1 „Foarte adevărat vă spun: Cine nu intră în staul pe uşă, ci se caţără prin altă parte, este un hoţ şi un tâlhar. 2 Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor. 3 Portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui, iar el îşi cheamă oile pe nume şi le duce afară. 4 După ce a scos toate oile sale, merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă îi cunosc glasul. 5 Ele nu vor urma nicidecum un străin, ci vor fugi de el, fiindcă nu cunosc glasul străinilor.“ 6 Isus le-a spus această pildă, dar ei n-au înţeles ce înseamnă lucrurile pe care li le spunea. 7 De aceea, Isus a zis din nou: „Foarte adevărat vă spun: Eu sunt uşa oilor. 8 Toţi cei care au venit în locul meu sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei. 9 Eu sunt uşa. Cine intră prin mine va fi salvat. El va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. 10 Hoţul nu vine decât să fure, să omoare şi să distrugă. Eu am venit pentru ca ele să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug. 11 Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă sufletul în folosul oilor. 12 Cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge iar lupul le răpeşte şi le împrăştie , 13 pentru că este plătit şi nu-i pasă de oi. 14 Eu sunt păstorul cel bun. Eu îmi cunosc oile şi oile mele mă cunosc pe mine, 15 aşa cum Tatăl mă cunoaşte pe mine şi eu îl cunosc pe Tatăl. Eu îmi dau sufletul pentru oi. 16 Şi mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu şi vor fi o singură turmă cu un singur păstor. 17 De aceea mă iubeşte Tatăl: pentru că îmi dau sufletul ca să-l primesc din nou. 18 Nimeni nu mi l-a luat, ci îl dau din proprie iniţiativă. Am autoritate să-l dau şi am autoritate să-l primesc din nou. Porunca referitoare la aceasta am primit-o de la Tatăl meu“. 19 Din cauza acestor cuvinte s-a făcut iarăşi dezbinare între iudei. 20 Mulţi dintre ei ziceau: „Are demon şi este nebun. De ce-l ascultaţi?“ 21 Alţii ziceau: „Acestea nu sunt cuvintele unui demonizat. Poate un demon să deschidă ochii orbilor?“ 22 Atunci se ţinea la Ierusalim Sărbătoarea Dedicării. Era iarnă 23 şi Isus mergea prin templu, prin colonada lui Solomon. 24 Iudeii l-au înconjurat şi i-au zis: „Până când ne vei ţine sufletele în încordare? Dacă tu eşti Cristosul, spune-ne deschis!“ 25 Isus le-a răspuns: „V-am spus şi tot nu credeţi. Lucrările pe care le fac în numele Tatălui meu, acestea depun mărturie despre mine. 26 Dar voi nu credeţi, pentru că nu sunteţi dintre oile mele. 27 Oile mele ascultă glasul meu, eu le cunosc şi ele mă urmează. 28 Eu le dau viaţă veşnică şi ele nu vor fi distruse niciodată. Nimeni nu le va smulge din mâna mea. 29 Ceea ce mi-a dat Tatăl meu este mai de preţ decât toate celelalte lucruri şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui. 30 Eu şi Tatăl una suntem“. 31 Iudeii au luat iarăşi pietre ca să arunce în el. 32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune de la Tatăl. Pentru care dintre aceste lucrări aruncaţi cu pietre în mine?“ 33 Iudeii i-au răspuns: „Aruncăm cu pietre în tine nu pentru o lucrare bună, ci pentru blasfemie, pentru că tu, deşi eşti om, te faci dumnezeu“. 34 Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: «Am spus: „Sunteţi dumnezei“»? 35 Dacă el i-a numit «dumnezei» pe cei împotriva cărora a vorbit cuvântul lui Dumnezeu, şi totuşi Scriptura nu poate fi anulată, 36 cum de-mi ziceţi mie, pe care Tatăl m-a sfinţit şi m-a trimis în lume: «Blasfemiezi», pentru că am spus: Sunt Fiul lui Dumnezeu? 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui meu, să nu mă credeţi. 38 Dar, dacă le fac, chiar dacă nu mă credeţi pe mine, credeţi lucrările, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în unitate cu mine şi eu sunt în unitate cu Tatăl“. 39 Atunci ei au încercat din nou să-l prindă, dar el s-a ferit din calea lor. 40 Isus a trecut iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde boteza Ioan la început, şi a rămas acolo. 41 Mulţi oameni au venit la el şi ziceau: „Ioan n-a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta a fost adevărat“. 42 Şi acolo mulţi au crezut în el.
 
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu