A doua epistola a lui Pavel catre Corinteni - Capitolul 7 : 1 - 16

1 Fiindcă avem aceste promisiuni, iubiţi fraţi, să ne curăţim de tot ce murdăreşte carnea şi spiritul şi să ne desăvârşim sfinţenia în teamă de Dumnezeu. 2 Faceţi-ne loc în inima voastră. N-am făcut rău nimănui, n-am corupt pe nimeni, n-am profitat de pe urma nimănui. 3 Nu spun aceasta ca să vă condamn. Căci am spus mai înainte că sunteţi în inima noastră, fie că trăim, fie că murim. 4 Am o mare libertate de exprimare faţă de voi. Mă laud foarte mult cu voi. Am multă mângâiere, sunt nespus de bucuros în toate necazurile noastre. 5 De fapt, când am ajuns în Macedonia, n-am avut odihnă în carne, ci am fost asupriţi în toate felurile şi fără răgaz  în afară erau lupte, înăuntru temeri. 6 Cu toate acestea, Dumnezeu, care îi mângâie pe cei abătuţi, ne-a mângâiat prin prezenţa lui Tit, 7 şi nu numai prin prezenţa lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost el mângâiat cu privire la voi, căci s-a întors aducându-ne veşti despre dorinţa voastră sinceră de a vă căi, despre jalea voastră, despre zelul vostru faţă de mine, aşa că m-am bucurat şi mai mult. 8 De aceea, chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu-mi pare rău. Chiar dacă la început mi-a părut rău văd că scrisoarea aceea v-a întristat, deşi pentru puţin timp, 9 acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că aţi fost întristaţi până la căinţă; căci aţi fost întristaţi după voinţa lui Dumnezeu, ca să nu pierdeţi nimic în nicio privinţă din cauza noastră. 10 Căci întristarea după voinţa lui Dumnezeu aduce o căinţă care duce la salvare şi de care nu aveţi de ce să vă pară rău, dar întristarea în felul lumii aduce moarte. 11 Fiindcă, iată: chiar faptul acesta, că aţi fost întristaţi după voinţa lui Dumnezeu, ce mare străduinţă a produs în voi, ce dezvinovăţire, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă sinceră de a vă căi, ce zel, ce îndreptare a răului! Sub toate aspectele aţi arătat că sunteţi curaţi în această privinţă. 12 Şi, deşi v-am scris, am făcut-o desigur nu pentru cine a făcut răul, nici pentru cine a suferit răul, ci ca să puteţi arăta în mijlocul vostru şi înaintea lui Dumnezeu străduinţa voastră de a asculta de noi. 13 Iată de ce am fost mângâiaţi. Totuşi, pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat şi mai mult datorită bucuriei lui Tit, deoarece spiritul lui a fost înviorat prin voi toţi. 14 Căci, dacă m-am lăudat în vreo privinţă cu voi în faţa lui, n-am rămas de ruşine, ci, aşa cum noi v-am spus toate lucrurile potrivit adevărului, tot aşa şi lauda noastră în faţa lui Tit s-a dovedit adevărată. 15 Iar afecţiunea lui tandră faţă de voi este şi mai mare, când îşi aminteşte de ascultarea voastră, a tuturor, şi cum l-aţi primit cu teamă şi tremur. 16 Mă bucur că pot fi plin de curaj în toate privinţele datorită vouă.