Epistola lui Pavel catre Romani - Capitolul 15 : 1 - 33

1 Noi deci, care suntem tari, să purtăm slăbiciunile celor ce nu sunt tari şi să nu ne plăcem nouă înşine.
2 Fiecare dintre noi să-i placă aproapelui său în ceea ce este bine pentru zidirea acestuia.
3 Căci nici Cristos nu şi-a plăcut lui însuşi, ci, după cum este scris: „Batjocurile celor ce te batjocoreau au căzut asupra mea“.
4 Căci tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru instruirea noastră, pentru ca prin perseverenţa noastră şi prin mângâierea din Scripturi să avem speranţă.
5 Iar Dumnezeul care dă perseverenţă şi mângâiere să vă facă să aveţi între voi acelaşi mod de gândire pe care îl avea Cristos Isus,
6 ca să-l glorificaţi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos într-un singur gând şi cu o singură gură.
7 Primiţi-vă deci cu căldură unii pe alţii, aşa cum şi Cristos ne-a primit cu căldură, spre gloria lui Dumnezeu. 8 Căci, zic eu, Cristos a devenit slujitorul celor circumcişi, pentru adevărul cuvântului lui Dumnezeu, pentru a confirma promisiunile făcute de El strămoşilor lor
9 şi pentru ca naţiunile să-l glorifice pe Dumnezeu pentru îndurarea sa. După cum este scris: „De aceea te voi lăuda printre naţiuni şi voi cânta melodii numelui tău“.
10 Şi iarăşi zice: „Bucuraţi-vă, naţiuni, cu poporul său!“
11 Şi din nou: „Lăudaţi-l pe Iehova, toate naţiunile, şi toate popoarele să-l laude!“
12 Şi din nou Isaia zice: „Va fi rădăcina lui Iese şi va fi cineva care se va ridica să guverneze naţiunile; şi în el îşi vor pune speranţa naţiunile“.
13 Dumnezeul care dă speranţă să vă umple de toată bucuria şi pacea prin credinţa voastră, ca să aveţi speranţă din belşug prin puterea spiritului sfânt.
14 Eu însumi sunt convins cu privire la voi, fraţii mei, că şi voi sunteţi plini de bunătate, fiindcă aţi fost umpluţi cu toată cunoştinţa, şi că puteţi să vă sfătuiţi unii pe alţii.
15 Totuşi, vă scriu mai deschis despre unele lucruri, ca să vi le reamintesc, datorită bunătăţii nemeritate ce mi-a fost dată de Dumnezeu
16 ca să fiu slujitor public al lui Cristos Isus şi să îndeplinesc lucrarea sfântă a veştii bune a lui Dumnezeu pentru naţiuni, pentru ca ofranda aceasta, adică naţiunile, să fie plăcută, fiind sfinţită cu spirit sfânt.
17 De aceea, am motive să exult în Cristos Isus cu privire la serviciul meu pentru Dumnezeu.
18 Căci nu îndrăznesc să spun nimic altceva decât ceea ce a făcut Cristos prin mine pentru ca naţiunile să asculte, atât prin cuvintele şi faptele mele,
19 cât şi prin puterea semnelor şi a minunilor, cu puterea spiritului sfânt. Astfel, din Ierusalim şi până în Iliria, am predicat temeinic vestea bună despre Cristosul.
20 Şi m-am străduit să nu anunţ vestea bună acolo unde se vorbise deja despre numele lui Cristos, ca să nu zidesc pe temelia altuia,
21 ci, după cum este scris: „Cei cărora nu li s-a vestit nimic despre el vor vedea, şi cei care n-au auzit vor înţelege“.
22 De aceea, am şi fost împiedicat de multe ori să ajung la voi.
23 Dar acum, în aceste regiuni nu mai am niciun teritoriu în care să nu fi ajuns, iar de câţiva ani tânjesc să vin şi pe la voi
24 când voi fi în drum spre Spania. Sper deci ca, în timp ce voi călători într-acolo, să vă văd şi să fiu însoţit de voi o bucată de drum, după ce îmi voi satisface mai întâi dorinţa de a fi câtva timp în compania voastră. 25 Acum însă mă duc la Ierusalim să le slujesc sfinţilor.
26 Fiindcă cei din Macedonia şi din Ahaia au avut plăcerea să-şi împartă lucrurile cu sfinţii din Ierusalim care sunt săraci, făcând o donaţie pentru ei.
27 Este adevărat că au avut plăcerea să o facă, dar aveau şi o datorie faţă de ei. Căci, dacă naţiunile s-au împărtăşit din lucrurile lor spirituale, au şi ele datoria să le slujească acestora cu lucrurile necesare corpului lor.
28 Iar după ce voi termina cu asta şi le voi preda în siguranţă acest rod, voi trece pe la voi în drum spre Spania.
29 Mai mult decât atât, ştiu că, atunci când voi veni la voi, voi veni cu binecuvântări bogate din partea lui Cristos.
30 Vă îndemn deci, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin iubirea izvorâtă din spirit, să vă străduiţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine,
31 ca să scap de necredincioşii din Iudeea, iar serviciul meu pentru Ierusalim să le fie plăcut sfinţilor
32 şi, când voi ajunge la voi cu bucurie după voinţa lui Dumnezeu, să mă înviorez împreună cu voi.
33 Dumnezeul care dă pace să fie cu voi toţi! Amin!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

free counters