Epistola lui Pavel catre Romani - Capitolul 9 : 1 - 33

1 Spun adevărul în Cristos, nu mint, deoarece conştiinţa mea depune mărturie împreună cu mine în spiritul sfânt, 2 că am o mare mâhnire şi o durere neîncetată în inimă. 3 Căci aş dori să fiu eu însumi separat de Cristos, ca blestemat, pentru fraţii mei, rudele mele după carne, 4 care sunt israeliţi, care au adopţia ca fii, gloria, legămintele, darul Legii, serviciul sacru şi promisiunile, 5 care îi au pe strămoşi şi din care a provenit după carne Cristosul: Binecuvântat să fie pentru totdeauna Dumnezeu, care este deasupra tuturor! Amin! 6 Dar aceasta nu înseamnă că a dat greş cuvântul lui Dumnezeu. Fiindcă nu toţi cei care provin din Israel sunt cu adevărat „Israel“. 7 Nici nu sunt toţi copii, doar fiindcă sunt sămânţa lui Avraam, ci: „Ceea ce se va numi «sămânţa ta» va veni prin Isaac“. 8 Adică nu copiii cărnii sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt socotiţi ca sămânţă. 9 Căci iată cuvântul promisiunii: „Pe vremea aceasta voi veni şi Sara va avea un fiu“. 10 Şi nu numai în cazul acesta a fost aşa, ci şi când Rebeca a conceput gemeni de la acel singur om, Isaac, strămoşul nostru. 11 Căci pe când aceştia nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine, nici rău, pentru ca să se vadă că scopul lui Dumnezeu privind alegerea nu depinde de lucrări, ci de Cel ce cheamă, 12 ei i s-a zis: „Cel mai mare va fi sclavul celui mai mic“. 13 După cum este scris: „Pe Iacob l-am iubit, dar pe Esau l-am urât“. 14 Ce vom spune deci? Este nedreptate la Dumnezeu? Nicidecum! 15 Căci el îi spune lui Moise: „Mă voi îndura de cine vreau să mă îndur şi îi voi arăta milă celui căruia vreau să-i arăt milă“. 16 Deci nu depinde de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care se îndură. 17 Căci în Scriptură i se spune faraonului: „De aceea te-am lăsat în viaţă, ca să-ţi arăt puterea mea şi ca numele meu să fie proclamat pe tot pământul“. 18 Astfel, el se îndură de cine vrea, dar lasă să se încăpăţâneze pe cine vrea. 19 De aceea, îmi vei zice: „De ce mai găseşte el vină? Fiindcă cine s-a împotrivit voinţei lui clare?“ 20 Dar, de fapt, cine eşti tu, omule, să-i întorci vorba lui Dumnezeu? Îi va spune lucrul modelat celui ce l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?“ 21 Cum? Nu are olarul autoritate asupra lutului ca din aceeaşi frământătură să facă un vas pentru o întrebuinţare onorabilă şi altul pentru o întrebuinţare neonorabilă? 22 Deci dacă Dumnezeu, deşi voind să-şi arate mânia şi să-şi facă cunoscută puterea, a tolerat cu multă îndelungă răbdare nişte vase ale mâniei, pregătite pentru distrugere, 23 ca să-şi facă cunoscută bogăţia gloriei sale unor vase ale îndurării, pe care le-a pregătit dinainte pentru glorie, 24 adică nouă, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni, ce-i cu asta? 25 Este aşa cum zice el şi în Osea: „Voi numi «poporul meu» pe cei ce nu erau poporul meu şi «iubită» pe cea care nu era iubită, 26 iar în locul unde li se spusese: «Voi nu sunteţi poporul meu», acolo vor fi numiţi «fii ai Dumnezeului celui viu»“. 27 Mai mult decât atât, Isaia strigă despre Israel: „Chiar dacă fiii lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi salvată. 28 Căci Iehova va încheia socotelile pe pământ, va termina lucrul acesta şi-l va şi scurta“. 29 Şi după cum a spus mai înainte Isaia: „Dacă Iehova al armatelor nu ne-ar fi lăsat o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi am fi fost ca Gomora“. 30 Ce vom spune deci? Că oamenii naţiunilor, deşi nu urmăreau dreptatea, au ajuns la dreptate dreptatea care vine prin credinţă , 31 dar Israelul, deşi urmărea o lege a dreptăţii, n-a ajuns la această lege. 32 De ce? Deoarece nu o urmărea prin credinţă, ci prin lucrări. Ei s-au poticnit în „piatra de poticnire“, 33 după cum este scris: „Iată că pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere, iar cine îşi întemeiază credinţa pe ea nu va fi dezamăgit“.