de salvare te-am ajutat“. Iată, acum este în mod deosebit un timp de bunăvoinţă! Iată, acum este ziua salvării!
3 Noi nu dăm în niciun fel vreun motiv de poticnire, pentru ca serviciul nostru să nu fie criticat,
4 ci în orice privinţă ne recomandăm ca slujitori ai lui Dumnezeu, prin perseverenţă în multe lucruri, în încercări, în necazuri, în nevoi, în dificultăţi,
5 în bătăi, în închisori, în tulburări, în munci grele, în nopţi fără somn, în perioade fără hrană;
6 de asemenea, prin puritate, prin cunoştinţă, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin spirit sfânt, prin iubire fără ipocrizie,
7 prin vorbire adevărată, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii  cele din mâna dreaptă şi cele din mâna stângă ,
8 prin glorie şi prin dezonoare, prin reputaţie proastă şi reputaţie bună, ca amăgitori, şi totuşi spunând adevărul,
9 ca necunoscuţi, şi totuşi bine cunoscuţi, ca şi când am muri, şi totuşi iată că trăim, ca disciplinaţi, şi totuşi nu omorâţi,
10 ca întristaţi, dar întotdeauna bucurându-ne, ca săraci, dar îmbogăţindu-i pe mulţi, ca neavând nimic, şi totuşi posedând toate lucrurile.
11 Gura noastră vă vorbeşte deschis, corintenilor, inima noastră s-a deschis larg faţă de voi.
12 Nu sunteţi la strâmtoare în noi, ci sunteţi la strâmtoare în propria voastră inimă.
13 Şi ca răsplată  vă vorbesc ca unor copii ai mei  lărgiţi-vă şi voi.
14 Nu vă înjugaţi la un jug inegal cu cei necredincioşi. Căci ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul?
15 Apoi ce armonie este între Cristos şi Belial? Sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios?
16 Şi ce acord este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui viu, aşa cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui în mijlocul lor, voi umbla în mijlocul lor şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu“.
17 „De aceea, ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă, zice Iehova, şi nu mai atingeţi ce este necurat“, „şi vă voi primi“.
18 „Eu vă voi fi tată, iar voi îmi veţi fi fii şi fiice, zice Iehova cel Atotputernic.“


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters